Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2942/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2942
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare, în rejudecare, recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, împotriva Sentinței civile nr. 2312 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat -, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că recursul este formulat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat cu intimatul.
La data de 17 noiembrie 2009 s-au înregistrat la dosar concluzii din partea reclamantului intimat -, prin intermediul cărora solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentelor la cheltuieli de judecată în recurs, anexând chitanța privind plata onorariului avocațial și împuternicirea avocațială a apărătorului ales, avocat -..
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2312 pronunțată la data de 29.06.2009 în dosar nr- al Tribunalului Maramureș s-au respins excepțiile formulate de DGFP M în nume propriu și pentru B; s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtelor DGFP M și B.
S-a constata nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 1114 ei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr.-/19.06.2007.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice B a fost obligată să restituie reclamantului suma de 1114 lei cu dobânda legală de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
Totodată pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că excepția prescripției procedurii prealabile nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal și nu în baza unui act administrativ iar în aceste condiții sunt aplicabile prevederile art.71din Legea nr.554/2004.
Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că au aplicabilitate dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național; că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu pot paraliza demersul reclamantului.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs DGFP M în nume propriu și pentru B solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivare s-a arătat că răspunsul comunicat nu reprezintă un act administrativ în sensul art.41 pr.fiscală și ca atare dreptul intimatului nu a fost lezat.
Totodată s-a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită întrucât instanțele de judecată au stabilit că taxa instituită prin OUG.nr.50/2008 este compatibilă cu normele dreptului comunitar, chiar dacă art.11 din OUG nr.50/2008 implică o aplicare retroactivă a dispozițiilor sale, aceasta vizează respectarea principiilor fiscalității.
Soluția instanței de fond a fost criticată și sub aspectul dobânzii acordate, arătând că deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul fiscal, instanța a acordat dobânda prevăzută de art. 3 din OG nr. 9/2000. Apoi instanța a acordat dobânda de la data achitării taxei de primă înmatriculare deși s-a solicitat de la data pronunțării sentinței.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, recurenta a arătat că nu este culpa sa, având în vedere că taxa s-a achitat voluntar.
Analizând recursul declarat Curtea reține că este nefondat cu excepția criticii vizând data solicitării dobânzii.
Astfel se reține că recurenta susține că adresa nu este un act administrativ și ca atare nefiind lezat intimatul cererea trebuia respinsă.
Aceste susțineri nu pot fi primite. dresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Din această perspectivă cele susținute de recurentă nu pot fi considerate întemeiate și drept urmare soluția tribunalului cu privire la argumentele aduse în acea fază de recurentă se vădesc a fi legale.
Pe fond, Curtea reține de asemenea că sentința tribunalului este legală și temeinică, în cauza de față tribunalul reținând aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține că potrivit art. 11 din acest act normativ,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În ceea ce privește dobânda Curtea reține că restituirea taxelor achitate la bugetul de stat se face în situațiile limitativ reglementate de art. 117 Cod procedură fiscală, iar restituirea taxei de primă înmatriculare în modalitatea solicitată nu se regăsește în această enumerare. În acest context Curtea apreciază că refuzul restituirii sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare se circumscrie unei răspunderi civile delictuale astfel că pârâta recurentă este obligată să acopere integral prejudiciul suferit de intimată, iar aceasta nu se poate realiza decât în condițiile dreptului comun. Prin urmare, Curtea reține că la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, conform OG nr. 9/2000, iar aceasta se datorează de la momentul la care reclamanta-intimată primit răspunsul respectiv a fost lipsită așa cum solicită prin acțiune 14.07.2008.
Cât privește cheltuielile de judecată invocat ca motiv de recurs de recurentă Curtea are în vedere că s-a făcut dovada înregistrării lor, că s-a refuzat restituirea taxei de primă înmatriculare deși aceasta era nelegală și s-a refuzat restituire fapt ce a determinat promovarea demersului în fața instanței context în care nu se poate reține o lipsă culpei.
Prin urmare pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind fondat sub aspectul modalității în care a fost acordată dobânda de către instanța de fond, astfel că, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei dobânda legală prevăzută de art.3 alin.3 din OG nr.9/2000 începând cu data de 14.07.2007 până la achitarea integrală a acestei sume și va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Totodată în raport cu art.274 pr.civ. și în considerarea că în parte a fost modificată hotărârea atacată Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor parțiale în favoarea reclamantei în sumă de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice prin Administrația Finanțelor Publice B M împotriva sentinței civile nr. 2312 din 29 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în parte în sensul că: obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să achite dobânda legală prevăzută de art.3 alin.3 din OG nr.9/2000 începând cu data de 14.07.2008 și până la restituirea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă recurenta să achite intimatului cheltuieli de judecată partiale în sumă de 300 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
5 ex./10.12.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța Maria Hrudei
