Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.963/2008
Ședința publica din data de 10 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B N ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE și de către reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 836/CA/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile formulate de pârâte sunt scutite de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 iar recursul formulat de reclamantă este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. La data de 08.12.2008 Direcția Generală a Finanțelor Publice B în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat. La data de 10.12.2008 au fost depuse din partea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice BNî nscrisuri, respectiv filele 24 - 25 din dosar.
Constatând că, în urma demersurilor făcute din oficiu înainte de termenul de judecată stabilit în cauză, la data 10.12.2008 a fost depusă din partea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice BNî nscrisuri, susținând că există un drept de reprezentare a pârâtei Administrația Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, drept izvorât din lege, fără a fi necesară existența unui mandat special de reprezentare, Curtea invocă excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Generale a Finanțelor Publice BNp entru Administrația Finanțelor Publice și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții și a recursurilor formulate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S și de către reclamantă, apreciind că la dosar există suficiente probe și că prezenta cauză se află în stare de judecată.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 863 pronunțată la data de 16.09.2008 în dosar nr- al Tribunalului Bistrița Na fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, precum și cererea de suspendare a cauzei pentru declanșarea procedurii prejudiciale prin sesizarea Curții Europene de Justiție pentru interpretarea art. 90 din Tratatul Comunității Europene invocate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B
Totodată, prin aceeași hotărâre a fost admisă în parte acțiunea în contencios formulată și extinsă de reclamanta împotriva DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B ȘI ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE;
A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea actelor administrative nr. 6.961/16.04.2008 și nr. 8.229/08.05.2008 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice B N;
Au fost obligați pârâții să restituie reclamantei diferența între taxa de primă înmatriculare achitată și taxa de poluare actualizată cu rata dobânzii legale calculate la data achitării și până la data plății efective;
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța reține că cererea de suspendare și de trimitere prejudicială în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 paragraf I din tratat este neîntemeiată, deoarece Curtea de Justiție s-a mai pronunțat în chestiunea taxelor de primă înmatriculare, iar, pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 234 alin. 2 din Tratat, instanțele naționale nu sunt obligate să ceară Curții de Justiție să decidă cu privire la interpretarea dreptului comunitar atunci când hotărârea ce urmează a se pronunța de instanța națională este susceptibilă de a fi atacată potrivit dreptului intern.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, s-a reținut că, într-adevăr, cele două adrese de răspuns a căror anulare se solicită de reclamantă nu au calitatea de acte administrativ-fiscale în sensul în care acestea sunt definite de dispozițiile art. 41 din nr.OG 92/2003 modificată, deoarece prin aceste adrese nu se stabilesc, nu se modifică și nu se sting drepturi și obligații fiscale, ci numai i se aduce la cunoștință reclamantei punctul de vedere al pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N referitor la caracterul legal al taxei de primă înmatriculare, respectiv la natura juridică al primei adrese de răspuns.
Obligația fiscală de achitare a taxei menționate a luat naștere direct în baza prevederilor art. 2141- 2142Cod fiscal, în prezent abrogate, anterior emiterii celor două adrese, când a avut loc și achitarea efectivă a taxei de către reclamantă.
Dar acțiunea reclamantei este admisibilă, deoarece are ca obiect refuzul nejustificat al organului administrativ de a soluționa favorabil cererea de restituire a taxei menționate în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În acest context, reține instanța că, întrucât dispozițiile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 au fost abrogate, iar potrivit art. 11 din nr.OUG 50/2008: "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență", iar aplicarea acestor din urmă dispoziții se impune numai admiterea în parte a acțiunii, respectiv pentru diferența dintre celle două taxe.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice, solicitând admiterea, modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii cererii de acordare a dobânzii legale calculate de la data plății până la data plății efective.
În susținerea celor solicitate se arată, în privința dobânzii, că soluția este neîntemeiată, întrucât acordarea dobânzilor contravine art. 10 alin. 1 din OG nr. 9/2000 unde se prevede că "dobânzile percepute sau plătite de banca națională a României, de bănci, de Case de Economii și Consemnațiuni CEC, de organizațiile cooperatiste de credit și de rul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora, se stabilesc prin reglementări specifice",
Se mai arată că dispozițiile art. 11 din nr.OUG 50/2008, precum și Normele Metodologice de aplicare nu prevăd acordarea de majorări de întârziere, dobânzi sau alte penalități aferente sumei rezultate ca diferență între taxa specială și taxa de poluare.
Soluția a fost recurată și de reclamanta, ce prin demersul său a solicitat modificarea hotărârii în sensul anulării și actelor administrativ-fiscale nr. 6.961/16.04.2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice B N - - Biroul Autorizări și supraveghetori fiscali; nr. 8.229/08.05.2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice; obligarea pârâtelor la plata taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule achitată în cuantum de 11.495,88 lei conform ordinului de plată nr. 248 din 03.04.2008 actualizată cu rata dobânzii calculate până la restituirea efectivă, iar în subsidiar casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În susținerea celor solicitate se arată că susținerile instanței constând în aceea că înscrisurile solicitate a fi anulate nu au calitatea de acte administrative, sunt neîntemeiate, întrucât prin acestea se materializează obligația de plată, iar aceasta echivalează cu existența unui act vătămător în sensul dispozițiilor legii.
Totodată, se arată că în mod greșit s-a făcut de către instanță aplicarea art. 11 din nr.OUG 50/2008, deoarece taxa nu a fost achitată în baza dispozițiilor ordonanței, ci în baza prevederilor art. 2141și 2142proc. civ.; ordonanța nu poate retroactiva aplicându-se doar pentru viitor. Mai mult se arată chiar în condițiile instituirii noii taxe de poluare care, practic, se diferențiază de taxa de primă înmatriculare prin denumire și modalitate de calcul, aceasta își păstrează regimul juridic al taxelor cu efect echivalent taxelor vamale interzise prin dispozițiile art. 25 din Tratat.
Tot astfel se arată că prin instituirea taxei de primă înmatriculare s-au încălcat dispozițiile comunitare, mai precis art. 90 instituind un regim discriminatoriu; diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat a introdus un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în țară, fiind astfel încălcată libera circulație a mărfurilor; efectul direct al art. 90 din Tratatul permite contestarea drepturilor prevăzute de dreptul comunitar în fața instanțelor naționale și încălcate prin acte adoptate în dreptul intern.
Referitor la recursul declarat de reclamantă, prin întâmpinare, Direcția Generală a Finanțelor Publice a susținut că este neîntemeiat, întrucât în mod corect s-a reținut că adresele nu au calitatea de act administrativ în sensul art. 41 procedura fiscală cât și dispozițiile art. 11 din nr.OUG 50/2008.
Față de cele invocate în recurs de către Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, respectiv că acesta este declarat și pentru Administrația Finanțelor Publice B N și, întrucât semnătura, ștampila și antetul pe demersul promovat aparțineau doar Direcției Generale a Finanțelor Publice B N, instanța a făcut aplicarea prevederilor Codului d e procedură civilă în sensul solicitării dovezilor. Adresa prin care se solicita a fi depuse actele prevăzute de lege în dovedirea reprezentării intereselor administrației a ajuns în posesia Direcției Generale a Finanțelor Publice la 08.12.2008, însă la dosar nu s-a depus vreo precizare referitoare la puterea de reprezentare, legală sau convențională.
În aceste condiții în care nu s-a făcut dovada calității de reprezentant, se va dispune anularea cererii de recurs declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru Administrația Finanțelor Publice B
Pentru a se dispune astfel s-a luat în considerare faptul că nu au fost invocate de către recurentă textele legale în baza cărora dreptul de reprezentare ar reveni Direcția Generală a Finanțelor Publice C, nu există la dosar un mandat convențional, astfel încât devin incidente prevederile art. 35 și 36 din Decretul nr. 31/54, administrația trebuind să promoveze recursul prin organele sale proprii ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Curtea apreciază și că împrejurarea că administrația este lipsită de personalitate juridică și este subordonată Direcției Generale a Finanțelor Publice C nu schimbă cu nimic soluția adoptată, principiile care guvernează dreptul de reprezentare fiind aplicabile și în acest caz alături de textul art. 41 alin.2 proc. civ.
Trecând așadar la examinarea recursurilor - SRL și Direcția Generală a Finanțelor Publice în nume propriu, Curtea reține că doar recursul societății este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform Ordinului de plată nr. 248 din 03.04.2008, reclamanta - SRL a plătit suma de 11.495,88 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ( 27 dosar fond), iar ulterior la 14.04.2008 a înregistrat la pârât o cerere de restituire a acestei sume, iar la aceasta s-a răspuns negativ prin adresele nr. 6961/16.04.2008 ( 11 dosar fond) și nr. 8229/08.05.2008 ( 15 dosar fond).
Pârâta susține că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al proc fisc. Și, ca atare, acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă.
Curtea observă că această adresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c), precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41. proc. fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică intimata pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Ca atare, față de cele arătate și reținându-se că actele comunicate reclamantei întrunesc cerințele cerute actului în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554 în mod greșit a reținut prima instanță că nu se justifică cererea în anulare.
Tot astfel, se reține a fi greșite și reținerile primei instanțe referitor la restituirea parțială. În acest sens se reține că în cauza de față, tribunalul nu a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
A statuat că negocierile purtate de către România cu reprezentanții Comisie Europene cu privire la încălcarea prevederilor art. 90 din tratatul CE s-au axat pe tema modificării taxei de primă înmatriculare, modificare care a fost realizată prin adoptarea nr.OG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, acest act normativ abrogând prevederile art. 2141-2142din Codul d e procedură fiscală.
S-a statuat așadar că instanța nu poate soluționa acțiunea pe temeiul unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, începând din 01.07.2008 devenind așadar aplicabile prevederile art. 11 din nr.OUG 50/2008, conform cărora sumele achitate de contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme se restituie în cuantumul rezultat din aplicarea nr.OUG 50/2008.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de intimată prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta recurentă are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene trebuia respinsă, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a aplicat dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu este admisibilă, nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Prin urmare, față de cele expuse, reținându-se că se impunea restituirea în integralitate a taxei percepute, întemeiat pe dispozițiile art. 312 proc. civ. Curtea, urmează a admite recursul reclamantei, a modifica în parte hotărârea în sensul de a se dispune anularea actelor administrative, obligarea pârâtelor la restituirea taxei de primă înmatriculare reținută prin aceste acte pentru autoturism în cuantum de 11.495,88 lei, precum și a dobânzii legale asupra acesteia până la restituirea efectivă; a fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate și a fi respins recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 836/CA din 16.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o modifică în parte, în sensul că, admite acțiunea reclamantei și în consecință: dispune anularea actelor administrative nr. 6.961/16.04.2008 și 8.229/08.05.2008 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N și obligă pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N ȘI ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE să restituie reclamantei taxa specială de primă înmatriculare pentru autoturisme, de 11.495,88 lei, precum și dobânda legală calculată asupra acestei sume, de la data achitării și până la restituirea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice BNî mpotriva aceleiași sentințe.
Anulează recursul declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice B N în numele Administrației Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
red.
dact./ 3 ex./17.12.2008
Jud.fond:
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Delia Marusciac, Floarea Tămaș
