Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 29/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 29/
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche
JUDECĂTOR 2: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 3: Clara Elena
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.899/CA din 21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, având ca obiect "anulare act de control taxe și impozite".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 12 ianuarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 19 ianuarie 2010.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 899/CA/21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș și în consecință:
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1.412 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală aferentă, începând cu data de 26 02 2009 și până la data plății.
De asemenea, pârâta a fost obligă să plătească reclamantului suma de 487,51 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Finanțelor Publice Făgăraș în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu.
S-a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de Administrația Fondului pentru Mediu.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România sau la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr ( C-387/01 ) în 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâtul a invocat neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța de fond a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României,Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța de fond a constatat că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
In aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța apreciază că art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, instanța de fond apreciind că actele atacate sunt nelegale, iar refuzul restituirii taxei este nejustificat având în vedere dispozițiile dreptului comunitar menționate anterior.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
A fost admisă și cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite de la data achitării taxei pentru a exista o reparație integrală a prejudiciului suferit de reclamant.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, cum în cauză nu s-a făcut dovada virării sumei achitate potrivit prevederilor art.1169 cod civil către Administrația Fondului pentru Mediu, astfel fiind respinsă cererea.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de reclamant.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs, în termen legal pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.
Sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, instanța de fond a aplicat greșit legea, în speță incidenta art. 90 par. 1 din Tratatul Comunitarii Europene.
Pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei pe poluare în România, potrivit dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare la data înmatriculării și important, care nu a fost declarat neconstituțional și a fost acceptat de către instituțiile abilitate ale Comunității Europene.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 a înlocuit prevederile din Codul d e procedură fiscală cu referire la taxa de prima înmatriculare, prevederile acestui act normativ fiind respectate de către reclamant la data înmatriculării autoturismului în România.
Solicitarea ulterioară de restituire a acestei taxe adresată organului fiscal nu este întemeiată și nu are suport legal, legiuitorul nereglementând posibilitatea restituirii acesteia.
Recurenta a susținut ca în cauza de față ne aflăm în prezenta unor acte normative cu caracter special în materie fiscală care se aplică cu precădere față de actele normative invocate de reclamant.
Potrivit atribuțiilor ce le revin, organele fiscale au obligația de a respecta prevederile din legislația internă, care în cauza de față reglementează încasarea taxei pe poluare în condițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Taxa pe poluare este o taxă legală care se practică într-o serie de state ale Uniunii Europene, discuții existând numai asupra modului de calcul al acesteia, Uniunea Europeana nedeclanșând nici un fel de proceduri împotriva României.
Având în vedere regimul juridic instituit de legiuitor față de această taxă însușita și de către Comisia Europeană, este evident ca obligația ei subzistă în cazul reclamantului, întrucât aceasta taxa, în noua sa formă, nu contravine Tratatului Comunității Europene și nici Constituției României.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș a arătat că toate sumele reprezentând taxele de poluare încasate în luna februarie 2009 și evidențiate în fișa cont sintetic - a Trezoreriei Făgăraș pe perioada octombrie 2.02.2009- 27.02.2009, deci inclusiv cea achitată de reclamant și evidența la numărul curent 89, au fost virate de Trezoreria Municipiului Făgăraș către Administrației Fondului pentru Mediu cu ordinul de plată nr. 116/ din 27.02.2009, așa cum rezultă din extrasul de cont din data de 27.02.2009, pe care de asemenea a fost anexat la recurs.
Intimatul a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Acesta a susținut că prin aplicarea acestei taxe cu caracter fiscal se introduce un regim discriminatoriu pentru automobilele aduse din statele membre ale Uniunii Europene.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr.899/CA/21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, este întemeiat în parte.
Intimatul reclamant a achitat taxa de poluare în cuantum de 1.412 lei pentru a-și înmatricula autoturismul marca Opel Astra achiziționat din Germania.
Ulterior, a solicitat restituirea acestei sume prin cererea înregistrată sub nr. 23186/25 martie 2009. Această cerere, calificată contestație împotriva Deciziei nr.16942/26.02.2009, emisă de Administrația Finanțelor Publice Făgăraș, privind calculul taxei de poluare, contestație respinsă prin Decizia nr.146/27.04.2009 emisă de DGFP
În mod corect, instanța de fond a constatat că taxa de poluare reglementată prin dispozițiile art.4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 este în contradicție cu dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, care prevăd că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Referitor la critica formulată de recurenta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș cu privire la atribuțiile instanței de judecată în aplicarea și interpretarea prevederilor Tratatului Comunității Europene, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere prevederile art.148 din Constituția României, care consacră preeminența dreptului comunitar în raport cu dreptul intern.
Dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene, precum și jurisprudența pronunțată în aplicarea și interpretarea acestui articol, vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție a produselor naționale în raport cu produsele originare din alte state membre.
În mod corect instanța de fond a reținut că prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și cele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de la plata taxei de poluare, beneficiind de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă "impunere internă de taxe", ca sintagmă folosită în cuprinsul art.90 din Tratatul Comunității Europene, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre a tuturor taxelor vamale și a altor taxe având efect echivalent, prin OUG nr.50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehiculelor rulate importate, provenind din state membre, o taxă care nu se aplică și produselor similare naționale, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale autoturismelor importate și la producerea unui efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor.
În speță, fiind vorba despre un autoturism rulat, importat dintr-o țară, acesta a fost suspus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel taxa ce ar fi trebuit să fie percepută cu ocazia înmatriculării acestui autoturism în România, ar fi trebuit să fie echivalentă cu cea percepută cu ocazia înmatriculării unui autoturism rulat de producție națională.
Susținerile recurentelor potrivit cărora dispozițiile cuprinse în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt în acord cu legislația comunitară sunt eronate, având în vedere faptul că această taxă de poluare este contestată de organismele comunitare, fiind în contradicție cu prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Potrivit art.1084 Cod civil, reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului cauzat, de la data punerii în întârziere a pârâtei, respectiv data formulării cererii de restituire a taxei pe poluare. Astfel, instanța va modifica data de la care curge dobânda, 25 martie 2009, data solicitării restituirii taxei percepute în mod nelegal.
Referitor la critica privind respingerea cererii de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, Curtea constată că în mod eronat instanța de fond a respins această cerere. În speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 și 61 Cod procedură civilă, având în vedere prevederile art.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, potrivit cărora titularul bugetului la care se face venit suma încasată cu titlul de taxă de poluare este Administrația Fondului pentru Mediu, motiv pentru care dispunându-se restituirea acestei taxe, încasate nelegal, se impune obligarea destinatarului acestei sume să o returneze.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite în parte, în temeiul art. 312 alin 1 și 2 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș împotriva sentinței civile nr. 899/CA/21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că, va modifica data de la care curge dobânda ca fiind 25 martie 2009, va admite cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Făgăraș și va obliga chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș suma de 1412 lei și dobânda legală aferentă, de la data de 25 martie 2009 până la data plății.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Va obliga recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș să plătească intimatului suma de 175 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș, cu sediul în Făgăraș,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr.899/CA/21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarulnr-.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că data de la care curge dobânda este 25 martie 2009.
Admite cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș.
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș suma de 1412 lei și dobânda legală de la data de 25 martie 2009, până la data plății.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Făgăraș să plătească intimatului suma de 175 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red: CEC/29.01.2010
Dact: MD/8.02.2010 - 6 ex.
Jud.fond:
Dosar nr-
Din 10 februarie 2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Către
TRIBUNALUL BRAȘOV
- Secția comercială și de contencios administrativ -
Vă înaintăm alăturat copia deciziei nr.29/din19.01.2010pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul ce poartă numărul de mai sus, prin care s-a admis recursul formulat împotriva sentinței civile nr.899/CAdin21.10.2009pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pentru a fi avută în vedere la evidența practicii de casare.
Președinte, Grefier,
-
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Lorența Butnaru, Clara Elena