Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2.031/2008
Ședința publică din 02 Octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 1353 din 20 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, privind și pe intimatul-reclamant și intimații-pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 15.09.2008 s-au înregistrat la dosar precizări la recurs, la 18.09.2008 intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.353 din 20.06.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Sălaja fost admisă acțiunea în contencios administrativ-fiscal formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z și în consecință s-a anulat decizia de restituire nr. 19.298/2008, respectiv actele administrativ-fiscale ce au stat la baza stabilirii taxei de primă înmatriculare pentru autoturismul "Skoda ", carte de identitate nr. F-, și s-a dispus restituirea sumei de 3512 lei, achitată cu acest titlu.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a analizat mai întâi excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta S, pe care a apreciat-o ca fiind neîntemeiată având în vedere dispozițiile art. 205 alin. 1.pr.fiscală și deoarece contestarea deciziei nr.19298/2008 se constituie într-
cale administrativă de atac, neîmpiedecând pe reclamant să-și exercite dreptul la o acțiune în justiție, ceea ce acesta a și făcut.
De asemenea, a reținut instanța că reclamantul adresându-se pârâtei cu o cerere de restituire, a înțeles să urmeze procedura prealabilă instituită prin art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, intentând acțiunea după comunicarea refuzului acesteia de a-i restitui suma pretinsă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că la data de 17.07.2007 reclamantul a achitat pârâtei suma de 3.512 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, taxă ce a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, cuantumul ei calculându-se după formula prevăzută de art. 2141 alin. 3 Cod fiscal, dar această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, ci doar pentru cele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România.
În aceste condiții, taxa de primă înmatriculare introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Prevederea legală conținută în art. 2141 Cod fiscal a fost apreciată de instanța de fond ca fiind neaplicabilă, în speță fiind incidente dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene precum și dispozițiile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, prin care se reiterează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Având în vedere aceste dispoziții legale și faptul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestor principii, s-a constatat că perceperea taxei în discuție este nelegală, drept pentru care acțiunea reclamantului a fost admisă în întregime, astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, solicitând admiterea acestuia, respingerea acțiunii formulate de reclamant, în principal, ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei ca nefondată, invocând în drept dispozițiile art. 10 alin. 2, art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că instanța de fond a ignorat prev. art. 6 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 și a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, neluând în considerare împrejurarea că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă instituită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 precum și procedura specială instituită prin nr.OG 92/2003, sesizarea instanței de contencios fiscal fiind posibilă doar după epuizarea căilor administrative de atac.
De asemenea, pârâta a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, respectiv a deciziei emise de către S, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3 Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.
Pe fond, pârâta a mai susținut că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea Tratatului Comunității Europene și a unor hotărâri ale Curții Europene de Justiție sunt fără relevanță, deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produc efecte juridice.
Prin precizările depuse la data de 15 sept. 2008 (8), recurenta a invocat disp. art. 11 din OUG nr. 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare beneficază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.
De asemenea recurenta a mai depus și alte precizări ( 21) referitoare la calitatea sa procesuală în cauză.
Prin întâmpinare, reclamanta intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat. (12)
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Cu referire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, pe considerentul că reclamantul nu a respectat disp. art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței seria - nr. -/17.07.2007 eliberată de Trezoreria municipiului C-N, reclamantul a plătit suma de 3.512 lei reprezentând taxa specială pentru autoturismeși autovehicule (7) iar ulterior la data de 6 martie 2008 înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume, pârâta răspunzând negativ prin decizia de restituire nr. 19298/11.04.2008. (9)
Curtea constată că un astfel de act (decizia de restituire) întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Refuzul autorității fiscale competente de a soluționa favorabil cererea reclamantului de restiuire a taxei rezultă din dispoziția de restituire menționată anterior. Acest act administrativ fiscal exprimă voința organului fiscal astfel încât nu mai este necesară o nouă solicitatre, care apoi să fie urmată de un alt răspuns, previzibil ca fiind negativ, după care, reclamantul,in final, să se poată adresa instanței de judecată.
Reclamantul, din conținutul deciziei de restituire cunoaște refuzul organului fiscal de soluționare favorabilă a cererii sale. următor este cel de a se adresa instanței de judecată pentru a se constata temeinicia și legalitatea refuzului.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev atâțt de disp art. 205 al. 1 teza finală pr.fisc., cât și de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Art. 205 al.1 pr.fisc. fraza a doua arată că:" Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."
În spetâ decizia de restiuire este actul administrativ fiscal prin care practic se respinge cererea de restiuire a taxei de primă înmatriculare, astfel încât reclamantul are deschisă calea prev de textul legal menționat anterior.
Nu mai este necesar a se realiza o altă procedură, prealabilă sesizării instanței de judecată, întrucât răspunsul la cererea reclamantului de restiuire este cunoscut de către acesta din conținutul deciziei de restituire.
Reclamantul nu a părăsit procedura administrativă, și nu administrativ-jurisdicțională, așa cum susține recurenta întrucât art. 205 al. 1 pr.fisc. prevede textual că:" Contestația este o cale administrativă de atac", fără a notifica aceasta recurentei, conf art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, ci aflând răspunsul nefavorabil la cererea sa de restituire, a ales să se adreseze direct instanței de judecat, așa cum îi permit textele legale menționate anterior.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la precizarea la motivele de recurs depuse, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din OUG 50/2008,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE JUDEȚULUI, împotriva sentinței civile nr. 1.353 din 20 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./14.10.2008.
Jud.fond:
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Claudia Idriceanu, Lucia Brehar
