Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 199/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV - Secția de contencios administrativ și fiscal
DECIZIA CIVILĂ NR.199/R/-. DOSAR NR.1608/119/R/-./2008
Ședința publică din data de:- 20 Martie 2009
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător
- - - - judecător
- - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta Producție Prestări Comerț ""SRL, jud.C împotriva Sentinței civile nr.1672/AF din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect "anulare act control taxe și impozite".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului în ședința publică din data de 10 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii, conform celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 17 martie 2009, iar apoi, având aceeași componență și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 20 martie 2008.
Se constată depuse la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, concluzii scrise formulate de către intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice C, în nume propriu și în numele intimatei pârâte Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii
În urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.1672/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta "Producție, Prestări, Comerț " în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că:
În fapt, în urma unui control efectuat în trafic de către Inspectoratul de Poliție al Județului C și Garda Financiară C, în data de 08.08.2007, au fost descoperite în trei autovehicule de transport marfă ce aparțin societății reclamante, un număr de aproximativ 150 bucăți pâine, fără factură, fără alte documente justificative de proveniență.
Din declarațiile date la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului C de către administratorul societății reclamante și de către angajați ai acesteia, rezultă că societatea practică transportul de pâine, schimbarea pâinii vechi cu pâine proaspătă fără documente, comercializarea acestei mărfi fără înregistrare în contabilitate.
Prin adresa cu nr.50338/16.08.2007 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului C, s-a solicitat Direcției Generale a Finanțelor Publice C efectuarea unui control fiscal la sediul societății reclamante, în scopul stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat prin sustragerea de la plata impozitelor și taxelor, prin neînregistrarea tuturor veniturilor obținute din comercializarea pâinii.
Ca urmare a verificarii întreprinse, organul de control fiscal a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr.29/29.01.2008 și Procesul-verbal nr.28/ 31.01.2008, prin care au fost stabilite obligații suplimentare datorate de reclamantă la bugetul de stat general consolidat, în sumă totală de 42.879 lei. S-a reținut de către organul de control că reclamanta nu a respectat prevederile art.17, art.55, art.28 și art.128 din Codul fiscal și normele speciale enumerate la punctul B1 din Procesul-verbal încheiat la 31.01.2008.
În drept, instanța de fond a reținut prevederile art.80, alin.5 din Codul d procedură fiscală, potrivit cărora "contribuabilii sunt obligați să evidențieze veniturile realizate și cheltuielile efectuate din activitățile desfășurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege". Contribuabilii sunt obligați să utilizeze pentru activitatea desfășurata documente primare și de evidență contabilă stabilite prin lege, să completeze integral rubricile formularelor, corespunzător operațiunilor înregistrate.
Aceste prevederi legale impun comerciantului obligația de înregistrare în evidențele sale contabile a oricărei tranzacții, operațiuni cu marfă, desfășurată în activitatea sa.
Din situația de fapt mai sus prezentată rezultă că societatea reclamantă a încălcat aceste obligații legale imperative, cantitatea de pâine descoperită în mașinile de transport marfă proprietatea societății, fiind neînregistrată în contabilitatea firmei, sub nicio formă. Dacă respectiva cantitate de pâine ar fi reprezentat marfă deja facturată, livrată către beneficiari, dar refuzată de aceștia din urmă (cum susține reclamanta), în cauză ar fi trebuit să existe facturi de stornare marfă. Dacă pâinea descoperită la control, fără documente, ar fi reprezentat "produse de reclamă" ori "alocație de hrană" (cum susține reclamanta), ar fi trebuit înregistrată în contabilitate cu respectiva destinație.
Important de reținut în speță este faptul că reclamanta nu contestă împrejurarea că a transportat cantitatea de pâine descoperită la controlul Inspectoratului de Poliție al Județului C, fără documente contabile, societatea încercând în cauză să justifice efectuarea acelui transport în respectivele condiții, prin încadrarea operațiunii în una nedeductibilă fiscal. Toate aceste susțineri ale reclamantei sunt însa neîntemeiate, nefiind de natură a înlătura abaterea fiscală reținuta în sarcina sa, constând în neînregistrarea contabilă a cantității de pâine.
Referitor la neregularitatile de ordin procedural pe care le-ar fi comis organul de inspecție ficală în întocmirea raportului de inspecție și a actelor de impunere, și acestea sunt neîntemeiate.
Reclamanta a invocat depășirea de către organul de inspecție fiscală mandatului impus de art.94, alin.4 din Codul d e procedură fiscală, prevederi legale care stipulează că nu intră în atribuțiile inspecției fiscale efectuarea de constatări tehnico-științifice sau orice alte verificări solicitate de organele de urmărire penală, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzelor aflate în lucru la aceste instituții. În speță însă, Inspectoratul de Poliție al Județului C nu a solicitat organului de inspecție fiscală efectuarea unor astfel de constatări tehnico-științifice ori verificări în scopul lămuririi unor fapte penale. Organul de inspecție fiscală, ca urmare a sesizarii Inspectoratului de Poliție al Județului Cap rocedat la stabilirea prejudiciului cauzat de reclamantă bugetului consolidat de stat, prin sustragerea de la plata impozitelor și taxelor, ca urmare a neînregistrării în contabilitate a cantității de pâine descoperită în mijloacele de transport aparținând societății de către Inspectoratul de Poliție al Județului Această operațiune respectă competențele acordate de legiuitor organelor de inspecție ficală prin art.94, alin.1, alin.2 și alin.3, lit.e și lit.f din Codul d e procedură fiscală.
Susținerea reclamantei referitoare la lipsa de dovezi în constatările organului fiscal și nerespectarea astfel a prevederilor art.64 și art.65, alin.2 din Codul d e procedură fiscală, este de asemenea neîntemeiată, atâta vreme cât în speță nu există întocmite documente justificative și evidențe contabile pentru respectiva cantitate de pâine. Existența situației de fapt constând în transportul de pâine fără acte de proveniență și fără înregistrarea operațiunii în contabilitatea firmei, pe de o parte nu a fost contestată de reclamantă, astfel cum s-a arătat mai sus, iar pe de alta parte este dovedită prin procesul-verbal de constatare întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului C și Garda Financiară
Cuantumul datoriei fiscale impusă reclamantei a fost determinat prin estimare, în mod legal, conform art.67 din Codul d e procedură fiscală și a art.65.1, art.65.2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului d e procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta "Producție, Prestări, Servicii ", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că Raportul de inspecție fiscală a stabilit clar că evidența contabilă a societății a fost condusă cu respectarea legii contabilității, nu se evidențiază existența de stocuri de materii prime, materiale, etc. neînregistrate în contabilitate. La momentul expedierii pâinii fabricate către beneficiari se emit documentele contabile necesare, există o înțelegere cu beneficiarii ca pâinea nevândută să nu se plătească, nu se creează un prejudiciu bugetului de stat, beneficiarii săi nu fabrică și nici nu vând pâinea respectivă, ea nu mai trebuie să fie înregistrată încă o dată în contabilitatea sa, operațiunea se practică pentru a fi competitivi pe piață față de produs, își asumă riscul nevânzării pâinii, cantitățile de pâine returnate sunt mici și ocazionale, nu fac evaziune fiscală, nu încalcă normele legale dovadă și Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf.G, care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății.
Se atașează Rezoluția Parchetului din 16 decembrie 2008.
La dosar, a depus întâmpinare intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice C, solicitând respingerea recursului. Obiectul cauzei îl constituie acele operațiuni economice care nu au fost evidențiate în contabilitate, faptele sunt dovedite cu probele administrate, societatea comercializa pâine fără să întocmească documente contabile justificative. S-au încălcat prevederile art.80, alin.5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2003. Societatea comercializează o anumită cantitate de pâine care nu se evidențiază în contabilitate și pentru care nu se emit documente, încearcă să justifice aceste operațiuni prin încadrarea în una nedeductibilă, de fapt se contrazice în propriile afirmații; nu există facturi de stornare de marfă, iar marfa a fost găsită în mașini la pornire și nu la întoarcere. S-a procedat corect la estimarea bazei de impunere pe baza declarațiilor administratorului societății, declarațiile persoanelor audiate și proceselor verbale încheiate de poliție, conform prevederilor art.67, alin.1 și alin.2 din Ordonanța de Guvern nr.92/2003.
dată zilnic angajaților nu se poate încadra la capitolul alocație de hrană. Tichetele de masă nu sunt evidențiate în documentele contabile prezentate. Prin rezoluția de scoatere de sub urmărire penală s-a arătat că fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, nu că nu s-a săvârșit o derogare de la normele fiscale.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat.
Prin Raportul de inspecție fiscală încheiat în data de 29.01.2008, înregistrat sub nr.28/2008 s-a stabilit că "Producție, Prestări, Comerț " are obligații suplimentare la bugetul de stat, în cuantum total de 42.879 lei, reprezentând impozit pe profit, contribuții la asigurări sociale, sănătate, șomaj, etc. cu majorările de întârziere aferente.
Acestea s-au calculat folosindu-se metoda estimării, conform art.67 Cod procedură fiscală.
Prin același raport, se arată că evidența contabilă este condusă cu respectarea Legii contabilității nr.82/1991.
Nu este clară estimarea veniturilor suplimentare pe categorii de prejudicii (sunt trei tipuri evidențiate:- a).prejudiciul cauzat bugetului de stat prin înregistrarea în evidențele contabile ale societății a tuturor cantităților de pâine livrată fără facturi fiscale; b). neconcordanțe între consumul lunar de combustibil utilizat în producția și producția realizată și c). prejudiciul cauzat, persoana sustrăgându-se de la plata impozitelor și a taxelor datorate bugetului de stat prin faptul că nu a evidențiat în documentele contabile pâinea pe care salariații o primesc zilnic) și pe categorii de taxe, impozite și contribuții datorate.
Se impune verificarea modului de stabilire a acestora printr-o expertiză tehnică contabilă în funcție de toate documentele puse la dispoziție de societatea controlată, dar și de Inspectoratul de Poliție al Județului
De remarcat și faptul că prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf.G din 16 decembrie 2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, administratorul societății reclamante.
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art.312, alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.3041Cod procedură civilă, urmează să admită recursul, să caseze sentința recurată și, în baza art.312, alin.5 Cod procedură civilă, să trimită cauza la instanța de fond spre rejudecare și administrarea probei cu expertiza contabilă.
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta "Producție, Prestări, Comerț " (cu sediul în localitatea, nr.126, jud.C), împotriva Sentinței civile nr.1672/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, Tribunalul Covasna.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - - - -
Grefier,
Red.:-/20.03.2009
Dact.:-/5 ex./24.03.2009
Jud.fond:-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr.1608/119/R/-./2008
.:-27.03.2009
Către,
TRIBUNALUL COVASNA
Vă trimitem alăturat, pentru evidența practicii de casare, un exemplar al Deciziei civile nr.199/R/-./20.03.2009, prin care Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de către recurenta "Producție, Prestări, Comerț " (cu sediul în localitatea, nr.126, jud.C), împotriva Sentinței civile nr.1672/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalului Covasna.
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
- - - Grefier,
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Marcela Comșa, Lorența