Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1431/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1431/2009
Ședința publică de la 16 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 756/CA/2008, pronunțată de Tribnalul B-N, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanta -. -, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 14.04.2009 sa depus la dosar, de către intimata - - actele solicitate prin adresa emisă la termenul anterior.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.756 din 27 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, s-a dmis acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de - - B împotriva AGENTIEI NATIONALE DE ADMINISTRARE FISCALE - B-N și Administrația Finanțelor Publice mun. B și în consecință s-au anulat actele nr.4658/17 martie 2008 și 5786/8 aprilie 2008 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice
S- dispus restituirea la reclamantă a taxei speciale de primă înmatriculare plătită cu ocazia înmatriculării autobuzelor în sumă de 50.249,28 lei plus 3.645,53 lei reprezentând dobânda.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin cererile formulate și înregistrate la DGFP B-N sub nr.4658/1.03.2008 și 5786/28.03.2008 reclamanta a solicitat restituirea taxei speciale de primă înmatriculare plătită cu ocazia înmatriculării autobuzelor, taxe calculate conform fișelor de calcul și plătite conform ordinelor de plată enumerare: -, plata atestată prin ordinul de plată 92/23.02.2007, în valoare de 4297,00 lei; -, plata atestată prin ordinul de plată 93/23.02.2007, în valoare de 4297,00 lei; -, plata atestată prin ordinul de plată 91/23.02.2007, în valoare de 4297,00 lei; -, plata atestată prin Ordinul de plată 100/23.02.2007, în valoare de 4297,00 lei; -, plata atestată pin ordinul de plată 123/08.0.2007, în valoare de 4297,00 lei; -, plata atestată prin ordinul de plată 381/19.06.2007, în valoare de 10085,00 lei; -, plata atestată prin ordinul de plată 382/19.06.2007, în valoare de 4297,00 lei; -, plata atestată prin ordinul de plată 83/19.06.2007, în valoare de 4297,00 lei; -, plata atestată pin ordinul de plată 591/18.09.2007, în valoare de 10085,28 lei.
Taxa specială de prima înmatriculare auto a fost plătită în baza unui titlu nelegal, art.214 ind 1 și 2 Cod fiscal care încalcă prevederile comunitare din domeniu și este stabilită în mod discriminatoriu.
În conformitate cu prev.art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultat din alin.2 menționat.
Deci cu alte cuvinte din prevederile art.148 alin.2 din Constituția României se constată inaplicabilitatea art.214 ind.1, cap.2 ind 1 din Codul Fiscal - Legea nr.343/2006 care stipulează "Taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule" și aplicarea prev.art.25, 28, coroborat cu art.3 alin.3 din Directiva 92/12 și 90 ale CE, așa cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene prin deciziile Hotărârea Curții Europene împotriva Poloniei din data de 18 ianuarie 2007 din cauza C 313/05 și Hotărârile Curții Europene împotriva Ungariei in data de 13 iulie 2006 din cauza C-333/05 și data de 5 octombrie 2006 din cauza 290/05. De asemenea, in cauza Simmenthal (1976) a stabili ca judecătorul național este obligat să respecte normele comunitare, in mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei ale proceduri constituționale.
Din art.90 al doilea paragraf (CE), reiese că nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura să protejeze indirect ale sectoare de producție.
Astfel art.25 din tratatul CE interzice taxele vamal la import și export sau taxele cu efect echivalent taxelor vamal, între statele membre. At.90 vine în completare, stabilind că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produsele altor stat membre impozite interne, de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Noțiunea taxe cu efect echivalent a fost definită de Comisia in baza art.226 din Tratatul CE articol,care prevede o procedură ce este folosită in situația în care un stat membru nu își respectă obligațiile asumate prin tratatul CE, și în jurisprudența Curții de Justiție pe baza art.234 CE.
Conform acesteia, prin taxe cu efect echivalent înțelegem: orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea, numirea sau modul de aplicare, impuse unilateral de către un stat membru, autoritate publică asupra mărfurilor naționale sau străine, pentru ca ele trec o frontieră și care nu sun taxe vamal în sens strict.
Față de considerentele expuse, instanța a constata că acțiunea reclamantei este întemeiată, și a fost admisă ca atare conform petitului acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de către intimata-reclamanta - - B ca fiind neîntemeiată, pe cale de consecință să se mențină ca temeinice și legale actele administrative atacate și să se dispună nerestituirea taxei de primă înmatriculare solicitată în cuantum de 50.249,28 lei, respectiv a dobânzilor solicitate în cuantum de 3.645,53 lei.
În motivarea recursului pârâta critică soluția pronunțată de către instanța de fond ca fiind netemeinica si nelegala, fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii pentru considerentele pe care le va expune mai jos, solicitând totodată să se facă si aplicațiunea art.3041procedura civila în sensul examinării cauzei sub toate aspectele.
Consideră ca in mod greșit instanța de fond a apreciat ca acțiunea intimatei-reclamante este întemeiată, prin prisma existentei supremației dreptului comunitar in raport cu dreptul intern, în ceea ce privește analiza dispozițiilor art.2141-2143.fiscal.
In contradictoriu cu reținerile instanței de fond, apreciem ca taxa de prima înmatriculare achitata de către intimata-reclamanta,a fost corect perceputa conform prevederilor art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal,coroborate cu prevederile art.311-312din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr.571/2003, întrucât; autovehiculele achiziționate de către intimata-reclamanta s-au înmatriculat pentru prima in România; autovehiculele nu au fost înmatriculate temporar in România; taxa speciala a fost achitata de către intimata-reclamanta, persoana juridica care a si înmatriculat autovehiculele; autovehiculele achiziționate si înmatriculate de către intimata-reclamanta nu a intrat in categoria autoturismelor si autovehiculelor scutite de la plata taxelor speciale cum ar fi: vehicule istorice sau cele provenite din donații, finanțări directe din împrumuturi nerambursabile, din programe de cooperare științifica si tehnica.
Ca urmare, rezulta in mod evident ca autovehiculele înmatriculate de către intimata-reclamanta -" "- B erau supuse aplicării si plătii taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule( taxa de prima înmatriculare).
In contradictoriu cu reținerile instanței de fond arată ca in opinia acesteia, prevederile art.2141si următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal nu ontravin prevederilor art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana.
In lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene in domeniul impozitării autovehiculelor,statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si sa stabilească nivelurile acestora.
Este bine cunoscut faptul ca art.90 din Tratatul E, reprezinta unul din temeiurile de baza ale constatării liberei circulații a bunurilor si serviciilor in cadrul tarilor membre comunitare,instituind regula in conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie sa se abțină a institui,respectiv sunt obligate sa înlăture orice măsura de natura administrativa,fiscala sau vamala, care ar fi de natura a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor si serviciilor in cadrul Uniunii Europene.
Insa, așa cum rezulta in mod textual si expres din chiar conținutul art.90 alin. 1 din TratatulE"citam"nici un stat membru nu poate impune,direct sau indirect asupra produselor provenind din alte state membre, impozite si taxe interne,care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".
Norma mai sus indicata se refera la interzicerea masurilor protectioniste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse nationale,prin care s-ar putea crea o situatie de discriminare negativa.
Taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule(taxa de prima înmatriculare) perceputa si de la intimata-reclamanta nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor si autovehiculelor second-hand provenite din alte state membre ale VE,ci ea a fost aplicata tuturor autoturismelor si autovehiculelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima data in Romania, indiferent de proveniența lor geografica sau naționala,respectiv se aplica si autoturismelor si autovehiculelor noi provenite din alte state membre ale UE, precum si autoturismelor noi si second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale VE (, etc ),iar cel mai important,taxa se aplica si autoturismelor si autovehiculelor noi din producția naționala a Romaniei, respectiv pentru mărcile, Daewoo, precum si pentru orice alte mărci de autoturisme si autovehicule comerciale cu masa totala maxima autorizata de pana la 3,5 tone inclusiv,supuse înmatriculării.
Ca urmare instituirea criteriului, primei înmatriculări in România a conferit taxei speciale un caracter de maxima generalitate care nu depinde in nici un fel, așa cum am mai arătat de proveniența geografica sau naționala a acestor autovehicule, situație in care nu se poate vorbi in nici un caz de încălcarea art.90 din Tratatul CE,nefiind vorba despre o măsura protecționista sau discriminatorie negativa a autovehiculelor provenite din alte state membre,aflate la prima înmatriculare in România, in comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate in aceeași situație de prima înmatriculare in România.
