Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.959/2008
Ședința publica din data de 10 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 1596/2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta COM și cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul a fost amânat în vederea refacerii procedurii de citare și că s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ.
Curtea constantă că deși dosarul a fost amânat pentru acest termen de judecată în vederea refacerii procedurii de citare cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Z, pentru acest termen de judecată procesul verbal privind îndeplinirea procedurii de citare cu această parte s-a întors având aplicată semnătura și ștampila Direcției Generale a Finanțelor Publice Având în vedere cele constatate, Curtea apreciază că nu i se poate imputa modul în care cele două pârâte, Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Administrația Finanțelor Publice Z, înțeleg să comunice actele între cele două instituții și că a luat toate măsurile pentru îndeplinirea procedurii de citare, motiv pentru care constată că procedura de citare este legal îndeplinită și că dosarul se află în stare de judecată.
Curtea de apel, după deliberare, constatând că Direcția Generală a Finanțelor Publice S nu a fost parte la soluționarea pe fond a cauzei, invocă, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală și rămâne în pronunțare asupra excepției.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1.596 din data de 05.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă acțiunea reclamantei " COM" Z împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că taxa achitată de reclamantă pentru înmatricularea autoturismului achiziționat de către reclamantă pentru înmatricularea autoturismului achiziționat de aceasta a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, cuantumul ei calculându-se după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 Cod fiscal.
Taxa nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, ci doar pentru cele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România.
Rezultă așadar că taxa de primă înmatriculare, datorată după cum mai sus s-a arătat, a introdus un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Prevederea legală conținută în art. 2141Cod fiscal, mai reține instanța de fond se afla așadar în evidentă coliziune cu dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, conform cărora, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Cum, potrivit art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene,. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne" și având în vedere că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestor principii, se constată că perceperea taxei în discuție a fost nelegală, drept pentru care acțiunea de față urmează a fi admisă în întregime, astfel cum a fost formulată.
În privința susținerilor pârâtei cum că reclamanta ar fi îndreptățită doar la diferența rezultată prin deducerea taxei de poluare, se reține de instanța de fond că la data achitării de către reclamantă a sumei de 4.081, 72 lei era în vigoare art. 214 alin. 1 din Codul Fiscal; perceperea acestei taxe fiind nelegală, după cum mai sus s-a demonstrat.
Prin urmare, pârâta este ținută a proceda la restituirea integrală a sumei achitată cu acest titlu. Aceasta nu poate pretinde a păstra o parte din sumă pentru a compensa astfel o sumă datorată în baza unui act normativ ulterior, respectiv nr.OG 50/2008, ceea ce ar echivala cu retroactivitatea acestui din urmă act normativ.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S solicitând admiterea rcursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În susținerea celor solicitate s-a arătat că atâta timp cât cadrul legislativ (respectiv art. 2141- 2143prevede imperativ că orice persoană fizică sau juridică care înmatriculează pentru prima dată în România un autoturism datorează o taxă specială de primă înmatriculare, acestea sunt de strictă interpretare, completându-se cu principiul "unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem".
Se mai relevă că o constatare a nelegalității articolului de lege pe motiv că acesta nu ar fi conform cu tratatul constitutiv al Uniunii Europene a determinat legiuitorul să abroge textul și să adopte un nou act normative, respectiv nr.OUG 50/2008, prin care a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule.
Tot astfel, se arată că sunt incidente dispozițiile mai sus arătate, art. 214 din Legea nr. 571/2003 și cele ce vin în completare, astfel că raportat la acestea, suma solicitată nu se încadrează în categoria celor ce se restituie contribuabilului.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului fundamentat pe aceea că taxa de primă înmatriculare este încasată nelegal și urmează a fi restituită; taxa de mediu nu este aplicabilă în speță, faptul juridic generator al taxei (de înmatriculare) fiind anterior intrării în vigoare a legii.
Față de cele relevate, la data de 10 decembrie 2008, în temeiul art. 137.pr.civ. Curtea a pus în discuție excepția inadmisibilității, apreciată ca întemeiată pentru următoarele:
Din conținutul acțiunii introductive rezultă că intimata " COM" a chemat în judecat, în calitate de pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z, iar hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea principiului disponibilității, în contradictoriu cu această entitate pârâtă.
Calitatea procesuală activă a fost definită în doctrină ca fiind o condiție de exercițiu a acțiunii civile, ea presupunând existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății.
În privința calității procesuale a părților în căile de atac, s-a relevat că instanța de control judiciar trebuie să stabilească dacă acestea au participat la judecata în primă instanță, întrucât o persoană care nu a fost parte în proces nu are calitatea de a declara recurs împotriva hotărârii care a soluționat un litigiu între alte subiecte de drept și care, în aceste condiții, nu le este opozabilă.
Curtea reține că, raportat la cele mai sus redate, aceste considerente se verifică pe deplin în cauză, cu atât mai mult cu cât DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Sad eclarat recurs în nume propriu, nedezvăluindu-și calitatea de reprezentant al vreuneia dintre cele două pârâte și neatașând memoriului de recurs dovada eventualului său mandat.
În aceste condiții, în care nu s-a făcut dovada calității de parte la fond a DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, iar cererea de recurs nu este semnată de către persoane din cadrul acesteia, se va dispune respingerea recursului ca inadmisibil, fiind menținută hotărârea fondului.
În baza art. 274 alin. 1.pr.civ. recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S va fi obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 1.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1.596 din 5 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să achite intimatei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./15.12.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Delia Marusciac, Floarea Tămaș