Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 154/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 154/
Ședința publică de la 23 Februarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa
JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
JUDECĂTOR 3: Mirena
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - - SRL prin lichidator judiciar EXPERT SRL împotriva sentinței civile nr. 897/CA din 21.10.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 16 februarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 23 februarie 2010.
Curtea
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 897/CA/21.10.2009 Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativs-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta - " - " SRL în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local Al Municipiului B - Direcția Fiscală B și în consecință, a fost anulată în parte Dispoziția nr. 147/09.12.2008 și Decizia de nr. 138.040/29.08.2008 emise de pârâtă, cu privire la sumele stabilite în sarcina societății reclamante cu titlu de redevență și accesoriile corespunzătoare în sumă totală de 86.565 lei; au fost menținute restul dispozițiilor Deciziei de nr.138.040/29.08.2008 și Dispoziției nr.147/09.12.2008 emise de intimată cu privire la sumele stabilite în sarcina societății reclamante cu titlu de impozit pe clădiri și accesoriile corespunzătoare în sumă totală de 119.224 RON, s-au respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, prin Decizia de impunere nr. -/29.08.2008 emisă de intimată în baza Raportului privind inspecția fiscală nr. 38/29.08.2008 s-au stabilit în sarcina societății reclamante creanțele datorate la bugetul local de 205.789 lei din care: redevență pentru perioada 2003 - 2008 (semestrul I ) de 15.303 lei debit și 71.262 lei majorări și impozit pe clădiri pentru perioada 2007 - 2008 ( semestrul I ) - 95.955 lei și 23.269 lei.
Împotriva acestor acte administrativ fiscale a formulat contestație societatea reclamantă, iar intimata prin Dispoziția nr. 147/9 decembrie 2008 respins contestația formulată de societatea reclamantă, reținând în considerente că potrivit art. 35 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală "compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetelor locale ale unităților administrativ - teritoriale".
Sa mai reținut că, în urma desfășurării inspecției fiscale, s-a constatat că societatea deține în Centrul Civic B teren concesionat pentru constituire blocului C 5 etajele I - X, iar redevența datorată pentru terenul concesionat în perioada 1 ianuarie 2003 - 30 iunie 2008 este în valoare totală de 15.303 RON la care s-au calculat penalitățile de întârziere în cuantum de 71.262,37 RON.
În ce privește impozitul pe clădiri s-a arătat de intimată în dispoziția de soluționare a contestației că în urma numirii societății de lichidare - " Expert" SRL în vederea lichidării - "- " SRL s-a efectuat o evaluare construcției situate în B, B- - -, a cărei valoare de reevaluare a fost introdusă în contabilitatea societății reclamante în luna iunie 2007 conform notei contabile nr. 5/2007. Prin urmare, societatea datora începând cu 1 iulie 2007 un impozit pentru valoarea stabilită în urma raportului de evaluare calculat cu o cotă de impozitare aferentă clădirilor reevaluate în ultimii 3 ani anterior anului fiscal.
Pârâta a susținut că societatea figura înregistrată în evidențele fiscale ale intimatei cu imobilul în valoare de 61.517 RON și un impozit calculat în conformitate cu prevederile art. 1 lit. c din HCL nr.804/2006 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2007, cota de impozitare aferentă clădirilor nereevaluate în ultimii 3 ani anterior anului fiscal de referință este de 10 % majorată cu 20 % ( în baza art. 3 lit. a din HCL nr.804/2006).
Deoarece clădirea a fost reevaluată în luna iunie 2007 și înregistrată în contabilitatea societății pentru noua valoare de 5.740.919,08 lei, conform prevederilor art. 1 lit. c din HCL nr. 804/2006, cota de impozitare aferentă clădirilor reevaluate este de 1,5 % majorată, conform art. 3 lit. a din HCL nr. 804/2006, cu 20 %.
La diferențele de impozit astfel calculare s-au calculat până la data de 29 august 2008 și majorări de întârziere în cuantum de 23.268,97 RON.
Pârâta înlătură în contestație susținerile societății potrivit cărora impozitul pe clădiri datorat de către contestatoare pe anul 2007 trebuia calculat la valoarea nereevaluată a clădirii, întrucât aceasta a fost reevaluată și introdusă în contabilitate în luna decembrie 2007, arătând că din balanța de verificare la data de 31.12.2007, s-a înregistrat în contul 212.01 - construcții un rulaj cumulate debitor aferent anului 2007 în valoare de 5.739.058,42 RON. Ca urmare a analizării fișei analitice a contului 212.01 - construcții s-a constatat că rulajul cumulate debitor în valoare de 5.729.058,42 RON, reprezintă rulaj debitor aferent lunii iunie 2007 și constă în înregistrarea diferențelor din reevaluare în baza notei contabile nr.5/2007. Reținând că impozitul pe clădiri datorat de societatea contestatoare se calculează începând cu 1 iulie 2007 la valoarea reevaluată.
De esența contenciosului administrativ este dacă redevența aferentă contractului de concesiune are sau nu natura unei taxe în accepțiunea Codului fiscal.
S-a avut în vedere faptul că terenul aferent construcției deținut de reclamantă constituie bun din domeniul privat al unității administrativ teritoriale a Municipiului B, doar acesta putând face potrivit prevederilor art. 13 alin.1 din Legea nr. 50/1991, temei al concesiunii - obiectul concesiunii în vederea construirii de locuințe.
Redevența îți are izvorul juridic într-un contract bilateral, în care ambele părți au drepturi și obligații, natura juridică a acestuia fiind similară cu cea a chiriei, ea constituind prețul plătit de concesionar pentru folosința terenului.
Împrejurarea că nivelul, cuantumul și modul de actualizare al redevenței - preț al concesiunii - se stabilesc prin acte ale administrației publice locale nu prezintă nici o relevanță în cauză, situația fiind similară, spre exemplu, și în cazul închirierilor de spații comerciale aparținând municipalității, ceea ce nu schimbă natura lor convențională, chiar dacă sunt, cel puțin în privința prețului concesiunii, contract de adeziune.
Tribunalul a apreciat că redevența pentru terenurile concesionate nu constituie o taxă în accepțiunea Codului fiscal. Astfel, potrivit prevederilor art.248 din Legea nr.571/2001 privind Codul fiscal "Impozitele și taxele locale sunt după cum urmează:
a) impozitul pe clădiri;
b) impozitul pe teren;
c) taxa asupra mijloacelor de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxa hotelieră;
h) taxe speciale;
i) alte taxe locale."
Dacă în primele 7 categorii de taxe și impozite în mod cert nu se poate include prețul concesiunii, rămâne de văzut dacă ea ar avea acoperire legală subsumându-se sintagmei "taxe speciale" sau "alte taxe locale".
Sintagma și, implicit, sfera de reglementare la nivel local,de "taxe speciale" acoperă prestarea de servicii publice locale,așa cum prevăd dispozițiile art.282 alin.1 din Legea nr.571/2001, potrivit cărora "Pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului B, după caz, pot adopta taxe speciale".
Or, concesionarea unui teren nu constituie prestare de serviciu public local.
De asemenea, calificarea de "taxă" a prețului concesiunii nu poate fi făcută nici în baza art.283 din Legea nr.571/2001, privind "alte taxe locale", care se referă limitativ la "taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură și arheologice și altele asemenea" sau "taxe pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor și utilajelor destinate obținerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localității unde acestea sunt utilizate, precum și taxe pentru activitățile cu impact asupra mediului înconjurător".
Prin urmare, redevența - preț al concesiunii - nu constituie o taxă locală în accepțiunea Codului fiscal, astfel încât să-i fie aplicabile prevederile privind creanțele fiscale. În aceste condiții pârâta nu putea să emită decizie de impunere pentru redevența pe care o consideră restantă ci trebuia să promoveze o acțiune pentru stabilirea debitelor restante.
Aceeași este și poziția pârâtei din întâmpinare, poziție bazată pe adresa Ministerului Internelor și Reformei Administrative -Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale înregistrată la Direcția Fiscală B sub nr.-/27.11.2008, unde se menționează faptul că redevențele și chiriile nu fac parte din categoria impozitelor și taxelor locale, chiar dacă se fac venit la bugetul local, astfel că nu se poate aplica termenul de prescripție stabilit de art.91 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală rep. respectiv de 5 ani, care se calculează cu data întâi a lunii următoare nașterii creanței, ci cel de 3 ani, care se calculează începând cu ziua următoare scadenței din contract, conform Codului d e procedură civilă. Prin urmare, obligațiile ce derivă din contractele de concesiune a terenurilor urmează a fi stabilite potrivit legii civile, cu respectarea voinței părților exprimată în cuprinsul contractului de concesiune, termenul de prescripție fiind cel de 3 ani, potrivit Codului d e procedură civilă.
de toate aceste considerente de fapt si de drept, acțiunea reclamantei - "- " SRL a fost admisă în parte și s-a dispus anularea actelor contestate cu privire la redevența datorată pentru terenul concesionat, conform celor de mai jos.
În ce privește impozitul pe clădiri tribunalul a reținut că, potrivit art. 253 alin.5 Cod fiscal "În cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului persoană juridică".
În speță, nota contabilă nr. /30.01.2007 de reevaluare a valorii clădirii a fost înregistrată în contabilitatea societății și a fost aprobată de lichidator cu respectarea reglementărilor contabile, reevaluarea efectuându-se în cadrul procedurii lichidării.
Societatea reclamantă fiind în lichidare nu i se poate institui cerința prevăzută de pct. 55 lit. b din HG nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Potrivit acestor prevederi "În cazul clădirii care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului. După reevaluare dacă în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal prin procesul verbal încheiat în urma Ședinței Consiliului de Administrație s-a aprobat noua valoare a clădirii ca urmare a efectuării reevaluării și aceasta a fost înregistrată în contabilitate, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct. 53 asupra valorii de inventar a clădirii".
În aceste condiții, cerința instituită de normele metodologice nu poate fi impusă unei societăți în lichidare căreia i s- ridicat dreptul de administrare, potrivit art. 47 alin.1 din Legea nr. 85/2006, astfel că și susținerile expertului contabil sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 25 alin.2 din Legea nr. 85/2006 atribuția lichidatorului este aceea de conduce activitatea debitorului.
Singura cerință instituită de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este aceea ca valoare contabilă rezultată în urma reevaluării să fie înregistrată ca atare în contabilitatea societății, condiție ce este îndeplinită în speță.
Pe cale de consecință, în mod întemeiat pârâta a procedat la calcularea impozitului pe clădiri la valoarea reevaluată a clădirii înscrisă în contabilitatea societății în contul 212.01, în baza notei contabile nr. 5/30 iunie 2007.
Valoarea reevaluată a clădirii de 5.740.792 RON a fost avută în vedere la aplicarea cotei de impozitare de 1,5 % majorată cu 20 % în temeiul prevederilor art. 3 lit. a din HCL nr.804/2006 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2007.
În aceste condiții intimata a procedat corect la calcularea impozitului prin aplicarea cotei de impozitare aferentă clădirilor nereevaluate de 10 % majorată cu 20 %, iar din luna următoare lunii în care se face înregistrarea contabilă a diferenței de reevaluare, în speță începând cu luna iulie 2007 să se aplice cota de impozitare aferentă clădirilor reevaluate de 1,5 % majorară cu 20 %. Față de aceste considerente, tribunal a respins pretenția reclamantei de anulare a Deciziei de impunere nr. 138.040/29 august 2008 și Dispoziției nr.197/9 decembrie 2008 cu privire la sumele stabilite în sarcina societății reclamante cu titlu de impozit pe clădiri și accesorii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - "- " SRL, în baza art 299 și urm. Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, și pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată; admiterea contestației împotriva Deciziei de impunere nr. -/29.08.2008 și a Dispoziției nr. 147/9.12.2008 emise de Direcția Fiscală B cu privire la sumele stabilite în sarcina societății cu titlu de impozit pe clădiri și accesorii; obligarea subscrisei la plata sumei de 8534 lei cu titlu de impozit pe clădiri.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta - " - " SRL arată că hotărârea instanței de fond este criticabilă întrucât potrivit art. 253 alin. 5 Cod fiscal în cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului persoană juridică, însă această condiție necesară nu este și suficientă pentru schimbarea bazei de impozitare Se invocă și dispozițiile art. 253 alin. 6 Cod fiscal, Hotărârea de Guvern nr. 44/2004. Se arată că în speță, deși s-a făcut o reevaluare a clădirii, aceasta nu a fost făcută cu scopul de a mări valoarea de impozitare a imobilului, scopul urmărit de lichidatorul societății a fost acela de a se stabili o valoare de piață a imobilului societății aflate în lichidare în vederea valorificării acestuia. Înregistrarea în contabilitate a diferenței din reevaluare s-a făcut în scopul prezentării activului și pasivului la încheierea exercițiului financiar, și nicidecum în scopul schimbării bazei de impozitare.
Conform textelor de lege invocate, pentru ca valoarea reevaluată să înlocuiască valoarea de inventar anterioară, cu scopul de a constitui baza de impunere, este absolut necesar ca valoarea reevaluată să fie în prealabil aprobată de Consiliul de administrație. Se arată că legea nu face nicio diferență între societățile aflate în lichidare și cele ce își desfășoară activitatea în mod firesc. Fiind vorba de aspecte de specialitate strictă financiar contabilă, de algoritmi de calcul, s-a solicitat la instanța de fond efectuarea unei expertize tehnice contabile care să elucideze toate aspectele legate de modalitatea de calcul a sumelor datorate precum și cuantumul acestor sume datorate cu titlu de impozit pe clădiri. Din concluziile raportului de expertiză rezultă că deși imobilul a fost reevaluat la data de 5 octombrie 2006, iar înregistrarea în evidențele contabile a diferenței din reevaluare s-a făcut la data de 30.06.2007, nefiind satisfăcută cerința îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de lege pentru modificarea bazei de impozitare, nici la data de 30.06.2007 și nici la data de 31.12.2007, reevaluarea imobilului neavând consecințe în plan fiscal. Consideră că în mod greșit, instanța de fond a apreciat concluziile expertului ca nefondate
Intimata pârâtă Direcția Fiscală Bad epus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Potrivit art. 253 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în cazul în care s-a procedat la reevaluarea unei clădiri și a fost înscrisă în contabilitatea proprietarului persoană juridică, automat se produc modificări la valoarea impozabilă. Data înregistrării în contabilitate este data care generează modificări în plan fiscal. Dispozițiile art. 55 lit. a și din Normele de aplicare ale Hotărârea de Guvern 44/2004 invocate de recurentă în motivele de recurs nu sunt aplicabile în speță.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, probele administrate, se constată următoarele:
Recurenta reclamantă a atacat hotărârea cu privire la impozitul pe clădire calculat suplimentar.
Instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 253 alin 5 din Codul fiscal care stipulează că în cazul unei clădiri reevaluate, conform reglementărilor contabile, valoare impozabilă a clădirii este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată astfel în contabilitatea proprietarului persoană juridică.
Probele administrate au dovedit faptul că în contabilitatea societății reclamante a fost înregistrată valoarea reevaluată a clădirii în cauză, ca urmare se aplică dispozițiile legale de mai sus întrucât relevante, din punct de vedere fiscal, sunt evidențele contabile.
S-a arătat în recurs că nu a fost respectată procedura de înscriere în contabilitate, că societatea se află în lichidare, că scopul reevaluării nu a fost de a se mări valoare de impozitare ci de a stabili o valoare de piață a imobilului, că valoarea reevaluată nu a fost aprobată de Consiliul de Administrație, că au fost înlăturate în mod neîntemeiat concluziile expertizei tehnice judiciare.
Instanța constată că toate aceste susțineri nu înlătură aplicarea legii. Modul în care această valoare reevaluată a imobilului a ajuns să fie înscrisă în contabilitate nu face obiectul prezentei judecăți. Acesta se reduce la a constata dacă starea de fapt reținută de organele fiscale în decizia de impunere nr.- este reală și dacă textele de lege pe care se întemeiază sunt sau nu incidente.
Codul fiscal și Codul d e procedură fiscală, precum și Normele metodologice de aplicare a acestora nu prevăd că modificarea bazei impozabile se face doar dacă reevaluarea bunului se face în acest scop, astfel încât interpretarea recurentei nu este susținută de lege.
Potrivit art. 55 lit b din HG nr 44/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr 571/2003 privind Codul fiscal "în cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform prevederilor în vigoare, valoare de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului".
Din raportul de evaluare rezultă că reclamanta se afla, la momentul efectuării evaluării activelor societății, în procedură de lichidare, astfel încât acest raport nu putea fi aprobat de Consiliul de Administrație, societății ridicându-i-se dreptul de administrare.
Față de susținerea potrivit căreia instanța de fond nu a preluat întrutotul concluziile expertizei tehnice judiciare efectuate în cauză, se constată că nu există nicio dispoziție legală care să oblige instanța în acest sens - a se vedea art. 201 - 214 Cod procedură civilă, interpretarea neavând susținere legală.
Instanța a dispus administrarea probei la solicitarea reclamantei și pentru lămurirea cauzei. În considerentele hotărârii s-au arătat motivele pentru care s-au respins pretențiile reclamantei cu referire și la constatările din această probă. Nu există nicio dispoziție legală încălcată de instanță, astfel cum se susține de partea recurentă.
Ca urmare, recursul se va respinge ca nefondat, pentru considerentele expuse, cu aplicarea art. 213 alin 1 și 2 Cod procedură civilă.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - - SRL S împotriva sentinței civile nr. 897/CA/21.10.2009 a Tribunalului Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.02.2010.
Pentru președinte complet, Judecător, Judecător,
aflat în concediu de odihnă, - - - -
semnează
Președinte instanță
-
Pentru grefier
Semnează Grefier șef
Red MR 16.03.2010
Dact CC 22.03.2010
4 ex
Jud fond A
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Mirena
