Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 153/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 153/R
Ședința publică de la 23 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa
JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
JUDECĂTOR 3: Mirena
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 579/CA din 20.05.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect obligare anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 16 februarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 23 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin Sentința civilă nr. 579/CA/20.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală B și în consecință, a fost anulată Decizia nr. 84/2007 emisă de B, Actul constatator nr. 125/22.01.2002 și procesul verbal nr. 30/2002 emise de Direcția Regională Vamală B; au fost respinse restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, la data de 18.11.1996 reclamantul a introdus în țară prin vama T autoturismul marca Opel fiind înscris în registrul vamal R 2 la poziția nr. 893/18.11.1996 potrivit copiilor depuse la dosar de Din susținerile intimatei s-a întocmit la acea dată adeverința de reținere sume nr. 4606/1996 care ținea loc de declarație vamală de tranzit, însă acestui înscris i-a expirat termenul de păstrare.
În baza procesului verbal de control nr. 15478/07.12.2001 al Serviciului Inspecție și Control Activitate vamală indicat de intimate însă neprezentat instanței s-a întocmit actul de constatare nr. 125/22.01.2002 prin care în conformitate cu prevederile art. 33, 61, 143, 148 din legea nr. 141/1997, s-a dispus încetarea drepturilor de import pentru autoturismul Opel sustras de la vămuire de către titularul de operațiune, în sumă totală de 77.454.679 lei.
Prin procesul verbal privind calculul majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere nr. 30/31.03.2002 s-au stabilit accesorii la debitele neachitate din actul de constatare nr. 125/22.01.2002, procesul verbal de contravenție nr. 50/22.01.2002, ADR nr. 109/31.03.2002.
Reclamantul a contestat măsurile stabilite prin AC nr. 125/22.01.2002 și Procesul verbal nr. 30/31.03.2002 la data de 03.02.2006 contestație ce a fost înregistrată sub nr. 7180.
Prin sentința civilă nr. 9/AF/23.01.2007 a Tribunalului Brașovs -a admis cererea reclamantului de repunere în termenul de formulare a contestației și a fost obligată B la reluarea și finalizarea procedurii administrative de soluționare a contestației.Prin Decizia nr. 84/14.05.2007 Bar espins contestația analizând motivele invocate de contestator.
Intimata Direcția Regională Vamală nu a făcut dovada comunicării către reclamant AC nr. 125/22.01.2002, procesul verbal nr. 30/31.03.2002, procesul verbal de constatare a contravenției nr. 50/22.01.2002.
În ce privește forma actului de constatare nr. 125/22.01.2002 tribunalul reținut că prevederile Codului d e procedură fiscală din OG nr. 92/2003 privind forma actului administrativ fiscal nu pot retroactiva la data întocmirii actului fiind în vigoare prevederile nr. 1566/1995 privind modul de completare și utilizare a actului constatator, astfel că va înlătura susținerile reclamantului privind sancțiunea nulității actului constatator.
Relativ la excepția prescripției dreptului de a mai solicita datoria vamală stabilită prin AC nr. 125/22.01.2002 față de momentul introducerii în țară a autoturismului 18.11.1996, instanța reține că la această dată nu erau în vigoare prevederile Legii nr. 141/24.07.1997 privind Codul vamal care au intrat în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
În aceste condiții intimatele nu se pot prevala de aceste prevederi legale cât timp legea aplicabilă este cea de la momentul introducerii în țară a autoturismului, respectiv data de 18.11.1996, ce constituie operațiunea de import generatoare de datorii vamale, în temeiul principiului "tempus regit actum".În acest sens sunt și prevederile art. 188 din Legea nr. 141/1997.
Potrivit art. 6 alin. ultim din nr.OG 26/1993 privind tariful vamal de import al României, prevederi în vigoare la data introducerii în țară a bunului, se stipulează că " organele de control financiar și ale gărzii financiare sunt obligate să urmărească destinația dată acestor bunuri și să sesizeze organele vamale pentru luarea măsurilor ce decurg din aplicarea legii. astfel datorate se stabilesc și se urmăresc pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în țară a bunurilor.
În aceste condiții dreptul de a urmării taxele de import s-a prescris în speță la data de 18.11.2001, actul constatator nr. 125 întocmindu-se abia la data de 22.01.2002.
Intimata a indicat nr. procesului verbal de control nr. 15478/07.12.2001 al Serviciului de Inspecție și Control încheiat în anul 2001 însă nu a depus la dosar o copie a acestuia pentru a se putea aprecia dacă acest înscris era în măsură să întrerupă cursul prescripției.
De asemenea, taxele vamale, comisionul vamal și s-au stabilit prin actul de constatare nr. 125 în baza prevederilor Legii nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, astfel că aceste debite au fost stabilite în mod nelegal, întrucât la momentul introducerii autoturismului în țară nu erau în vigoare aceste prevederi legale, ci prevederile Decretului nr. 337/1981, privind aprobarea Regulamentului vamal care a fost abrogat în anul 2000 prin Legea nr. 120/2000.
Mai mult, intimata - B nu a adus dovezi privind comunicarea către reclamant a actului de constatare nr. 125/2002 și procesul verbal nr. 30/2002 astfel că prin sentința civilă nr. 9/AF/23.01.2007 a Tribunalului Brașovs -a admis cererea reclamantului de repunere în termenul de formulare a contestației.
Din anul 1996 când a introdus autoturismul în țară până în anul 2006 când s-a început executarea silită reclamantul nu a avut cunoștință de existența actelor administrative contestate ce au fost emise în anul 2002, aspect reținut prin sentința civilă nr. 9/AF/2007 pronunțată de Tribunalul Brașov in dosar nr-.
Față de aceste considerente de fapt și de drept constatând nelegalitatea actelor administrativ fiscale contestate s-a admis în parte acțiunea.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a constata prescripția dreptului de a mai solicita plata datoriei vamale stabilite prin AC nr. 125/2002 și imposibilitatea calculării accesoriilor dobânzi, stabilite prin procesul verbal nr. 30/31.03.2002, tribunalul constatat că acestea sunt chestiuni de fond ce au fost analizate în considerente.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art 304 pct. 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că motivele acțiunii nu trebuie confundate cu obiectul acesteia, cu pretenția materială dedusă judecății. Dacă instanța a găsit întemeiate unele motive, iar pe altele le-a îndepărtat, nu înseamnă că trebuia să admită în parte acțiunea; în cauză, nu a intervenit prescripția dreptului de a solicita plata taxelor vamale. Potrivit art.187 alin. 1 Cod Vamal aprobat prin Legea nr. 141/1997 (textul aplicabil - norma cadru) această prescripție se calculează, nu de la data introducerii bunului în țară, ci de la data înregistrării declarației vamale de import. La data de 22.01.2002, când s-a întocmit actul constatator nr. 125 erau în vigoare prevederile Legii nr. 141/1997 privind Codul Vamal. Excepția prescripției dreptului de a stabili plata datoriei vamale nu curge de la data introducerii bunului în țară, ci curge de la data înregistrării declarației vamale de import. Reclamantul este debitorul datoriei vamale, întrucât acesta a introdus bunul în țară, acesta a întocmit și înregistrat declarația vamală de tranzit
Direcția Generală a Finanțelor Publice B arată că în data de 18.11 1996 reclamantul a introdus în țară un autoturism marca Opel, fiind înscris în registrul vamal de import de frontieră poziția 893. Ulterior, în urma controlului efectuat în conformitate cu prevederile art. 33, 61, 143 și 148 din Codul Vamal al României aprobat prin Legea nr. 141/1997, și s-a dispus încasarea drepturilor de import pentru autoturismul importat sustras de la vămuire de către titularul de operațiune. Întrucât reclamantul în calitate de titular de tranzit nu a respectat prevederile art. 164, 165 și 373 din Hotărârea de Guvern nr. 626/1997, Biroul Vamal în mod corect a procedat la întocmirea actului de control nr. 125/22.01.2002 și a procesului verbal nr. 30/31.03.2002 pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. Prescripția dreptului de a stabili plata taxelor vamale este de 5 ani de la data înregistrării declarației vamale de import, și nu de la data introducerii bunului în țară, declarație vamală care în cauză nu există, pentru că bunul nu a fost vămuit. Reclamantul, în calitate de titular al unui regim suspensiv de tranzit, nu și-a plasat bunul sub regim definitiv de import, astfel că autoritatea vamală a inclus regimul vamal, actul constatator întocmit având rolul de declarație vamale de import. În acest sens, învederează și dispozițiile art. 23 din Ordonanța de Guvern nr. 26/1993 privind tariful vamal de import al României, în vigoare la momentul introducerii în țară a autoturismului, potrivit cărora "termenul de prescripție a taxelor și a altor drepturi cuvenite bugetului de stat este de 5 ani și curge de la data înregistrării declarației vamale de import". Executarea silită s-a născut în momentul în care titlul de creanță, respectiv actul constatator nr. 125/22.01.2002 și procesul verbal nr. 30/31.03.2002, au devenit titluri executorii, iar în raport cu data încheierii acestora începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea.
Cu referire la achitarea datoriei vamale reclamantul nu a făcut dovada că ar fi achitat datoria vamală anterior datei de 8.12.1997 așa cum a susținut. De asemenea, nici datoria vamală stabilită prin actul constatator nr. 125/22.01.2002 și procesul verbal nr. 30/31.03.2002 nu a fost achitată. Plata datoriei vamale stabilită prin cele două acte administrative fiscale revine reclamantului, care este titularul regimului vamal suspensiv de tranzit vamal, regim care nu a fost închis de acest titular, în conformitate cu prevederile art. 141 alin. 2 din Codul Vamal al României. Având în vedere dispozițiile art. 95 alin. 2 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal, consideră că organele vamale au procedat în mod legal la calculul drepturilor vamale pentru importurile efectuate, stabilind în sarcina reclamantului taxe vamale în sumă de 3.916 lei, TVA de 3.321 lei comision vamal de 509 lei, dobânzi de întârziere de 527 lei și penalități de 77 lei, dobânzi și penalități de întârziere, conform prevederilor legale în materie.
Intimatul reclamant nu a depus la dosar întâmpinare.
Față de susținerile recurentelor, instanța a solicitat depunerea la dosar a procesului verbal nr. 15478/2001. Acest document invocat de recurentele pârâte nu a fost găsit în arhivă. Reclamantul a depus în schimb la dosar o adresă emisă de Direcția Fiscală B din care rezultă că în 2010 nu are debite restante aferente impozitului auto.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Reclamantul a introdus în țară un autoturism în 18.11.1996.
Se pune problema legii aplicabile raportului juridic dedus judecății. Aplicarea legii în timp este guvernată de principiul neretroactivității legii noi. Constituția României consacră în mod expres acest principiu în art. 15 alin 2 "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
Principiul neretroactivității legii noi este regula juridică potrivit căreia o lege nouă se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea lor și nu și situațiilor anterioare, trecute. Se poate spune deci că "trecutul scapă legii noi"
În speță se invocă dispoziții din Legea nr. 141/1997 și HG 626/1997 care nu erau adoptate la data introducerii autoturismului în România.
Art. 188 din Legea 141/1997 dispune în mod expres că "Operațiunile vamale inițiate sub regimul prevăzut de reglementările vamale anterioare intrării în vigoare a prezentului cod se finalizează potrivit acelor reglementări."
Incidente în speța dedusă judecății sunt prevederile Ordonanței de Guvern nr. 26 din 28 august 1993 privind tariful vamal de import al României. Chiar dacă procedura de control este cea în vigoare la data controlului, operațiunile vamale inclusiv stabilirea taxelor datorate se finalizează potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii bunului în țară.
cita prevederile legale din Ordonanța de Guvern 26/1993 aplicabile situație de fapt deduse judecății:
Conform art. 4 " vamale aplicabile sunt cele în vigoare la data înregistrării declarației vamale de import al mărfurilor.", iar art 10 prevede că "Valoarea în vamă se determină și se declară de către importatori, direct sau prin reprezentanții autorizați ai acestora, care sunt obligați să depună la vamă, împreună cu celelalte documente necesare vămuirii mărfii, o declarație pentru valoarea în vamă, însoțită de facturi sau alte documente de plată a mărfii și a cheltuielilor pe parcurs extern aferente acesteia."
Art. 12 stabilește că " sau comisionarii în vamă sunt obligați să înscrie în declarația vamală încadrarea tarifară, valoarea în vamă a mărfurilor și bunurilor, coeficientul tarifar, cuantumul taxelor vamale, precum și felul, numărul și data instrumentului de plată.
