Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 232/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 232/R-
Ședința publică din 22 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
Judecător: - - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de reclamanta- SRL, cu sediul în,-, județul V, împotriva sentinței nr.1230/11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V, str. G-ral, nr. 17, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței fiscale nr. 2504/04.02.2008, emisă de Primăria Municipiului Pitești, în sumă de 20,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,5 lei.
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra cauzei, au avut loc în ședința publică din data de 15 februarie 2008, când cererile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la 28 iunie 2007, reclamanta SRL a solicitat în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice V desființarea raportului de inspecție fiscală nr.58250/14 septembrie 2005, deciziei de impunere nr.450/14 septembrie 2005 și a deciziei nr.24/23 mai 2007, acte ce se referă la suma de 64.601 lei TVA suplimentar, 3.085 lei dobânzi și 738 lei penalități de întârziere. A mai solicitat reclamanta și restituirea sumei de 68.424 lei, încasată de pârâtă în mod nelegal, cu obligarea acesteia de a plăti valoarea de reactualizare, dobânzi și penalități de întârziere.
În motivare s-a arătat că la 25 august 2005, inspectorii pârâtei s-au prezentat la sediul reclamantei și au întocmit un raport de inspecție fiscală, analizând factura nr.-/1.03.2005 și au concluzionat că reclamanta datorează un debit suplimentar la TVA de 64.601 lei prin neacordarea dreptului de deducere pentru această factură.
Concluzia este greșită mai întâi pentru că au fost nesocotite dispozițiile art.102 alin.3 din OG nr.92/2003, potrivit cărora nu se poate face o reverificare a perioadei analizate anterior decât pentru erori de calcul, așa cum de altfel s-a susținut de către pârâtă, erori care însă, în cauză, nu se regăsesc, ceea ce impune aprecierea că actele fiscale sunt emise de organe necompetente.
Sub aspectul fondului, concluzia organelor de control este nelegală și în mod greșit a fost respinsă contestația formulată, deoarece cu ocazia încheierii contractului de vânzare reclamanta a achitat TVA ce a fost colectat la bugetul statului, iar acum i se refuză deducerea acestuia deși o astfel de sancțiune nu este prevăzută de reglementările fiscale în materie, atunci când pe factura fiscală lipsește mențiunea taxare inversă.
Prin sentința nr.1230/2007, Tribunalul Vâlceaa respins acțiunea reținând că prin reverificarea făcută organele de inspecție fiscală a urmărit numai îndreptarea unei erori în care s-a aflat primul organ de control atunci când a recunoscut dreptul de deducere.
S-a mai arătat și că prevederile legale stabilesc obligația de a menționa pe factură taxare inversă, mențiune în absența căreia devin inaplicabile dispozițiile Codului fiscal privind deducerea de TVA, în raport de prevederile art.155 alin.8.
În măsura în care furnizorul nu face mențiunea pe facturile emise pentru bunurile livrate beneficiarul trebuie să înscrie din proprie inițiativă această mențiune și să nu facă plata taxei către furnizor.
Susținerea reclamantei potrivit căreia, la data emiterii facturii în discuție, pentru o diferență de preț, fusese plătită întreaga valoare a imobilelor în avans este corectă, însă aceasta nu deține documente legale care să dovedească plățile în avans și care ar fi dat dreptul legal de deducere pentru anul 2005.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru motive încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:
- este greșit argumentul instanței de fond potrivit căruia se putea face o reverificare a perioadei în care se mai efectuase un control fiscal, deoarece se tindea la înlăturarea unor erori de calcul. Aceste erori de calcul nu se regăsesc în cauză, iar raportul întocmit cu ocazia primului control a fost aprobat de organele competente, ca de altfel și rambursarea în contul curent. În cauză, nu poate fi vorba de o eroare de calcul, ci practic se revine asupra unui act administrativ intrat în circuitul civil, fără să existe elemente noi;
- lipsa mențiunii taxare inversă nu înlătură dreptul de deducere a TVA-ului, câtă vreme factura cuprinde toate elementele la care se referă art.155 alin.8 din Codul fiscal;
- reclamanta-cumpărătoare, potrivit facturii în discuție, achitase întregul preț în anul 2004, așa cum se stabilise prin antecontract, și avea dreptul să deducă TVA-ul cu atât mai mult cu cât acesta a fost colectat de la vânzătoare;
- fără justificare, instanța a ignorat concluziile raportului de expertiză efectuat în dosarul nr- și care cuprinde explicații și argumente pentru soluționarea legală a cauzei.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
În condițiile art.137 din Codul d e procedură civilă, dispoziții ce se aplică în completarea prevederilor legale în materia contenciosului-fiscal, urmează a se verifica cu prioritate prima susținere a reclamantei-recurente, susținere ce trimite la o excepție de nelegalitate a unui act de control, excepție prevăzută de Codul d e procedură fiscală.
Art.102 din acest din urmă act normativ prevede la alin.3, ca o garanție recunoscută agenților economici, că inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului și pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepție de la această regulă se recunoaște dreptul conducătorul inspecției fiscale competent să poată dispune reverificarea unei perioade, dacă "de la data încheierii inspecției fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție apar date suplimentare, necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influențează rezultatele acestora".
Așadar, legiuitorul a înțeles să nu permită reverificarea aceleiași categorii de obligații fiscale și pentru aceeași perioadă, decât în două situații de excepție, respectiv atunci când apar date noi necunoscute sau când s-au săvârșit erori de calcul.
Ca orice excepții, și acestea sunt de strictă interpretare și ele nu pot fi extinse unor situații ce nu au fost avute în vedere de către legiuitor la momentul inserării lor.
În cauză, s-a susținut că ar fi incidentă cea de-a doua excepție, respectiv aceea că la primul control au intervenit erori de calcul. Astfel, în decizia criticată, s-a arătat că în mod eronat organul de control a acceptat ca deductibilă TVA din factura de achiziție (18) și deci, motivul pentru solicitarea reverificării este legal, și poate fi reconsiderat regimul deductibilității TVA în sumă de 64.600 lei.
Existența aceleiași erori este reținută și de către instanța de fond atunci când răspunde la susținerea reclamantei privind încălcarea dispozițiilor art.102 alin.3 din Codul d e procedură fiscală, așa cum el era în vigoare în luna septembrie 2005, text care de altfel, sub o altă numerotare, are însă aceeași formulare și în prezent.
Este evident însă, că în cauză nu este vorba de o eroare de calcul în sensul avut în vedere de către legiuitor.
Astfel, s-a efectuat un raport de inspecție fiscală finalizat la 7 iunie 2005 și înregistrat la intimată la 8 iunie 2005, raport ce a fost aprobat de conducătorul activității de inspecție fiscală (25-30 din dosarul nr-) și în care se concluziona că pentru factura nr.- din 1 martie 2005 reclamanta are dreptul să deducă TVA.
Ulterior, prin raportul de inspecție contestat, ce a avut la bază referatul nr.57957 din 6 septembrie 2005, s-a ajuns la o concluzie diametral opusă, analizându-se aceleași dispoziții legale incidente, aceeași factură și aceeași categorie de obligație fiscală.
concluziilor diferite nu țin de elemente noi apărute și necunoscute organului fiscal și nici nu sunt rezultatul unei erori de calcul, ci modului de interpretare și aplicarea a legii, respectiv a prevederilor art.155 pct.8 din Codul fiscal, cu privire la mențiunea "taxare inversă".
În această ordine de idei este neîndoielnic că intenția legiuitorului a fost ca prin eroare de calcul să înțeleagă numai o astfel de eroare, așa cum în materia contestației în anulare, prin greșeală materială se înțelege numai o astfel de greșeală și nu orice altă eroare sau greșeală, fie și de interpretarea legii și actelor verificate.
În concluzie, se apreciază că raportul de inspecție fiscală nr.58259 din 14 septembrie 2005 fost încheiat cu nesocotirea disp.art.102 alin.3 din Codul d e procedură fiscală, în ceea ce privește reverificarea deductibilității TVA-ului pentru factura nr.-/1 martie 2005 și în concluzie, el se impune a fi desființat.
Pentru toate aceste rațiuni urmează a fi admis recursul în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă și modificată sentința, în sensul admiterii acțiunii, în parte, anulând decizia nr.24 pronunțată de V la 23 mai 2005.
Pe cale de consecință, va fi admisă contestația, desființat raportul de inspecție fiscală nr.58250/14 septembrie 2005 și decizia de impunere nr.450/14 septembrie 2005.
Față de această statuare devine inutilă verificarea celorlalte critici referitoare la aspecte de fond ale cauzei.
În ceea ce privește ultimele două capete de acțiune, ce au ca obiect obligarea la restituirea sumei de 68.624 lei, sumă ce urmează ar fi reactualizată și însoțită de dobânzi și penalități de întârziere, se apreciază că acestea se impune a fi respinse ca premature.
Concluzia este susținută de dispozițiile art.111 din Codul d e procedură fiscală, articol aflat la capitolul privind stingerea obligațiilor fiscale, în care sunt reglementate modalitățile și etapele în care are loc o astfel de operațiune.
Din economia acestor prevederi legale și în special din alineatul 3 al art.111 rezultă că nu se poate dispune restituirea sau rambursarea sumelor cuvenite agentului economic decât dacă înainte, la cererea acestuia sau din oficiu, se efectuează compensarea stingându-se datoriile până la concurența celei mai mici sume în ordinea prevăzută expres în capitolul II, din titlul VIII.
Față de aceste prevederi legale se apreciază că reclamanta-creditoare a sumei în litigiu are dreptul să ceară achitarea ei numai în măsura în care organul fiscal refuză efectuarea compensării sau nu există debite cu care să se facă o eventuală compensare.
În ceea ce privește actualizarea și accesoriile sumei pretinse, acestea vor urma soarta principalului, reținându-se că ele nu pot fi acordate câtă vreme nu s-a decis asupra modalității de stingere a obligației la care se calculează.
Urmează, așadar, să fie menținută soluția în ceea ce privește respingerea ultimelor două capete de acțiune, cu înlocuirea însă a motivării, în sensul prematurității lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta- SRL, cu sediul în,-, județul V, împotriva sentinței nr.1230/11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - Complet Specializat în Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V, str. G-ral, nr. 17, județul
Modifică sentința în sensul că admite, în parte, acțiunea, anulează decizia nr.24/2007 pronunțată de V la 23 mai 2005, admite contestația și desființează raportul de inspecție și decizia de impunere.
Menține sentința sub aspectul celorlalte capete de cerere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător,
- -
Grefier,
-
17.03.2008
Red.GC.
EM/4 ex.
Jud.fond.
Gh.
OPINIE SEPARATĂ:
Consider că instanța de recurs trebuia să mențină soluția pronunțată de instanța de fond, deoarece reverificarea perioadei de către inspectorii fiscali, se încadrează tocmai în excepția reglementată de art.102 alin.3 din nr.HG1050/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, în sensul că " de la data încheierii inspecției fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare, necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor".
Art.102.4 din același act normativ, definește noțiunea de "date suplimentare" pe care se fundamentează decizia de reverificare a unei anumite perioade, de obținerea de "informații obținute în orice alt mod, de natură să modifice rezultatele controlului fiscal anterior".
În mod greșit, se preia numai noțiunea de eroare de calcul, deși nici recurenta nu a făcut această susținere, iar intimata a recunoscut, că din eroare, a acceptat ca fiind deductibilă, din factura de achiziție a - "" SRL, întrucât nu a observat că recurenta nu a aplicat pe facturile emise mențiunea de "taxare inversă".
Noțiunea de taxare inversă, reprezintă, potrivit dispozițiilor legale aplicabile la acel moment, obligația pentru furnizori și beneficiari de a evidenția aferent livrărilor în jurnalul de vânzări și cumpărări și de aoî nscrie în decontul de atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăți efective între cele două societăți.
Recurenta nu a respectat aceste dispoziții legale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 64.601 lei.
În aceste condiții, ar trebui să primeze mai mult greșeala recurentei, decât aspectul reverificării aceleiași perioade. Acesta nu constituie motiv de nulitate absolută.
Faptul că reprezentanții intimatei, au făcut o omisiune inițială, nu înseamnă, că recurenta este exonerată de la îndeplinirea obligațiilor legale.
Există mai multe temeiuri legale care permit reverificarea societății, iar din punct de vedere matematic, poate fi apreciată ca o eroare de calcul și trecerea de la limita "zero", la cea stabilită prin actele de control.
În plus, recurenta a emis factura fiscala nr.-/27.07.2004 pentru suma de 595.000.000 ROL, pentru care a dedus TVA în sumă de 95.000.000 lei vechi și factura fiscală nr.-/01.03.2005, în sumă de 4.046.037.303 lei ROL, pentru care a dedus TVA în sumă de 646.005.956. Factura fiscală nr.-/01.03.2005 a fost stabilită ca diferență dintre cele două. Prin însăși modul de calcul al recurentei, se putea ajunge la omisiune din partea organului de control. Prin urmare, aceasta își invocă propria culpă.
În același context, susține că societatea vânzătoare a refuzat să întocmească facturi fiscale pentru sumele încasate, deși avea posibilitatea legală de aoo bliga.
De asemenea, prin Decizia nr.225/R-C/09.03.2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a trimis cauza spre soluționare la DGFP, pentru a analiza fondul contestației și nu, pentru a analiza, dacă a fost legală reverificarea perioadei controlată.
Instanța de recurs, trebuia să analizeze legalitatea actelor emise, sub aspectul fondului și nu, pe cale de excepție.
Judecător,
-
Red.
/19.03.2008
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Gina Achim