Pe de alta parte solicită instanței sa retina si următorul aspect, respectiv corectul caracter al taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule prevăzut de art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal si anume acela de taxa speciala de prima înmatriculare in România. iar nu taxa speciala pentru fiecare înmatriculare in Romania.sau taxa speciala de reînmatriculare in România.
Aceasta este motivul pentru care in situația in care o persoana a procedat la achiziționarea unui autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat in România de către vechiul proprietar,nu mai plătea aceasta taxa speciala întrucât in acest caz nu mai avem de a face cu o prima înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului.
In situația mai sus descrisa rezulta ca intimata-reclamanta nu s-a aflat in situatia unei reînmatriculări a unui autovehicul deja înmatriculat in Romania si ca atare in mod corect i-a fost impusa pentru realizarea primei înmatriculări plata taxei speciale de prima înmatriculare aplicabile atât autoturismelor si autovehiculelor din import cat si celor din productia indigena,ci o taxa care s-a aplicat autoturismelor si autovehiculelor noi importate,sau autoturismele si autovehiculelor indigene produs de in aceste tari,situatie in care aparea ca fiind evident o discriminare a autoturismelor si autovehiculelor provenite din alte state membre in raport cu autoturismele si autovehiculele similare din productia indigena, contrara dispozitiilor art.90 din Tratatul
Precizează ca nici chiar Comisia Europeana (care a deschis Romaniei procedura de infrigement) nu a fost împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări,ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea,precizam ca principiul"poluatorul plătește" pe care s-a bazat instituirea taxei speciale pentru autovehicule,este un principiu acceptat la nivelul, astfel ca facem precizarea ca 16 state membre ale E practica in prezent o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor si (printre care,Danemarca,Spania,Ungaria,Belgia,Olanda etc).
Mai mult solicită să se observe ca OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule a fost agreata de către Comisia Europeană.acest lucru fiind arătat prin nr.5899/26.06.2008 transmisa de Reprezentanta permanenta a Romaniei pe langa UE-.
Acestea sunt argumentele pentru care apreciem ca taxa de prima înmatriculare a fost corect perceputa de la intimata-reclamanta si ca atare reținerile instanței cu privire la admiterea actiunii apreciem ca sunt neîntemeiate.
De asemenea in contradictoriu cu reținerile instanței se arată ca dispozițiile legale cuprinse in Codul fiscal R,respectiv art.214/ 1-214/ 3 din Legea nr.571/2003 modificat si completat, nu contravin dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Ori daca instanța de fond a apreciat ca ne aflam in situația unei interpretări a Tratatului Uniunii Europene, soluționarea acestor chestiuni juridice apăreau ca incidente procedurale in instanței de judecata pentru a soluționa pricina,si analizand prin asimilare cu ridicarea excepțiilor de neconstitutionalitate a unor prevederi legislative si acest incident cu privire la încalcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul E,se impune a a fi clarificat de catre Curtea de Justiție a Comunității Europene,in conformitate cu prevederile art.234 din același tratat,care stipulează "Curtea de Justitie este competenta sa hotărască cu titlu prejudiciar:
a) asupra interpretari ii prezentului tratat."
De asemenea art.234(fost 177),alin.2 si 3 din Tratatul,stabileste calea de urmat in cazul in care in unei instante nationale este ridicata chestiunea interpretarii tratatului,respectiv:
, art.234.alin.(2). Cand o asemena chestiune este ridicata in unei instante dintr-un stat membru.aceasta instanta in cazul in care considera ca este necesar o decizie asupra acestie chestiuni-poate cere Curtii de Justitie sa dea o hotarare in acest sens."
, art.234.alin.(3). o asemenea chestiune este ridicata intr-o cauza in unei instante nationale ale carei hotărâri nu pot face obiectul unei cai de atac in dreptul intern. aceasta instanta este obligata sa sesizeze Curtea de Justitie"
In lumina acestor prevederi si raportat la dispozitiile procedurale romane rezulta faptul ca daca o astfel de chestiune de interpretare a dispozitiilor tratatului se ridica in unei instante de fond sau de apel,aceste instante pot sa ceara Curtii Europene de Justitie sa dea o hotarare de lamurire cu privire la interpretarea tratatului,pe cand daca o astfel de chestiune se ridica in unei instante de recurs,ale carei hotarari nu mai pot face obiectul unei cai de atac ordinare in dreptul comun( adica sunt irevocabile in materie civila si definitive in materie penala),atunci aceasta instanta este obligata sa sesizeze Curtea de Justitie a E de la Luxemburg.
