Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 176/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 176
Ședința publică din 27 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui
JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
-
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z împotriva sentinței civile nr.1808 pronunțată în data de 11 august 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimata SC SRL având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatei, av., cu delegație de reprezentare aflată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 18.01.2010 se înregistrează din partea intimatei, întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului formulat ca fiind neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului formulat, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. În susținere se arată că taxa de primă înmatriculare a fost promovată sub forma unui nou impozit, legiuitorul instituind un regim juridic fiscal discriminatoriu în România față de celelalte state membre ale Uniunii Europene; astfel că hotărârea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată, sens în care se depun înscrisuri.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1808 pronunțată la data de 11.08.2009 în dosar nr.- a Tribunalului Sălaja fost admisă acțiunea reclamantei SRL Z împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Administrația Finanțelor Publice Z și în consecință a fost anulată decizia de restituire nr.28424/22.04.2009 și decizia nr.57/15.06.2009; obligate pârâtele - în limita competențelor prevăzute de lege - să restituie reclamantei suma de 5044 lei reprezentând taxa de înmatriculare achitată cu chitanța seria S 3A nr.- din 16.07.2007 cu dobânda legală până la data plății efective; obligate pârâtele la 742,4 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că taxa specială de înmatriculare a fost reglementată de dispozițiile art.2141din Codul fiscal. Această taxă era aplicată numai autoturismelor achiziționate din țările Uniunii Europene fără a se aplica și autoturismelor autohtone creându - se, astfel o discriminare și o încălcare a art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene. Potrivit articolului sus-menționat se interzice statelor membre să aplice direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
În cazul în care o anumită stare de fapt este reglementată atât de dreptul comunitar cât și de cel național, pentru aplicarea unitară a dreptului comunitar, statele membre și comunitățile au recunoscut principiul rangului prioritar al dreptului comunitar față de dreptul național.
Fundamentul priorității de aplicare al dreptului comunitar rezidă în împuternicirile care se regăsesc în constituțiile naționale.
În acest sens, prin art.148 alin.2 în Constituția României se prevede: "Ca urmare a aderării, prevederile tuturor statelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare".
Curtea de Justiție Europeană a pus bazele principiului rangului prioritar al dreptului comunitar față de dreptul național în hotărârea COSTA/ENEL din 1964. Hotărârea adoptată arată următoarele: "Spre deosebire de tratatele obișnuite, Tratatele comunitare au înființat o ordine de drept care în momentul intrării sale în vigoare a fost înregistrat în ordinea juridică a statelor membre și care se impune jurisdicțiilor lor. Având în vedere că statele au renunțat la o parte din drepturile lor suverane transformându-le pe acestea în favoarea unor comunități pe baza unor tratate încheiate pe bază de reciprocitate, acestora le este imposibilă luarea unor măsuri unilaterale care să contravină tratatelor și care nu ar fi opozabile față de Comunități".
Având în vedere cele de mai sus, art. 2141din Codul fiscal care a constituit temeiul legal al plății taxei speciale de înmatriculare, a fost abrogat prin OUG50/2008. La data soluționării prezentei cauze, taxa specială de primă înmatriculare este lipsită de temei de drept, motiv pentru care pârâta urmează a fi obligată să o restituie reclamantei.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE Z, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta
În motivarea recursului se arată că sentința pronunțată este criticabilă prin prisma art. 304 punct. 7 și 9 Cod Procedură Civilă si în considerarea dispozițiilor art. 3041.pr.civ. deoarece interpretând greșit dispozițiile art. 2141din Legea nr. 571/2003, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea Deciziei nr. 57/15.06.2009, și a deciziei de restituire nr.28424/22.04.20098 obligând instituția la restituirea sumei de 5044 lei, a dobânzii legale și la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată că soluția instanței de fond este nelegală, adăugând un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, deși Codul fiscal prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare.
Se precizează faptul că atâta timp cât cadrul legislativ ( respectiv art. 2141- 2143) a prevăzut în mod imperativ că orice persoană fizică și juridică care înmatriculează pentru prima dată în România un autoturism comercial, datorează o taxă specială de primă înmatriculare, acesta este de strictă interpretare, completându-se cu principiul" unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem"
Recurenta apreciază că instanța în mod legal și corect reține că "evident restituirea doar a diferenței între cele două taxe, pune problema aplicării noului act normativ - nr.OUG 50/2008 și pentru trecut, i cu toate acestea dispune anularea deciziei emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice S si restituirea întregii taxe, fără a avea în vedere dispozițiile din noul act normativ.
Dispozițiile art. 725 alin 1 din Codul d e Procedură Civilă consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură atât proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Acest text de lege nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată (Decizia Curții Constituționale nr. 628/2006).
Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleași situații juridice, respectiv obligația achitării taxei, care atât în noul act normativ se achită și respectiv intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, ceea ce ar fi profund inechitabil și contrar spiritului legii noi.
Recurenta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe Tribunalul Sălaj, în speța de față, trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din nr.OUG 50/2008 prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007 -30.06.2008 și nu restituirea integrală a taxei.
În mod nelegal și fără a avea în vedere precizările referitoare la neretroactivitatea legii civile în timp depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că aplicarea OUG nr. 50/2008 contravine principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituia României.
Referitor la acest aspect recurenta reiterează motivele pentru care nr.OUG 50/2008 este de imediata aplicare și nu încalcă principiul neretroactivității legii civile în timp, respectiv faptul că norma neretroactivității se referă la toate raporturile născute sub legea veche, care și-au epuizat toate efectele, dar, dacă legea nouă nu poate fi interpretată în sensul retroactivității cu privire la aceste raporturi, ea este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.
Toate aceste situații nu intră în câmpul de acțiune al retroactivității legii, ci privesc aplicarea imediată a dispozițiilor nr.OUG 50/2008. Ori, aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi constituie excepția, în acest sens fiind invocată și practica Curții Constituționale.
În concluzie, având în vedere că raporturile juridice în speța de față nu sunt pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008, aceste raporturi nu se pot consolida decât în limitele determinate de noul act normativ și nu vor putea produce decât efectele prevăzute prin acesta referitor la restituirea taxei de primă înmatriculare, astfel ca soluția instanței de fond trebuia pronunțată în raport de noile prevederi ale nr.OUG 50/2008.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului menținerea hotărârii, cu obligarea recurentei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În susținere s-a arătat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate începând cu data de 01.01.2007. Din interpretarea textelor art.2141și art.2143din Codul fiscal rezultă că această taxă se datorează cu ocazia reînmatriculării pentru prima dată în România a autoturismelor și autovehiculelor înmatriculate inițial în țara de proveniență din Comunitatea Europeană în timp ce pentru reînmatricularea autoturismelor și autovehiculelor înmatriculate deja în România o astfel de taxă nu se percepe.
Legiuitorul român a instituit, prin urmare, un regim juridic fiscal discriminatoriu în România ca stat membru al Uniunii Europene față de produsele altor state membre.
Într-o atare situație se constată o încălcare a dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene potrivit cărora: #"nici un sdtat membru nu aplică direct sau indirect produsele altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care aplică direct sau indirect produsele naționale similare.
Ca urmare a efectului direct în ordinea juridică internă a art.90 alin.1 din Tratat și a constatării că dispozițiile art.2141și art.2143din Codul fiscal sunt contrare acestei norme din dreptul comunitar, în mod corect instanța de fond la soluționarea în fond a cauzei a aplicat în mod direct normele comunitare înlăturând dispozițiile din dreptul intern, respectiv a dispozițiilor din Codul fiscal amintite, dispoziții care au stat la baza refuzului recurentei-pârâte de a restitui taxa specială achitată în urma importului autovehiculului dintr-un stat membru al Comunității Europene și pe cale de consecință a constatat că suma pe care a plătit-o nu este datorată potrivit legislației comunitare.
De asemenea cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr.50/2008 instanța de fond corect a interpretat faptul că avea dreptul la restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, deoarece la data nașterii raportului juridic de drept fiscal între reclamantă și Statul Român prin reprezentanții săi legali în această materie, organele fiscale erau aplicabile dispozițiile art.2141-2143Cod fiscal și anume taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată sub imperiul acelor norme juridice despre care s-a stabilit că sunt contrare normelor comunitare. Mai mult decât atât prin restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior în baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare percepută în baza noilor prevederi legale aplicabile după această dată s-ar crea situație ce contravine principiului neretroactivității legii consacrate de art.15 alin.1 din Constituție.
Examinând recursul declarat Curtea reține că nu este întemeiat pentru următoarele:
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar, pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Cât privește dobânzile acordare de prima instanță. Curtea reține că aceasta reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă, nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora Ii s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Pe cale de consecință, față de cele arătate reținând că motivele invocate de recurentă nu sunt întemeiate în baza art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat.
Totodată reținând incidența art.274 și art.277 pr.civ. Curtea va obliga recurentele Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Administrația Finanțelor Publice Z să achite intimatei SRL cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei reprezentând onorariu apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1808 din 11 august 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Obligă recurentele să plătească în solidar intimatei SRL suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
5 ex./02.02.2010.
Președinte:Gabriel Adrian NăsuiJudecători:Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