Declarația vamală va fi însoțită de dovada plății taxelor vamale datorate.", iar "Organele vamale verifică încadrarea tarifară, calculul taxelor vamale înscrise în declarația vamală și urmăresc încasarea acestora."
Art. 15 dispune "mărfurile se consideră introduse legal în țară pe baza liberului de vamă, care se acordă în scris, dacă sunt îndeplinite condițiile efectuate formalitățile de vămuire și numai după prezentarea documentelor legale care atestă efectuarea plății taxelor.
Până la încasarea efectivă, în contul unității vamale, a taxelor vamale și drepturilor cuvenite bugetului de stat, liberul de vamă are caracter provizoriu.
Unitățile vamale pot acorda liber de vamă provizoriu, în scris, pe termen de cel mult 30 de zile în cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată la data declarării. În acest caz, mărfurile pot fi ridicate din vamă dacă importatorul instituie o garanție suficientă pentru acoperirea achitării taxelor vamale și a drepturilor cuvenite bugetului de stat".
Potrivit art. 16 "Organele vamale au dreptul să efectueze verificări și investigații privind aplicarea prezentei ordonanțe atât în momentul vămuirii, cât și ulterior, la vamă sau la sediul importatorilor. Dreptul de verificare ulterioară poate fi exercitat în decursul unei perioade de 5 ani de la data intrării în țară a mărfurilor sau a bunurilor".
Termenul de prescripție a taxelor și a altor drepturi cuvenite bugetului de stat este de 5 ani și curge de la data înregistrării declarației vamale de import conform art. 23.
Incidente în speță sunt și prevederile art. 24 "Mărfurile aflate sub un regim vamal care suspendă temporar încasarea taxelor vamale de import sunt admise pe teritoriul țării numai cu garantarea plății taxelor vamale.
Garantarea plății taxelor vamale se face de către importator sau reprezentantul acestuia, prin depunerea la unitatea vamală a unei sume bănești egală cu cuantumul taxelor vamale aferente bunurilor sau prin depunerea unei scrisori de garanție prin care o unitate bancară, cu sediul în România, se angajează să plătească organelor vamale suma reprezentând cuantumul taxelor vamale". Acesta se completează cu prevederile art. 25 "Pentru operațiunile temporare care nu au fost încheiate în termen și pentru operațiunile de import admise cu liber de vamă provizoriu, dacă taxele nu au fost achitate de titularul operațiunii până la expirarea termenului acordat, încasarea taxelor vamale, a majorărilor de întârziere și a amenzilor se face din oficiu de către organele vamale, prin organele bancare și financiare, după caz."
Actul constatator nr 125/22.01.2002 și procesul verbal nr. 30/31.03.2002 se întemeiază în mod exclusiv pe dispozițiile Legii nr. 141/1997. Decizia 84/2007 emisă de DGFP analizează actele prin prisma acelorași acte normative. Am arătat care este legea aplicabilă operațiunii vamale. Aceasta nu a fost avută în vedere de recurente nici la întocmirea actelor administrative nici prin recursurile promovate.
Procesul verbal nr. 15478/2001 considerat a fi întocmit în conformitate cu legile în vigoare și ca act ce întrerupe prescripția nu a fost prezentat. În această situație dubiul profită reclamantului. S-a susținut că prescripția dreptului de a stabili plata taxelor vamale este de 5 ani de la data înregistrării declarației vamale de import, și nu de la data introducerii bunului în țară. Este adevărat, dar raportul juridic al părților se naște la data introducerii bunului în țară, din acel moment reclamantul este obligat să depună declarație vamală, să plătească taxa etc. și de asemenea din acel moment se naște dreptul și totodată obligația organelor vamale de a efectua verificări și investigații în legătură cu bunul cu privire la îndeplinirea formalităților vamale.
Un alt aspect ce contrazice susținerile recurentelor privind neîndeplinirea de către recurent a obligațiilor vamale ce decurgeau din introducerea în țară a autovehiculului este înregistrarea în evidențele fiscale a acestui mijloc de transport. Acesta nu putea fi înregistrat și înmatriculat fără a avea "liber de vamă"
Pentru toate considerentele arătate Curtea în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursurile declarate și să mențină sentința atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurentele pârâte Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva Sentinței civile nr. 579/CA/20.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi 23.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, --- - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. MC 23.02.2010/dact.VP 25.02.2010/5 ex.
Judecător fond
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Mirena
