Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1947/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1947
Ședința publică de la 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
-- - - JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
-- - - Judecător
Grefier -
XXXXX
Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 18 2008, privind recursul declarat de reclamanta - - C-CENTRUL S, împotriva sentinței nr. 181 din data de 7 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 18 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată, care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra de recursului față;
Prin sentința nr. 181 din 7 martie 2008 Tribunalul Oltar espins contestația formulată de - - C - Centrul Zonal S împotriva raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr.87092/11.10.2007, a deciziei de impunere nr.87092/11.10.2007 și a deciziei nr.14/19.11.2007 în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S, ca neîntemeiată.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin decizia de impunere înregistrată de Primăria mun. S - Direcția Generală de Venituri și Cheltuieli sub nr.87082/11.10.2007, s-au stabilit obligații de plată în sarcina contribuabilului - - C - Centrul Zonal S, față de bugetul local al Primăriei mun. S, în cuantum de 6789 lei reprezentând diferențe de taxă racordare la rețeaua publică de energie electrică, pentru perioada 1.01.2002 - 31.08.2007 și majorări de întârziere și penalități în cuantum de 5771 lei.
Decizia de impunere a fost întocmită în baza raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 9.10.2007 și înregistrat sub nr.87092/11.10.2007, prin care s-a stabilit că în anul 2002, în baza evidențelor societății contribuabile s-au efectuat 130 de branșamente la rețeaua publică de energie electrică, pentru persoanele fizice și juridice, iar conform prev. art.27 pct.9 din Legea nr.27/1994 republicată privind impozitele și taxele locale cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la acea dată, societatea trebuia să achite taxa pentru lucrările de racorduri și branșament în cuantum de 8,77 lei conform HCL nr.145/2001, figurând astfel cu un debit de 1140 lei, pentru anul 2003 cu un debit de 969 lei, întrucât a efectuat 149 de branșamente la rețeaua de energie electrică, pentru anul 2004 suma de 952 lei pentru cele 119 branșamente, în anul 2005 suma de 1208 lei pentru 151 branșamente, în anul 2006 suma de 1260 lei pentru 126 branșamente, iar în perioada 1.01.2007 - 31.08.2007 suma de 1260 lei calculată la 126 de branșamente, figurând astfel cu un debit total în perioada 1.01.2002 - 31.08.2007 de 6.789 lei.
Pentru debitul datorat au fost calculate dobânzi și majorări în sumă de 5262 lei și penalități de întârziere în sumă de 509 lei conform calculului dobânzilor și al penalităților - anexa 1 și 2 - (fila 12-13 dosar).
Împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală a formulat contestație societatea contribuabilă la organul fiscal, iar prin decizia nr.14/19.11.2007 Primăria mun. S - Direcția Generală de Venituri și Cheltuieli a respins contestația, reținându-se legalitatea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, pe considerentul că în conformitate cu prev.art.266, art.267 alin.11 din Legea nr.571/2003, Legea nr.50/1991 privind regimul autorizațiilor de construcție, art.27 pct.9 din Legea nr.27/1994 republicată, OUG nr.15/1999, Legea nr.12/1999, art.28 din HG nr.1278/2002, societatea contestatoare trebuia să achite taxa pentru eliberarea autorizațiilor privind lucrările de racorduri branșamente la rețelele publice de energie electrică.
S-a apreciat că obligațiile de plată au fost stabilite în mod temeinic și legal în sarcina contribuabilului având în vedere că potrivit regulilor generale prev.art.266 din Codul fiscal, orice persoană care trebuie să obțină un certificat, aviz sau altă autorizație trebuie să plătească taxa menționată în capitolul V, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizație necesară.
Potrivit art.267 pct.11 din același act normativ, taxa pentru eliberarea unei autorizații privind lucrările de racorduri și branșamente la rețelele publice de energie electrică, se stabilesc de către consiliul local, iar conform art.141 pct.1 din Normele metodologice de aplicare pentru art.267, această taxă se datorează de către furnizorii serviciilor respective pentru fiecare instalație/beneficiar. Această autorizație nu este de natura autorizației de construire și nici nu o înlocuiește pe aceasta în situația în care este necesară emiterea autorizației de construire.
