Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 295/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE
DOSAR NR- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.295
Ședința publică din data de 27 februarie 2008
PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina JUDECĂTOR 2: Dinu Florentina
JUDECĂTOR 3: Chirica
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, cu sediul în B, sector 6, nr.34-40, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - prin Direcția Regională Vamală B, cu sediul în B, sector 1, nr.18 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P, cu sediul în P,-, județul P împotriva sentinței nr.293/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimata-reclamantă - SRL cu sediul în Câmpina,-, - 1, se. A,. 10, județul
Recurentele sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata reclamantă - SRL Câmpina, reprezentată de avocat din Baroul Prahova, lipsind recurentele-pârâte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul pentru intimata-reclamantă, precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea ia act că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Curtea invocă din oficiu excepția tardivității declarării recursului de către Autoritatea Națională a Vămilor, ultima zi de declarare a recursului era 14 ianuarie 2008, iar recursul a fost depus la data de 15 ianuarie 2008, la o zi după expirarea termenului de recurs și pune în discuția părților această excepție.
Avocat având cuvântul pentru intimata-reclamantă solicită admiterea excepției de tardivitate a declarării recursului de către recurenta Autoritatea Națională a Vămilor.
Cu privire la recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice P, avocat solicită respingerea acestuia ca nefondat, conform concluziilor scrise depuse la dosar.
Precizează că în perioada 08.06.2000 - 25.10.2000 a prezentat spre vămuire bunurile și, așa cum rezultă din cuprinsul declarațiilor vamale atașate în copie la dosarul cauzei, regimul vamal aplicabil a fost cel de import definitiv, sens în care a solicitat să se aibă în vedere codul d e regim aflat la pct.37 din declarație, cod ce este evidențiat ca fiind 4000-075, aceste declarații fiind completate de Biroul Vamal P în baza documentației depusă și deși în cuprinsul declarației se face referire la contractele de leasing întocmite, în momentul în care s-a făcut vămuirea s-a aplicat regimul vamal de import definitiv.
Arată de asemenea, că toate criticile formulate de recurente împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova pornesc de la o premisă greșită și anume de la ideea că declarațiile vamale ar avea în vedere un regim vamal de import cu exceptarea de la plata tuturor drepturilor de import pe perioada de derulare a contractului de leasing, așa cum ar fi fost corect să fie completate, însă situația în cauza de față este alta, având în vedere că așa cum rezultă din adresa nr.l 1611/02.03.2007 emisă de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Tehnici de și Vamal, regimul vamal aplicabil este un regim vamal de import definitiv cu exceptare de la plata sumelor aferente tuturor drepturilor de import.
în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, conform cărora obligațiile vamale se de la data încheierii declarației vamale și termenul de prescripție este de 5 ani, astfel că datoriile vamale au luat naștere în perioada 08.06.2000 - 25.10.2000, fiind prescrise la data de 25.10.2005.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosarul cauzei note scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față reține următoarele: Prin acțiunea de contencios fiscal înregistrat la Tribunalul Prahova la nr.l328/CA/2006, reclamanta - SRL Câmpina, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională Vamală B - Biroul vamal P și DGFP P, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea actelor constatatoare nr.764-771 din 21.12.2005 și a proceselor verbale privind calculul dobânzilor și penalităților nr.59-68 din 23.05.2006 emise de prima pârâtă, precum și a Deciziei nr.39/29.05.2006 prin care pârâta DGFP Par espins contestația reclamantei împotriva acestor acte administrativ fiscale, petiționara solicitând să fie exonerată de plata drepturilor vamale în valoare de 474.516 lei, urmând ca pârâtele să suporte cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în perioada 08.06.2000-25.10.2000, a prezentat spre vămuire mai multe bunuri: autobuz marca, 2 basculante Tatra și una, un încărcător frontal Volvo, o semi remorcă, un compresor, un cilindru vibrocompactor și un autotractor marca, formalitățile de vămuire fiind îndeplinite prin Declarațiile Vamale de Import
nr.22166/25.10.2000, 18495/11.09.2000, 18496/11.09.2000, 18526/11.09.2000, 1542/18.10.2000,2128/21.06.2000, 1217/08.06.2000 și 1541/18.10.2000.
A învederat reclamanta că din cuprinsul declarațiilor vamale completate de Biroul Vamalo P în baza documentației de pusă de ea rezultă că regimul vamal aplicabil a fost cel de import definitiv, potrivit contractelor de leasing întocmite și depuse la autoritățile vamale, astfel încât în mod greșit prin actele constatatoare menționate în petitul acțiunii introductive s-au calculat taxe vamale și accesorii aferente, datoria vamală fiind prescrisă, iar în situația în care se va trece peste acest aspect, s-a solicitat instanței să constate că sumele înscrise în actele constatatoare nu se datorează, fiind vorba de bunuri importate în baza unor contracte de leasing, scutite de plata taxelor vamale, conform OG 51/1997.
Cu privire la prescripție reclamanta a susținut că termenul în care se puteau solicita drepturi vamale era de 5 ani, conform Legii 141/1997 privind Codul Vamal al României, termen care a început să curgă la data completării declarațiilor vamale -08.06 - 25.10.2000 și a expirat la 25.10.2005, și nu de la data expirării contractului de leasing, cum s-a susținut de către pârâta DGFP P în decizia 39/2006 prin care a respins contestația reclamantei, această ultimă situație fiind incidență în cazul unui regim vamal de import, cu exceptarea de la plata tuturor drepturilor de import pe perioada de derulare a contractului de leasing și nu în cazul regimului de import definitiv aplicabil mașinilor și utilajelor reclamantei.
Petiționara a susținut că oricum s-au calculat greșit taxele datorate, deoarece utilizatorul a achiziționat bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing nr. 1/25.05.2000, așa cum rezultă din factura fiscală nr. -/22.07.2003, pentru care s-ar fi putut pretinde numai taxe vamale, calculate la valoarea reziduală a bunului, de către utilizatorul - - în calitate de proprietar.
în dovedirea acțiunii s-au depus la dosar, în copie: actele constatatoare și procesele verbale de calculare a accesoriilor datoriei vamale, declarațiile vamale și contractele de leasing nr.1-4 încheiate de reclamantă cu utilizatorul - - Câmpina, decizia nr.39/09.05.2006 prin care pârâta DGFP Par espins contestația reclamantei, alte acte (filele 10-65 dosar fond).
în temeiul art.115 pr.civ. pârâta DGFP Paf ormulat întâmpinare -filele 76- 80 dosar fond -, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, datoria vamală a reclamantei nefiind prescrisă, conform art.141 alin. 1 și 187 alin. 1 din Legea 141/1997, termenul de prescripție fiind de 7 ani conform art.27 alin.5 OG nr.51/1997.
Pârâta a arătat că reclamanta nu și-a respectat obligația de a comunica organelor vamale expirarea contractelor de leasing și de a prezenta dovada achiziționării bunurilor de către utilizatorul - -, motiv pentru care organele vamale au calculat drepturile vamale potrivit art.144 alin.l și 2 din legea 141/1997 privind Codul Vamal al României, facilitatea calculării acestor drepturi la valorarea reziduală a bunurilor fiind prevăzute de OG 51/1997 numai în beneficiul utilizatorilor, nu și al societăților de leasing.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri și expertiză contabilă prin sentința nr.293 din 25.09.2007 Tribunalul Prahovaa admis acțiunea reclamantei,
anulat actele constatatoare nr.764-771/29.12.2005 și procesele verbale nr.59-68/23.05.2006 emise de Biroul Vamal P, precum și decizia nr.39/09.05.2006 a DGFP P, a exonerat reclamanta de plata sumei de 474.516 lei și a obligat pârâtele în solitar la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 lei onorariu expert și suma de 2000 lei onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Prahovaa reținut că în perioada 08.06-25.10.2000 reclamanta - - a prezentat pentru vămuire mai multe bunuri din import pentru care s-au întocmit declarații vamale, pentru aceste bunuri reclamanta având încheiate contracte de leasing cu utilizatorul - - Câmpina, pe o perioadă de 3 ani de la achitarea primei rate de leasing și a valorii reziduale în avans, bunurile importate fiind exceptate de la plata tuturor drepturilor de import, pe perioada de derulare a contractului de leasing.
S-a mai stabilit că prin actele constatatoare privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului de stat nr.764-771/29.12.2005 întocmite de Biroul Vamal P s-au recalculat drepturile vamale datorate de reclamantă la valoarea de 156.423 lei, deoarece nu s-au îndeplinit obligațiile prevăzute de OG 51/1997 privind operațiunile de leasing, iar contestația reclamantei a fost respinsă de pârâta DGFP P prin decizia nr. 39/09.05.2006.
Cu privire la excepția de prescriere a datoriei vamale invocate de către reclamantă, Tribunalul Prahovaa apreciat că nu este aplicabil termenul de 7 ani prevăzut de art.27 alin.5 din OG 51/1997 invocat de pârâtă pentru importul în regim de leasing, deoarece acesta vizează numai bun urile care urmează să fie restituite sau să primească o nouă destinație vamală, dacă părțile nu au convenit altfel, și nicidecum obligații de plată a taxelor vamale.
A considerat prima instanță că reclamanta nu datora taxe vamale întrucât în baza contractului de leasing din 25.05.2000, utilizatorul - - a achiziționat bunurile cu factura fiscală nr. -/22.07.2003, iar taxele vamale stabilite la valoarea reziduală a bunurilor trebuiau plătite de cumpărător, în calitate de proprietar.
Tribunalul Prahovaa concluzionat că necomunicarea îndeplinirii condițiilor de către utilizator, la expirarea contractului de leasing, de către reclamanta - SRL și neprezentarea de către aceasta a dovezii achiziționării bunurilor de către utilizatorul - -, autorităților vamale, nu este de natură să atragă obligația reclamantei importatoare la plata obligațiilor vamale, aspecte care nu au fost avute în vedere de expertul desemnat în cauză, care a calculat numai cuantumul taxelor vamale și a accesoriilor aferente, precizând însă că regimul vamal al bunurilor în litigiu este un regim vamal de import definitiv, cu exceptare de la plata drepturilor de import.
Instanța și-a însușit aceste considerente personale ale expertului și a admis acțiunea, cum s-a arătat anterior.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele pârâte.
Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Bac riticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că datoria vamală nu este prescrisă, față de prevederile art.141 alin.l și art.187 alin.l din legea 141/1997, deoarece termenul de prescripție de 5 ani i-a naștere în
momentul neîndeplinirii uneia dintre condițiile stabilite de regimul vamal de import definitiv, care în speță coincide cu data expirării contractelor de leasing, respectiv iunie- octombrie2003.
Recurenta a învederat că potrivit ar.27 alin.5 din OG 51/1997 termenul de prescripție pentru bunurile importate în regim de leasing este de 7 ani de la data introducerii în țară a bunurilor, astfel că la 29.12.2005 când s-a întocmit actele constatatoare a căror anulare se solicită, termenul de prescripție nu era expirat.
S-a arătat că și pe fond soluția instanței este greșită, deoarece reclamanta nu a achitat drepturile de import pentru perioada de derulare a contractelor de leasing conform art.27 alin.2 din OG 51/1997, dar la expirarea acestora, în cazul achiziționării bunurilor de către utilizatorul - -, aceasta din urmă urma să achite taxe vamale calculate la valoarea reziduală a bunurilor, care reprezintă valoarea de vânzare.
Recurenta a susținut că pentru aplicarea acestui text reclamanta în calitate de importator avea obligația să înștiințeze organele vamale, la expirarea contractelor de leasing, despre îndeplinirea clauzelor contractuale și să prezinte dovada achiziționării bunurilor de către utilizatorul - -, nerespectarea acestor obligații trăgând recalcularea drepturilor de import conform art.144 alin.l și 2 din >Legea 141/1997 privind Codul Vamal al României.
Recurenta DGFP Pac riticat la rândul său soluția primei instanțe în privința concluziilor ce vizează termenul de prescripție a plății taxelor vamale, susținându-se că acesta este de 5 ani, conform art.141 alin.l și 187 din legea 141/1997, dar în speță curgerea termenului a început de la data neîndeplinirii uneia din condițiile stabilite prin regimul vamal sub care mărfurile importate au fost plasate, conform art. 144 alin. 1 din Codul Vamal, adică la data expirării contractelor de leasing, iunie-octombrie 2003, așa încât actele de constatare contestate, întocmite la 29.12.2005, au recalculat taxele vamale datorare de intimata reclamantă în cadrul termenului legal de prescripție.
A arătat recurenta că și pe fond soluția primei instanțe este greșită, deoarece intimata reclamantă nu și-a respectat obligațiile legale, de a comunica organelor vamale, la data expirării contractelor de leasing, că s-a făcut vânzarea bunurilor către utilizator, deoarece dacă s-ar fi procedat astfel, utilizatorul ar fi fost urmărit pentru plata taxelor vamale la valoare reziduală, încălcarea acestei obligații de către importator atrăgând sancțiunea plății datoriei vamale pentru întreaga valoare a bunurilor importate, conform art. 148 alin.l din Legea 141/1997.
S-a mai arătat că datoria vamală a intimatei este de - lei și nu de 474.516 lei, sumă care nu rezultă din actele constatatoare, nici din contestația reclamantei și nici din decizia 39/2006 a DGFP P, neputând fi avută în vedere altă sumă rezultată din raportul de expertiză, care nu a fost comunicat.
La termenul de judecată din data de 27.02.2008 Curtea din oficiu a invocat excepția tardivității recursului formulat de pârâta Autoritatea Națională A Vămilor -Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții, în legătură cu care constată următoarele:
Recurenta pârâtă - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, a primit sentința nr.293/2007 a Tribunalului Prahova la data de 28 decembrie 2007, după cum rezultă din dovada comunicării de la fila 183 dosar fond.
Potrivit art.301 pr.civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea sentinței, iar recurenta a expediat recursul la data de 15.01.2008, după cum rezultă din plicul de fila 11 dosar recurs, ultima zi de declarare a recursului fiind 14.01.2008, astfel că urmează a se admite excepția de tardivitate invocată din oficiu de către instanță și a se respinge recursul acestei pârâte ca tardiv declarat.
Cu privire la recursul pârâtei DGFP P, Curtea reține următoarele:
Deși prima instanță a reținut corect că potrivit art.141 și 187 din Legea 141/1997 privind Codul Vamal al României termenul de prescripție a dreptului de a cerere plata taxelor vamale este de 5 ani și curge de la data acceptării și înregistrării declarației vamale de import, ceea ce reprezintă regula în acest domeniu, de la care însă legiuitorul a prevăzut și excepții, enumerate în cuprinsul art.144 alin.l din același act normativ, aceste nefiind analizate de prima instanță.
Astfel potrivit textului indicat anterior - art.144 alin.l Codul Vamal datoria vamală i-a naștere în momentul neîndeplinirii uneia din condițiile stabilite prin regimul vamal sub care mărfurile importate au fost plasate.
Mărfurile importate de intimata reclamantă în perioada iunie-octombrie 2000, s-au plasat sub regimul unui import definitiv, efectuat în baza OG 51/1997, iar termenul de prescripția al plății datoriei vamale începe să curgă din momentul neîndeplinirii uneia dintre condițiile acestui regim vamal, respectiv din momentul expirării celor 4 contracte de leasing (iunie - octombrie 2003), când intimata importatoare avea obligația să comunice organelor vamale încheierea contractelor, îndeplinirea condițiilor prevăzute în contractele încheiate cu utilizatorul - - și să prezinte dovada achiziționării bunurilor de către acesta, în raport cu această dată, termenul de prescripție a dreptului de a se solicita plata taxelor vamale, de către autoritățile competente, importatorului, care și-a încălcat obligațiile ce-i reveneau în baza OG 51/1997 nu expirase la data de 29.12.2005, când s- au întocmit actele constatatoare nr.764-771, care formează obiectul acestui litigiu, concluzia primei instanțe fiind greșită în privința termenului de prescripție.
Deși din considerentele hotărârii reiese că datoria vamală a intimatei reclamante ar fi prescrisă, prima instanță a procedat și la analizarea cauzei pe fond, considerând că nerespectarea de către intimata reclamantă a obligațiilor legale de anunțare a încheierii contractelor de leasing, și a îndeplinirii condițiilor acestora, respectiv a achiziționării bunurilor de către utilizatorul - -, informații de ce trebuiau comunicate autorităților vamale competente, nu atrage sancțiunea recalculării drepturilor vamale, apreciindu-se că oricum acestea au fost greșit stabilite, pentru întreaga valoare a bunurilor importate și nu pentru valoarea reziduală, pentru care trebuia urmărit utilizatorul și nu intimata importatoare.
Tribunalul Prahovaa constat că din factura fiscală nr. -/22.07.2003 a reieșit că utilizatorul a achiziționat bunurile, astfel că taxele vamale la valoare reziduală trebuiau plătite de acesta în calitate de cumpărător și proprietar.
Concluziile primei instanțe sunt greșite, deoarece intimata reclamantă a recunoscut că nu a comunicat organelor vamale, la expirarea termenului celor 4 contracte de leasing, îndeplinirea condițiilor prevăzute în aceste contracte, încheiate cu utilizatorul - - și nu a prezentat autorităților vamale dovada achiziționării
bunurilor importate de către utilizator, neîndeplinirea acestor obligații rezultate din OG 51/1997 atrăgând recalcularea taxelor vamale, în baza art. 144 alin. 1 și 2 din Legea 141/1997.
Motivația primei instanțe cum că utilizatorul trebuia urmărit pentru plata taxelor vamale calculate la valoarea reziduală a bunurilor este nefondată, deoarece aceasta reprezintă o facilitate prevăzută de OG nr.51/1997, numai în beneficiul utilizatorilor deveniți proprietari prin achiziționarea bunurilor, la expirarea contractelor de leasing și nu după această dată, acest beneficiu neputându-se aplica și importatorilor, care nu-și respectă obligațiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 148 alin. 1 din legea 141/1997 organele vamale au procedat corect la stabilirea cuantumului drepturilor de import pe baza elementelor de taxare din momentul nașterii datoriei vamale, care coincide cu data expirării contractelor de leasing, elementele de taxare fiind cele înscrise în declarațiile vamale de import la rubrica"baza de calcul a impozitelor", stabilindu-se obligații vamale în valoare de 156.423 lei în sarcina de plată a intimatei reclamante, conform art. 144 alin. 1 litera B, alin.2 și 3 din Legea 141/1997, privind Codul Vamal al României.
Prezentarea de către intimată, cu prilejul formulării contestației la DGFP P, a facturii fiscale nr. -/22.07.2003 în baza căreia utilizatorul - - a achiziționat în regim de leasing 3 dintre utilajele importate de intimată, nu justifică soluția primei instanțe deoarece, pe de o parte, facilitatea achitării taxelor vamale la valoarea reziduală a bunurilor putea fi aplicată numai dacă se făcea dovada vânzării acestora către utilizator, la expirarea contractelor de leasing, ori în speță această dovadă s-a făcut după 3 ani de la data expirării contractelor de leasing și oricum factura menționată anterior și depusă în copie la fila 64 dosar privește cumpărarea numai a 3 utilaje, pentru celelalte mașini și utilaje nefăcându-se nici un fel de dovezi privind încheierea contractelor de leasing, prin cumpărarea lor de către utilizator.
Pentru toate aceste considerente în baza dispozițiilor art.304 pct.9 pr.civ, curtea va admite recursul pârâtei DGFP P și va modifica în tot sentința, în sensul că va respinge acțiunea de contencios administrativ formulată de intimata reclamantă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P, cu sediul în P,-, județul P împotriva sentinței nr.293/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimata-reclamantă - SRL cu sediul în Câmpina,-, - 1, se. A,. 10, județul P, și în consecință:
Modifică în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Admite excepția tardivității formulării recursului pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, invocată din oficiu de către instanță.
Respinge ca tardiv recursul formulat de AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B, cu sediul în B, sector 6, nr.34-40, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - prin Direcția Regională Vamală B, cu sediul în B, sector 1, nr.18 împotriva sentinței nr.293/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red. / tehnored.
3 ex. / 4 martie 2008
1328/CA/2006 Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal Nr. Notificare 3120/2006
Președinte:Preda Popescu FlorentinaJudecători:Preda Popescu Florentina, Dinu Florentina, Chirica
