Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2909/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.2909
Ședința publică din data de 05 decembrie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 2: Rodica Filip
JUDECĂTOR 3: Andrei
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C N PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 1300 pronunțată în data de 11.07.2008, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimata - având ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză la a doua strigare se prezintă av. în reprezentarea intereselor intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 21.11.2008, intimata a înregistrat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului promovat.
Totodată, la data de 03.12.2008 se înregistrează din partea Administrației Finanțelor Publice a Județului C delegație în baza căreia a delegat Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C să formuleze prezenta cale de atac.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Prezent la dezbateri reprezentantul intimatei arată că față de delegația de reprezentare depusă la dosarul cauzei înțelege să nu mai susțină excepția lipsei calității procesuale active a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C în promovarea căii de atac.
În ceea ce privește recursul promovat solicită respingerea acestuia și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. În susținere arată că soluția pronunțată de către instanța de fond este corectă și în raport cu practica Curții de Justiție a Comunității Europene; în mod evident dispozițiile art.11 din OUG nr.50/2008 nu sunt aplicabile sub acest aspect deoarece actul normativ a intrat în vigoare după data nașterii raporturilor juridice de drept fiscal. În ceea ce privește despăgubirile care trebuie acordate, acestea sunt consacrate fără rezervă de Curtea de Justiție Europeană care consideră că reclamantul are dreptul și la acordarea de despăgubiri. Așa cum reiese din cauza Eko- Avee, când Curtea a decis că refuzul autorităților elene de a plăti dobânda legală reprezintă o violare a art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată, sens în care depune înscrisuri.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante rămâne în pronunțare
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.1300 din 11 iulie 2008 a Tribunalului Clujs -a admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N și în consecință pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 3615,90 lei actualizată cu dobânda legală la data restituirii, precum și la 1504, 3 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N, solicitând obligarea la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 12414 lei, precum și dobânzile legale aferente acestei sume până la restituirea efectivă a acestora, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că a cumpărat din Uniunea Europeană un autoturism, pentru care a achitat suma de 12.414 lei.
Menționează că a promovat o cerere pentru restituirea contravalori taxei de primă înmatriculare achitată, care a fost însă respinsă.
tribunalul a reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N este cea care a încasat sumele reprezentând taxa specială de înmatriculare, aspect care îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia. Pe de altă parte, în conformitate cu art.8 și 10 din Legea nr. 554/2004, secția de contencios administrativ este competentă să judece refuzul nejustificat de restituire a unei taxe nedatorate.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamantul a cumpărat din Uniunea Europeană un autoturism, pentru care a achitat suma de 12.414 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUN. C-N, solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei atacate in sensul respingerii actiunii reclamantei.
În motivarea recursului s-a arătat că in mod nelegal Tribunalul s-a pronuntat asupra interpretarii dispozitiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, intrucat singura competenta in a interpreta prevederile comuni tare este Curtea de Justitie Comunitara.
In al doilea rand, Tribunalul s-a pronuntat asupra neconcordantei intre prevederile art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 si cele ale tratatelor europene invocate, in special cu art. 90 din Tratatul Comunitatii Europene, intrucat competenta de a constata aceste incalcari revin Curtii Constitutionale conform principiului constitutional reglementat la art. 20(2) "daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale".
Fiind vorba despre un principiu constitutional, orice lege sau ordonanta, sau prevederi ale acestora care nu sunt in acord cu legea fundamentala trebuie constatate ca atare de catre Curtea Constitutionala in temeiul art. 145 din Constitutie.
In al treilea rand, pe fondul cauzei, sentinta este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Reclamanta a achitat taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule in temeiul unor dispozitii legale in vigoare, respectiv in baza prevederilor art. 214/1 - 214/3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 311 - 312 din HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003.
Dispozitiile art. 214/1 si urmatoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate:
In lipsa unei armonizari la nivelul Uniunii Europene in domeniul impozitarii autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si sa stabileasca nivelurile acestora.
Este binecunoscut faptul ca art.90 din Tratatul, reprezinta unul din temeiurile de baza ale consacrarii liberei circulatii a bunurilor si serviciilor in cadrul tarilor membre comunitare, instituind regula in confonnitate cu care toate statele membre comuni tare trebuie sa se abtina a institui, respectiv sunt obligate sa inlature orice masura de natura administrativa, fiscala sau vamala, care ar fi de natura a afecta libera circulatie a bunurilor, marfurilor si serviciilor in cadrul Uniunii Europene.
Norma indicata se refera la interzicerea masurilor protectioniste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse nationale, prin care s-ar putea crea o situatie de discriminare negativa sau un statut de vadit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte membre comunitare.
In speta, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule (taxa de prima inmatriculare) nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte membre ale, ci s-a aplicat tuturor autoturismelor noi sau second-hand inmatriculate pentru prima data in Romania, indiferent de provenienta lor geografica sau nationala, respectiv s-a aplicat si autoturismelor noi provenite din alte membre ale, autoturismelor noi si second-hand provenite din alte care nu sunt membre ale (, etc), precum si, cel mai important, autoturismelor noi din productia nationala a Romaniei.
Aceasta taxa s-a achitat inclusiv pentru autoturismele si autovehiculele noi din productia nationala a Romaniei, respectiv pentru marcile, Daewoo, precum si pentru orice alte marci de autoturisme si autovehicule comerciale cu masa totala maxima autorizata de pana la 3,5 tone inclusiv, supuse inmatricularii si fabricate in Romania, criteriul unic fiind ca aceste autoturisme si autovehicule sa se afle la prima inmatriculare in Romania.
Ca urmare, instituirea criteriului "primei inmatriculari in Romania" confera taxei speciale un caracter de maxima generalitate care nu depinde in nici un fel de provenienta geografica sau nationala a acestor autoturisme si autovehicule, situatie in care nu se poate vorbi in nici un caz de incalcarea vreunui principiu fundamental inscris in tratatele europene si comuni tare (principiul nediscriminarii produselor importate cu produsele interne, principiile fundamentale referitoare la libera circulatie a marfurilor pe teritoriul Uniunii Europene) si nici de incalcarea art.90 din Tratatul CE, nefiind vorba despre o masura protectionista sau de discriminare negativa a autovehiculelor provenite din alte membre, aflate la prima inmatriculare in Romania, in comparatie cu autovehiculele provenite din Romania, aflate in aceeasi situatie de prima inmatriculare in Romania.
Nici chiar Comisia Europeana nu este impotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei inmatriculari, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, s-a precizat ca principiul "poluatorul plateste", pe care se bazeaza instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul
S-a mai arătat că 16 membre ale Uniunii Europene practica in prezent o taxa care se percepe cu ocazia înmatricularii autovehiculelor (printre care, Danemarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda, Cipru, etc). Mai mult, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de inmatriculare, in prezent fiind in discutie la nivelul Comisiei Europene un proiect de directiva in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Conform art. 11 din OUG nr. 50/2008 " Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. "
Incepand cu data de 1 iulie 2008 au intrat in vigoare si normele metodologice date in aplicarea ordonantei de urgenta si, prin urmare, cererile contribuabililor vor putea fi solutionate numai dupa aceasta data.
In al patrulea rand, in ceea ce priveste dobanzile solicitate pana la data platii, s-a arătat ca, in materia contenciosului administrativ fiscal, sunt incidente dispozitiile cu caracter special prevazute la art.124 din Codul d e procedura fiscala intitulat " in cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget", care stipuleaza in mod expres faptul ca "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art.117 alin.2 sau art. 70 dupa caz (60 de zile). Acordarea dobanzii se face la cererea contribuabililor".
Prin întâmpinarea depusă reclamanta, a solicitat respingerea recursului declarat ca fiind introdus de o persoană fără calitate, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea poziției procesuale, reclamanta a arătat că așa cum se poate observa cu ușurință din cererea introductivă și din hotărârea pronunțată de instanța de fond, în acest litigiu a fost chemată în judecată Administrația Finanțelor Publice C- După comunicarea hotărârii, pârâta Administrația Finanțelor Publice C-N nu a declarat recurs în termenul legal, motiv pentru care hotărârea instanței de fond a devenit irevocabilă în ceea ce privește acest organ fiscal.
În schimb, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice C, care nu a fost și nu este parte în prezentul litigiu. După cum se poate cu ușurință observa, recursul este declarat de către "Administrația Finanțelor Publice C-N o reprezentată prin consilier juridic din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice C", este semnat de directorul executiv al C și poartă ștampila acestei instituții.
Sub acest aspect, reprezentarea poate fi legală sau convențională. Or, de lege nu există nicio dispoziție legală în temeiul căreia Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice județene să le fie conferit ope legis dreptul de a formula recurs în numele și pe seama administrațiilor finanțelor publice din subordine. Sub acest aspect, trebuie reținut și faptul că lipsa personalității juridice a C-N nu înseamnă și faptul că acest organ fiscal, care reprezintă statul român în raportul juridic de drept material fiscal, nu poate sta în instanță. Așa cum C-N poate emite decizii de impunere, poate încasa impozite și taxe, poate porni executarea silită, tot așa acest organ fiscal poate formula recurs, prin șeful Administrației.
De asemenea, la dosarul cauzei nu a fost depus nici un mandat conferit de șeful Administrației Finanțelor Publice C-N în favoarea Direcției Generale a Finanțelor Publice C, pentru ca acest din urmă organ fiscal să formuleze recurs.
Pe cale de consecință, recursul acestui organ fiscal trebuie privit ca fiind introdus de o persoană fără legitimare procesuală activă și respins ca atare.
Cu privire la fondul litigiului s-a arătat că în ipoteza în care nu se va admite excepția ridicată, solicită respingerea recursului declarat, cu privire la fondul litigiului, pentru următoarele motive:
Sub diverse forme, organul fiscal invocă necompetența materială a primei instanțe, apreciind că aceasta ar reveni fie Curții de Justiție Europene, fie Curții Constituționale.
S-a arătat că dreptul particularilor la repararea prejudiciilor produse de către statele membre prin încălcarea dreptului comunitar este independent de acțiunea Comisiei Europene și nu poate fi condiționată repararea acestor prejudicii de constatarea prealabilă a încălcării dreptului comunitar de către Curtea de Justiție, hotărârea din 5 martie 1996 în cauzele conexate C-46/93 și C-48/93, Du SA contra și Queen contra Secretary of for Transport, ex parte (cunoscută ca hotărârea " III")].
De asemenea, cu privire la Curtea Constituțională, trebuie observat faptul că art. 148 alin. 4 din Constituție nu menționează și Curtea Constituțională printre autoritățile care asigură respectarea principiului supremației dreptului comunitar. Problema în discuție nu este una de constituționalitate, ci una de incompatibilitate între o normă fiscală națională și o dispoziție comunitară.
În mod cu totul evident, dispozițiile art. Il din OUG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile prezentului litigiu. Conform art. 14 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este în vigoare cu începere de la 1 iulie 2008. Pe cale de consecință, în lumina art. 15 alin. 2 din Constituția României ("Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile"), această taxă poate fi percepută doar persoanelor care solicită înmatricularea în România, pentru prima dată, a unui autovehicul dintre cele pentru care se datorează taxa, după data de 1 iulie 2008. Printr-o interpretare per a contrario, nicio persoană care și-a înmatriculat autovehiculul anterior datei de 1 iulie 2008 nu datorează taxa de poluare.
Cu alte cuvinte, art. 11 din OUG nr. 50/2008 nu poate fi aplicat în prezentul litigiu întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție, s-ar încălca principiul comunitar al securității juridice, în considerarea căruia o măsură trebuie să fie certă, neechivocă, iar aplicarea ei trebuie să fie previzibilă pentru cei cărora li se adresează; așa cum a observat Curtea de Justiție Europeană, asigurarea e securității juridice trebuie observată cu mai mare strictețe în cazul regulilor susceptibile să producă consecințe financiare, astfel încât cei vizați de aceste reguli să cunoască precis întinderea obligațiilor impuse de asemenea reguli, nu poate opera o "compensare" între sumele achitate anterior în contul bugetului statului (taxa de primă înmatriculare) și sumele care ar fi ipotetic datorate în temeiul OUG nr. 50/2008 la Fondul de mediu (taxa de poluare), întrucât cele două prelevări au naturi juridice diferite (acciză, respectiv taxă de mediu) și se fac venit la două componente distincte ale sistemului bugetar (bugetul de stat, respectiv bugetul Fondului de mediu).
Cu privire la cuantumul dobânzilor s-a arătat că principiul îmbogățirii fără justă cauză a fost consacrat fără rezerve de Curtea de Justiție Europeană, fiind frecvent amintit în contextul unor spețe în care impozitele sau taxele prelevate de statele membre erau considerate ca fiind incompatibile cu dreptul comunitar.
De asemenea, trebuie reținut faptul că restituirea taxelor prelevate trebuie însoțită de despăgubiri adecvate pentru pierderile suferite de contribuabili (în acest sens, a se vedea afacerea 68/79, Just ere danois des impots accises, 1980, p. 501).
Inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este în acest sens. Astfel, prin hotărârea pronunțată la 9 martie 2006 în cauza Eko- Avee, Curtea a decis că refuzul autorităților elene de a plăti societății reclamante dobânda legală cuvenită pentru restituirea cu întârziere a unor impozite plătite în plus reprezintă o violare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectul proprietății.
De altfel, inclusiv recurenta susține că dobânzile trebuie acordate în lumina art. 24 proc. fisc. motiv pentru care apreciază că hotărârea primei instanțe este corectă sub acest aspect.
În fine, mai trebuie precizat că întotdeauna incompatibilitatea (constatată de C sau recunoscută de statul membre) dintre o normă națională și o normă comunitară are ca efect lipsi rea de efecte juridice a normei naționale de la data intrării ei în vigoare, indiferent de data la care se constată sau se recunoaște acest lucru.
Doar soluția obligării organului fiscal la plata dobânzilor prevăzute de art. 124. proc. fisc. de la data încasării taxei și până la data restituirii efective ar da deplină eficiență.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Prin OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr. 343/2006, lege ulterior modificată prin OUG nr. 110/2006.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Actul atacat întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii.
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Curtea mai reține că tribunalul a făcut aplicarea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79Just I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312. pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul.
În baza art. 274. pr. civ. va bliga recurenta la plata sumei de 1190 Ron cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C N PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI în contradictoriu cu intimata - având ca obiect sentința civilă numărul 1300/11.07.2008 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul numărul - pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta la plata sumei de 1190 Ron cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 5.12.2008.
PRESEDINTE JUDECATORI
- - - - - - --
GREFIER
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip, Andrei