Invederează de asemenea instanței faptul ca in acest moment, in lipsa unei hotărâri ale Curții de Justiție,cu privire la taxa de prima înmatriculare instituita prin Codul fiscala R,nu putem vorbi decât de o opinie a Comisiei, despre carenuexista certitudine ca este întemeiata.
Cât privește efectul direct al dreptului comunitar,care presupune dreptul oricărei persoane,implicit a intimatului-reclamant de a invoca direct o dispozitie comunitara, inclusiv in judecatorului national, sustine ca in ceea ce priveste cazul constatarii incalcarii de catre statele membre, in speta Romania, a obligatiilor care incuba acestora in virtudea Tratatului privind instituirea, ne situam in speta, intr-un caz de exceptie de la regula,respectiv ne gasim in ipoteza lipsei efectului direct dat de stabilirea in mod expres si obligatoriu a competentei exclusive a Curtii de Justitie a, de a hotari in astfel de cazuri conform art.226 si 227 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene.
In acest sens, relevanta este hotărârea FRANCOVICH (6/90)/Cehia,prin care Curtea de Justitie a CE a consacrat principiul ca statul este raspunzator pentru prejudiciul provocat particularilor in urma incalcarii dreptului comunitar de catre state state liability).
Astfel s-a statuat ca particularii pot actiona statul in instantelor nationale numai atunci când s-a stabilit deja de către Curtea de Justitie a ca statul este autorul unei incalcari a dreptului comunitar.
Ori, să se observe ca pana la aceasta data Curtea de Justitie a, nu a stabilit printr-o decizie pronuntata in cadrul procedurii de infrigement,in baza art.226 si 227 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana,ca Romania prin instituirea in Codul fiscal a taxei auto de prima inmatriculare si-ar fi incalcat obligatiile care-i incuba ca stat membru in virtutea tratatului, care includ si obligatia de a înlătura orice bariera de natura fiscala sau vamala,sau de a se abtine de a institui noi piedici de acest tip in calea liberei circulatiei bunurilor in spatiul comunitar si ca in consecinta s-ar fi incalcat art.90 din tratat.
De asemenea nu putem fi de acord nici cu reținerile instanței de fond atunci cand aceasta obliga la restituirea alături de taxa de prima înmatriculare si a dobânzilor e legale calculate pana la data restituirii efective a taxei solicitate,deoarece restituirea sumelor de la bugetul de stat este o procedura speciala reglementata expres prin dispozitiile art.117 procedura fiscala (art.112 inaintea de republicare), iar procedura efectiva de restituire a sumelor de la buget este reglementata expres de către dispozițiile nr.1899/2004.
Conform Cap.1.pct 2 si următoarele din 1899/2004,restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului,in termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării acesteia la organul fiscal căruia ii revine obligația administratii creantelor bugetare,aceasta cerere trebuind a fi in mod obligatoriu insotita de documentele necesare din care sa rezulte ca suma solicitata este certa pentru a putea face obiectul unei restituiri.
Ori solicitarea in instanței a intimatei-reclamante de acordare a dobânzilor aferente taxei de prima înmatriculare achitate, nu numai ca este prematura dar este si inadmisibila datorita faptului ca intimata-reclamanta cu privire la aceasta solicitare nu are o procedura prealabila de solicitare a dobânzilor așa cum se prevede in nr,1899/2004,ci aceasta solicitare este făcuta direct in instanței de contencios,in contradicție cu prevederile legale in materie.
de cele mai sus precizate solicită in mod respectuos admiterea recursului declarat, să se constate ca hotărârea instanței de fond este netemeinica si nelegala in ceea ce priveste admiterea acțiunii formulate de către intimata-reclamanta -""- B si făcând aplicațiunea art.304/ 1.procedura civila să se analizeze cauza sub toate aspectele si pronunțând o noua hotărâre sa se respingă acțiunea ca fiind neîntemeiata.
Daca insa, urmare a aplicarii art.3041procedura civila, se va găsi ca intr-adevăr normele interne prevazute de art.2142-2143încalcă normele comunitare ale Tratatului Uniunii Europene, solicită că odată cu pronunțarea unei noi hotărâri sa se aibă în vedere faptul ca prin art.11 din OUG nr.50/2008 a fost instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre taxa de prima înmatriculare achitata de către contribuabil, in cazul nostru de către intimata-reclamanta, taxa de poluare nou introdusa de la data de 01.07.2008,ori admiterea in întregime a acțiunii intimatei-reclamante este in contradicție cu normele legale mai sus stipulate.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta Administrația Finanțelor Publice B, solicitând admiterea recursului ca neîntemeiata, acțiunea formulata de reclamanta.
In fapt, reclamantul -. - a formulat o cerere, prin care a solicitat Directiei Generale a Finantelor Publice B-N restituirea sumei de 50249.28 lei, reprezentând taxa speciala achitata in contului bugetului de stat, conform ordinelor de plata 92/23.02.2007, 93/23.02.2007, 91/23.02.2007, 100/23.02.2007, 123/08.03.2008, 381/19.06.2007,382/19.06.2007,383/19.06.2007 si 591/18.09.2007.
Prin sentința civila atacata instanța de fond a respins excepțiile invocate de subscrisa, a admis acțiunea in contencios administrativ fiscala formulata de., B si in consecinta a dispus anularea actelor administrative emis de B - N nr. 4658/17.03.2008 si nr. 5786/08.04.2008, obligarea paratei Administratia: Finantelor Publice a municipiului B la restituirea in favoarea reclamantei a sumei de 50.249,28 lei cu titlu de taxa speciala si dobânda legala de 3.645,53 lei.
Consideră ca soluția primei instanțe este neîntemeiata pentru motivele de mai jos.
1. In temeiul arta 234 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene si arta 150 din Tratatul de instituirea a Comunitatii Europene a Energiei () si in instanței de recurs invocam necesitatea declansarii procedurii de trimitre prejudiciale in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene cu consecinta suspendarii solutionarii prezentei cauze pana la pronuntarea hotararii prejudiciale.
In sustinerea pretentiilor intimata a invocat dispozitiile art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene unde se arata ca "niciun stat membru nu va aplica, direct sau indirect, asupra produselor provenite din alte state membre, niciun impozit sau taxa in afara celor percepute direct sau indirect, pentru produse similare de origine interna".
Concluzia intimatei este aceea ca dispozitiile art. 2141 - 2143 din Codul fiscal, in temeiul carora a achitat taxa solicitata, nu sunt compatibile cu normele comunitare mai sus mentionate.
Potrivit art. 234 din Tratatul Comunitatii Europene "Curtea de Justitie este competenta sa statueze, cu titlu prejudicial: a) asupra interpretarilor prezentului tratat; b) asupra validitatii si interpretarii actelor adoptate de institutiile Comunitatii si de Banca Centrala Europeana; c) asupra interpretarii statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, când respectivele statute prevad acest lucru. Atunci cand o asemenea problema este ridicata in unei jurisdictii dintr-unul din statele membre, aceasta jurisdictie poate, daca estimeaza ca o decizie asupra acestui punct este necesara pentru a pronunta hotararea sa, sa ceara Curtii de Justitie de a statua asupra acestei chestiuni. Atunci cand o asemenea problema este ridicata intr-o cauza pendinte in unei jurisdictii nationale, ale carei decizii 1W- sunt susceptibile de un recurs jurisdictional de drept intern, aceasta jurisdictie este tinuta sa sesizeze Curtea de Justitie".
Textul invocat reglementeaza institutia trimiterii prejudiciale, constand intr-o procedura prin care jurisdictiile nationale investite cu solutionarea unei cauze pot ori trebuie sa sesizeze judecatorul comunitar asupra unei probleme de drept de care depinde rezolvarea litigiului.
