Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2382/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2382/2008
Ședința publică din 29 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Hajjar AL -
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 361/CA/03.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu reclamantul și cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în substituire, pentru avocat, în reprezentarea intereselor reclamantului, care depune împuternicire avocațială și delegația de substituire la filele 13 și 14 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 20.10.2008 reclamantul a depus întâmpinare, în 3 exemplare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 20.10.2008, fără cheltuieli de judecată. Arată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 234 din Tratatul CE, întrucât nu există dubii cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și cel comunitar, în practica Curții de Justiție Europeană consacrându-se principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, aplicabil în toate situațiile în care există incompatibilitate între reglementările naționale și cele comunitare. Reprezentantul reclamantului arată, de asemenea, că nu se poate discuta de o compensare a taxei de primă înmatriculare cu taxa de mediu.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 361/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosar nr- s- respins cererea de suspendare a judecării cauzei și excepția inadmisibilității invocată de pârâte, ca neîntemeiată.
S-a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. B-N și Administrația Finanțelor Publice a municipiului B și, în consecință a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice C-N să restituie reclamantului suma de 6.293 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, nedatorată, cu dobânda legală până la restituirea efectivă.
S-a respins acțiunea reclamantului față de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la cererea de suspendare a cauzei și trimiterea acesteia la Curtea de Justiție Europeană pentru a interpreta dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, tribunalul a constatat că nu se impune a se proceda în această manieră deoarece instanța învestită trebuie să stabilească dacă dispozițiile art. 2141- 2143din Codul Fiscal sunt conforme cu legislația europeană în materie (art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene), judecătorul național urmând să se pronunțe în calitate de prim judecător european. Pe de altă parte, nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 234 din Tratatul Comunității Europene pentru a se declanșa procedura de trimitere prejudicială prin sesizarea Curții de Justiție Europene, prezenta instanță neavând dubii cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene. În sfârșit, Cutea Europeană de Justiție s-a pronunțat cu privire la interpretarea textului în discuție statuând că procedeul urmat de alte state membre ale uniunii (Ungaria și Polonia) care au prevăzut taxe similare, este discriminatoriu și contrar art. 90 din Tratatul de Constituire al Uniunii.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii instanța a reținut că actele administrative depuse de reclamant în dovedirea acțiunii constituie acte administrativ fiscale în sensul art.41 din OG 92/2003, fiind emise de un organ fiscal competent și făcând referire la obligații fiscale, fiind conforme cu definiția dată acestora și de art.2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004
Analizând cauza pe fond, tribunalul a constatat că reclamantul a dovedit că a achitat taxa specială de înmatriculare pentru autovehicule, astfel cum rezultă din probatoriul scris administrat, taxă care a fost percepută potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal.
Reclamantul, în afara petitului prin care solicită obligarea pârâtei 2 la restituirea taxei de primă înmatriculare, a mai formulat un petit respectiv pct. a prin care solicită obligarea Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N de a emite o decizie de admitere a contestației formulată de reclamant împotriva refuzului de restituire a sumei de 6.293 lei reprezentând taxă deprimă înmatriculare. Reprezentanta reclamantului la fond arată că renunță la petitul a al acțiunii reclamantului susținând doar petitul
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța a constatat că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.
In conformitate cu art. 148 al. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale Uniunii, astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importat din uniunea Europeană și reînmatriculate în România, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare.
Tribunalul a mai reținut că prin taxa impusă s-a încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând direct autoturismele importate din țările membre în raport cu autoturismele autohtone.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepțiilor invocate, iar în subsidiar respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată.
Totodată, consideră că sentința recurată este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a relevat că în fața primei instanțe s-a solicitat suspendarea prezentei cauze, în conformitate cu prevederile art. 234 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, invocându-se necesitatea declanșării procedurii de trimitere prejudicială în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Astfel, în fapt, reclamantul a criticat dispozițiile legale cuprinse în Codul fiscal român ( art. 2144și art. 2142din Legea nr. 571/2003 modificată și completată), care ar contraveni dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Or, soluționarea acestei chestiuni juridice nu s-a putut face decât printr-o interpretare explicită și directă a acestor dispoziții ( art. 90 din Tratatul ), care însă cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art. 234 din același Tratat de instituire a Comunității Europene.
Din interpretarea alin. 2 și 3 ale art. 234 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, și raportat strict la dispozițiile procedurale române, rezultă faptul ca dacă o astfel de chestiune de interpretare a dispozițiilor tratatului s-a ridicat în fața unei instanțe de fond sau de apel, aceste instanțe pot să ceară Curții Europene de Justiție să dea o hotărâre de lămurire cu privire la interpretarea tratatului, pe când dacă o astfel de chestiune s-a ridicat în fața unei instanțe de recurs, ale cărei hotărâri nu mai pot face obiectul unei căi de atac ordinare în dreptul intern
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că reclamantul datorează în mod legal taxa specială pentru autoturisme și autovehicule pe care a achitat-o la Trezoreria municipiului B-
Așa cum rezultă din cele expuse mai sus și din cele expuse în continuare, acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și trebuia respinsă de către prima instanță.
Învederează instanței faptul că reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 311 - 312 din HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, dispoziții legale pe care le reproducem în continuare:
Analizând prevederile legale mai sus citate, s-a observat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu poate fi încadrată în nici una din categoriile de sume care pot fi restituite.
Mai mult, așa cum s-a arătat mai sus, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule este o obligație legală, fiind prevăzută de art. 214 indice 1 - 4 din Legea nr. 571/2003, text de lege care este în vigoare și care nu a fost declarat neconstituțional până la data prezentei și a cărui respectare a fost obligatorie în conformitate cu art. 1 alin. 5 și art. 15 alin. 1 din Constituția României.
Pe de altă parte, recurenta învederează că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, prevăzută de art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este o taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu taxa specială pentru fiecare înmatriculare în România sau taxa specială de reînmatriculare în România, intenția legiuitorului român nefiind de a institui o astfel de taxă pentru fiecare reînmatriculare în România.
Totodată a arătat că obligarea la plata către reclamant a dobânzilor legale calculate la suma solicitata în temeiul art. 3 din Nr.OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești este total neîntemeiată.
Dispozițiile art. 3 din OG9/2000 reglementează dobânda legală în materie comercială, atunci când debitorul obligației de plată are calitate de comerciant.
În conformitate cu art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din nr.OG 32/1995, prezentul recurs este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și de timbru judiciar.
Prin concluziile scrise intimatul s-a opus admiterii recursurilor.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Cu referire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii, pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței 1966/2008 eliberată de Trezoreria municipiului B-N, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrație Finanțelor Publice a municipiului B-N ( B-N) reclamantul a plătit suma de 6.293 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule iar ulterior la data de 22.02.2008 a înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume pârâta răspunzând negativ prin adresa nr. 3316/25.02.2008. Pârâta susține că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că această adresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamantul trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, așa încât, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene a fost respinsă, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Curtea și-a îndeplinit astfel misiunea trasată de Tratat, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal 2 din anul 1978).
Dobânzile acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă din perspectiva prevederilor art. 10 alin. 1 din nr.OG 9/2000, nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 361 din 30 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - AL - - - - -
Red./dact.
2 ex./06.11.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Hajjar, Floarea Tămaș
