Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2.630/2009
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Danusia
GREFIER:
Pe rol judecarea recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE și recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.915/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite- taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, după două strigări ale cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurenta DGFP M este scutită de plata taxelor judiciare de timbru iar recurentul-reclamant a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
S-a prezentat referatul cauzei constatându-se că s-a înregistrat la dosar întâmpinarea recurentei -pârâte DGFP
S-a solicitat de către recurentul-reclamant, soluționarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2. civ. și s-a depus la dosar. împuternicirea avocațială dată de reclamant avocatului și chitanța de achitare a onorariului avocațial.
Curtea, în urma deliberării, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 915 din data de 8 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșa fost respinsă ca neîntemeiat acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contencios administrativ.
În final, au fost respinse excepțiile invocate de pârâte.
Pentru a pronunța această hotărâre, în primul rând, instanța de fond analizând excepțiile formulate de pârâte, le-a respins având în vedere următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință și de exercițiu a - Filiala M, instanța a constatat că - Filiala BMa primit un mandat public și expres de reprezentare prin comunicatele de presă din 11.12.2007, respectiv 24.01.2008, totodată fiind asistată de avocat.
De asemenea, a subliniat prima instanță, nu a oferit consultanță juridică, ci a creat posibilitatea pentru membrii săi, persoanele fizice aflate într-o situație juridică similară, să se adreseze instanței de judecată într-un cadru organizat, punându-le la dispoziție informații juridice utile prin intermediul unui profesionist.
În aceste condiții sunt aplicabile dispozițiile art. 7 indice 1 din Legea nr. 54/2004, potrivit cărora în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulată oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
Răspunsul dat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice urmare cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală dat fiind faptul că este emis de un organ fiscal în aplicarea legislației fiscale referitoare la stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, respectiv un act administrativ în înțelesul normelor cuprinse în art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, astfel că excepția inadmisibilității nu poate fi primită de instanță, cu atât mai mult cu cât reclamantul a formulat contestație la care nu i s-a dat răspuns, astfel că acesta s-a adresat instanței în sensul celor cuprinse în art. 205 al. 1 Cod pr. fiscală.
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile, instanța a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constatat a fi nelegal.
Pe fond, instanța a reținut, în esență, că prevederile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 Cod fiscal, în baza căreia s-a încasat taxa specială pentru autoturisme, a cărei restituire se cere, încalcă prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
În contextul celor de mai sus, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului în temeiul art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate.
Reclamantul prin recursul declarat a solicitat admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii sale, cu consecința constatării ca nelegală a încasării la bugetul de stat a sumei de 5.673,16 lei achitată la Trezoreria și obligarea pârâtei să-i restituie întreaga sumă, cu dobânda de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, calculată potrivit art. 124, art. 120 alin. 7 și art. 70.pr.fiscală, precum și obligarea pârâtelor la 2.100 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 312 alin. 1 - 3, art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. reclamantul a arătat, în esență, că soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, se afirmă că în cursul anului 2007 achiziționat un autoturismul marca RENAULT dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată să plătească suma de 5.673,16 lei cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule prev. de art. 2141-3Cod fiscal.
De asemenea, reclamantul a subliniat că prin prezentul recurs solicită a se constata că atât taxa de primă înmatriculare a cărei restituire o solicită cât și taxa de poluare, în vigoare în momentul de față contravin reglementărilor comunitare, respectiv art. 25, 28 și 90 parag. 1 și 2 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
În sprijinul susținerilor sale, reclamantul a invocat atât dispoziții art. 148 alin. 2 din Constituția României cât și cele ale Tratatului
În privința nr.OUG 50/2008, reclamantul a învederat că aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, astfel încât se aplică numai raporturilor juridice care se sub imperiul ei, iar taxa de primă înmatriculare achitată în temeiul art. 2141-2.pr.fiscală fiind o taxă percepută și încasată la bugetul de stat pentru autovehicule înmatriculate înainte de 1 iulie 2008, nu are nimic de a face cu taxa de poluare instituită de nr.OUG 50/2008, dar ambele taxesunt discriminatorii.
De asemenea, reclamantul apreciază că are dreptul la scutirea plății taxei de primă înmatriculare, deoarece nu se încadrează în nici una din situațiile legal stabilite ca fiind situații generatoare a obligației de plată a taxei respective.
Prin urmare, această taxă s-a perceput în încălcarea disp. art. 90 parag. 1 din Tratatul, deci este o plată făcută cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale, impunându-se a fi restituită plătitorului.