Din verificarea raportului de inspecție fiscală a rezultat că după intrarea în vigoare a codului fiscal, începând cu 1 ianuarie 2004, pârâta a stabilit în sarcina contribuabilului taxa de branșament la rețeaua de energie electrică în funcție de numărul de branșamente efectuate conform evidențelor societății, cu respectarea prevederilor susmenționate, fiind calculate în funcție de suma de bani stabilită prin hotărârile consiliului local, respectiv HCL nr.120/2003, HCL nr.173/2004, HCL nr.207/2005 și HCL nr.297/2006.
Pentru perioada 2002 - 2003 această taxă de branșament la rețeaua de energie electrică a fost stabilită cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată, respectiv art.27 pct.9 din Legea nr.27/1994 republicată privind impozitele și taxele locale, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de numărul branșamentelor efectuate și de taxele instituite prin HCL nr.145/2001 și HCL nr.203/2002.
De asemenea, și majorările precum și penalitățile de întârziere au fost calculate în mod corect, raportat la data scadenței și numărul zilelor de întârziere, conform anexei 1 și 2 situației de calcul a acestora.
Susținerile contribuabilului contestator cu privire la faptul că în mod nelegal s-au stabilit în sarcina sa, obligații de plată față de bugetul local, întrucât activitatea de distribuție și furnizare a energiei electrice excede cadrului general de reglementare în materia impozitelor și taxelor locale, iar potrivit prevederilor art.16 alin.8 din Legea nr.318/2003, art.16 alin.12 din Legea nr.13/2003 și OUG nr.63/1998, aceasta, în calitate de titular de licență de distribuție și furnizare a energiei electrice, este scutită de plata oricăror taxe, impozite și alte obligații stabilite de autoritățile administrației publice, centrale și locale, nu pot fi reținute întrucât aceste dispoziții invocate se referă la scutirile privind plata de taxe, impozite și alte obligații de plată, instituite de către autoritățile publice, centrale și locale, în calitate de beneficiari ai drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților publice sau private a statului și a unităților administrativ teritoriale.
Activitatea de distribuție și furnizare a energiei electrice s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legii privind regimul autorizațiilor de construcție -Legea nr.50/1991, coroborate cu dispozițiile în materie fiscală mai sus menționate, reclamanta neputând de altfel efectua racorduri sau branșamente în lipsa obținerii unei autorizații, normele metodologice pentru aplicarea art.266 Cod fiscal - art.141 pct.1 stipulează în mod expres că eliberarea autorizațiilor privind lucrările de racorduri și branșament la rețelele de energie electrică nu este de natură a înlocui autorizația de construire atunci când aceasta este necesară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă - - C-CENTRUL S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs s-a susținut că instanța de fond a soluționat cauza fără să antameze fondul cauzei și fără să fi administrat probele solicitate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Recurenta a mai susținut că deși a invocat excepția prescripției pentru perioada 1.02.2002 - 11.10.2002, instanța nu s-a pronunțat cu privire la aceasta.
S-a mai arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care s-a întemeiat soluția și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 7 și 9 și art. 312 alin. 4 Cod pr. civilă.
La data de 3.07.2008, intimatul pârât Primarul Mun. S în calitate de reprezentant legal al Primăriei Mun. S - Direcția Generală de Venituri și Cheltuieli a formulat întâmpinare susținând că recursul este nefondat și a solicitat respingerea acestuia și menținerea ca fiind legală a sentinței atacate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat.
Sentința criticată este legală și temeinică, în speță nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 și art. 3041Cod pr. civilă, în vederea casării sau modificării hotărârii.
Instanța de fond a analizat corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.
Cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod pr. civilă, invocat de recurentă în motivarea cererii de recurs nu este incident în cauză, deoarece sentința cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conform dispoz. art. 261 pct. 5 Cod pr. civilă.
C de al doilea motiv de recurs vizează faptul că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În cadrul acestui motiv de modificare a hotărârii s-a arătat faptul că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispoz. Legii nr. 318/2003, Legii nr. 13/2007 și HG nr. 867/2007, prevederi care derogă de la norma generală, în sensul că stabilesc scutiri de la plata oricăror impozite și taxe stabilite de autoritățile publice.
Nici acest motiv de recurs nu este incident în cauză, întrucât dispozițiile legale invocate de recurentă, exced obiectului cauzei acestea referindu-se doar la scutirile privind exercitarea dreptului de uz și servitute asupra proprietății publice sau private a statului(art. 16 alin. 4 din Legea nr. 318/2003 - în prezent abrogată, respectiv art. 16 alin. 4 din Legea nr. 13/2007, Legea energiei electrice) și nicidecum la scutirile de la plata taxei pentru eliberarea autorizației privind lucrările de racorduri și branșamente la rețelele publice de energie electrică.
Instanța de fond a avut în vedere dispozițiile legale în materie fiscală, aplicabile în speța dedusă judecății.
Astfel, din interpretarea coroborată a dispoz. art. 267 pct. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și art. 3 lit. c din Legea nr. 50/1991, art. 64 din OG nr. 1430/2005 reiese faptul că pentru eliberarea autorizațiilor privind lucrările de racorduri și branșamente la rețelele publice de energie electrică se datorează de către furnizorii serviciilor respective pentru fiecare instalație sau beneficiar, iar această taxă se stabilește de către consiliul local.
Curtea constată că societatea reclamantă nu s-a conformat acestor prevederi legale, în sensul că nu a constituit și achitat taxa pentru eliberarea autorizațiilor privind lucrările de racorduri și branșamente la rețeaua publică de energie electrică, așa încât în mod corect organele de control au procedat la stabilirea unei taxe suplimentare pentru perioada controlată (01.02.2002 - 31.08.2007) și a dobânzilor, majorărilor și penalităților de întârziere pentru diferențele stabilite la această taxă.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la necercetarea fondului de către prima instanță, Curtea îl apreciază, de asemenea ca fiind nefondat, întrucât tribunalul a analizat legalitatea și temeinicia actelor administrativ fiscale contestate, respingând motivat contestația formulată de către societatea reclamantă.
Nici motivul de recurs privind încălcarea de către prima instanță a dreptului la apărare prin respingerea cererii reclamantei de administrare a probei cu expertiză nu este întemeiat.
Astfel, în ședința publică din data de 7 martie 2008, în fața instanței de fond, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate, motivând (fila 54 din dosarul de fond) că aceasta este necesară pentru a se stabili actele normative aplicabile în speță.
Prin încheierea de ședință pronunțată la aceeași dată, instanța a respins această cerere, apreciind-o ca nefiind pertinentă.
Față de cele reținute Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a respins cererea de efectuare a unei expertize tehnice de specialitate, întrucât în conformitate cu dispoz. art. 201 alin. 1 Cod pr. civilă, expertiza se poate dispune numai pentru lămurirea unor împrejurări de fapt și nu cu privire la aplicabilitatea unor acte normative.
Legalitatea aplicării unui act normativ de către o autoritate publică în exercitarea dreptului de control prevăzut de lege este verificată de către instanța judecătorească cu ocazia soluționării litigiului, acesta neputând în nici un caz să facă obiectul unei expertize tehnice.
Având în vedere că prin acțiunea introductivă reclamanta nu a contestat cuantumul sumelor stabilite în actele atacate ci doar legalitatea acestora, soluția primei instanțe este temeinică și legală.
În ceea ce privește ultimul motiv de recurs indicat de recurentă, în sensul nepronunțării instanței de fond, asupraexcepțieiprescripției dreptului autorității administrative de a stabili obligații fiscale în sarcina acesteia, pentru perioada 1.02.2002 - 1.10.2002, Curtea reține din cuprinsul actelor atașate la dosarul cauzei că, această excepție nu a fost invocată în cursul judecății ce a avut loc la prima instanță fiind invocată pentru prima oară în recurs nefiind incident motivul de casare prev. de art. 312 alin. 4 Cod pr. civilă, așa încât, susținerea recurentei este nefondată.
Excepția prescripției invocată de recurentă referitor la sumele stabilite pentru perioada 1.02.2002 - 11.10.2002 este neîntemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.91 din Codul d e pr. fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescriu în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel (alin. 1). Termenul de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23 (alin. 2).
Art. 23 din același act normativ prevede că dreptul la creanță fiscală și obligația corelativă se în momentul în care, potrivit legii se constituie baza de impunere care le generează.
În speță, creanța fiscală a luat naștere la data de 1.02.2007 (raport de inspecție - fila nr. 9 din dosarul de fond), se apreciază că la amendata termenului de prescripție se împlinise.
Prin urmare, pentru motivele arătate excepția prescripției va fi respinsă.
În consecință, față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - - C-CENTRUL S, împotriva sentinței nr. 181 din data de 7 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
red. Jud.M
Ex.2//22.10.2008
Jud. fond S, V
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Sanda Lungu
