Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2344/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 2344/2008
Ședința publică din 27 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr. 791 din 23.07.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 21.10.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.791/C din 23 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei și excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa caracterului administrativ al actelor atacate, invocată de pârâte ca neîntemeiată.
S-a dmis acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a municipiului și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B- ca fiind întemeiată și în consecință: s-a dispus anularea actelor administrativ fiscale nr. 6164/08.04.2008 și nr. 7319/21.04.2008 emise de pârâta a județului B-N;
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Baf ost obligată să restituie reclamantului suma de 5752 lei achitată cu chitanța seria - nr. - din data de 26 iulie 2007 cu titlu de taxă de primă înmatriculare, nedatorată, cu dobânda legală până la restituirea efectivă.
Pârâtele au fost obligate în solidar, să plătească reclamantului suma de 1039,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin acțiunea în contencios administrativ fiscal înregistrată sub numărul de mai sus, ulterior precizată reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N, solicitând să se dispună anularea actelor administrativ fiscale nr. 6164/08.04.2008 și nr. 7319/21.04.2008 emise de a județului B-N, Biroul Autorizări și Supraveghetori Fiscali precum și obligarea pârâtei de rândul I la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare în sumă de 5752 lei, achitată pentru autoturismul identificat prin acțiune, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data plății și până la restituirea efectivă a sumelor datorate, cu cheltuieli de judecată.
În ce privește excepțiile formulate, tribunalul a constatat că actele administrative a căror anulare se cere constituie acte administrativ fiscale în sensul art. 41 din nr.OG 92/2003, fiind emise de un organ fiscal competent și făcând referire la obligații fiscale, fiind conforme cu definiția dată acestora și de art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 544/2004.
Referitor la cererea de suspendare a cauzei și trimiterea acesteia la Curtea de Justiție Europeană pentru a interpreta dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, tribunalul a constatat că nu se impune a se proceda în această manieră deoarece instanța prezentă trebuie să stabilească dacă dispozițiile art. 2141- 2143din Codul Fiscal sunt conforme cu legislația europeană în materie (art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene), judecătorul național urmând să se pronunțe în calitate de prim judecător european. Pe de altă parte, nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 234 din Tratatul Comunității Europene pentru a se declanșa procedura de trimitere prejudicială prin sesizarea Curții de Justiție Europene, prezenta instanță neavând dubii cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene. În sfârșit, Cutea Europeană de Justiție s-a pronunțat cu privire la interpretarea textului în discuție statuând că procedeul urmat de alte state membre ale uniunii (Ungaria și Polonia) care au prevăzut taxe similare, este discriminatoriu și contrar art. 90 din Tratatul de Constituire al Uniunii.
Analizând cauza pe fond, tribunalul a constatat că reclamantul a dovedit că a achitat taxa specială de înmatriculare pentru autovehicule, astfel cum rezultă din probatoriul scris administrat, taxă care a fost percepută potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța a constatat că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.
In conformitate cu art. 148 al. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale Uniunii, astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importat din uniunea Europeană și reînmatriculate în România, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, motiv pentru care acțiunea a fost admisă.
Față de cererea de respingere a acțiunii formulată de pârâtă ca urmare a intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008, tribunalul a constatat că taxa prevăzute de art. 2141- 2143din Codul fiscal este o taxă ce s-a stabilit a fi nelegală prin aceea că încalcă normele de justiție europene. Pe de altă parte, taxa instituită de nr.OUG 50/2008, taxă de mediu, este o altă taxă, ce are alt caracter și care se achită în baza dispozițiilor din ordonanța menționată. În plus, dispozițiile din nr.OUG 50/2008 nu pot retroactiva, ele aplicându-se numai pentru viitor, adică pentru taxele plătite cu titlu de taxe de mediu, nereglementând taxa de primă înmatriculare instituită prin normele cuprinse în Codul Fiscal. Caracterul nelegal al acestei din urmă taxe și plata ei impun admiterea acțiunii, nefiind de conceput ca o taxă nelegal stabilită să producă efecte, fie chiar și prin compensarea cu o taxă legală instituită ulterior.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
Recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii, în principal admiterea excepțiilor invocate iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiată, a acțiunii formulată de reclamantul.
Recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepțiilor invocate de recurentă, iar pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de.
În dezvoltarea motivelor de recurs, arată că a invocat prin întâmpinarea depusă la dosar necesitatea declanșării procedurii de trimitere prejudiciale în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene, în temeiul art. 234 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene și art. 150 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene a Energiei ().
Textul invocat reglementează instituția trimiterii prejudiciale, constând într-o procedură prin care jurisdicțiile naționale investite cu soluționarea unei cauze pot ori trebuie să sesizeze judecătorul comunitar asupra unei probleme de drept de care depinde rezolvarea litigiului.
Se susține că hotărârea instanței este netemeinică întrucât, în opinia recurentei, era necesară declanșarea procedurii recursului prejudicial în vederea interpretării și aplicării dispozițiilor art.90 paragraful 1 din tratatul CE, în baza art.234 din acest tratat.
Recurentele arată că instanța de fond era obligată să declanșeze procedura de trimitere prejudicială prin sesizarea Curții Europene de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art.90 din tratat, cu consecința imediată a suspendării soluționării cauzei până la pronunțarea instanței europene.
Cu privire la fondul cauzei se susține că soluția este neîntemeiată întrucât dispozițiile art.214/1 - 214/3 din Codul fiscal, reglementează taxa specială de înmatriculare cu ocazia înmatriculării în România a unui autovehicul atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate, legea nefăcând distincție între vechimea și proveniența autovehiculului.
Se mai motivează că taxa specială are un pronunțat caracter de taxă de poluare având ca scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului instituirea acestei taxe fiind considerată o alternativă de tranziție.
Se mai precizează că în cadrul procedurii de constatare a obligațiilor asumate de România ca stat membru al UE nu s-a contestat niciodată instituirea taxei solicitându-se numai reașezarea modalității de calcul.
În acest sens a fost adoptată OUG nr.50/2008 care împreună cu Normele metodologice aferente instituie modalitatea în care poate fi instituită taxa.
În considerarea noului act normativ, recurenta susține că intimatul este îndreptățit să i se restituie numai diferența de taxă.
Prin motivele de recurs este criticată și soluția cu privire la acordarea dobânzii, respectiv că nu s-a indicat cuantumul și modul de calcul al acesteia.
Curtea analizând recursul declarat, reține următoarele:
Prima critică formulată de recurentă vizează necesitatea ca instanța de fond să fi sesizat Curtea de Justiție cu o procedură de obținerea unei hotărâri preliminare vizând interpretarea art. 90 parag. 1 din Tratatului de instituire a Comunității Europene, în continuare Tratat, cu referire la dispozițiile dreptului intern consacrate de Codul fiscal dispoziții pe care organul fiscal a înțeles să le aplice și, totodată, să se dispună suspendarea judecării cauzei până la obținerea unei astfel de hotărâri.
Sub acest aspect instanța de fond a invocat faptul că procedura de învestire a Curții de Justiție cu o cerere de recurs de interpretare a normelor Tratatului este obligatorie doar pentru instanța de recurs și de vreme ce litigiul supus jurisdicției sale nu se află într-o asemenea fază a respins sesizarea. De asemenea a mai arătat că în speță instanța de fond nu are a se pronunța asupra interpretării Tratatului ori a altor acte emise de instituțiile Uniunii ci este învestită doar cu chestiunea de a stabili dacă norma internă în materie este conformă cu cea europeană, încât nu se impune aplicarea procedurii prevăzute la art. 234 din Tratat.
Este real că art. 234 (ex.177) din Tratat face o distincție între instanțele judecătorești din punct de vedere al libertății pe care o au de a cere pronunțarea unei hotărâri preliminare. Altfel spus, instanțele ale căror decizii nu mai sunt susceptibile de o cale de atac au obligația să formuleze cererea (art. 234 alin. 3 din Tratat) pe când celelalte instanțe judecătorești ale căror hotărâri sunt susceptibile de atac nu mai sunt obligate, acestea având facultatea de aoc ere (art. 234 alin. 2 din Tratat).
Prin urmare, instanța de fond nu era obligată de Tratat să declanșeze procedura de obținere a unei hotărâri preliminare, dar aceasta poate face o evaluare pertinentă a litigiului și deci poate pentru considerente serioase să facă o atare sesizare.
Curtea reține însă că o atare sesizare nu se impunea în cauză. De aceea nici Curtea nu a pus în discuție din oficiu necesitatea sesizării Curții de Justiție în sensul și scopul urmărit de pârâtele recurente.
Deși Curtea are obligația sesizării Curții de Justiție cu o cerere de obținere a unei hotărâri preliminare conform art. 234 alin. 3 din Tratat, această procedură nu se impune a fi declanșată deoarece nu mai este necesară și utilă.
Este de notat că instanțele de care face vorbire art. 234 alin. 3 din Tratat au libertatea de a analiza pertinența și utilitate obținerii unei interpretări date de către Curtea de Justiție pentru soluționarea unei cauze deduse judecății.
Astfel Curtea reține cu trimitere la hotărârea pronunțată în cauza CILFIT că în speță nu este necesară o interpretare a Tratatului deoarece pe de o parte o astfel de interpretare a fost obținută anterior în cauza conexată și iar pe de altă parte însuși Guvernul României a admis că normele interne de drept care consacrau instituția taxei de primă înmatriculare sunt contrare Tratatului.
Este suficient să cităm din preambulul Ordonanței de urgență nr. 50/2008: -ținândcont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale( ).
Așa fiind Curtea reține că nu se impune sesizarea Curții de Justiție, nefiind necesară și utilă obținerea unei hotărârii a instanței comunitare vizând interpretarea Tratatului și în aceeași măsură nu este necesară și oportună nici suspendarea cauzei.
Așa fiind acest motiv de recurs urmează a fi apreciat ca nefondat.
În legătură cu criticele incidente fondului cauzei, Curtea reține următoarele:
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 C pr civ și de asemenea Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul dis part 312 pr civ va respinge recursul declarat depârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr. 791/23.07.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr. 791/23.07.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - G - - -
Red./
2 ex./21.11.2008
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu
