Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 242/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 242
Ședința publică de la 18 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de suspendare a executării deciziei nr.665 din 19 decembrie 2008, emisă de D, formulată de reclamanta - - SRL.
La apelul nominal au răspuns reclamanta - - SRL prin consilier juridic și pârâta D prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, consilier juridic pentru reclamanta - - SRL depune cauțiune în cuantum de 9000 lei și arată că datorită lipsurilor de lichidități societatea este în imposibilitate de a achita integral cauțiunea.
Consilier juridic pentru pârâta D lasă la aprecierea instanței, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra cererii de suspendare.
Consilier juridic pentru reclamanta - - SRL solicită admiterea cererii de suspendare a executării, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Lg.554/2004.
Referitor la cazul bine justificat, arată că există motive de nulitate a actului administrativ contestat iar cu privire la paguba iminentă arată că este previzibil prejudiciul material prin raportarea la cifra de afaceri a societății, a cărei principală sursă de venituri este participarea la licitații publice.
Consilier juridic pentru pârâta D solicită respingerea cererii de suspendare a executării întrucât constatările organului de control sunt temeinice, legale și susținute de documente contabile.
CURTEA:
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată la data de 28.05.2009, reclamanta - - SRL a solicitat suspendarea executării deciziei dei mpunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 665/19.12.2008.
Se arată că executarea deciziei prejudiciază grav relațiile pe care societatea le are cu diverși parteneri și ar crea o situație financiară iremediabilă în ceea ce privește plățile către salariați sau furnizori și ar bloca accesul privind participarea la licitații.
Se mai arată că principala sursă de încasare a veniturilor constă în participarea la numeroase licitații iar prin executarea actului administrativ i s-ar crea imagine defavorabilă și ar fi pusă în situația neplăcută de a sista orice plată către debitorii săi și către proprii salariați.
Învederează reclamanta că pârâta a instituit sechestru asigurator în cuantum de 1.797.000 lei, iar societatea constituit garanții în contul acesteia, iar în urma evaluării de specialitate întocmită la solicitarea organelor fiscale va suplimenta acest cuantum cu noi garanții.
Se precizează că gravele nereguli privind întocmirea raportului de inspecție fiscală, descrise pe larg în contestația formulată împotriva actului fiscal, justifică cererea privind suspendarea executării unor sume contestate și care au la bază nelegalitatea actului administrativ.
Se mai menționează că există un caz bine justificat ce derivă din aceea că procedura administrativă nefiind finalizată, nu ar fi just a se începe executarea mai înainte.
Referitor la paguba iminentă aceasta este determinată și de raportarea sumei ce ar trebui executată la cifra de afaceri a societății de unde reiese dispoziția vădită și imposibilitatea societății de a supraviețui ca persoană juridică și de a-și onora obligațiile legale și contractuale față de terții implicați aflați în relații comerciale și necomerciale.
Examinând cererea de suspendare în raport cu susținerile părților, a actelor depuse și legislația aplicabilă speței deduse judecății, instanța reține:
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație este reglementată în cuprinsul art. 215 Cod pr. fiscală, Titlul IX; Cap. III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr. fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul mai sus precizat prevede ca o condiție cumulativă și că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art. 215 Cod procedura fiscala.
Potrivit art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Această prezumție nu poate însă determina inaplicabilitatea dispozițiilor privind suspendarea actului administrativ fiscal, concluzie la care se ajunge dacă se absolutizează prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative.
Prin urmare, prezumția de legalitate în materia executării actului administrativ are drept consecință doar caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ însă nu poate împieta asupra prerogativei legale a instanței de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Referitor la cazul bine justificat se reține că prin contestația formulată, reclamanta invocă în esență faptul că în cadrul controlului efectuat la aceasta nu s-a făcut o corelație între datele înscrise în contabilitatea financiară și cele din contabilitatea de evidență primară, prin luarea în considerare a sintagmei "bază" înscrisă pe bonurile de consum, ca reprezentând cheltuieli aferente obiectivului de investiție denumit "bază", și nu ca o catalogare a cheltuielilor reprezentând producția de bază.
S-a invocat și faptul că potrivit raportului de inspecție fiscală s-ar ajunge la o impozitare dublă a veniturilor, prin recunoașterea acestora ca venituri aferente lucrărilor executate pentru clienți și pe de altă parte prin înregistrarea la venituri a unor cheltuieli materiale ca venituri din imobilizări, respectiv din producția stocată, care de fapt erau aferente veniturilor din lucrări executate,impozitarea dubla fiind interzisa de Codul fiscal.
În acest sens, referitor la baza impozabilă, recunoscându-se că documentele contabile cumulative cuprind unele erori, datorită celerității cu care au fost întocmite ca urmare a obligațiilor stabilite în acest sens de organele fiscale, s-a susținut că evidența primară înregistrează corect cheltuielile înregistrate ce aparțin lucrărilor executate și facturate clienților.
Argumentele aduse de reclamantă așa cum au fost mai sus prezentate succint constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actelor administrativ - fiscale contestate.
Cazul bine justificat derivă și din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Referitor la existența unei pagube iminente așa cum aceasta este definită în art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea contenciosului administrativ se reține că și această condiție este îndeplinită în speță fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reținută prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societății reclamante așa cum acesta a fost dovedită în cauză.
Mai mult, prin contractele de furnizare și execuție lucrări depuse la dosarul cauzei reclamanta a făcut dovada susținerilor sale în sensul că principala sursă de venituri a societății o reprezintă participarea la licitații în vederea întocmirii contractelor de achiziție publică iar prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal a cărei suspendare a executării se solicită s-ar prejudicia grav capacitatea financiară a reclamantei cu repercusiuni evidente asupra posibilității acesteia de a încheia astfel de contracte și implicit asupra posibilității reclamantei de a realiza venituri.
Ca urmare, față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din Codul d e procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurător, măsură care s-a și adoptat în cauză așa cum rezultă din probatoriul administrat.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea reclamantă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Reamintim că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
Va fi reținută însă ca întemeiată apărarea formulată prin întâmpinare în sensul inadmisibilității cererii de suspendare referitor la raportul de inspecție fiscală și procesul verbal de control, acestea nereprezentând acte administrative fiscale susceptibile de a fi puse în executare, singurul act de acest fel fiind constituit de decizia de impunere potrivit art.85 și 86 Cod pr.civilă.
În consecință potrivit art. 15 din Legea contenciosului administrativ urmează a se admite cererea formulată de reclamantă și se va dispune suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală cu nr.665 la 19.12.2008 până la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamanta,cu sediul in C-, -.1, 4,.18 in contradictoriu cu
Dispune suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.665 din 19 decembrie 2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare.
Stabilește termen pentru soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal la data de 25 iunie 2009, ora 12, pentru când părțile cunosc termenul.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. G
Ex.4//24.06.2009
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti
