Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1989/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE CIVILĂ NR. 1989/2009
Ședința publica din data de 15 iunie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N, împotriva sentinței civile nr. 998 din 23.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 26 mai 2009 a fost restituită la dosar adresa expediată intimatei, prin care se solicită în probațiune înscrisuri în dovedirea incidenței în cauză a prevederilor dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.998 din 23 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, a fost admisă ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii referitoare la primul capăt de cerere și a fost respinsă ca fiind nefondată referitoare la al doilea capăt de cerere.
A fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B- și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului și, în consecință a fost respins ca fiind inadmisibil capătul de cerere referitor la anularea actelor administrative nr. 7856/29.04.2008 și nr. 8954/19.05.2008 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B- ; a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B să restituie reclamantei suma de 486 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, achitată cu chitanța seria - nr. - din 28.09.2007, actualizată cu rata dobânzii legale calculată până la restituirea efectivă.
Totodată a fost obligată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B să plătească reclamantei suma de 39 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a constată că reclamanta a dovedit că a achitat taxa specială de înmatriculare pentru autovehicule, astfel cum rezultă din probatoriul scris administrat, taxă care a fost percepută potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța constată că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.
În conformitate cu art. 148 alin. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale Uniunii, astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importat din uniunea Europeană și reînmatriculate în România, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, motiv pentru care acțiunea va fi admisă astfel cum s-a formulat.
În considerarea acestei soluții, tribunalul a constatat că prin taxa impusă s-a încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând direct autoturismele importate din țările membre în raport cu autoturismele autohtone.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții au fost obligați să plătească folosul nerealizat constând în dobânda legală calculată conform art. 3 al. 3 din nr.OG 2/2000 de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective, în considerarea art. 1082 și 1084 Cod civil.
Cât privește cererea de respingere a acțiunii sau de admitere a acesteia în parte pentru diferența dintre taxa de înmatriculare și cea de poluare, după cum solicită pârâta DGFP B-N, tribunalul le-a respins ca neîntemeiate pentru următoarele motive: tribunalul a constatat că taxa prevăzute de art. 2141- 2143din Codul fiscal este o taxă ce s-a stabilit a fi nelegală, prin aceea că încalcă normele de justiție europene; pe de altă parte, taxa instituită de nr.OUG 50/2008, taxă de mediu este o altă taxă, diferită de taxa de primă înmatriculare, ce are alt caracter și care se achită în baza dispozițiilor din ordonanța menționată; În plus, dispozițiile din nr.OUG 50/2008 nu pot retroactiva, ele aplicându-se numai pentru viitor, adică pentru taxele plătite cu titlu de taxe de mediu, noua lege fiind inaplicabilă situațiilor juridice intervenite anterior intrării ei în vigoare. Principiul neretroactivității legii este esențial în materia stabilității drepturilor și este consacrat constituțional (art.15 al.2 din Legea fundamentală), precum și în art.1 din Codul civil. Caracterul nelegal al taxei de primă înmatriculare și faptul că aceasta a fost achitată impun admiterea acțiunii, nefiind de conceput ca o taxă nelegal stabilită să producă efecte, fie chiar și prin compensarea cu o taxă legală instituită ulterior.
Pe de altă parte, soluția de restituire a diferenței dintre cele două taxe prevăzută de art. 11 din OUG50/2008 este o rezolvare administrativă a problemei ivite, iar această rezolvare nu se impune ca modalitate de rezolvare a prezentei cauze, deoarece diferența care se restituie în baza textului menționat se face în baza legii și nu a hotărârii judecătorești. În aceeași ordine de idei, nu s-a dovedit în instanță că reclamanta ar fi refuzat plata taxei de mediu, pentru ca acest refuz să stea la baza unei eventual compensări a datoriilor. Taxa de mediu poate fi încasată oricând atât timp cât autoturismul este în stare de funcționare și circulă pe drumurile publice, astfel încât nu există nici un motiv pentru a se face compensarea între o datorie certă și actuală cu una incertă și neactuală. Taxa prevăzută de art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal a constitui o condiție prealabilă înmatriculării autovehiculelor, pe când taxa de mediu instituită prin OUG50/2008 nu poate avea acest caracter.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate și pe cale de consecință respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta a susținut că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea Tratatului Comunității Europene și a unor hotărâri ale Curții Europene de Justiție sunt fără relevanță, deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produc efecte juridice.
De asemenea, s-a arătat că Tratatul de aderare a României la Comunitatea Europeană permite tării noastre să aleagă forma și mijlocele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii în fiecare stat membru.
În susținerea pretențiilor s-a susținut că disp. art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa urmează să fie plătită de către toți proprietarii de autovehicule, la momentul primei înmatriculări în România, și, prin urmare, art. 90 are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
De asemenea, pârâta a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.
Recurenta a invocat și disp. art. 11 din nr.OUG 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare beneficiază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.
Astfel, pârâta a arătat că odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, precum și a nr.HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, acțiunea reclamantei nu este admisibilă, în condițiile în care aceste acte normative reglementează modalitatea în care taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor acestor noi acte normative se restituie de bună voie de către organul fiscal competent din subordinea ANAF.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond trebuia să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii și să verifice îndeplinirea în concret a condițiilor.
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativtaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Pentru a da, însă, eficiență dispozițiilor legale enunțate anterior este necesar ca reclamanta să-și dovedească acțiunea formulată, adică se impune a fi făcută dovada faptului că prevederile art.90 din Tratatul CE sunt incidente în cauză. Altfel spus, reclamanta trebuia să depună înscrisurile care să ateste că bunul în litigiu - respectiv autoturismul marca Skoda - a fost înmatriculat anterior într-unul din statele membre ale UE fiind suspus deci anterior traversării graniței unui impozit într-un alt stat comunitar.
În speță, instanța în exercitarea prerogativelor instituite prin art.129 alin.5 pr.civ. a pus în vedere reclamantei să depună înscrisurile care să dovedească incidența prevederilor art.90 din Tratatul CE.
Se poate observa, însă, că reclamanta nu a depus aceste înscrisuri nici în fața instanței de fond și nici la solicitarea instanței de recurs, astfel că acțiunea formulată de către reclamantă, în care se prevalează de preeminența normelor comunitare nu este dovedită și urmează a fi respinsă ca atare.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicarea a dispozițiilor legale enunțate anterior astfel că va aprecia recursul declarat de către recurentă ca fiind fondat iar în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 îl va admite, va modifica hotărârea recurată în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtaAdministrația Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței civile nr.998 din 23.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - G -
GREFIER
- -
Red./
3 ex./22.06.2009
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
