Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.210/2009
Ședința publică din 28 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CÂMPIA, împotriva sentinței civile nr. 1220 din 08.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimata SC TRANS OG SRL, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă specială de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.220 din data de 08.05.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- s- admis în parte cererea formulată de reclamanta DE, jud. C, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Câmpia- și, în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 13.953 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda prev. de dispozițiile art. 124.pr.fiscală.
A fost respinsă cererea de anulare a adresei nr. 1.672/2009 emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată și la suma de 717,6 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Iveco, autoturism care era înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului i s-a întocmit fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 13.953 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a municipiului Câmpia. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitare de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa nr. 1.672/29.01.2009.
Adresa prin care Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N și-a exprimat refuzul de a restitui taxa de primă înmatriculare nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și nici un act administrativ fiscal în sensul dispozițiilor proc. fiscală, neputând a fi circumscris dispozițiilor acestor acte normative referitoare la anularea actelor administrative. În consecință, cererea reclamantaui privind anularea acestei adrese fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ întră în vigoare la data de 01 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiilor art. 2141. fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât în situațiile născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantei privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzilor legale, tribunalul admis-o, în conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală.
În final, în temeiul art. 274.pr.civ. pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta-recurenta ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CÂMPIA-, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Se nvederează instanței faptul că reclamanta a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule din proprie inițiativă, în temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 311 - 312 din HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.
O primă critică adusă de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond nu a verificat dacă reclamanta, în mod real, ar fi achiziționat autoturismul dintr-o țară membră a Uniunii Europene.
În al doilea rând, pârâta arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că taxa de primă înmatriculare a fost achitată de reclamantă din proprie inițiativă, nefiind vorba despre o executare silită din partea organului fiscal, situație în care este total neîntemeiată susținerea reclamantei cum că acesta ar fi procedat nelegal, obligând-o astfel inclusiv la cheltuieli de judecată.
În aceste condiții, se apreciază că organul fiscal nu putea restitui reclamantei, la cererea acesteia, o taxă achitată în baza unui temei legal, respectiv art. 2141-3din Codul fiscal, întrucât rolul acestuia este să pună în executare legea, neputându-se substitui legiuitorului
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Obiect al prezentului litigiu l-a constituit restituirea către reclamantă a taxei de primă înmatriculare achitată pentru un autoturism de proveniență comunitară.
Primul motiv de recurs se referă la împrejurarea că, la fond, nu s-a dovedit faptul că autoturismul în litigiu ar fi fost înmatriculat anterior într-o țară membră UE.
Analizând probațiunea administrată de către prima instanță, Curtea constată că aceste susțineri nu sunt reale, în condițiile în care au fost depuse documente de proveniență, din conținutul cărora rezultă că bunul a fost anterior înmatriculat în Germania ( 8, dosar fond).
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Analizând însă hotărârea recurată din perspectiva prev. art. 304 indice 1.pr.civ. Curtea constată că prima instanță a procedat în mod nelegal la soluționarea petitului având ca obiect acordarea dobânzilor legale, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat în mod expres să fie aplicate prev. art. 124.pr.fisc, ci a cerut acordarea dobânzii legale, în baza prev. art. 1084 și 1082.civ.
Actualizarea sumei achitate de către reclamantă se impune, întrucât este singura modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
În privința cuantumului acestor dobânzi, instanța apreciază că tribunalul a aplicat în mod nelegal prev. art. 124.pr.fisc. în condițiile în care obligația de restituire a taxei se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, pe temeiul prev. art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000.
Pe cale de consecință, Curtea va admite recursul declarat de pârâta Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Câmpia, împotriva sentinței civile nr. 1.220 din data de 08.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 13.953 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 calculată din 18.06.2007, data achitării și până la plata efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CÂMPIA împotriva sentinței civile nr. 1.220 din 08 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică, în parte, în sensul că obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 13.953 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 calculată din 18.06.2007 și până la plata efectivă.
Menține celelalte dispoziții.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
red.
dact./3 ex./13.10.2009
jud.fond:
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu, Augusta Chichișan
