Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 176/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIE Nr. 176/2009
Ședința publică de la data de 26 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Morina
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta O împotriva sentinței civile nr. 320 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare, au lipsit părțile, respectiv recurenta-reclamantă, intimatele-pârâte DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C - BIROUL VAMAL C, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - BIROUL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și intimata L B în calitate de administrator judiciar al
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, care învederează că s-au depus prin compartimentul arhivă al instanței două seturi de note scrise din partea recurentei, un exemplar pentru termenul de astăzi (filele 101-105 dosar), iar celălalt din pentru termenul din 29 ianuarie 2009, după care:
Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau chestiuni prealabile, instanța constată dosarul în stare de judecată trecând la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 675/110/7.02.2008 reclamanta - societate în reorganizare - a chemat în judecată pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C - Biroul Vamal C și DGFP B în vederea anulării Deciziei nr. 390/9.10.2007 emisă de DGFP B și, în parte, Deciziei nr. 231/15.08.2007 și a procesului-verbal de control nr. 7109/25.05.2007 întocmite de Biroul Vamal C cu privire la suma de 572 lei.
Prin sentința civilă nr. 320 din 11.06.2008 Tribunalul Bacăua respins acțiunea ca nefondată pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de control nr. 7109/25.05.2007 s-a stabilit că reclamanta datorează suma de 19.056 lei cu titlul de comision vamal pentru un număr de trei declarații vamale în regim de perfecționare activă din perioada 31.03.2006 - 10.04.2006, motivat de faptul că în mărfurile originare au fost incorporate mărfuri străine. În motorina exportată în Croația a fost incorporat țiței din Rusia.
În baza acestui proces verbal s-a emis decizia de regularizare a situației nr. 231/15.08.2007 în care s-au stabilit obligațiile de plată, atât comisionul vamal, cât și majorările de întârziere în cuantum de 572 lei calculate pentru perioada cuprinsă între data exportului și până la data procesului verbal de control, majorări ce formează obiectul cauzei.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, iar prin Decizia nr. 390/9.10.2007 pârâta DGFP Bar espins contestația ca nefondată.
În cauză sunt deduse judecății trei chestiuni de drept și de fapt după cum urmează: norma juridică aplicabilă, data exigibilității creanței și posibilitatea creditoarei de a-și îndestula creanța dintr-un depozit pus la dispoziția autorității vamale de către reclamanta debitore.
1. Reclamanta a importat din Rusia țiței plasat în regim de perfecționare activă, l-a procesat și a exportat în Croația motorină.
Conform art. 15 din Protocolul nr. 7 privind definirea conceptului de "produse originare" și metode de cooperare administrativă anexă la Acordul central european de comerț liber, ratificat prin Legea nr. 90/1997, materialele neoriginare folosite la fabricarea produselor dintr-un stat parte. nu beneficiază în acel stat parte de drawback sau exonerare de taxe de orice fel.
Chiar dacă România a ratificat Protocolul ulterior exportului, aceeași normă este prevăzută în dispozițiile art. 239 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal și anterior prin Legea nr.141/1997. Prin urmare reclamanta datorează comision vamal pentru țițeiul plasat în regim de perfecționare activă și încorporat în motorina exportată. De altfel nici reclamanta nu a contestat comisionul vamal ci doar majorările de întârziere calculate la acesta.
2. Cu privire la exigibilitatea creanței se constată că aceasta se datorează de la data exportului, cum corect a calculat autoritatea vamală și nu de la data stabilirii comisionului vamal la care să se calculeze încă șapte zile de la data comunicării acesteia cum susține reclamanta invocând dispozițiile art. 61 din Legea nr.141/1997 în vigoare la data exportului, deoarece textul se referă la termenul în care debitorul este obligat să achite întreaga datorie, ori datoria pentru comisionul vamal devenise exigibilă la data exportului.
3. Cu privire la posibilitatea creditoarei de a-și îndestula creanța încă de la data exportului din depozitul creat de reclamantă la dispoziția pârâtei, se constată că reclamanta a efectuat exportul în regim EUR 1 nr. H-/16.04.2006 fără a-și fi îndeplinit obligațiile adiacente, deși motorina exportată nu era originară integral din România și datorită acestei declarații a reclamantei care incumbă neplata comisionului vamal, nici nu a indicat pârâtei contul de depozit pentru achitarea din acesta a datoriei vamale reprezentând comisionul vamal.
La data procesului verbal de control reclamanta nu mai avea depozitul menționat deoarece prin adresa nr. 5176/10.11.2006 reclamanta a solicitat restituirea sumei de 33.272.507 lei aflată în depozit.
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului, reclamanta a formulat prezentulrecurspentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 din Codul d e procedură civilă. În dezvoltarea acestor motive de recurs, recurenta-reclamantă a susținut următoarele:
1) Instanța a interpretat greșit momentul exigibilității comisionului vamal și posibilitatea autorității vamale de a se îndestula încă de la data exportului din depozitul creat exclusiv în acest scop, la dispoziția Biroului vamal
În ceea ce privește momentul exigibilității comisionului vamal instanța nu a indicat o prevedere legală care să ducă la concluzia că datoria vamală era exigibilă la data exportului și a dat o interpretare greșită art. 61 din Legea nr. 141/1997.
Problema exigibilității datoriei vamale este tratată explicit în cadrul art. 158 alin. 1 și 2 din Legea nr. 141/1997. Intimatele au recunoscut explicit, prin decizia de soluționare a contestație și prin întâmpinare, că drepturile de export stabilite prin declarația vamală au fost zero prin lege, astfel încât este fără echivoc că nu a luat cunoștință de cuantumul comisionului vamal din declarația vamală, ci numai din actul constatator întocmit de Biroul vamal
În fața primei instanțe cele două intimate au evocat și subliniat și dispozițiile art. 61 alin. 3 din Codul vamal care trebuiau aplicate. Legiuitorul statuează că atâta timp cât debitorul vamal nu a luat cunoștință despre cuantumul datoriei vamale prin declarația vamală atunci el va lua cunoștință de această datorie pe baza actului constatator. În acest context este de observat că intimatele invocă propria culpă, respectiv neîntocmirea actului constatator.
în privința exigibilității datoriei vamale sunt și dispozițiile art. 240 alin. 1, art. 244 alin. 1, art. 245 alin. 1 lit. a) și art. 255 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 86/2006. Este fără echivoc că și prevederile Codului vamal în vigoare susțin apărările sale, statuând obligativitatea calculări datoriilor vamale în sarcina organului vamal, acesta deținând toate datele necesare prin acceptarea declarației vamale de export, comunicarea acestor datorii debitorului vamal și stabilirea unui termen de plată, doar a cărui nerespectare atrage calcularea majorărilor de întârziere.
2) În ceea ce privește posibilitatea autorității vamale de a se îndestula încă de la data exportului din depozitul creat exclusiv în acest scop, la dispoziția Biroului vamal C instanța de fond a reținut greșit că nu a indicat contul de depozit pentru achitarea datoriei vamale. Chiar și în condițiile în care organul vamal nu a întocmit actul constatator - singurul instrument de evidențiere a cuantumului comisionului vamal și de naștere a datoriei vamale -, societatea a întreprins toate demersurile pentru achitarea comisionului, solicitând în mod expres aceasta prin adresa nr. CE 2345/16.04.2006. Societatea a făcut aplicarea art. 162 din Legea nr. 141/1997 și a indicat explicit sursa de plată. a indicat în mod explicit sursa de plată, însă solicitările sale au rămas fără nici un ecou.
Prin adresele nr. 4238/22.08.2006 și nr. 4272/4.09.2006 a înștiințat organul vamal de existența, în contul deschis de societate, a unui sold creditor de 1.949.344,1 lei, prezentând, totodată, situația tuturor operațiunilor și plăților efectuate de societate.
De altfel, acest fapt a fost cunoscut de instanța de fond, impunându-se a fi reținut și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă.
Prin intermediulnotelor scrisedepuse pentru primul termen de judecată - 29.01.2009 - recurenta a invocat dispozițiile Ordinului nr. 1537/2008 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pct. 1. Prevederile Deciziei Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008, aprobată prin acest ordin, consacră în mod expres excepția neretroactivității legii noi. prevederilor deciziei nr. 1/2008 este reglementată și de art. 4 alin. 5 și 6 din Codul d e procedură fiscală, precum și de art. 3 alin. 2 din Ordinul nr. 1995/2007 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Recursul nu este fondat.
Controlul vamal în urma căruia a fost întocmit procesul-verbal nr. 7109 din 25.05.2007 a avut ca obiect declarația vamală de export nr. I 9182/16.04.2006 în baza căreia recurenta-reclamantă a efectuat exportul cantității de 3.200.000 kg motorină - pentru care s-a emis certificatele EUR.1 Nr. H -/16.04.2006 și Nr. H -/16.04.2006 - cu vasul și cu destinația Croația. exportată a fost obținută prin procesarea de către a unor cantități de țiței importat din Rusia, plasate în regim de perfecționare activă conform declarațiilor vamale nr. 7776/31.03.2006, nr. 7896/3.04.2006 și nr. 8531/10.04.2006.
Prin procesul-verbal de control nr. 7109/2007 s-a stabilit că pentru mărfurile străine încorporate în mărfurile originare datoria vamală a luat naștere la data efectuării exportului, conform art. 239 din Legea nr. 86/2006 coroborat cu art. 15 din Protocolul privind definirea noțiunii de,produse originare" și metode de cooperare administrativă la Acordul România - Uniunea Europeană; totodată, s-a stabilit că, potrivit art. 116 din Codul d e procedură fiscală, pentru obligațiile fiscale neachitate la termenul de plată, se datorează majorări de întârziere. Astfel, au fost stabilite, prin decizia nr. 231/15.08.2007 pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare,drepturi vamale de import/majorări de întârziere de 572 lei pentru perioada 24.05.2007 - 22.06.2007 (când a fost încasat debitul).
Este adevărat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 239 din Legea nr. 86/2006 întrucât această lege a intrat în vigoare (la 19.06.2006) ulterior operațiunii de export (22.03.2006), iar potrivit art. 284 operațiunile vamale inițiate sub regimul prevăzut de reglementările vamale anterioare intrării în vigoare a noului cod se finalizează potrivit acelor reglementări. Însă, pe de o parte, este de constatat că reclamanta nu a contestat drepturile vamale de import (stabilite în baza acestui text), ci doar majorările de întârziere; pe de altă parte, la acea dată erau aplicabile dispozițiile art. 15 referitoare la interzicerea drawback sau a exceptării de la plata taxelor vamale pentru materialele neoriginare folosite la fabricarea produselor originar, dispoziții cuprinse în Protocolul referitor la definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte (ratificat prin Legea nr. 20/1993), ratificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2001. vamale - comisionul vamal - nefiind achitate pentru marfa importată căreia i s-a aplicat regimul de perfecționare activă și care se regăsește în produsul prelucrat în România, aceste taxe trebuiau plătite în momentul exportului în Croația a motorinei obținute în România.
În privința accesoriilor și a momentului de la care curg acestea o primă observație este aceea că dispozițiile art. 61 alin. 3 din Legea nr. 141/1997 invocate de recurenta-reclamantă au fost abrogate prin Legea nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, pct. 144; astfel, prin acest punct au fost completate dispozițiile art. 200 (la acea dată) din Codul d e procedură fiscală referitoare la actele normative și dispozițiile abrogate la data intrării în vigoare a codului, iar la lit. k) s-a prevăzut abrogarea art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, urmează a fi reținute dispozițiile art. 158 alin. 2 in Legea nr. 141/1997 - dispoziții potrivit cărora în cazul unor diferențe ulterioare debitorul vamal ia cunoștință despre acea nouă datorie pe baza actului constatator întocmit de autoritatea vamală - coroborate cu dispozițiile Codului d e procedură fiscală referitoare la calculul accesoriilor. Aceasta înseamnă că recurenta-reclamantă datorează majorări de întârziere potrivit art. 116 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, calculate, în temeiul art. 158 alin. 2 din Legea nr. 141/1997, de la data întocmirii actului constatator, respectiv a procesului-verbal de control nr.7109/25.05.2007.
Având în vedere dispozițiile art. 284 din noul Cod vamal al România (aprobat prin Legea nr. 86/2006) este exclusă, astfel cum s-a reținut anterior, aplicarea dispozițiilor invocate de recurentă - art. 240 alin. 1, art. 244 alin. 1, art. 245 alin. 1 lit. a) și art. 255 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 86/2006.
Nu poate fi considerat relevantă adresa nr. CE 2354/16.04.2006 întrucât, la data la care s-a întocmit procesul-verbal de control nr. 7109/25.05.2007, sumele de bani cu care reclamanta figura în soldul disponibil la Biroul vamal C - respectiv 33.272.507 lei -fuseseră restituite acesteia la data de 14.11.2006, în urma adresei nr. 4466/10.11.2006. Anterior, prin adresele nr. 4238/22.08.2006 și 4272/4.09.2006 (care reprezintă o revenire la prima adresă), recurenta solicitase același lucru, transferul soldului, disponibil la data de 22.08.2006 (1.949.344,10 lei) în contul său deschia la Bank O; suma de 56.777.600 lei despre care a menționat că va rămâne în contul Caf ost lăsată în vederea garantării altor datorii decât cea în cauză (datoriile vamale aferente operațiunilor suspensive derulate cu ).
Incidența pct. 7 al art. 304 din Codul d e procedură civilă a fost în mod greșit susținută de recurentă, căci instanța de fond nu a reținut aceste in urmă două adrese printre considerentele pentru care a respins acțiunea (art. 261 alin. pct. 5 din Codul d e procedură civilă), ci ca argumente invocate de reclamantă în motivarea acțiunii (art. 261 pct. 3 din Codul d e procedură civilă).
În ceea ce privește aplicarea Ordinului nr. 1537/2008 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, această instanță constată că acest motiv de recurs a fost invocat de recurentă în afara termenului de 15 zile prevăzut de art. 303 alin. 1 din Codul d e procedură civilă. Mai mult acest motiv - chiar dacă ar fi fost invocat prin cererea de recurs - nu putea fi analizat în recurs întrucât ar reprezenta o schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată, ceea ce, potrivit art. 316 raportat la art. 294 Codul d e procedură civilă, nu este permis într-o cale de atac.
Pe de altă parte, nu se pot aplica dispozițiile deciziei nr. 1/2008 a Comisiei de proceduri fiscale (aprobată prin Ordinul nr. 1537/2008) întrucât această decizie a fost dată în interpretarea unor dispoziții legale care nu erau în vigoare nici la data exportului, nici la data calculării drepturilor vamale de import și a accesoriilor aferente; este vorba de art. 1221din Codul d e procedură fiscală care reglementează majorările de întârziere în cazul deschiderii procedurii insolvenței - text potrivit căruia entru p. creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței nu se datorează și nu se calculează majorări de întârziere după data deschiderii procedurii insolvenței - și care a fost introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 47/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 603/31.08.207).
Față de cele ce preced, curtea de apel constată că motivele invocate de recurentă nu pot determina modificarea hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 320 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - pârâteDIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C - BIROUL VAMAL C, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - BIROUL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILORși intimataL Bîn calitate de administrator judiciar alO.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,26 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
red.
2 ex. 06 martie 2009
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina
