Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2485/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2485

Ședința publică din data de 14 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Eleonora Gheța

JUDECĂTOR 2: Hrudei Maria

JUDECĂTOR 3: Tămaș Floarea

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1316 pronunțată în data de 06 mai 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BMa vând ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu suma de 24 reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de 30.09.2009 se înregistrează din partea intimatei DGFP M întâmpinare, iar la data de 12.10.2009 se înregistrează din partea recurentului cerere de judecare a cauzei în lipsă, însoțită de dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr.1316 din 6 mai 2009 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice M, Administrația Finanțelor Publice B M, având ca obiect contencios administrativ.

S-au respins excepțiile invocate de pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că acest tribunal prin sentința civilă 3341/14.10.2008 pronunțată în dosar - a admis acțiunea formulată de reclamantul prin - Filiala M împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice B S-a constatat că actele administrative prin care Administrația Finanțelor Publice a refuzat restituirea taxei de primă înmatriculare și a soluționat prin respingere contestația reclamantului, îndreptată împotriva acestui refuz, sunt nelegale. Pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa fost obligată să restituie reclamantului suma de 535 lei cu dobânzi de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data de 01.08.2008 până la achitare și 1004,3 lei cheltuieli de judecată.

Excepțiile de prescripție, prematuritate și lipsa recursului prealabil formulate de pârâta Administrația Finanțelor Publice B M au fost respinse.

Pentru a pronunța sentința de mai sus s-a reținut în esență că prevederile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 Cod fiscal, în baza căreia s-a încasat taxa specială pentru autoturisme, a cărei restituire se cere, încalcă prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene.

S-a mai reținut că Statul Român nu are temei legal să restituie doar o parte din taxa ilegal încasată anterior datei de 01.07.2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează să fie percepută în temeiul unui alt act normativ, OUG 50/2008, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a însușit nelegal taxa specială.

În ceea ce privește prescripția procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea 554/2004 s-a reținut că, acțiunea este imprescriptibilă deoarece vizează un act administrativ normativ, iar cu privire la recursul prealabil s-a menținut că acesta este opțional pentru instanța de fond.

Sentința de mai sus a fost casată cu trimitere prin decizia civilă nr. 153/21.01.2009 pentru a se lămuri dacă a existat un mandat acordat de către reclamant pe seama avocatului semnatar al acțiunii. În acest context se impune chemarea reclamantului în fața primei instanțe.

În rejudecare, reclamantul urmează să facă dovada că autoturismul a fost înmatriculat anterior într-unul din statele membre

După casare dosarul a fost înregistrat sub nr-, în data de 27.02.2009. Cu ocazia rejudecării s-a depus contractul de asistență juridică 335/N/27.02.2009 încheiat între reclamant și avocatul semnatar al acțiunii introductive, cu mențiunea că acest contract înlocuiește pe cel încheiat inițial între, în numele reclamantului, și același avocat. Onorariul de avocat s-a stabilit la nivelul sumei de 1000 lei pentru fond și 300 lei pentru recurs.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor de pe lângă Instituția prefectului Mac omunicat tribunalului că autoturismul pentru care se cere restituirea taxei de primă înmatriculare este înmatriculat în România ( 17).

Taxa de timbru a fost completată la nivelul sumei de 39 lei.

Părțile și-au menținut punctele de vedere exprimate în prima fază procesuală.

Examinând actele de la dosar instanța a reținut că acțiunea nu este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 11 din OUG 50/2008 modificată: "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

În realitate prin OUG 50/2008 s-a realizat o redefinire a unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial, ceea ce nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe, de primă înmatriculare și cea de poluare, este identică, aceea de protecție a mediului înconjurător.

Taxa pe poluare nu are caracter fiscal și nu este de asimilat cu un impozit pentru a se pune problema că produsele provenite din import sunt discriminate în raport cu cele autohtone.

OUG 50/2008 nu contravine legislației comunitare. Potrivit Deciziilor Curții Constituționale 1344/2008 și 499/2009, acest act normativ nu are caracter retroactiv, situație în care nu există nici un motiv suficient și pertinent ca dispozițiile ei să nu fie aplicate.

În ceea ce privește excepțiile pârâtei, acestea nu sunt întemeiate. Lipsa calității de reprezentant al a fost acoperită prin încheierea unui nou contract de asistență juridică, depus la dosar. Sesizarea Curții de Justiție a Comunității Europene cu un recurs prealabil pentru interpretarea unor norme comunitare nu este obligatorie pentru instanțele de fond și nici pertinente pentru soluționarea cauzei.

În ceea ce privește prescripția acțiunii, tribunalul consideră că acest termen, care este de 5 ani de la data plății făcute nelegal, nu a fost depășit. Refuzul de restituire este un act administrativ pentru care plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 al. 1 din Lega 554/2004 modificată nu este necesar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamantul.

În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 312 alin. 1 - 3, art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. reclamantul a arătat, în esență, că soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, se afirmă că în speță este vorba de conformitatea legislației interne, naționale, cu legislația comunitară, în concret conformitatea dispozițiilor art. 2314/1-214/3 din Codul fiscal cu dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE.

În cursul anului 2007, Comisia Europeana a atras atenția României asupra faptului că taxa instituită de dispozițiile art. 214 ind. 1-214 ind. 3 Cod fiscal contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din tratatul CE întrucât prin ea se percepe, la înmatricularea pentru prima dată în România, a autovehiculelor înmatriculate înainte de achiziție într-o țară membră a UE, o taxă care nu se percepe și în cazul autovehiculelor înmatriculate înainte de achiziție în această țară.

În concret, art. 90 paragraful 1 din tratatul CE prevede că, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Urmare a aderării României la Uniunea Europeană, la 1.01.2007, au fost activate dispozițiile art. 148 alin 2 din Constituție potrivit cărora reglementările comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Urmare a încălcării, de către statul român, a dispozițiilor art. 90 din Tratatul CE, Comisia Europeană, în exercitarea prerogativelor pe care le are potrivit art. 226 din același tratat, a declanșat împotriva României procedura infringementului, în primele sale două etape.

În situația creată, Guvernul a adoptat OUG 50/2008, cu intrare în vigoare de la 1.07.2008, prin care au fost abrogate dispozițiile art. 214 ind. 1 -3 din Codul fiscal. La această ordonanță au fost aduse ulterior mai multe modificări însă Comisia Europeană a criticat cu fermitate si aceste reglementări ulterioare.

Pe fond, reclamantul a susținut că nr.OUG 50/2008 a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, astfel încât se aplică numai raporturilor juridice care se sub imperiul ei, iar taxa de primă înmatriculare achitată în temeiul art. 2141-2. pr. fiscală fiind o taxă percepută și încasată la bugetul de stat pentru autovehicule înmatriculate înainte de 1 iulie 2008, nu are nimic de a face cu taxa de poluare instituită de nr.OUG 50/2008.

Prin urmare, această taxă s-a perceput în încălcarea disp. art. 90 parag. 1 din Tratatul, deci este o plată făcută cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale, impunându-se a fi restituită plătitorului.

În final, reclamantul susține că este îndreptățit și la acordarea dobânzilor în conformitate cu prev. art. 124 alin. 1 și 2.pr. fiscală.

Intimata DGFP M, legal citată, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.

În apărare, a arătat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 90 din tratatul CE pentru a se face aplicarea directă a acestora de către judecătorul național întrucât autoturismul nu provine distr-un stat membru al UE, fiind produs în România.

Prin urmare, încasarea taxei de primă înmatriculare este lipsită de efect discriminator.

Cu privire la constituționalitatea OUG 50/2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul conformității ei cu dispozițiile art. 35, 135 din Constituție.

In drept au fost invocate dispozițiile OUG 50/2008.

Analizând recursul declarat de către reclamantul prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea reține, cu privire la fondul cauzei, că se impune restituire integrală a taxei de primă înmatriculare, întrucât, în cauza de față, se impune a se reține aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale.

Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond, trebuia să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Conform dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008, axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul recurent are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Aplicarea pentru trecut a actului normativ în discuție contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă menținerea ca legală a taxei speciale încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce.

Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului care a făcut dovada achiziției unui autoturism dintr-un stat membru al UE și care, de altfel, fusese și înmatriculat în comunitate.

În consecință, în temeiul art. 20 al. 3 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul declarat de împotriva Sentinței civile nr.1316/6.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu DGFP M si ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B -

Se va constata nelegalitatea încasării la bugetul de stat a taxei speciale pentru autoturisme, în cuantum de 535 lei, achitată la Trezoreria mun. B M cu chitanța seria - nr.- din 28.01.2008.

ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B - va fi obligată să plătească reclamantului suma de de 535 lei, cu dobânda legală prevăzută de art.3 alin.3 din OG 9/2000, începând cu 14.07.2008 și până la achitarea integrală a sumei.

Admiterea în parte a acțiunii reclamantului a fost determinată de solicitarea acestuia de acordare a dobânzii in materie fiscală în vreme ce Curtea apreciază că, în speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 3 alin 3 din OG 9/2000, daunele interese moratorii putând fi justificate și acordate doar în acest cuantum.

Dobânzile reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.

Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.

Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.

Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.

Intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B - M, aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei, cheltuieli de judecata la fiind si in recurs ( 500 lei pentru fond reprezentând onorariu avocațial si cheltuieli cu materiale consumabile si 300 lei onorariu avocațial pentru recurs ).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 1316 din 6.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care modifică în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților DGFP M și B

Constată nulitatea actului administrativ emis de B-M privind soluționarea contestației formulate și înregistrate la acest organ fiscal sub nr.23.600 din 10.07.2008.

Constată nelegalitatea încasării la bugetul de stat a taxei speciale pentru autoturisme, în cuantum de 535 lei, achitată la Trezoreria mun.B M cu chitanța seria - nr.- din 28.01.2008.

Obligă pe pârâta B M să restituie reclamantului suma de 535 lei, cu dobânda legală prevăzută de art.3 alin.3 din OG 9/2000, începând cu 14.07.2008 și până la achitarea integrală a sumei.

Obligă pe pârâta B M la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.

Obligă pe intimata B M la plata, în favoarea recurentului, a sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 14 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER - - - - - - - -

RED./DACT./

29.10.2009/5 ex.

jud.fond: Șt.

Președinte:Eleonora Gheța
Judecători:Eleonora Gheța, Hrudei Maria, Tămaș Floarea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2485/2009. Curtea de Apel Cluj