Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1935/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1935/2009
Ședința publică de la 09 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Danusia
GREFIER:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva sentinței civile nr. 89/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata - COM SRL B, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite- restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurentele sunt scutite de plata taxelor judiciare.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei - COM SRL care solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
Ambele recurente au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2. civ.
Curtea, în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 89/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr- s-a respins,ca neîntemeiată, excepția prematurității acțiunii reclamantei, ridicată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului
S-a admis acțiunea formulată re reclamanta - SRL, împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE a județului B-N, și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE a municipiului B, și în consecință:
- s-a dispus anularea actului administrativ fiscal nr. 33347/22.10.2008 ȘI NR. 33316/10.11.2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N.
- a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice B să restituie reclamantei taxa specială de primă înmatriculare în sumă de 10.148 lei, achitată la data de 29.04.2008 cu titlu de taxă auto de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă calculată de la data înregistrării acțiunii până la plata efectivă.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei 1071 lei cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că,prin acțiunea gistrată la acest tribunalul - Secția Comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. de mai sus, reclamantul -. COM SRL a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B și DGFP BN, solicitând instanței anularea actelor administrativ fiscale, respectiv răspunsurile negative la solicitările de restituire a taxei auto și să fie obligate pârâtele la restituirea taxei speciale auto de primă înmatriculare în cuantum de l0.l48 lei,achitată la data de 29.04.2008 cu dobânda legală de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă.
In motivarea cererii reclamanta a arătat că în luna februarie a anului 2008 cumpărat din Germania un autoturism marca Mercedes - Benz l09 CDI, ce a fost înscris inițial în circulație în Germania - țară componentă a Uniunii Europene dar la înmatricularea în România a fost obligat să plătească suma de l0.l48 lei, conform fișei de calcul a taxei speciale emisă de pârâtă.
Întrucât a apreciat că această taxă s-a perceput cu încălcarea tratatelor Uniunii Europene la care România a aderat prin tratat, în luna octombrie 2008 depus cerere la pârâtă pentru restituirea taxei, dar s-a răspuns că nu se poate restitui această taxă.
S-a susținut că acțiunea este întemeiată întrucât s-a încălcat art.l48 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Potrivit disp.art. 2l4/l - 2l4/3 Cod fiscal (57l/2003), în vigoare de la 0l.0l.2007, reclamantului i s-a impus plata taxei speciale de primă înmatriculare în România pentru un autoturism second-hand achiziționat dintr-un alt stat membru al UE în cursul anului 2007, respectiv din Franța, unde autoturismul fusese anterior înmatriculat.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept este incidența disp.art. l48 alin.2 și 4, rap.la art. ll din Constituția României și analizarea disp.art. 90 paragraf l din Tratatul Comunității Europene invocat de reclamant.
Conform art. l48 alin.2 din Constituția României, " ca urmare a aderării, prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare" (prin nr. l57/2005, România a ratificat tratatul privind aderarea la Uniunea Europeană);
Potrivit alin.4 al art. l48 din Constituție autoritatea judecătorească (alături de Parlament, Președintele României și Guvern), garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prev.alin.(2) iar prin disp.art. ll alin.l din Constituție, Statul Român s-a obligat să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Așadar, în raport cu dispozițiile menționate din Constituția României, aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar, începând cu data aderării, respectiv 0l.0l.2007.
Din această perspectivă, tribunalul a constatat că disp.art. 2l4/l - 2l4/3 din Codul fiscal, începând cu data de 0l.0l.2007, contravin disp.art. 90 paragraf l din Tratatul Comunității Europene care se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate " produselor altor membre " și " impozitele interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care face referire acest text din dreptul comunitar are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor membre ale Uniunii Europene în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Românie.
In conformitate cu prev.art. 2l4/l din Codul fiscal taxa de primă înmatriculare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România, indiferent de unde provin, chiar dacă au fost înmatriculate într-un alt stat al
In acest fel, perceperea taxei, determinată de traversarea graniței de către autoturismul importat dintr-o țară comunitară, este interzisă de prev.art. 90 paragraf l din tratat și care trebuie respectate și de către Statul Român.
Diferența de aplicare a taxei de primă înmatriculare introduce un regim juridic fiscal discriminator pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, nu se percepe o asemenea taxă.
Având în vedere principiul supremației dreptului comunitar și abilitatea autorității judecătorești dată de art. l48 alin.2 și 4 din Constituția României, instanța constată că disp.art. 2l4/l - 2l4/3 din Codul fiscal român, în vigoare de la 0l.0l.2007, nu sunt în concordanță cu prev.art. 90 paragraf l din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene ce trebuie respectat de toate statele membre, astfel că acțiunea reclamantului va fi admisă ca întemeiată, constatând că taxa de primă înmatriculare este nelegală, urmând să fie obligată pârâta B, care a încasat această taxă, să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă auto specială de primă înmatriculare.
Întrucât reclamantul a fost lipsit în mod nelegal de suma ce i s-a perceput, pârâta datorează și dobânzile legale aferente începând cu data introducerii acțiunii 5.l2.2008, până la data plății efective, numai în acest fel prejudiciul putând fi considerat reparat integral, potrivit cu disp.art. l088 alin.2 civ.
Referitor la apărarea făcută de pârâtă prin întâmpinare, potrivit căreia reclamanta ar avea dreptul, în subsidiar, să i se restituie doar diferența între suma achitată și taxa de poluare prev.de OG nr.50/2008, tribunalul a constatat că această compensare nu poate fi efectuată în cadrul prezentului proces, întrucât OUG nr.50/2008 prevede modalitatea de restituire pe baza unei proceduri stabilite în Norme metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin HG nr.686/2008.
Tribunalul a reținut astfel că taxa specială de primă înmatriculare, ce face obiectul prezentei cauze, a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de l iulie 2008, și în această ipoteză reclamantul este îndreptățit să i se restituie întreaga sumă achitată în baza unor norme fiscale ce au fost apreciate ca fiind contrare normelor comunitare, așa cum constant s-a pronunțat și practica judiciară.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N, solicitând în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței d fond iar, în subsidiar, modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta - COM SRL
În motivarea recursului, recurenta arată că reclamanta Com a formulat acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Statul R prin erul Finanțelor, prin Administrația Finanțelor Publice a municipiului B si Direcția Generală a Finanțelor Publice B
Potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul participă în nume propriu, ca subiect de drepturi si obligații, prin erul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește altfel.
Direcțiile generale a finanțelor publice județene reprezintă erul Finanțelor Publice în litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată, însă reprezentarea se face numai în baza unui mandat special emis de erul Finanțelor Publice, conform art. 3 din Ordinul nr. 1227/2006 emis de ministrul finanțelor, astfel încât Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N nu poate reprezenta în mod direct Statul R, decât în baza unui mandat special emis de erul Finanțelor Publice.
Instanța de fond retine, în primul, aliniat fila 3 din sentința atacata, "așa cum s-a arătat în practica, din formularea făcută în acțiune, s-a apreciat că au calitatea de pârâte doar B și B-N", deși în comunicare și în partea introductivă a sentinței atacate apare pârâtul Statul R prin erul Finanțelor Publice, iar reclamanta nu si-a modificat acțiunea în sensul precizării persoanelor cu care dorește să se judece.
In fapt, prin acțiunea in contencios administrativ intimata Com a solicitat instanței să dispună anularea adreselor emise de B-N nr. 33347/22.10.2008 și nr. 33316/10.11.2008 și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 10.148 lei cu titlu de taxă specială, actualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă.
Prin sentința civilă atacată instanța de fond a respins excepția invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, a admis acțiunea formulată de Com si in consecință a dispus anularea actelor administrative emise de B-N, restituirea în favoarea reclamantei a sumei de 10.148 lei, cu titlu de taxă specială, cu rata dobânzii calculată de la data introducerii acțiunii și până la restituirea efectivă.
Soluția primei instanțe este neîntemeiată, deoarece Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a suferit de la data intrării in vigoare mai multe modificări si completări prin acte normative. Astfel prin legea nr. 343/2006 Codul fiscal a fost modificat si completat, dispozițiile intrând în vigoare începând cu data de 01.01.2007. Prin legea menționată au fost introduse art. 214/1 - 214/3, unde se reglementează o obligație fiscală de plată, denumita "taxa speciala", stabilindu-se nivelul taxei, modul de calcul si exigibilitatea ei.
Potrivit reglementarilor mai sus menționate taxa specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât in cazul celor noi cât și în situația celor rulate.
Taxa specială se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa specială fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.
Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă pe poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Taxa specială auto se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (de menționat că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeana sau față de autoturismele noi produse in Uniunea Europeana și importate în România, întrucât taxa ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența autovehiculului.
În cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, derulată la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, in sensul armonizării legislației romanești cu cea europeană, recomandarea comisiei constând în reducerea taxei pe măsură ce valoarea autoturismului scade. Opinia comisiei are în vedere faptul că înainte de toate taxa specială reglementată de Codul fiscal nu este una fiscală, scopul urmărit prin adoptarea ei a fost acela de a proteja mediul față de emisiile poluante.
Luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul României a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei pe poluarea auto. In acest sens începând cu data de 01.07.2008 a intrat in vigoare nr.OUG 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare pentru autovehicule, moment de la care au fost abrogate dispozițiile art. 2141/1 - 214/3 din Codul fiscal. Pentru punerea în aplicare a actului normativ prin nr.HG 686/2008 au fost adoptate Norme metodologice de aplicare. Prin noul act normativ s-a stabilit un nou sistem de taxare care urmărește promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant si nivel redus de emisii, în spiritul politicii europene în domeniul energiei și a mediului.
La art. 11 din nr.OUG 50/2008 se arată că "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă speciala pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Procedura de restituire este reglementată în art. 6 din Normele metodologice, unde se arată că atunci când taxa specială achitată în perioada mai sus menționată este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.
Împotriva sentinței a declarat recurs și Administrația Finanțelor Publice B, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe, în principal admiterea excepțiilor invocate, iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei - Com SRL
Recurenta arată că, în temeiul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunității Europene si art. 150 din Tratatul de instituirea a Comunității Europene a Energiei () si in instanței de recurs invocă necesitatea declanșării procedurii de trimitre prejudiciale in interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene cu consecința suspendării soluționării prezentei cauze pana la pronunțarea hotărârii prejudiciale.
n sustinerea pretentiilor intimata a invocat dispozitiile art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene unde se arata ca "niciun stat membru nu va aplica, direct sau indirect, asupra produselor provenite din alte membre, niciun impozit sau taxa in afara celor percepute direct sau indirect, pentru produse similare de origine interna".
Concluzia intimatei este aceea ca dispozitiile art. 214/1 - 214/3 din Codul fiscal, in temeiul cărora a achitat taxa solicitata, nu sunt compatibile cu normele comunitare mai sus menționate.
Potrivit art. 234 din Tratatul Comunitatii Europene "Curtea de Justitie este competenta sa statueze, cu titlu prejudicial: a) asupra interpretarilor prezentului tratat; b) asupra validitatii si interpretarii actelor adoptate de institutiile Comunitatii si de Banca Centrala Europeana; c) asupra interpretarii statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, când respectivele statute prevăd acest lucru. Atunci când o asemenea problemă este ridicată în fața unei jurisdicții dintr-unul din statele membre, aceasta jurisdicție poate, dacă estimează că o decizie asupra acestui punct este necesară pentru a pronunța hotărârea sa, să ceară Curtii de Justitie de a statua asupra acestei chestiuni. Atunci când o asemenea problemă este ridicată intr-o cauză pendinte in unei jurisdicții naționale, ale cărei decizii nu sunt susceptibile de un recurs jurisdicțional de drept intern, aceasta jurisdicție este ținută să sesizeze Curtea de Justiție".
Textul invocat reglementează instituția trimiterii prejudiciale, constând intr-o procedură prin care jurisdicțiile naționale investite cu soluționarea unei cauze pot ori trebuie să sesizeze judecătorul comunitar asupra unei probleme de drept de care depinde rezolvarea litigiului.
Chestiunea prealabila prejudiciala, poate fi ridicata in instanței naționale si
trimisa Curții de Justiție a Comunității Europene in doua cazuri, in raport cu obiectul asupra căruia poarta. Primul privește trimiterea prejudiciala in interpretare, care consta in sesizarea, de către judecătorul intern a Curții de Justiție, cu o cerere de interpretare a prevederilor tratatelor si actelor adoptate de instituțiile Comunității si Banca Centrala Europeana, iar al doilea se refera la trimiterea prejudiciala in apreciere a validității si privește actele uni laterale adoptate de instituțiile Comunității si Banca Centrală, Europeană.
de cele de mai sus se impune ca instanța de judecata să declanșeze procedura de trimitere prejudiciale, prin sesizare Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, consecința imediată fiind suspendarea prezentei cauze pana la pronunțarea de către Curtea de Justiție a hotărârii prejudiciale cu privire la chestiunea sesizată.
Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă pe poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Taxa specială auto se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (de menționat că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatriculare a autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate si importate din Uniunea Europeana sau de autoturismele noi produse in Uniunea Europeana si importate in România, întrucât taxa ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența autovehiculului.
De precizat că in cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, derulată la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, Comisia Europeana nu a contestat niciodată instituirea taxei, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, in sensul armonizării legislației romanești cu cea europeana, recomandarea comisiei constând in reducerea taxei pe măsură ce valoarea autoturismului scade. Opinia comisiei are in vedere faptul ca înainte de toate taxa speciala reglementata de Codul fiscal nu este una fiscala, scopul urmărit prin adoptarea ei a fost acela de a proteja mediul de emisiile poluante.
Luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul României a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei pe poluarea auto. In acest sens începând cu data de 01.07.2008 a intrat in vigoare nr.OUG 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare pentru auto vehicule, moment de la care au fost abrogate dispozitiile art. 214/1 - 214/3 din Codul fiscal. Pentru punerea in aplicare a actului normativ prin nr.HG 686/2008 au fost adoptate Norme metodologice de aplicare. Prin noul act normativ s-a stabilit un nou sistem de taxare care urmărește promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant si nivel redus de emisii, in spiritul politicii europene in domeniul energiei si a mediului.
La art. 11 din nr.OUG 50/2008 se arata ca "taxa rezultata ca diferenta intre suma achitata de contribuabil in perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru auto vehicule se restituie pe baza procedurii stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta".
Procedura de restituire este reglementata in art. 6 din Normele metodologice, unde se arata ca atunci când taxa specială achitată în perioada mai sus menționată este mai mare decât taxa pe poluare rezultata din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa plătită.
de dispozițiile legale de mai sus, intimatul este indreptatit să primească doar o parte din taxa speciala achitată, respectiv diferența de taxa, in situația in care in urma calcului făcut potrivit Normelor metodologice rezulta aceasta diferență, si nu întreaga sumă achitată cu titlu de taxă specială.
Examinând recursurile, curtea reține următoarele:
Prima critică formulată vizează necesitatea ca instanța de fond să fi sesizat Curtea de Justiție cu o procedură de obținerea unei hotărâri preliminare vizând interpretarea art. 90 parag. 1 din Tratatului de instituire a Comunității Europene, în continuare Tratat, cu referire la dispozițiile dreptului intern consacrate de Codul fiscal dispoziții pe care organul fiscal a înțeles să le aplice și, totodată, să se dispună suspendarea judecării cauzei până la obținerea unei astfel de hotărâri.
Sub acest aspect instanța de fond a invocat faptul că procedura de învestire a Curții de Justiție cu o cerere de recurs de interpretare a normelor Tratatului este obligatorie doar pentru instanța de recurs și de vreme ce litigiul supus jurisdicției sale nu se află într-o asemenea fază a respins sesizarea. De asemenea a mai arătat că în speță instanța de fond nu are a se pronunța asupra interpretării Tratatului ori a altor acte emise de instituțiile Uniunii ci este învestită doar cu chestiunea de a stabili dacă norma internă în materie este conformă cu cea europeană, încât nu se impune aplicarea procedurii prevăzute la art. 234 din Tratat.
Este real că art. 234 (ex. 177) din Tratat face o distincție între instanțele judecătorești din punct de vedere al libertății pe care o au de a cere pronunțarea unei hotărâri preliminare. Altfel spus, instanțele ale căror decizii nu mai sunt susceptibile de o cale de atac au obligația să formuleze cererea (art. 234 alin. 3 din Tratat) pe când celelalte instanțe judecătorești ale căror hotărâri sunt susceptibile de atac nu mai sunt obligate, acestea având facultatea de aoc ere (art. 234 alin. 2 din Tratat).
Prin urmare, instanța de fond nu era obligată de Tratat să declanșeze procedura de obținere a unei hotărâri preliminare, dar aceasta poate face o evaluare pertinentă a litigiului și deci poate pentru considerente serioase să facă o atare sesizare.
Curtea reține însă că o atare sesizare nu se impunea în cauză. De aceea nici Curtea nu a pus în discuție din oficiu necesitatea sesizării Curții de Justiție în sensul și scopul urmărit de pârâtele recurente.
Deși Curtea are obligația sesizării Curții de Justiție cu o cerere de obținere a unei hotărâri preliminare conform art. 234 alin. 3 din Tratat, această procedură nu se impune a fi declanșată deoarece nu mai este necesară și utilă.
Este de notat că instanțele de care face vorbire art. 234 alin. 3 din Tratat au libertatea de a analiza pertinența și utilitate obținerii unei interpretări date de către Curtea de Justiție pentru soluționarea unei cauze deduse judecății.
Astfel Curtea reține cu trimitere la hotărârea pronunțată în cauza CILFIT că în speță nu este necesară o interpretare a Tratatului deoarece pe de o parte o astfel de interpretare a fost obținută anterior în cauza conexată și iar pe de altă parte însuși Guvernul României a admis că normele interne de drept care consacrau instituția taxei de primă înmatriculare sunt contrare Tratatului.
Este suficient să cităm din preambulul Ordonanței de urgență nr. 50/2008: -ținândcont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale( ).
Așa fiind Curtea reține că nu se impune sesizarea Curții de Justiție, nefiind necesară și utilă obținerea unei hotărârii a instanței comunitare vizând interpretarea Tratatului și în aceeași măsură nu este necesară și oportună nici suspendarea cauzei.
Așa fiind acest motiv de recurs urmează a fi apreciat ca nefondat.
În legătură cu criticele incidente fondului cauzei, Curtea reține următoarele:
Recurentele susțin că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art. 2143.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
În ceea ce privește critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzii, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1088 civ. la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi de la data efectuării plății.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursurile declarate de către pârâte ca fiind nefondate iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. le va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N și Administrația Finanțelor Publice BNî mpotriva sentinței civile nr.89/27.02.2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
2 ex/8.07.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia
