Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 264/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
OMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 264/2009
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile nr. 2619 din 22.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimata SC " " SRL reprezentat de - FILIALA M - AGENȚIA B M, având ca obiect contencios administrativ - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru intimată avocat -., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data 20.01.2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei, prin care a solicitat respingerea recursului, la care s-au anexat o serie de înscrisuri în susținerea poziției procesuale adoptate ( 10 - 36).
Reprezentantul intimatei a solicitat acordarea cuvântului pe fond arătând că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului intimatului asupra recursului promovat în cauză.
Reprezentantul intimatului a solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate prin întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral, cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare asupra fondului, precum și a adăugirilor la care a susținut că, urmează să se refere. A susținut că, problema pe care o ridică este dacă, art. 1141- 1143Cod Fiscal în privința cărora România a fost supusă procedurii infringementului pentru nerespectarea art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene se referă numai la autovehiculele care provin din statele membre, sau este o reglementare neconformă cu normele europene și se referă la toate autovehiculele care se înmatriculează, indiferent de proveniență.
Curtea, a solicitat reprezentantului intimatei să precizeze dacă, se mai prevalează de prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Reprezentantul intimatei a susținut că, ba da, se prevalează, problema pe care o ridică art. 1141- 1143Cod Fiscal este o reglementare numai cu privire la autovehiculele din statele membre sau la toate autovehiculele înmatriculate în România, art. 90 din Tratatul Comunității Europene spune că, nici o țară membră a Comunității Europene nu poate introduce o taxă sau impozit suplimentar și împotriva Românie s-a instituit procedura infringementului pentru că, nu s-a respectat prevederile dispozițiilor art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene, se aplică numai autovehiculelor provenite din comunitatea europeană sau art. 1141- 1143Cod Fiscal este neconformă sau nelegală pentru toate autovehiculele înmatriculate în România, a fost menționat de către Curtea de APEL CLUJ că se referă numai la autovehiculele provenite din Comunitatea Europeană, întrebându-se de ce reglementările art. 1141- 1143Cod Fiscal nu se aplică și acelora. nr.OG 50/2008, art. 11 este o problemă absolut de clar reglementată, persoana care a plătit taxa de primă înmatriculare a solicitat restituirea.
Curtea, a solicitat reprezentantului intimatei să precizeze care dispoziție legală este nesocotită în a doua ipoteză, respectiv acel text este aplicabil pentru toate autovehiculele.
Reprezentantul intimatei a susținut că, art. 11 din nr.OG 50/2008, parțial, fără a face distincție, dacă provine dintr-un stat membru sau nu al Comunității Europene, se plătește diferențe dintre suma plătită, nr.OG 50/2008, fiind făcută tocmai datorită procedurii de infringement și dacă se aplică și pentru produsele românești.
Curtea, a solicitat reprezentantului intimatei să se refere și la excepții invocate.
Reprezentantul intimatei a susținut că, va reveni și la acelea, dar mai întâi să termine aspectul la care s-a referit anterior, respectiv atât vreme câte este vorba de un autovehicul provenit din Uniunea Europeană nu subzistă nici unele dispoziții, cum ar fi: taxă de primă înmatriculare, taxă de poluare, nu sunt conforme cu taxele Uniunii Europene.
Curtea, a solicitat reprezentantului intimatei să precizeze, ce vizează dispozițiile, enumerate anterior.
Reprezentantul intimatei a susținut că, sunt taxe fiscale, vizează autoturismele și autovehiculele, că nu mai trebuie spus ce vizează, având în vedere denumirile, nr.OG 50/2008 se referă exact la aceiași categorie de bunuri, taxa pe poluare sau de poluare reglementată anapoda, pentru că se plătește la prima înmatriculare a autovehiculelor în România, prima nu este o taxă pe poluare, deși așa este denumirea, lucru pe care susține că, l-a dovedit în fața instanței de fond, din iulie 2008, dacă se plătește numai de atunci, atunci nu există alte mașini, care poluează în aceiași măsură și nu ar fi fost firesc să plătească aceiași taxă, dar nu o plătesc și poluează în egală măsură, este o taxă fiscală, fără nici o argumentare de altă natură, aceiași situație și pentru taxa de mediu, prin urma s-a constatat că, nu este o taxă de mediu.
Curtea a solicitat reprezentantului intimatei să se refere la art. 1141- 1143Cod Fiscal, art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene, așa cum au fost ele formulate prin recursul formulat în cauză de către recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice B
Reprezentantul intimatei a susținut că, a răspuns la acele aspecte prin întâmpinarea depusă la dosar, dar dacă, instanța dorește să le reia le reia. Cu privire la excepția absolută a prescripției, conform căreia nu a introdus acțiunea în termenul prevăzute de lege, respectiv art. 7 din legea contenciosului administrativ, cu depășirea termenul de 30 de zile și de 6 luni, ori nu despre asta este vorba, ci despre art. 135 din Codul Fiscal, pentru că, an cerut restituirea taxei plătite nedatorat, prescripția fiind de 5 ani.
Curtea, a lecturat primul petit al cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicita constatarea nulității actului administrativ emis de B M privind soluționarea contestației formulate și înregistrate la acel organ fiscal sub nr. 23.600 din 10.07.2008.
Reprezentantul intimatei a susținut că, se solicită restituirea unei taxe plătite nedatorat, că este vorba despre un act administrativ fiscal și că, instanța i-a pus în discuție că, actul administrativ fiscal este chitanța, după ce s-a spus în tot demersul juridic, s-a reținut că, chitanța nu este act administrativ fiscal, susținând că, dacă instanța va privi lucrurile în acest mod va fi contrariat și va trebui să combată cu argumente acest lucru, respectiv să dovedească care este actul administrativ fiscal "chitanța" arătând că nici vorbă de așa ceva, sau dacă s-ar fi cerut, să admitem că, chitanța este, dar nu este, s-a cerut BMr estituirea taxei pe care pe care intimata a plătit-o nedatorat și i s-a răspuns că, s- emis nr.OG 50/2008 să se adreseze după, atunci care este actul administrativ fiscal, chitanța sau răspunsul, pe care l-a primit în sensul că nici vorbă, arătând că, crede că, actul administrativ fiscal este refuzul, niciodată nu va putea să fie chitanța act administrativ fiscal, pentru că, nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege și că, atunci când se atacă în contencios administrativ, nu chitanța se atacă, ci răspunsul la cererea sa. Art. 135.pr.fiscală este prevede că, se poate solicita ce s-a plătit nedatorat, aserțiunile referitoare la prevederile art. 7 din legea contenciosului administrativ nefiind incidente în cauză.
Curtea, a solicitat reprezentantului intimatei să se refere la excepția absolută a lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a
Reprezentantul intimatei a susținut că, Filiala - M, nu a angajat cauza de contencios fiscal, nu a introdus acțiuni și nu a reprezentat membri săi, din actele depuse Filiala - Mac ontinuat o acțiune mai vastă făcută de B, care are personalitate juridică, care s-a implicat într-o acțiune vastă referitoare la taxa de primă înmatriculare, ca fiind nedatorată și stupidă, datorită faptului că, vroia în baza atribuțiilor statutare să se implice în lămurirea și rezolvarea pentru membrii săi și implicit și pentru rezolvarea acestei situații nelalocul ei instituite de art. 2141- 2143, filiala neavând personalitate juridică.
Curtea, a cerut să se refere la personalitatea juridică și la dreptul de exercițiu.
Reprezentantul intimatei a susținut că, potrivit art. 42 din Statut, funcționează pe bază de delegări de structură și competență, prin precizările făcute de, existente la dosar, i-au fost delegate atribuțiile
Curtea, a solicitat lămuriri cu privire la problema mandatului acordat în cauză.
Reprezentantul intimatei a susținut că, când s-a făcut contractul de asistență juridică în data de 16.05.2008, nu puteau fi reprezentați decât, cei care aveau calitatea de membru și acești s-au înscris în.
Curtea, a cerut să fie lămurită în senul: dacă a fost mandatat avocatul sau Filiala.
Reprezentantul intimatei a susținut că, acest aspect nu a fost pus în discuție de către instanța de fond, în decembrie 2007 și ianuarie 2008 s-au dat două comunicate de presă din partea B să se mobilizeze persoanele interesate și să depună actele la Filiala de care aparțineau, astfel Filiala Maa ngajat o casă de avocatură, în baza comunicatelor de presă.
Curtea, a cerut reprezentantului intimatei să lămurească instanța, cu privire la aspectul referitor la faptul că, dacă prin depunerea actelor, a fost dat implicit mandatul - Filială.
Reprezentantul intimatei a susținut că, potrivit art. 126 alin. 5 din statutul profesiei de avocat, și-a ajutat membri, numai doritori au depus actele la, uni erau membri, alți au devenit atunci membri simpatizanți, întrucât a impus la negocierea contractului de asistență juridică, că nu pot fi reprezentați decât cei care au calitatea de membru, instanța de fond nefiind interesată de acest aspect. Prin această acțiune Filiala M și-a atras vreo 700 de membri, din 2900 câți și-au înmatriculat mașinile, dar că, crede că, vor fi mai mulți după ce instanța, va casa hotărârea, cu trimitere spre rejudecare, pentru a se verifica dacă autovehiculul provine dintr-o țară membră Uniunii Europene, pentru o practică unitară.
Curtea, a cerut lămuriri, în sensul dacă, art. 90 din Tratatul Comunității Europene se aplică, doar autovehiculelor provenite dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau și celor provenite din România.
Reprezentantul intimatei a susținut că, în ipoteza în care instanța de fond ar fi avut dubii că, persoana pentru care a fost mandatat nu este de acord cu mandatul dat, ar fi trebuit să citat pe fiecare în parte, în acțiunea de fond având indicat domiciliul și să îi întrebe.
Curtea, atrage atenția a depus diligențe minime pentru soluționarea excepțiilor de procedurale.
Reprezentantul intimatei a susținut că, cauzele au fost soluționate la primul termen și că, nu a avut ce diligențe să depună dacă, nu le-a invocat nimeni la fond, nu au fost puse în discuție la fond excepțiile.
Curtea a solicitat lămuriri cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată și dacă a fost prestabilit prin procesul verbal de negociere.
Reprezentantul intimatei a susținut că, faptul că, una din chestiunile invocate în recurs, nu a fost invocată la fond.
Curtea, a declarat că, se consideră lămurită cu celelalte aspecte și cerere reprezentantului intimatei să se refere strict la cuantumul cheltuielilor de judecată și la modul de stabilire.
Reprezentantul intimatei a învederat instanței că, potrivit art. 274.pr.civ., cel puțin în recurs, instanța de recurs nu poate cenzura cheltuielile în senusl de a le diminua sau crește, prevederile art. 274.pr.civ. sunt caduce cel puțin raportat la magistrat de a reduce sau diminua onorariu de avocat raportat la alin. 3, această chestiune era valabilă până ieri 1989, când s-a sfârșit un veac al justiției, legea ne mai prevăzând tabele al onorariilor minimale, nu mai există, potrivit cu ce să compare, nu se potrivește, recurenta susține în mod greșit această chestiune, textul legii fiind absolut clar ( sens în care a lecturat textul de lege invocat - art. 274.pr.civ.).
Curtea, a cerut să precizeze care este opinia sa, dacă art. 274.pr.civ. este caduce, nu mai există acele taxele minimale, atunci nu se mai poate diminua onorariul.
Reprezentantul intimatei a susținut că, a depus o decizie în acest sens a la instanța de fond, cu privire la cuantum s-a negociat cu și cu cei interesați, alte instanțe judecătorești le-au acordat, inclusiv Clujul.
Curtea, a cerut să, precizeze dacă, efectiv au fost încasate sumele negociate ca onorariu avocațial.
Reprezentantul intimatei a susținut că, sumele au fost declarate ca încasate și declarate ca încasate în actele contabile ale cabinetului de avocat, nu s-a plătit suma, suma nu a intrat în buzunarul său, a fost prevăzută în contract, pentru că, a declarat-o la fisc, urmând să încaseze suma după ce partea litigantă va câștiga, respectiv de la persoane fizice, arătând că, acesta este motivul pentru care a fost preferat în defavoarea celorlalți avocați cu care s-a mai negociat.
CURTEA:
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 2.619 din 22 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile formulate de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, totodată fiind admisă acțiunea formulată de către reclamanta " " B reprezentantă prin AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN FILIALA M - AGENȚIA B împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice B M și Direcția Generală a Finanțelor Publice și în consecință a fost anulat actul administrativ emis de Administrația Finanțelor Publice BMp rivind soluționarea contestației înregistrate de reclamantă sub nr. 22.600 din 10.07.2008.
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 592 lei reprezentând taxă specială de înmatriculare achitată cu factura seria - nr. - din 19.12.2007.
A fost obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantei suma de 592 lei cu dobânda legală de 0,1% pe zi de întârziere calculată începând cu data de 14.07.2008 și până la achitarea integrală.
Au fost obligate pârâtele la plata către mandatarul reclamantei, - Filiala Mas uma de 1004,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, iar reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Cât privește prevederile OUG50/2008, instanța constată că în conformitate cu dispozitiile art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008, cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.
Pe de altă parte, dispozițiile OUG50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nicio dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța consideră că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Constatând că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, tribunalul apreciază că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantei, se impune acordarea dobânzilor solicitate la nivelul celor prevăzute de art. 120 alin. 7 raportat la art. 124 alin. 2. pr. Fiscală începând cu data când a fost soluționată cererea formulată de reclamantă pentru restituirea taxei încasată nedatorat.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantei a fost admisă în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B- solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, fără cheltuieli de judecată.
Se susține în esență că instanța de fond reține în mod eronat că perceperea taxei de primă înmatriculare creează o discriminare în raport cu autoturismele rulate aduse din import, deși potrivit art. 2141-2143din Codul fiscal, această taxă specială de înmatriculare se percepe indiferent de proveniența autovehiculului, (din import sau de proveniență românească) și se raportează la operațiunea de înmatriculare-punerea în circulație pe teritoriul României și intrarea în parcul auto național a autovehiculului respectiv.
De asemenea se arată că sentința recurată a fost pronunțată cu depășirea puterii judecătorești, că instanța de fond a interpretat greșit acul juridic dedus judecății acesteia, că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Analizând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B- prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca fiind formulată de către reclamanta " " B reprezentată de către AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN FILIALA M prin avocat împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și are ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare încasată de către organele fiscale în temeiul art. 2141și urm. pr.fiscală urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei.
În motivarea acțiunii se susține că reclamanta dorește să obțină restituirea sumei achitate cu prilejul reînmatriculării autoturismului său pe teritoriul României după ce anterior acesta fusese înmatriculat într-un alt stat membru.
Înscrisurile existente la dosar relevă împrejurarea că acțiunea în contencios administrativ este semnată de reclamantă prin intermediul avocatului, al cărui contract de asistență juridică a fost încheiat de către - Filiala
Pentru a putea asigura părții realizarea interesului urmărit prin promovarea prezentei acțiuni se impune lămurirea unor chestiuni prealabile. Acestea vizează mandatul avocatului semnatar al acțiunii, capacitatea procesuală a - Filiala M în raport de activitatea desfășurată în prezenta speță, calitatea în care aceasta a acționat și nu în ultimul rând aplicabilitatea prevederilor art. 90 din Tratatul CE.
Probele existente la dosar, depuse de către părți cu prilejul soluționării cauzei în primă instanță, nu sunt în măsură să lămurească aspectele anterior menționate, însă, deși s-a încercat suplimentarea probațiunii în acest sens de către instanța de recurs acest lucru nu a fost posibil.
S-a reușit suplimentarea probațiunii scrise prin depunerea Statutului, a copiei carnetului de membru al reclamantei și a unei chitanțe despre care se susține că ar dovedi cheltuielile de judecată ocazionate.
Însă, pentru a lămuri o problemă esențială a cauzei respectiv mandatul acordat de către reclamantă pe seama avocatului semnatar al acțiunii în contencios administrativ se impunea audierea reclamantei (care nu a fost citată niciodată), probă care este incompatibilă cu faza procesuală în care ne aflăm respectiv cea a recursului.
În acest sens și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a compărea în persoană în fața instanței este recunoscut și în materie civilă mai ales în situațiile în care este relevant pentru luarea deciziei ori soluționarea cauzei - aprecierea conduitei părții (Cauza Muyldermans contra Belgia, plângerea nr. 1217/86)
În aceste condiții, Curtea a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 3 fraza finală pr.civ. astfel că se impune casarea hotărârii instanței de fond cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, constatând că modificarea hotărârii nu este posibilă întrucât este necesară administrarea de noi probe.
Cu prilejul rejudecării cauzei instanța de fond va analiza toate excepțiile invocate de părți inclusiv prin recursul promovat iar dacă va aprecia că acestea sunt neîntemeiate va păși la soluționarea fondului cauzei.
Astfel, instanța de fond va verifica dacă există mandatul reclamantei către avocatul semnatar al acțiunii de contencios administrativ prin audierea acestuia urmând a stabili fără echivoc dacă acesta a fost dat iar dacă a fost dat cui anume. Apoi, odată lămurit acest aspect, instanța va analiza capacitatea procesuală a - Filiala M pornind de la titularul acțiunii în contencios administrativ în concordanță cu principiul specialității capacității acestei entități și a atribuțiilor sale evidențiate de statut.
Ulterior acestui moment, dacă se va aprecia că excepțiile invocate nu sunt întemeiate, instanța de fond va proceda la soluționarea fondului cauzei în raport de finalitatea urmărită de reclamantă. De aceea, se va solicita reclamantei să facă dovada incidenței prevederilor art. 90 din Tratatul prin depunerea înscrisurilor care să dovedească existența unei alte înmatriculări într-unul din statele membre anterior momentului achiziționării sale de către reclamantă.
Nu în ultimul rând, cu prilejul rejudecării se vor verifica cheltuielile de judecată ocazionate reclamantei cu derularea prezentului litigiu. În fața instanței de recurs, avocatul -. a susținut că sumele nu au fost achitate de către parte ci că au fost "declarat ca încasate", iar cuantumul onorariului său nu poate fi modificat de către instanță, întrucât "art. 274.pr.civ. este caduc" odată cu înlăturarea tabelelor minimale.
Nu trebuie ignorată cu prilejul soluționării cauzei nici jurisprudența constantă a. Astfel, este cunoscut faptul că Curtea a statuat că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,2003).
De altfel, Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994 și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M ca fiind fondat, iar în temeiul art. 312 alin. 1 și 3.pr.civ. îl va admite, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M împotriva sentinței civile nr. 2.619 din 22 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - G - - - - -
Red. Gh
dact./3 ex./10.02.2009.
jud.fond..
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