Chestiunea prealabila prejudiciala, poate fi ridicata in instantei nationale si trimisa Curtii de Justitie a Comunitatii Europene in doua cazuri, in raport cu obiectul asupra caruia poarta. Primul priveste trimiterea prejudiciala in interpretare, care consta in sesizarea, de catre judecatorul intern a Curtii de Justitie, cu o cerere de interpretare a prevederilor tratatelor si actelor adoptate de institutiile Comunitatii si Banca Centrala Europeana, iar al doilea se refera la trimiterea prejudiciala in apreciere a validitatii si priveste actele unilaterale adoptate de institutiile Comunitatii si Banca Centrala Europeana.
de cele de mai sus consideram ca se impune ca instanta de judecata sa declanseze procedura de trimitere prejudiciale, prin sesizare Curtii de Justitie cu o cerere de interpretare a dispozitiilor art. 90 din Tratatul Comunitatii Europene, consecinta imediata fiind suspendarea prezentei cauze pana la pronuntarea de catre Curtea de Justitie a hotararii prejudiciale cu privire la chestiunea sesizata.
2. Tot pe cale de exceptie invocă inadmisibilitatea acțiunii intimatei. Intimata, Baf ormulat o cerere, prin care a solicitat Directiei Generale a Finantelor Publice B-N restituirea taxei speciale achitata in cuantum de 50.249,28 lei si 3.645,53 lei dobanda legala.
Prin adresa nr. 4658/17.03.2008 B-N a transmis reclamantului raspuns la cerere, in sensul ca taxa a fost legal incasata si in consecinta nu poate fi restituita. Aceeasi pozitie a fost adoptata de B-N prin adresa nr. 5786/08.04.2008 prin care s-a raspuns reclamantului de inscrisul depus intitulat "contestatie".
Prin actiunea in contencios intimata solicita anularea adreselor mentionate, restituirea taxei achitate, considerand ca perceperea taxei speciale este nelegala.
Consideram ca actiunea intimatei este inadmisibila intrucat adresele invocate, ce au fost emise de organul financiar, nu constituie acte administrativ fiscale in sensul dispozitiilor cuprinse in Codul d e proc. fiscala, unde la art. 41 se arata ca "in intelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale".
Actele atacate, nefiind acte administrative, nu poat fi contestate potrivit procedurii prevazute de art. 205 si urmatoarele din Codul d e proc. fiscala, iar mai apoi potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, unde la art. 1, alin. 1 se prevede ca persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenulJegal, se poate adresa instantei de contencios administrativ cu o actiune pentru anularea actului si repararea pagubei.
3. Pe fond solicită admiterea recursului, modificarea sentintei civile in sensul respingerii actiunii ca fiind neintemeiata.
Prima instanta a apreciat ca prin perceperea taxei speciale prevazuta de art. 2141- 2143din Codul fiscal, raportat la art. 90, paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, se aduce atingere principiului interzicerii discriminarii fiscale intre produsele importate si produsele de acelasi fel autohtone, precum si principiului libertatii circulatiei marfurilor.
Consideră ca soluția instanței de fond este neintemeiata pentru motivele de mai jos.
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a suferit de la data intrarii in vigoare mai multe modificari si completari prin acte normative. Astfel prin legea nr. 343/2006 Codul fiscal a fost modificat si completat, dispozitiile intrand in vigoarea incepand cu data de 01.01.2007. Prin legea mentionata au fost introduse art. 2141 - 2143, unde se reglementeaza o obligatie fiscala de plata, denumita "taxa speciala", stabilindu-se nivelul taxei, modul de calcul si exigibilitatea ei.
Se arată instanței de judecata ca potrivit reglementarilor mai sus mentionate taxa speciala se datoreaza cu ocazia primei înmatriculari in Romania a unui autoturism sau autovehicul comercial, atat in cazul celor noi cat si in situatia celor rulate.
Taxa speciala se aplica nu numai autoturismelor rulateO ci si autoturismelor noi produse in tara si in strainatate. Legea nu face nicio deosebire cu privire la vechime a sau provenienta autoturismelor, taxa speciala fiind aplicabila in situatia in care autoturismul se inmatriculeaza pentru prima data in Romania.
Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă pe poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Taxa specială auto se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele nortnative care restricționau înmatriculare a autovehiculelor cu norma de poluare mare (de menționat că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatriculare a autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu de autoturismele rulate inmatriculate si importate din Uniunea Europeana sau de autoturismele noi produse în Uniunea Europeana si importate in Romania, intrucat taxa ce se achita cu ocazia primei inmatriculari in Romania este aceeasi, țndiferent de provenienta autovehicului.
De precizat ca in cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, derualata la nivelul institutiilor Uniunii Europene, Comisia Europeana nu a contestat niciodata instituirea taxei, ci a solicitat reasezarea modalitatii de calcul, in sensul armonizarii legislatiei romanesti cu cea europeana, recomandarea comisiei constand in reducerea taxei pe masura ce valoarea autoturisniului scade. Opinea comisiei are in vedere faptul ca inainte de toate taxa speciala reglementata de Codul tiscal"nu este una fiscala, scopul urmarit prin adoptarea ei a fost acela de a proteja mediul de emisiile poluante.
Luând în considerare criticile opiniei publice, recomandarile Comisiei Europene, Guvernul României a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei pe poluarea auto. In acest sens incepand cu data de 01.07.2008 a intrat in vigoare llf.OUG 50/2008, prin care sa instituit taxa de poluare pentru autovehicule, moment de la care au fost abrogate dispozitiile art. 2141 - 2143 din Codul fiscal. Pentru punerea in aplicare a actului normativ prin llf. 686/2008 au fost adoptate Norme metodologice de aplicare. Prin noul act normativ s-a stabilit un nou sistem de taxare care urmareste promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant si nivel redus de emisii, in spiritul politicii europene in domeniul energiei si a mediului.
La art. 11 din llf.OUG 50/2008 se arata ca "taxa rezultata ca diferenta intre suma achitata de contribuabil in perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta".
Procedura de restituire este reglementata in art. 6 din Normele metodologice, unde se arata ca atunci cand taxa speciala achitata in perioa,da mai sus mentionata este mai mare decat taxa pe poluare rezultata din aplicarea prevederilor llf.OUG 50/2008, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentand diferenta de taxa plătita.
de dispozitiile legale de mai sus credem ca intimata este indreptatita sa primeasca doar o parte din taxa speciala achitata, respectiv diferenta de taxa, in situatia in care in urma calcului facut potrivit Normelor metodologice rezulta aceasta diferenta, si nu intreaga suma achitata cu titlu de taxa speciala.
Prin urmare credem ca dispozitiile cuprinse in art. 2141- 2143 din Codul fiscal au fost adoptate in concordanta cu reglementarile comunitare, cu prevederile actului de aderare. Prin introducerea dispozitiilor legale mentionate nu a fost incalcat principiul libertatii circulatiei marfurilor, motiv pentru care solicită instantei de judecata sa se admită recursul si in consecință sa se respingă, ca nefondata, actiunea formulata de reclamanta C
4. Instanta de fond a dispus restituirea taxei speciale achitate precum si a dobanzii legale, conform art. 3, alin. 3 din nr.OG 2/2000 de la data incasarii sumei pana la data restituirii integrale si efective.
Si din acest punct de vedere critică soluția primei instante, intrucat acordarea dobanzilor contravine art. 10, alin. 1 din nr.OG 9/2000, unde se prevede ca "dobânzile percepute sau plătite de Banca Nationala a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni -, de organizațiile cooperatiste de credit și de erul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice". Din cuprinsul dispozitiilor nr.OG 9/2000 rezulta ca atunci cand se solicita acordarea dobanzilor legale trebuie sa se indice si cuantumul acestora, precum si modul lor de calcul, intimata a solicitat plata dobânzii legale, insa nu a procedat la efectuarea calculul.
Examinând recursurile Curtea constată că sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
1. Prima critică formulată de recurente vizează necesitatea ca instanța de fond să fi sesizat Curtea de Justiție cu o procedură de obținerea unei hotărâri preliminare vizând interpretarea art. 90 parag. 1 din Tratatului de instituire a Comunității Europene, în continuare Tratat, cu referire la dispozițiile dreptului intern consacrate de Codul fiscal dispoziții pe care organul fiscal a înțeles să le aplice și, totodată, să se dispună suspendarea judecării cauzei până la obținerea unei astfel de hotărâri.
Sub acest aspect instanța de fond a invocat faptul că procedura de învestire a Curții de Justiție cu o cerere de recurs de interpretare a normelor Tratatului este obligatorie doar pentru instanța de recurs și de vreme ce litigiul supus jurisdicției sale nu se află într-o asemenea fază a respins sesizarea. De asemenea a mai arătat că în speță instanța de fond nu are a se pronunța asupra interpretării Tratatului ori a altor acte emise de instituțiile Uniunii ci este învestită doar cu chestiunea de a stabili dacă norma internă în materie este conformă cu cea europeană, încât nu se impune aplicarea procedurii prevăzute la art. 234 din Tratat.
