Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 2.305/2009
Ședința publică din data de 05 octombrie 2009
Instanță constituita din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D, împotriva sentinței civile nr. 1117 din 22.04.2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Maramureș, în contradictoriul cu intimatul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de prima înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 05 octombrie 2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise din partea intimatului.
Curtea,în urma deliberării,în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2 pr.civ. apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.117 din 22 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -au respins excepțiile formulate de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D și a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul - împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D și în consecință:
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 1.206,91 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța - nr. -/18.07.2007.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Daf ost obligată să restituie reclamantului suma de 1.206,91 lei cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 1.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, reclamantul a achitat în contul Trezoreriei suma totală de 1.206,91 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr. -/18.07.2007, pentru autoturismul marca Renault Laguna înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 28.12.2001.
Prin cererea înregistrată la. D, reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunitare și că pârâta a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Raportat la această stare de fapt, precum și la înscrisurile care atestă faptul că autoturismul a fost anterior înmatriculat în spațiul comunitar și că reclamantul a înțeles să ratifice mandatul acordat avocatului semnatar al cererii, tribunalul a respins excepțiile invocate de către pârâte iar pe fondul cauzei, a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, astfel încât, deoarece, în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici. Această diferență de tratament a fost constatată și sancționată prin dispunerea restituirii taxei încasate nelegal.
În ceea ce privește prevederile nr.OUG 50/2008, instanța a constatat că ele nu pot fi aplicate retroactiv, cu atât mai mult cu cât taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În ceea ce privește dobânda legală, instanța de fond a apreciat că aceasta este justificată, în baza art. 3 din nr.OG 9/2000, respectiv dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 3041.pr.civ. pârâta a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, pârâta arată că răspunsul comunicat intimatului nu reprezintă un act administrativ-fiscal în sensul art. 41.pr.fiscală, motiv pentru care, contestația formulată de acesta la organul fiscal emitent, nu a fost analizată ca o cale administrativă de atac, în sensul art. 205 alin. 2 din nr.OG 92/2003.
De asemenea, pârâta a arătat că sentinta recurată este lipsită de temei legal si a fost dată cu încălcarea sau aplicarea gresită a legii, respectiv art. 304 pct. 9.pr.civ.
Cu privire la dispozitiile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, pârâta a relevat că deși componenta de mediu nu era clar evidențiata la data plății taxei speciale de înmatriculare, prin restituirea diferenței dintre taxa de înmatriculare si taxa pe poluare care ar fi fost datorată, se creează o egalitate între cei care plătesc taxa pe poluare după data de 1 iulie 2008 si cei care au încasat diferența de taxa.
De asemenea, a susținut pârâta, acțiunea în contencios administrativ a fost introdusă după intrarea în vigoare a dispozițiilor nr.OUG 50/2008, astfel că soluționarea litigiului trebuia făcută raportat la dispozițiile noului act normativ si nu la dispozitiile Codului Fiscal în temeiul cărora reclamantul a achitat taxa specială de înmatriculare.
Cu privire la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală, în temeiul art. 3 din nr.OG 9/2000, deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul d e procedură fiscală, având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății, motiv pentru care sentința este nelegală.
A fost criticată și dispoziția de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care în cauză nu sunt aplicabile prev. art. 1108 Cod civil.
Examinând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M, PRIN D, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind parțial fondat pentru următoarele considerente:
Înscrisurile existente la dosarul instanței de fond, depuse ca urmare a practicii constante a instanței de recurs, în litigii similare, relevă faptul că reclamantul a încheiat personal contractul de asistență juridică cu mandatarul său, excluzând participarea M; de asemenea, urmare a acelorași demersuri ale instanței de recurs, reclamantul a depus înscrisuri care atestă că anterior importului în România, autoturismul pentru care s-a achitat taxa de primă înmatriculare a fost înmatriculat într-un alt stat membru UE.
Fiind astfel înlăturate viciile semnalate în alte cauze de către C, eferitor la inadmisibilitatea acțiunii, susținută și în fața instanței de fond, Curtea observă că organul fiscal nu a răspuns, nici până în prezent, solicitării de restituire a sumei ce face obiectul litigiului, rezultând astfel fără dubiu manifestarea de voință a pârâtei de a refuza cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant, refuz ce este cenzurabil de către instanța de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, Curtea apreciază că sentința tribunalului este legală și temeinică, în cauza de față, tribunalul reținând aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține că potrivit art. 11 din acest act normativ,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În ceea ce privește dobânda acordată de către instanța de fond, se reține că dobânzile acordate de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
În privința temeiului legal și a cuantumului acestei dobânzi, susținerile reclamantului și ale pârâtelor conform cărora acordarea dobânzilor nu se poate realiza decât din perspectiva prevederilor art. 124.pr.fisc. nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, pe temeiul prev. OG nr. 9/2000. Se mai reține că dobânda reglementată de OG nr. 9/2000 este inferioară celei prevăzute de Codul fiscal, astfel că recurenta, ca parte obligată în acest sens, nu este vătămată prin această soluție.
Luând însă în considerare și principiul disponibilității, Curtea nu va putea face aplicarea integrală a principiului reparării prejudiciului suferit de către reclamant prin lipsirea de folosința sumei de bani, întrucât acesta a solicitat în mod expres ca acordarea dobânzii să se facă începând cu data înregistrării acțiunii, care este 24.11.2008, astfel încât sentința fondului, urmare a admiterii recursului declarat, în baza prev. art. 312 alin. 1.pr.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi modificată în parte, în sensul în care se va dispune obligarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D la restituirea sumei de 1.206,91 lei, cu dobânda legală, calculată conform art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000, începând cu data de 24.11.2008 și până la achitarea integrală.
Aceste considerente sunt parțial valabile și în privința criticilor referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, justificată de culpa procesuală a pârâtelor, care derivă, așa cum am mai arătat, din obligația de aplica prioritar dreptul comunitar, care nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
De asemenea, raportat la cele mai sus expuse, conform cărora reclamantul a mandatat personal avocatul semnatar al cererii introductive, în cauză nu sunt fondate apărările din recurs referitoare la faptul că prima instanță ar fi dispus acordarea acestor sume în baza prev. art. 1108.civ.
Așa fiind, pârâtele vor fi obligate, potrivit art. 274.pr.civ. la plata, în solidar, a sumei de 304,30 lei, cheltuieli de judecată care reprezintă onorariul avocațial și taxa de timbru, aferente judecării fondului.
La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3.pr.civ.
Contrar susținerilor reprezentantului reclamantului, potrivit cărora "art. 274.pr.civ. este caduc" odată cu înlăturarea tabelelor minimale, Curtea apreciază că aceste dispoziții legale își găsesc aplicabilitate în speță. Astfel, se poate observa că reprezentantul reclamantului a solicitat obligarea pârâtelor la plata unui onorariu în cuantum de 1000 RON, respectiv 1300 RON pentru activitatea acestuia în primă instanță și în recurs. Aceste sume sunt apreciate de C ca fiind nepotrivit de mari în raport de valoarea pricinii și de complexitatea ei, iar acțiunea formulată și întâmpinarea depusă sunt identice în toate cele peste 600 de litigii identice promovate și care vizează restituirea taxei de primă înmatriculare urmare a protocolului încheiat inițial între reprezentantul reclamantului și - Filiala Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că probațiunea în cauză a fost efectuată doar la solicitarea instanței de recurs, urmare a casării cu trimitere spre rejudecare în cauze similare, prin depunerea de înscrisuri care atestă că anterior importului în România, autoturismul pentru care s-a achitat taxa de primă înmatriculare a fost înmatriculat într-un alt stat membru UE precum și prin încheierea și depunerea contractului de asistență juridică încheiat personal de reclamant cu mandatarul său, excluzând participarea
Mai trebuie reținut, de asemenea, că în jurisprudența constantă a, instanța supremă admite că prevederile art. 274 alin. 3.pr.civ. sunt aplicabile ori de câte ori onorariul de avocat acordat nu apare ca fiind justificat nici din punct de vedere probator, nici din punct de vedere al valorii pricinii sau a muncii îndeplinite de avocat (decizia nr. 3.944 din 04 decembrie 2007).
Ca atare, vor fi respinse restul pretențiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, atât pentru fond, cât și pentru recurs, urmare a soluției de admitere a căii de atac promovate de către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BMî mpotriva sentinței civile nr. 1.117/24 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B M să restituie reclamantului - suma de 1.206,91 lei, cu dobânda legală, calculată conform art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000, începând cu data de 24.11.2008 și până la achitarea integrală, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 304,3 lei, aferente judecării fondului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge restul pretențiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.B/Dact. /5 ex./08.10.2009
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
