Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2488/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2488
Ședința publică din data de 14 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Hrudei Maria
JUDECĂTOR 3: Tămaș Floarea
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B M împotriva sentinței civile nr.1351 pronunțată în data de 12 mai 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimatul având ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av., în substituire în reprezentarea intereselor intimatului, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului promovat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. Se arată în susținere că, criticile formulate în recurs sunt neîntemeiate, existând deja o practică unitară în acest sens. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei, sens în care se depun înscrisuri.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.1351 din 12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr- s-au respins excepțiile invocate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și s-a admis acțiunea promovată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S M, și în consecință s-a anulat actul administrativ fiscal nr. 5952/24.02.2009.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa fost obligată să restituie reclamantului suma de 5.758 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, achitată cu chitanța seria - nr. -/06.05.2008, cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă.
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, a constatat că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamantul, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Instanța a reținut că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare ea trebuie restituită, cu dobândă legală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B-M, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului a arătat că instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, art.304 pct.8 proc.civ. deoarece răspunsul comunicat reclamantului sub nr.23600/10.07/2008 nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art.41 Cod procedură fiscală, dreptul la restituirea taxei nefiind lezat prin acest act.
Se mai susține că după intrarea în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 soluționarea litigiului trebuia făcută în raport cu acest act normativ întrucât prin conținutul acestuia se evidențiază componenta de mediu, neevidențiată corespunzător în taxa de primă înmatriculare stabilită prin Codul fiscal. Se mai motivează că nu se poate reține aplicarea retroactivă a dispozițiilor acestui act normativ, recurenta făcând trimitere la argumentele Curții Constituționale din Decizile nr.3 și 5 din 1993 și nr.294 din 2004. Se apreciază că potrivit art.11 din nr.OUG50/2008, reclamantul are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa de poluare.
Se mai precizează că România a reconsiderat filozofia taxei de primă înmatriculare prin adoptarea OUG nr. 50/2008 în considerarea recomandărilor Comisiei Europene, a calității de semnatară a Protocolului de la și a Rezoluției adoptată de Parlamentul european la data de 11 martie 2008.Se mai precizează că chiar Curtea Europeană de Justiție recunoaște derogări de la principiul liberei circulații a mărfurilor, permițând statelor membre să instituie taxe, cu condiția ca acestea să nu aibă caracter protecționist.
Cu privire la dobânda legală arată că instanța de fond a acordat dobânda legală în temeiul art.3 din nr.OG9/2000, și de la data achitării taxei, deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul d e procedură fiscală, de la data de 14.07.2008.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată se susține că instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată deși nu se poate reține culpa procesuală.
Examinând recursul, Curtea apreciază că sentința tribunalului este legală și temeinică, în cauza de față tribunalul reținând aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține că potrivit art. 11 din acest act normativ,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În ceea ce privește dobânda acordată de către instanța de fond, se reține că dobânda reglementată de OG nr. 9/2000 este inferioară celei prevăzute de Codul fiscal, astfel că recurenta, ca parte obligată în acest sens, nu este vătămată prin această soluție. În plus,Curtea are în vedere că repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin lipsirea de folosința sumei de bani nu se poate realiza decât prin acordare dobânzii de la data achitării taxei de primă înmatriculare, pe de o parte, iar pe de altă parte caracterul nelegal al încasării taxei există de la momentul plății acestei taxei.
Față de toate considerente reținute anterior și din care rezultă că taxa în discuție contravine normelor comunitare, nu se poate reține că reclamantul nu a fost lezată într-un drept al său prin refuzul autorității fiscale de a restitui o taxa încasată în contradicție cu normele comunitare. Prin urmare suntem în prezența unui refuz nejustificat de restituire a taxei,iar nu în mod special de anulare a unui act administrativ.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța de recurs are în vedere că s-a făcut dovada înregistrării lor, iar reclamantul a mandatat pe avocat să încaseze sumele cu acest titlu.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B-M împotriva sentinței civile nr.1351 din 12.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.GE
Dact./4ex.
23.10.2009
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Hrudei Maria, Tămaș Floarea