Invocând dispozițiile Tratatului de Aderare al României la Uniunea Europeană, reglementări precum interpretările Curții Europene de Justiție, reclamantul susține că taxa de primă înmatriculare are un vădit caracter ilicit, iar instanțele judecătorești au obligația de a respecta dispozițiile dreptului comunitar.
În final, reclamantul susține că este îndreptățit și la acordarea dobânzilor în conformitate cu prev. art. 124 alin. 1 și 2.pr.fiscală, rap. la art. 120 alin. 7 din același act normativ.
Pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE prin recursul declarat a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.
În principal, pârâta a invocat excepția absolută a prescripției procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/ 2004, aceasta nefiind îndeplinită în cadrul termenelor de 30 de zile, respectiv 6 luni, de la data la care reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme, iar pe cale de consecință, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind inadmisibilă în lipsa procedurii prealabile.
În aceste condiții, pârâta arată că reclamantul a achitat taxa de înmatriculare la data de 27.06.2007, pe baza documentului emis de organul fiscal în regim de asistență a contribuabilului și i s-a emis chitanta seria - nr. -, act unilateral cu caracter individual prin care a luat nastere un raport juridic de drept fiscal. Ulterior intimatul solicita restituirea taxei de înmatriculare considerând ca aceasta cerere indeplineste conditiile procedurii prealabile prevazuta de Legea contenciosului administrativ, precum si determina organul fiscal sa raspunda, urmand ca inscrisul continand raspunsul organului fiscal sa constituie dupa parerea intimatului obiect al contestatiei fiscale.
De asemenea, pârâta a invocat și exceptia lipsei capacității procesuale de folosinta si de exercitiu a Filiala M - Agentia BMp rivind reprezentarea intimatului, deoarece potrivit Statutului adoptat la 04.04.2004 filialele judetene nu au personalitate juridica, ceea ce înseamna ca nu au exercitiul drepturilor procesuale pentru ca să poată sta în judecata potrivit art. 42 Cod Procedura Civila.
În argumentarea poziției sale, pârâta a mai arătat că notiunea de act administrativ-fiscal este definită de art. 41 Cod Procedura Fiscala și prin urmare, răspunsul comunicat de către Administratia Finantelor Publice a la solicitarea intimatului nu constituie act administrativ fiscal, chiar dacă emană unilateral de la organul fiscal si nu stabileste, nu modifică si nu stinge raporturi juridice fiscale, prin acest răspuns nu se realizează o individualizare si o determinare concretă a unei obligatii fiscale în sarcina intimatului, fie chiar partiale a taxei de primă înmatriculare, asa cum prevede si nr.OUG 50 2008.
De asemenea, mai arată pârâta, răspunsul nu a condus la stingerea dreptului reclamantului de a cere restituirea in intregime a taxei de înmatriculare.
În argumentare, recurenta invocă și dispozițiile art. 7 alin. 3 - 5 din Codul d e Procedura Fiscala, precum art. 2 alin. (I) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, respectiv faptul că adresele de răspuns reprezintă doar o corespondenta purtata cu recurenta - reclamantul, nefiind acte administrative individuale sau normative, acestea fiind singurele acte supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, iar reclamantul prin contestatie nu indică care sunt dispozitiile legale care obliga organul fiscal să emită un act administrativ fiscal si care ar fi acel act in cazul in care contestatia ar fi fost solutionata favorabil.
Pe fond, recurenta a solicitat respingerea acțiunii arătând că majoritatea obiecțiunilor intimatului legate de efectele nr.OUG 50/2008 aparțin contenciosului constituțional.
De asemenea, a arătat recurenta, problema esențiala pentru soluționarea cauzei este de a stabili daca se poate pune semnul egalității intre taxa de prima înmatriculare reglementata de art. 214/1-214/2 Cod Fiscal, în prezent abrogate începând din 1 iulie 20087 si taxa de poluare reglementata de OUG50/2008 care a abrogate prevederile din Codul Fiscal privind taxa de prima înmatriculare
Pe de altă parte, a mai subliniat recurenta, nu este in discuție una si aceeași taxa, sub denumiri diferite, chiar daca adoptarea taxei de poluare a fost determinata de criticile aduse cu privire la aplicarea taxei de prima înmatriculare.
Împrejurarea ca taxa de poluare nu a fost stabilita in sarcina tuturor contribuabililor care au in proprietate autoturisme, ci numai in sarcina acelora care le-au dobândit din 1 ianuarie 2007, de când a intrat in vigoare taxa de prima înmatriculare, chiar daca apare discriminate, nu constituie in sine un argument pentru a asimila taxa de prima înmatriculare cu taxa de poluare.
ce in art. 11 din nr.OUG 50/2008 se prevede restituirea diferenței dintre suma achitata de contribuabil in perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea ordonantei, recurenta apreciază că nu se poate susține ca legiuitorul nu a recunoscut ca aplicarea taxei de prima înmatriculare a fost gresita. Faptul ca s-a ales ca modalitate de stingere a obligației de restituire, compensarea, nu înseamnă o încalcarea drepturilor contribuabilului. Faptul ca datoria contribuabilului cu titlu de taxa de poluare, s-a stabilit retroactive, cu începere din 1 ianuarie 2007 nu face ca prevederile art. 11 din OUG 50/2008 sa fie inaplicabile ci constituie, eventual un motiv de contencios constituțional.
Cu privire la dobanda legala, recurenta a arătat că taxa specială de înmatriculare a fost perceputa in baza unui temei legal instituit prin lege a Parlamentului României si nu prin act normativ al Guvernului.
În aceste condiții, recurenta învederează că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 124 alin. 2 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e Procedura Fiscala, dar atâta vreme cât în prezent nu exista nici un temei legal sau judiciar pentru restituirea in întregime a taxei speciale de înmatriculare, o eventuala dobândă legala în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere se va putea calcula de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești care va constitui un temei judiciar pentru restituirea taxei de înmatriculare.
Cu privire la cheltuielile de judecata, recurenta a relevat că potrivit art. 274.pr.civ. obligația de plata a cheltuielilor de judecata se stabilește fata de titularul acțiunii si nu fata de reprezentantul său, iar raportul juridic obligațional dintre reclamant si reprezentantul sau se stabilește prin contractul de asistenta judiciara si nu prin sentința judecătorească reprezentantul său nefiind parte în proces.
În final, recurenta consideră că în virtutea principiului echității intimatului are dreptul consacrat de art. 11 din nr.OUG 50/2008 de a obține restituirea diferenței de taxă urmând procedura necontencioasă prevăzută de normele metodologice emise în aplicarea ordonanței.
DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:
În cauza de față se impune a se reține aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul-intimat are dreptul la restituireaintegralăa taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Prima instanta a respins cererea de restituire a taxei de prima inmatriculare cu motivarea ca reclamantul recurent nu a facut dovada faptului ca autoturismul achizitionat a fost anterior inmatriculat intr-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Cu prilejul solutionarii recursului declarat, recurentul a facut dovada faptului ca autoturismul Renault cu numarul de inmatriculare - a fost inmatriculat pentru prima data la 1.06.2001 in Germania. In consecinta, toate argumentele anterior enuntate cu privire la incompatibilitatea taxei de prima inmatriculare cu dreptul comunitar sunt pe deplin incidente.
Pentru toate aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 304 punctul 9 si 312. recursul declarat va fi admis, sentinta va fi modificata in sensul ca se va admite cererea de chemare în judecată și se va dispune restituirea sumei de 5.673,16 RON taxă de primă înmatriculare.
De asemenea, instanta va obliga pârâtele, conform solicitării reclamantului si cu respectarea principiului disponibilitatii la plata dobânzii legale a sumei enuntate începând cu data de 8 noiembrie 2008 (data introducerii cererii de chemare in judecata) până la achitarea efectiva a sumei.
Cu privire la recursul declarat de catre recurenta Directia Generala a Finantelor Publice M, in nume propriu si in calitate de reprezentant al Administratiei Finantelor Publice, instanta din oficiu a invocat la termenul din data de 27.10.2009exceptia lipsei de interes, exceptie care va fi admisa deoarece prin sentinta recurata a fost respinsa cererea de chemare in judecata indreptata impotriva paratei recurente. In aceasta situatie nu exista nici un interes al DGFP M in nume propriu sau in calitate de reprezentant sa atace o hotarare judecatoreasca prin care nu a cazut in pretentii.
În baza art. 274.pr.civ. pârâtele vor fi obligate să achite reclamantului sumă de 2.006 lei, cheltuieli de judecată în ambele instanțe reprezentand taxa de timbru si onorariu avocat (18 dosar recurs si 25 din dosarul primei instante).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat in B M, Bulevardul, nr. 18,. 72, jud. M împotriva sentinței civile nr. 915 din 08 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în sensul că admite cererea formulată de reclamant și obligă pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE la restituirea către reclamant a sumei de 5673,16 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare și la plata dobânzii legale calculată asupra acestei sume începând cu data de 08.11.2008 și până la achitare.
Obligă pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2.006 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Respinge ca fiind lipsit de interes recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și ca reprezentant al ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, împotriva aceleiași hotărâri.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./6 ex./ 11.2009
jud.fond:.
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia
