Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1575/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--26.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1575
Ședința publică din 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 569/CA din 19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în recurs și în primă instanță, depune chitanța nr. - din 04.12.2009 în sumă de 1000 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr.10029/30/22.12.2008 reclamantul a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea actelor administrativ fiscale cu nr. 96370/23.05.2008 (anexa 1) și nr.H 2.922/18.07.2008 (anexa 2) emise de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme în cuantum de 5.752 achitată de reclamant prin chitanța seria - nr.- din data de 27.08.2007 (anexa 3), actualizată cu rata dobânzii legale până Ia data plății, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Prin sentința civilă nr. 569/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost respinsă excepția inadmisibilității, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma 5.752 lei reprezentând taxă specială auto la primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr. - din 27.08.2007precum și dobânda legală la această sumă începând cu data de 08.07.2008 până la restituirea efectivă. A fost de asemenea obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.040,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii se arată următoarele:
La data de 24.07.2007 reclamantul a cumpărat din Germania autoturismul marca VW Passat, înmatriculat pentru prima dată la 14.05.2001, înmatriculat în România sub nr. -5. Pentru înmatriculare reclamantul a plătit în temeiul art. 2141Cod fiscal o taxă specială în cuantum de 5.752 lei conform chitanței seria - nr. - din 27.08.2007.
La data de 20.05.2008, reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice restituirea taxei, cererea fiind înregistrată sub nr. 96370 iar la data de 23.05.2008, Administrația Finanțelor Publice Tar ăspuns cererii în sensul că taxa specială auto de primă înmatriculare a fost legal încasată și nu poate fi restituită.
Starea de fapt este necontestată de părți, litigiul fiind determinat de aprecierile diferite pe care părțile le fac cu privire la dispozițiile legale, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din întâmpinări.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta pretinde că acțiunea este inadmisibilă deoarece la data de 01.07.2008 a intrat în vigoare OUG 50/2008 care prevede o procedură specială de restituire a unei părți din taxă.
Excepția a fost respinsă deoarece ea nu împiedică judecata pricinii ci reprezintă o apărare pe fond, instanța urmând să țină cont de ea ca atare.
Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 117 al. 1 lit. d Cod procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Așadar, tribunalul a fost chemat să stabilească dacă în momentul plății organele fiscale au aplicat corect prevederile legale.
La data plății taxa specială pentru autoturisme și autovehicule era reglementată de art. 2141- 2143Cod fiscal
Potrivit art. 2141al. 1 teza I și II Cod fiscal, intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu.
Potrivit art. 2142al. 2, taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România.
Reclamantul a pretins că instituirea acestei taxe încalcă prevederile art. 90 din Tratatul CE pe care România este ținută să le respecte din momentul în care a aderat la Uniunea Europeană.
Tribunalul a constatat că prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță codul fiscal, și Tratatul CE, tribunalul va aplica cu prioritate legislația comunitară.
Potrivit art. 90 al. 1 din Tratatul CE, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Văzând aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că art. 2141- 2143Cod fiscal instituie o taxă care nu este percepută produselor interne similare celui cumpărat de reclamant din Germania, stat membru al Uniunii Europene.
Astfel, este necontestat că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, sub acest aspect neexistând discriminare. În schimb, există discriminare între autovehicule identice (adică având exact aceleași caracteristici) în funcție de locul primei înmatriculări. Dacă autoturismul cumpărat de reclamant ar fi fost înmatriculat pentru prima dată în România, și nu în Germania, reclamantul nu ar fi plătit taxa.
Această modalitate de instituire a taxei are efect asupra vânzării-cumpărării de autoturisme deja înmatriculate discriminând între cele înmatriculate pentru prima dată în România și autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii iar această discriminare încalcă prevederile art. 90 al. din Tratatul CE deoarece impune o taxă pentru înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului cumpărat de reclamant și înmatriculat inițial în Germania, deși nu impune o astfel de taxă pentru autoturismele similare înmatriculate inițial în România. Pentru acest considerent tribunalul va lipsi de efecte art. 2141- 2143Cod fiscal.
În ce privește OUG 50/1998, ale cărei dispoziții sunt invocate de pârâtă, tribunalul constată că la data când reclamantul a cerut restituirea taxei ordonanța nu era în vigoare (a intrat în vigoare începând cu data de 01.07.2008, conform art. 14 al. 1 din Ordonanță) astfel încât aplicarea ei s-ar face retroactiv cu încălcarea art. 15 al. 2 din Constituție conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
OUG 50/2008 este incidentă în cazul cererilor de restituire formulate după intrarea ei în vigoare.
În consecință, văzând că taxa a fost percepută ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.752 lei reprezentând taxă specială auto la primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - nr. - din 27.08.2007.
În ce privește cererea referitoare la dobânda legală, tribunalul a constatat că potrivit art. 124 al. 1 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau l art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Cum în speță sunt incidente dispozițiile art. 70, termenul va fi de 45 de zile și s-a calculat începând din 20.05.2008 (data formulării cererii de restituire), cu respectarea dispozițiilor art. 68 Cod procedură fiscală raportat la art. 101 al. 1 Codul d e procedură civilă, împlinindu-se la data de 07.07.2008.
În consecință, pârâta a fost obligatată să plătească și dobânda legală la suma ce se cuvine restituită începând cu data de 08.07.2008 până la restituirea efectivă.
În temeiul art. 274 Codul d e procedură civilă, au fost obligați pârâții să plătească reclamantei 1.040,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și taxe judiciare de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice T, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în principal, pe cale de excepție, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii față de prevederile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 5.752 lei achitată de contribuabil la data de 27.08.2007 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; respingereai capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, până la data plății, ca nelegal și inadmisibil în materie fiscală; respingerii cererii privind obligarea T la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță în cazul admiterii cererii, reducerea onorariului de avocat la suma de 200 lei, în temeiul prevederilor art. 274 aliniatul 3.pr.civ.; respingerea unei eventuale cereri privind obligarea T la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea recursului se arată că sentința primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii în condițiile în care la data de 1.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care a abrogat dispozițiile art. 2141- 2143Cod fiscal iar dispozițiile nr.OUG50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 11 privind dreptul reclamantului la restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul stabilit prin nr.OUG 50/2008.
De asemenea, recurenta a reiterat argumentele prezentate în fața primei instanțe, susținând că taxa de primă înmatriculare nu este purtătoare de dobânzi, astfel încât nici eventuala obligație de restituire nu poate fi considerată ca fiind purtătoare de dobânzi.
Cu privire la cheltuielile de judecată, recurenta apreciază că acestea nu sunt datorate, încasarea taxei nefăcându-se abuziv, ci în baza unor texte legale. În subsidiar apreciază că acestea ar trebui reduse, munca avocatului fiind minimă.
Legal citat, reclamantul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe arătând că prin hotărârea atacată s-a dat o corectă interpretare textelor legale aplicabile, iar cererea sa de restituire a taxei de primă înmatriculare nu poate fi supusă incidenței dispozițiilor nr.OUG50/2008.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurenta cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Sunt neîntemeiate criticile vizând modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, prima instanță reținând în mod corect că intrarea în vigoare a OUG 50/2008, care prevede o procedură specială de restituire a unei părți din taxă, nu împiedică judecata pricinii, aceste susțineri reprezintă de fapt apărări pe fond,
Cât privește fondul cauzei, Curtea apreciază ca neîntemeiată susținerea recurentei că în cauză ar trebui avută în vedere apariția nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare, astfel încât reclamantului i s-ar cuveni doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare, achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal, și taxa pe poluare ce ar urma să fie achitată în baza nr.OUG 50/2008. Concluzia se impune întrucât cele două acte normative constituie temeiuri de drept diferite și întrucât însăși denumirea taxelor reglementate prin acestea denotă scopuri diferite.
Conform dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme nu sunt însă aplicabile speței de față, Curtea reținând că taxa specială a fost încasată în baza dispozițiilor Codului fiscal în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008,dispoziții care au fost apreciate ca fiind contrare normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamantă cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Totodată, cu privire la fondul raporturilor juridice, Curtea subscrie argumentației juridice din considerentele hotărârii atacate vizând aplicabilitatea directă în ordinea internă de drept a României a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, reținând totodată că articolele 2141-2143din Codul fiscal au fost abrogate.
Cât privește dobânzile acordate de prima instanță, Curtea apreciază că sunt nejustificate susținerile recurentei întrucât aceste dobânzi nu au fost acordate în baza art. 2141-2143Cod fiscal ci în considerarea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea de folosință a sumei încasate cu încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
De asemenea, Curtea reține că în mod corect a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată de vreme ce aceasta a căzut în pretenții, neimpunându-se reducerea onorariului avocatului, suma de 1000 de lei nefiind una exagerată.
Având în vedere considerentele menționate, constatând neîntemeiat recursul promovat, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. urmează a-l respinge ca atare, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art.274 pr.civ, să oblige pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat, în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.569/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
Obligă pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat, în cuantum de 1000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red./07.01.2010
Tehnodact / 2 ex./ 07.01.2010
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia, Maria Belicariu, Rodica