Este real că art. 234 (ex.177) din Tratat face o distincție între instanțele judecătorești din punct de vedere al libertății pe care o au de a cere pronunțarea unei hotărâri preliminare. Altfel spus, instanțele ale căror decizii nu mai sunt susceptibile de o cale de atac au obligația să formuleze cererea (art. 234 alin. 3 din Tratat) pe când celelalte instanțe judecătorești ale căror hotărâri sunt susceptibile de atac nu mai sunt obligate, acestea având facultatea de aoc ere (art. 234 alin. 2 din Tratat).
Prin urmare, instanța de fond nu era obligată de Tratat să declanșeze procedura de obținere a unei hotărâri preliminare, dar aceasta poate face o evaluare pertinentă a litigiului și deci poate pentru considerente serioase să facă o atare sesizare.
Curtea reține însă că o atare sesizare nu se impunea în cauză. De aceea nici Curtea nu a pus în discuție din oficiu necesitatea sesizării Curții de Justiție în sensul și scopul urmărit de pârâtele recurente.
Deși Curtea are obligația sesizării Curții de Justiție cu o cerere de obținere a unei hotărâri preliminare conform art. 234 alin. 3 din Tratat, această procedură nu se impune a fi declanșată deoarece nu mai este necesară și utilă.
Este de notat că instanțele de care face vorbire art. 234 alin. 3 din Tratat au libertatea de a analiza pertinența și utilitatea obținerii unei interpretări date de către Curtea de Justiție pentru soluționarea unei cauze deduse judecății.
Astfel, Curtea reține cu trimitere la hotărârea pronunțată în cauza CILFIT că în speță nu este necesară o interpretare a Tratatului deoarece pe de o parte o astfel de interpretare a fost obținută anterior în cauza conexată și iar pe de altă parte însuși Guvernul României a admis că normele interne de drept care consacrau instituția taxei de primă înmatriculare sunt contrare Tratatului.
Este suficient să cităm din preambulul Ordonanței de urgență nr. 50/2008: -ținândcont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale( ).
Așa fiind Curtea reține că nu se impune sesizarea Curții de Justiție, nefiind necesară și utilă obținerea unei hotărârii a instanței comunitare vizând interpretarea Tratatului și în aceeași măsură nu este necesară și oportună nici suspendarea cauzei.
Așa fiind acest motiv de recurs urmează a fi apreciat ca nefondat.
2. Cât privește critica conform căreia înscrisurile atacate nu ar avea regimul juridic al unor acte administrative fiscale, Curtea reține următoarele:
Conform ordinelor de plată depuse în copie la dosar reclamanta a plătit în contul Trezoreriei municipiului B entitate care funcționează în cadrul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului B diferite sume de bani reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare în România pentru 8 autovehicule importate din statele membre ale UE ( 6 dos. fond) iar ulterior la data de 28 martie 2008 înregistrat la DGFP Boc erere de restituire a acestor sume ( 10 dos. fond) pârâta răspunzând negativ prin adresa nr. 147/10.04.2008 (9 dos. fond). Pârâta susține că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că această adresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care, în opinia acesteia, sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Din această perspectivă, Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală și aceasta chiar dacă reclamanta a achitat respectiva taxă în temeiul unei dispoziții legale și nu a unui act de impunere al autorității fiscale.
De altfel, chiar pârâta recurenta DGFP Boi nvită pe reclamantă să se adreseze cu plângere secției de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Bistrița -N ( 10 dos. fond).
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie. Trebuie menționat că taxa specială de primă înmatriculare are regimul juridic al unei creanțe fiscale în înțelesul art. 21 alin. 1.pr.fisc. În acest sens dispozițiile art. 21 alin. 4 din același cod prevăd fără echivoc că:În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
3. În legătură cu criticele incidente fondului cauzei, Curtea reține următoarele:
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
4. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
5. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor art. 124.pr.fisc. Curtea reține următoarele:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul d e procedură fiscalăn măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Așa fiind, recursurile pârâtelor se vădesc a fi nefondate, context în care în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/204 Curtea va respinge ca nefondat recursul cu consecința menținerii în întregime a sentinței instanței de fond.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N și Administrația Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 756 din 27.06.2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./Dact.
2 ex./21.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
