Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2191/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2191/2009
Ședința publică din 31 august 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile nr. 444 din 25.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, cauza privind și pe intimatul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 21.08.2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului, prin care a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în urma deliberării, apreciază cauza ca fiind în stare de judecată în baza înscrisurilor existente la dosar, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 444 din 25 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și, în consecință, s-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a taxei speciale pentru autoturisme, fiind obligată pârâta B M să restituie reclamantului suma de 4.136 lei, reprezentând contravaloare taxă specială auto pentru înmatriculare, achitată de reclamant în baza chitanței seria - nr. - din 11.06.2007, cu dobândă de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu 11.07.2008 și până la data restituirii efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând excepțiile invocate de pârâtă, tribunalul a considerat că acestea sunt nefondate și le-a respins pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar inițiat de reclamant se circumscrie sferei reglementate de disp. art. 2 lit. f din Legea nr. 554/2204, iar acesta a urmat procedura plângerii prealabile, solicitând pârâtei restituirea sumei în litigiu.
Pe fond, față de înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că reclamantul a cumpărat un autoturism provenind din Germania, în scopul de a-l înmatricula în România, sens în care a fost obligat la achitarea taxei de înmatriculare în cuantum de 6.287 lei.
Reclamantul a arătat că a solicitat restituirea sumei plătite considerând-o nedatorată, însă pârâta de rândul 1 i-a restituit doar suma de 2.151 lei, refuzând restituirea întregului cuantum și de aceea a înaintat contestație împotriva acestui refuz, finalizată cu respingere.
Potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Potrivit art. 148 din Constiuția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin. 4).
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Cât privește prevederile OUG50/2008, instanța a constatat că în taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare, însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului în sensul art. 1.082 și 1.084 Cod civil, instanța de fond a apreciat că se impune acordarea dobânzii legale calculate în temeiul art. 3 al. 3 din nr.OG 9/2000 începând cu data plății taxei și până la restituirea ei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta arată că acțiunea este inadmisibilă, excepție asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat, motivat de faptul că nu a fost urmată de către reclamant procedura prealabilă instituită de prev. art. 205 din OG nr. 92/2003 împotriva deciziei de restituire nr. 22.810 din 24.07.2008, prin care s-a dispus restituirea parțială a taxei, în condițiile impuse de prev. OUG nr. 50/2008.
De asemenea, se critică hotărârea și prin prisma faptului că s-a dispus actualizarea sumei cu rata dobânzii legale, conform art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000, însă textele legale aplicabile erau cele ale art. 124, art. 117 alin. 1 și art. 70 din OG nr. 92/2003.
Pe fondul cauzei, s-a relevat că Tratatul de aderare a României la Comunitatea Europeană permite țării noastre să aleagă forma și mijlocele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii în fiecare stat membru.
Pârâta susține că nici Comisia Europeană nu exclude plata taxei ci a ridicat obiecții doar cu privire la modul de calcul a taxei și că, odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, precum și a nr.HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, acțiunea reclamantului nu este admisibilă, în condițiile în care aceste acte normative reglementează modalitatea în care taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor acestor noi acte normative se restituie de bună voie de către organul fiscal competent din subordinea ANAF.
Intimatul prin întâmpinarea depusă în cauză a solicitat respingerea recursului formulat ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, cu mențiunea că a solicitat tribunalului acordarea dobânzii legale, în baza prev. art. 3 din OG nr. 9/2000.
Examinând recursul, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare, în primul rând, faptul că excepția de inadmisibilitate a acțiunii, susținută și în fața instanței de fond, este nefondată, întrucât Curtea observă că decizia de restituire nr. 22.810 din 24.07.2008 ( 4, dosar fond), materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) parțial cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
De asemenea, în ceea ce privește lipsa plângerii prealabile, nici aceste susțineri nu sunt fondate, raportat la împrejurarea că reclamantul a înțeles să se adreseze pârâtei pentru a obține restituirea integrală a sumei plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare, răspunsul primit fiind negativ.
De altfel, în mod legal, tribunalul s-a pronunțat prin dispozitiv asupra nelegalității încasării taxei, ceea ce este în acord cu s-a solicitarea reclamantului, care a contestat baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata.
Pe fondul cauzei, se reține că neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate, conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Se mai reține că dobânzile acordate de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea, conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă, din perspectiva prevederilor art. 124.pr.fisc. nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, pe temeiul prev. art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000.
Astfel, deși acest principiu a fost reținut și aplicat în mod corect de către tribunal prin considerente, în mod inexplicabil și în dezacord cu acțiunea introductivă, prin dispozitiv s-a făcut referire la dobânda de 0,1% pe zi de întârziere, motiv pentru care recursul declarat va fi admis în parte, cu consecința modificării parțiale a sentinței recurate, în sensul mai sus arătat și a menținerii celorlalte dispoziții, în baza prev. art. 20 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr. 444 din 25.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte, în sensul stabilirii dobânzii legale de la achitarea sumei și până la plata efectivă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. BM/3.09.2009
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu
