Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2407/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2407/2009
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMî mpotriva sentinței civile nr. 1408 din 19.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, privind și pe intimata, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 5 octombrie 2009 intimata a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului, iar la 7 octombrie 2009 reprezentantul intimatei-reclamante a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.408 din 19.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-a respins excepțiile formulate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice BM.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamanta împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B M și în consecință s-a constatat nulitatea actului administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamantă sub nr. 23600/10.07.2008.
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 3.520 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr. - din 20.11.2007.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantei suma de 3.520 lei cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 741 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Întrucât instanța a constatat că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasare, Direcția Generală a Finanțelor Public emițând o decizie în acest sens, aceasta a fost anulată. Atât această decizie, cât și adresa Administrația Finanțelor Publice constituie acte administrative fiscale în sensul art. 41 din OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât sunt emise de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 544.
Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
Cât privește dobânda legală aceasta a fost justificată în baza art. 3 din nr.OG 9/2000 și a fost calculată de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMs olicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și art. 3041.pr.civ. pârâta a arătat că sentinta recurată este lipsită de temei legal, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și a acordat mai mult decât s-a cerut.
Referitor la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 6.pr.civ. pârâta a învederat faptul că prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale de la data de 26.09.2008, iar instanța de fond a acordat dobânda de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, în acest fel acordând mai mult decât s-a cerut.
Pe de altă parte, a mai arătat pârâta, reclamanta a formulat cerere de restituire în baza art. 11 din nr.OUG 50/2008, restituindu-se diferența de 1.621 lei la data de 23.120.2008, iar instanța de fond a acordat întreaga taxă specială de înmatriculare achitată.
O altă critică formulată de pârâtă, se referă la faptul că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece răspunsul comunicat reclamantei sub nr. 17.256/16.06.2008 nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41.pr.fisclă, motiv pentru care contestația reclamantei înregistrată sub nr. 23.600/10.07.2008 la organul fiscal emitent al răspunsului nu a fost analizată ca o cale administrativă de atac.
De asemenea, a mai arătat pârâta, dreptul la restituirea taxei nu i-a fost lezat reclamantei prin răspunsul comunicat de organul fiscal, având în vedere că acest răspuns nu reprezintă un act administrativ fiscal, astfel că nu în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 205 alin. 2 din nr.OG 92/2003.
În continuarea motivării recursului, pârâta a relevat că prin Decizia nr. 499/2009 Curtea Constituțională a statuat că taxa specială de primă înmatriculare reglementată de art. 2141-3Cod fiscal, în temeiul cărora reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare avea un pronunțat caracter de taxă de poluare, având în vedere și anexa nr. 4 din Legea nr. 346/2006.
Pârâta a arătat că actul administrativ-fiscal, respectiv documentul conținând calculul taxei de înmatriculare, a fost emis potrivit Ordinului nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calcul taxei speciale și nu a fost contestat de reclamant care a plătit voluntar taxa specială de înmatriculare.
Cu privire la dispozitiile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, pârâta a relevat că reclamanta are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa pe poluare, iar reclamanta și-a exercitat acest drept prin cererea de restituire, soluționată favorabil prin restituirea sumei de 2.126 lei.
A mai susținut pârâta că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, a fost definită drept taxă de poluare, dar aceasta nu poate acredita ideea că se instituie taxa de poluare pentru trecut prin restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa de poluare.
Cu privire la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală în temeiul art. 3 din nr.OG 9/2000 deși reclamanta a solicitat dobânda legală prevăzută de pr.fiscală, având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății, motiv pentru care sentința este nelegală.
Pe de alta parte, mai relevă pârâta, instanța a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, desi petitul formulat de reclamantă cu privire la dobânda legala era de 0.1 % de la data de 14.07.2008.
În consecință, pârâta pretinde că în mod gresit instanta de fond nu a acordat dobânda de la data pronunțării sentintei, întrucât organul fiscal nu avea temei legal pentru restituirea taxei de înmatriculare si numai instanta de judecată poate face abstractie de legislatia internă si să facă aplicarea directă a dreptului comunitar.
O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de judecată a acordat în mod nelegal cheltuieli de judecată, organul fiscal neavând nici o culpă în faptul că taxa a fost achitată voluntar de reclamantă, iar mai apoi aceasta avea posibilitatea restituirii diferenței achitată în plus.
În continuarea motivelor de recurs, pârâta a reiterat faptul că luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul a luat decizia de reconsiderare a filosofiei speciale auto redefinind-o ca o taxa pe poluare prin nr.OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Intrucât modalitatea de calcul a celor două taxe a fost diferită, nr.OUG 50/2008 a prevăzut restituirea sumelor încasate în plus, peste cuantumul taxei pe poluare si prin aceasta nu au fost încălcate drepturile reclamantei.
În sprijinul poziției sale, pârâta a invocat mai multe tratate și protocoale la care România este semnatară.
Față de aceste considerente, pârâta apreciază că autovehiculele înmatriculate până la data de 1 ianuarie 2007 au fost supuse unor conditii de mediu - minim Euro 3, accizele plătite de autovehiculele mari generatoare de poluare, iar a supune si aceste autovehicule unei taxe pe poluare ar însemna o dublă discriminare față de cele care au plătit taxa de primă înmatriculare sau care plătesc taxa pe poluare, acestea putând fi autovehicule EURO sau cu un nivel ridicat de emisii poluante.
Intimata - a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. ( 9 - 15).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Având în vedere motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a dispus restituirea sumei de 3.520 lei, cu dobânda legală de la data achitării acestei sume și până la restituirea efectivă.
În realitate însă, așa cum a sesizat și recurenta, reclamanta a beneficiat de o restituire parțială a taxei anterioară introducerii cererii de chemare în judecată, fiind depuse acte în acest sens la dosar.
Astfel, conform chitanței nr. - din data de 20.11.2007, reclamanta a achitat suma de 3.520 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare ( 20, dosar fond).
În urma cererii formulate, pârâta a restituit reclamantei suma de 2.126 lei, în data de 23.06.2009 ( 4), existând un rest de 1.394 lei nerestituit.
În această situație, beneficiind de restituirea parțială anterioară, reclamanta avea obligația de a solicita doar restituirea diferenței, aspect ce trebuia sesizat și de către instanța de fond.
În consecință, hotărârea recurată va fi modificată în sensul menționat anterior.
Referitor la obligația de plată a dobânzii,Curtea constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii începând cu data de 14.07.2008. Instanța de fond cu încălcarea principiului disponibilității a obligat pârâta la plata dobânzii începând cu data achitării taxei speciale de primă înmatriculare, în speță, data de 20.11.2007.
În baza principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea formulată de către reclamantă, în privința datei la care poate fi acordată dobânda, astfel încât și în această privință hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată în considerarea disp. art. 304 pct. 6.pr.civ.
În privința cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, Curtea a avut în vedere următoarele:
Cu prilejul soluționării recursului, Curtea a constatat că reclamanta a beneficiat de o restituire parțială anterioară introducerii cererii de chemare în judecată și cu toate acestea a solicitat restituirea integrală a taxei. În acest context, întrucât cuantumul pretențiilor reclamantei au fost diminuate în recurs, acțiunea introductivă fiind astfel admisă numai în parte, în baza art. 274 corelat cu art. 276.pr.civ. pârâta-recurenta va fi obligată să achite reclamantei -, cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei, sumă stabilită proporțional cu valoarea pretențiilor admise.
Curtea a avut în vedere doar cuantumul cheltuielilor de judecată de la fond, neacordând cheltuieli de judecată în recurs, deoarece acesta a fost admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile nr. 1.408 din 19 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta - și obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 1.394 lei.
Obligă pârâta să achite reclamantei dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 14.07.2008 și până la achitarea integrală.
Obligă pârâtele să achite reclamantei suma de 600 lei, cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - ---
Red.
Dact./4 ex/20 octombrie 2009
Jud.fond:.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Liviu Ungur, Axente Irinel
