Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2720/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2720/2009
Ședința publică din 02 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile nr. 1441 din 19.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
În data de 28.10.2009 s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise din partea reprezentantului ales al intimatei, chitanța ce atestă achitarea onorariului avocațial și împuternicirea avocațială ( 10 - 18).
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26.10.2009, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1441 pronunțată la data de 19.05.2009 în dosarul nr- de Tribunalul Maramureș au fost respinse excepțiile formulate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și pentru B M și a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice M și B M și în consecință s-a constatat nulitatea actului administrativ emis de BMp rivind soluționarea contestației înregistrată de reclamant sub nr.23600/10.07.2008.
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 5919 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța - nr.- din 16.10.2007.
A fost obligată pârâta B M să restituie reclamantului suma de 5919 lei cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
Totodată au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 1.004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din legea 554/2004, instanța constată că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal, și nu în baza unui act administrativ.
În aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 7 ind. 1 din legea 554/2004 care arată că în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulata oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, instanța constată ca procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne, și sunt aplicate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Ori în cazul de speță textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamanta, este foarte clar și fără echivoc stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Având în vedere cele de mai sus, excepțiile au fost respinse.
În ceea ce privește fondul cauzei, se rețin următoarele:
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Întrucât instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasare, Direcția Generală a Finanțelor Public emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată. Atât această decizie, cât și adresa Administrația Finanțelor Publice constituie acte administrative fiscale în sensul art. 41 din OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât sunt emise de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 544.
Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
Cât privește dobânda legală aceasta este justificată în baza art.3 din OG 9/2000 și urmează să fie calculată de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B-M solicitând admiterea acestuia, modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită întrucât instanțele de judecată au stabilit că taxa instituită prin OUG.nr.50/2008 este compatibilă cu normele dreptului comunitar, chiar dacă art.11 din OUG nr.50/2008 implică o aplicare retroactivă a dispozițiilor sale, aceasta vizează respectarea principiilor fiscalității.
Soluția instanței de fond a fost criticată și sub aspectul dobânzii acordate, arătând că deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul fiscal, instanța a acordat dobânda prevăzută de art. 3 din OG nr. 9/2000. Apoi instanța a acordat dobânda de la data achitării taxei de primă înmatriculare,deși s-a solicitat de la data pronunțării sentinței.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, a arătat că acestea se stabilesc față de titularul acțiunii, iar nu față de reprezentantul reclamantului, astfel că atât timp cât nu sunt respectate dispozițiile art. 274 Cod pr.civilă nu pot fi acordate cheltuielile de judecată.
Examinând recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca fiind formulată de către reclamant, reprezentat de către AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN FILIALA M prin avocat împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și are ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare percepută potrivit art.2141-2143din Codul fiscal și încasată de către organele fiscale urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei. De asemenea, vizează obligarea pârâtelor la plata dobânzii aferente și a cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivarea acțiunii se susține că reclamantul dorește să obțină restituirea sumei achitate cu prilejul reînmatriculării autoturismului său pe teritoriul României după ce anterior acesta fusese înmatriculat într-un alt stat membru.
Înscrisurile existente la dosarul instanței de fond relevă împrejurarea că acțiunea în contencios administrativ este semnată de reclamant prin intermediul avocatului, al cărui contract de asistență juridică a fost încheiat de către Filiala
Înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant, urmare a solicitărilor instanței de recurs exprimate cu prilejul soluționării altor dosare similare (împrejurare recunoscută de către reprezentantul intimatului) relevă faptul că ulterior, reclamantul a încheiat personal contractul de asistență juridică cu mandatarul său, excluzând participarea M; de asemenea, urmare a acelorași demersuri ale instanței de recurs, reclamantul a depus înscrisuri care atestă că anterior importului în România, autoturismul pentru care s-a achitat taxa de primă înmatriculare a fost înmatriculat într-un alt stat membru UE.
În raport de aceste noi înscrisuri depuse în instanța, urmare a unor solicitări similare ale instanței efectuate în exercitarea prerogativelor instituite prin art.129 alin.5 pr.civ. în numeroasele dosare aflate pe rolul instanței și în care s-a prezentat mandatarul reclamantului (având același obiect și parțial aceleași părți), Curtea va aprecia recursul declarat de către recurentă ca fiind întemeiat. Astfel, în baza art.309 pct 6 pr.civ. raportat la art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite recursul declarat, va modifica, în parte, hotărârea instanței de fond.
Curtea reține că înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant, urmare a solicitărilor instanței de recurs exprimate cu prilejul soluționării altor dosare similare (împrejurare recunoscută de către reprezentantul intimatului) relevă faptul că ulterior soluționării cauzei în primă instanță, reclamantul a încheiat personal contractul de asistență juridică cu mandatarul său, excluzând participarea M astfel că excepția lipsei capacității procesuale a Filiala M pornind de la titularul acțiunii în contencios administrativ în concordanță cu principiul specialității capacității acestei entități și a atribuțiilor sale evidențiate de statut este nefondată.
Nefondată este și susținerea pârâtei potrivit căreia soluționarea prezentului litigiu nu este de competența instanțelor judecătorești întrucât demersul judiciar al reclamantului vizează constatarea nulității unui act administrativ fiscal al pârâtei încheiat urmare a cererii de restituire a unei taxe achitate de către contribuabili, taxă apreciată ca fiind nelegală.
Cât privește fondul litigiului dintre părți, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului B- suma totală de 5919 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria - nr.- din 16.10.2007.
Prin cererea înregistrată ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar pârâta Administrația Finanțelor Publice B a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că aceasta a fost încasată în temeiul art. 2141- 2143din Codul Fiscal.
Împotriva mențiunilor din adresa emisă de pârâtă, reclamantul a formulat contestație care a fost soluționată în aceeași manieră. Soluționarea contestației formulate de către reclamant este nelegală, nefiind circumscrisă nici unei reguli procedurale prevăzute de Codul d e procedură fiscală sau de Legea contenciosului administrativ, pârâta depășindu-și competența, situație în care actul administrativ emis de pârâtă prin adresa nr. 19118/04.07.2008 este nelegal și urmează a fi anulat.
Potrivit dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Cât privește prevederile OUG 50/2008, instanța a constatat că în conformitate cu dispozitiilor art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.
Pe de altă parte, dispozițiile OUG 50/2008 abrogă art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța a considerat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, tribunalul a apreciat că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Recurentele- pârâte au invocat și motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 6 pr civ arătând că prima instanță a acordat dobânda legală în temeiul art 3 din OG nr 9/2000 deși reclamantul a solicitat dobânda întemeiată pe dispozițiile art 124 din Codul d e procedură fiscală.
Instanța a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale deși reclamantul a solicitat acordarea dobânzii de la data înregistrării acțiunii astfel că recurentele susțin că nu avea temei pentru acordarea acestora.
Motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 6 pr civ, potrivit căruia instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, este prezent întrucât prima instanță a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantului suma de 3866 lei cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă, deși prin acțiunea introductivă de instanță s-a solicitat ca în temeiul art 117 alin 2 și art 124 alin 1 și 2 pr.fiscală obligarea pârâtei la plata dobânzii de 0.1% pentru fiecare zi de întârziere calculată cu începere de la data de 21.08.2008 și până la achitarea integrală, așadar s-a acordat ceea ce nu s-a solicitat.
Fiind în culpă procesuală, în ceea ce privește declanșarea litigiului,pârâtele, vor fi obligate potrivit art.274 pr.civ. la plata, în solidar, a sumei de 304,30 lei cheltuieli de judecată care reprezintă onorariul avocațial și taxa de timbru.
La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 pr.civ.
Contrar susținerilor reprezentantului reclamantului, potrivit cărora "art.274 pr.civ. este caduc" odată cu înlăturarea tabelelor minimale, Curtea apreciază că aceste dispoziții legale își găsesc aplicabilitate în speță. Astfel, se poate observa că reprezentantul reclamantului a solicitat obligarea pârâtelor la plata unui onorariu în cuantum de 1000 RON respectiv 2000 RON pentru activitatea acestuia în primă instanță și în recurs. Aceste sume sunt apreciate de C ca fiind nepotrivit de mari în raport de valoarea pricinii ( suma de recuperat de la pârâte este inferioară cuantumului onorariului solicitat), iar acțiunea formulată, întâmpinarea depusă sunt identice în toate cele peste 600 de litigii identice promovate și care vizează restituirea taxei de primă înmatriculare urmare a protocolului încheiat inițial între reprezentantul reclamantului și - Filiala Nu în ultimul rând trebuie subliniat faptul că probațiunea în cauză a fost efectuată doar la solicitarea și în fața instanței de recurs - prin depunerea de înscrisuri care atestă că anterior importului în România, autoturismul pentru care s-a achitat taxa de primă înmatriculare a fost înmatriculat într-un alt stat membru UE precum și prin încheierea și depunerea contractului de asistență juridică încheiat personal de reclamant cu mandatarul său, excluzând participarea M - împiedicând astfel o iminentă casare a hotărârii cu consecința unui nou ciclu procesual costisitor pentru părți.
Mai trebuie reținut, de asemenea, că în jurisprudența constantă a ICCJ, instanța supremă admite că prevederile art.274 alin.3 pr.civ. sunt aplicabile ori de câte ori onorariul de avocat acordat nu apare ca fiind justificat nici din punct de vedere probator, nici din punct de vedere al valorii pricinii sau a muncii îndeplinite de avocat (decizia nr.3944 din 04 decembrie 2007).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat deDirecția Generală a Finanțelor Publice M, prin Administrația Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 1441/19.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantului suma de 5919 lei, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 343,3 lei, aferente judecării fondului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge restul pretențiilor privind acordarea dobânzii și cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
5 ex./04.11.2009
Jud.fond.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
