Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2997/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2997/2008

Ședința publică din 12 decembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Rodica Filip

JUDECĂTORI: Rodica Filip, Axente Irinel Andrei Sergiu

-- -

GREFIER: -

S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta - SRL, precum și recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B N, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI -, împotriva Sentinței civile nr. 835/CA din 16 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI -, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă primă înmatriculare.

La apelul nominal, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile se află la primul termen de judecată, recursul reclamantei este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și un timbru judiciar de 0,30 lei, iar recursul pârâtei este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs pârâta a solicitat, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei și în lipsă.

Se constată că recursurile sunt declarate și motivate în cadrul termenului procedural, precum și că au fost comunicate.

La data de 8 decembrie 2008 pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice a orașului - a înregistrat la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului reclamantei ca fiind nefondat, cu consecința menținerii sentinței civile atacate și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 835 din 16 septembrie 2008 Tribunalului Bistrița Ns -a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, precum și cererea de suspendare a cauzei pentru declanșarea procedurii prejudiciale prin sesizarea Curții Europene de Justiție pentru interpretarea art. 90 din Tratatul Comunității Europene invocate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-

S-a admis în parte acțiunea în contencios fiscal astfel cum a fost extinsă, formulată de reclamanta "", împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, și Administrația Finanțelor Publice a orașului -.

S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea actelor administrative nr. 5844/02.04.2008 și 6855/15.04.2008 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N;

Pârâții au fost obligați să restituie reclamantei diferența între taxa de primă înmatriculare achitată și taxa de poluare, actualizată cu rata dobânzii legale calculate de la data achitării și până la data plății efective.

Pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N și Administrația Finanțelor Publice a municipiului B solicitând anularea actului administrativ fiscal nr. 5844/02.04.2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N - Biroul Autorizări și supraveghetori fiscali și a actului administrativ fiscal nr. 6855/15.04.2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, și obligarea pârâtelor la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule, achitată de reclamantă în cuantum de 10.638,49 Ron, conform ordinului de plată nr. 123 din data de 12.03.2008, prin, actualizată cu rata dobânzii legale calculată până la restituirea efectivă.

În motivarea acțiunii se arată că prin cererea formulată și înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N sub nr. 5844/28.03.2008 reclamanta a solicitat restituirea taxei speciale de primă înmatriculare achitată de către aceasta cu ocazia înmatriculării autoturismului second-hand VOLKSWAGEN-AUTOUTILITARĂ, taxă calculată conform de calcul nr. 224 din 12.03.2008 și plătită conform ordinului de plată nr. 123 din data de 12.03.2008, prin

Ca urmare a acestei solicitări Direcția Generală a Finanțelor Publice B N - Biroul Autorizări și supraveghetori fiscali, a emis la data de 02.04.2008 actul administrativ fiscal cu nr. 5844 prin care s-a comunicat faptul că taxa de primă înmatriculare plătită de către reclamantă s-a făcut în baza Legii 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, art. 2141și 2142și ca atare taxa s-a încasat legal neputând fi restituită.

Împotriva actului administrativ fiscal cu nr. 5844/02.04.2008 reclamanta a formulat contestație pe cale administrativă, conform art. 205 și următoarele din OG92/2003 prin care a solicitat anularea acestuia și restituirea taxei de primă înmatriculare.

Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N a emis la data de 15.04.2008 actul administrativ fiscal nr. 6855 prin care arată faptul că actul a cărui anulare a fost solicitată pe calea contestației nu este un act administrativ fiscal, și, pe cale de consecință, solicitarea contestatoarei nu îndeplinește condițiile unei contestații așa cum este reglementată în art. 206 și art. 209 din OG92/2003.

În aceste condiții reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

În susținerea acțiunii reclamanta arată că taxa specială de primă înmatriculare auto a fost plătită în baza unui titlu nelegal, art. 2141și 2142Cod fiscal, care încalcă prevederile comunitare din domeniu și este stabilită în mod discriminatoriu.

În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României: "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare". 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.

Astfel, art. 25 din Tratatul interzice taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent taxelor vamale, între statele membre. Art. 90 vine în completare stabilind că nici un stat membru nu supune direct sau indirect, produsele celorlalte state membre unor impozite interne, de orice natură.-

Noțiunea "taxe cu efect echivalent" a fost definită de comisie în baza art. 226 din Tratatul, articol care prevede o procedură ce este folosită în situația în care un stat membru nu își respectă obligațiile asumate prin Tratatul, și în jurisprudența Curții de Justiție, pe baza art. 234 din Tratatul

Conform acesteia, prin taxe cu efect echivalent se înțelege: orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea, denumirea sau modul de aplicare, impuse unilateral de către un stat membru, autoritate publică asupra mărfurilor naționale sau străine, pentru că ele trec o frontieră, și care nu sunt taxe vamale în sens strict.

Reclamanta consideră că taxa specială de primă înmatriculare este o taxă cu efect echivalent taxelor vamale, (este o taxă pecuniară, impusă în mod unilateral de către o autoritate publică și prevăzută ca și în condiție pentru înmatricularea autoturismelor), în concluzie art. 2141și 2142din Codul fiscal încalcă prevederile comunitare pe care România s-a obligat să le respecte prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară. Diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.

Reclamanta mai susține că prevederile art. 90 au efect direct, ceea ce înseamnă că pot fi invocate de persoanele lezate în drepturi în fața organelor jurisdicționale naționale. Ca urmare a efectului direct al art. 90 par. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța în caz de sesizare, este datoare să constate că art. art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față.

Neputând fi aplicabile în dreptul intern aceste reglementări se impune concluzia ca taxa specială achitată pentru înmatricularea autoturismului de către contestator, în cuantum de 10.638,49 RON, a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea art. 90 par. 1 al Tratatului.

În susținerea acțiunii reclamanta a depus copiile dovezii achitării taxei în litigiu, a cererii de restituire, a răspunsurilor primite de la pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N și a contestației formulate împotriva primei adrese primite de la pârâtă.

Pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate lipsa calității sale procesuale pasive cu motivarea că sediul reclamantei este în localitatea - și că taxa de primă înmatriculare a fost achitată la Trezoreria -.

În ședința publică din data de 10 iunie 2008, instanța a pus în discuția părților excepția invocată după care a admis excepția și a dispus împrocesuarea în cauză în calitate de pârâtă a Administrației Finanțelor Publice - în locul Administrației Finanțelor Publice B, care nu s-a prezentat în instanță printr-un reprezentant al său și nu a depus apărări în scris.

Ulterior reclamanta a depus la dosar și o cerere de extindere de acțiune prin care a chemat în judecată în calitate de pârât a Administrației Finanțelor Publice a orașului -.

La rândul său pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N a formulat întâmpinare prin care a solicitat: 1) în temeiul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei () a invocat necesitatea declanșării procedurii de trimitere prejudicială în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene; 2) respingerea acțiunii formulate ca inadmisibilă; 3) respingerea ca neîntemeiată și nelegală a acțiunii introductive.

În motivarea întâmpinării se arată, în esență, că în susținerea pretențiilor sale reclamanta a invocat dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul și dispozițiile art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003, susținând că acestea din urmă sunt compatibile cu cele din Tratat, și atunci când o asemenea problemă este ridicată în fața unei jurisdicții naționale, aceasta este ținută să sesizeze Curtea de Jurisdicție a Comunității Europene, potrivit art. 234 din Tratatul Comunității Europene.

Referitor la inadmisibilitatea acțiunii reclamantei se arată că înscrisurile atacate de reclamantă, respectiv cele două adrese emise de DGFP nu constituie acte administrativ fiscale în sensul dispozițiilor cuprinse în Codul d e procedură fiscală, unde la art. 41 se arată că "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale". Astfel, acestea nu pot fi contestate potrivit procedurii prevăzute de art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală, iar pe de altă parte, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal, se poate adresa instanței de contencios administrativ cu o acțiune pentru anularea actului și repararea pagubei.

Pe fond se solicită respingerea acțiunii reclamantei, ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că răspunsul comunicat de DGFP, prin adresele atacate de reclamantă, este legal și temeinic și potrivit art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 reclamanta datorează taxa specială de înmatriculare, taxă ce se aplică nu numai autoturismelor rulate, ci și autoturismelor noi produse în țară și străinătate, legea nefăcând nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa datorându-se situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.

Se mai susține că din analiza dispozițiilor comunitare invocate de reclamantă și a dispozițiilor interne aplica bile în speță, nu rezultă că ar exista o contradicție sau incompatibilitate între acestea, deoarece taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă de poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului, și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la. în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu normă de poluare mare (de menționat că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.02.2002 și a celor cu Euro 2). Luând în considerare criticile opiniei publice și recomandările Comisiei Europene, Guvernul României a luat decizia de reconsiderare a filozofiei taxei pe poluare auto, fiind propus un proiect de act normativ prin care se va stabili un nou sistem de taxare care să urmărească promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant și nivel redus de emisii, și prin urmare dispozițiile cuprinse în art. 2141-2143Cod fiscal au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare, nefiind încălcat principiul libertății circulației mărfurilor.

Ulterior Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N a depus o completare la întâmpinare prin care a solicitat instanței, în principal respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamantă pentru motivele deja arătate în întâmpinare, iar în secundar, în situația admiterii acțiunii reclamantei, se solicită să se dispună restituirea doar în parte a taxei achitate de reclamantă, în sensul prevederilor art. 11 din nr.OUG 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.

În motivarea completării întâmpinării se apreciază că taxa specială achitată de reclamantă a fost legal încasată, întrucât dispozițiile cuprinse în art. 2141-2143din Legea 571/2003 privind Codul fiscal nu încalcă principiul liberații de circulație a mărfurilor, motiv pentru care se solicită respingerea acțiunii reclamantei.

Așa cum s-a arătat în întâmpinare Comisia Europeană nu a contestat instituirea taxei, ci a solicitat doar reașezarea modalității de calcul, recomandarea fiind de reducere a taxei pe măsură ce valoarea autoturismului scade. În acest sens cu 1 iulie 2008 intrat în vigoare OUG50/2008 prin care s-a instituit taxa de poluare pentru autovehicule, moment de la care au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2143din Legea 571/2003.

În subsidiar, în situația în care instanța va admite cererea reclamantei, pârâta solicită să se țină seama de prevederile OUG50/2008 pentru instituirea taxei pentru poluare pentru autovehicule (care a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008) în sensul că reclamantei i se poate acorda cel mult diferența dintre taxa de primă înmatriculare achitată și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.

Pârâta precizează că la art. 11 din OUG50/2008 se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.

Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule este reglementată de Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexa la Hotărârea Guvernului 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG50/2008, unde se arată că atunci când taxa specială achitată în perioada sus-menționată este mai mare decât taxa de poluare rezultată din aplicarea prevederilor OUG50/2008, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.

Prima instanță a respins excepțiile invocate, reținând că trimiterea prejudicială în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, instanța reține că Curtea de Justiție Europeană s-a mai pronunțat în chestiunea taxelor de primă înmatriculare, iar, pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 234 alin. 2 din Tratat, instanțele naționale nu sunt obligate să ceară Curții de Justiție să decidă cu privire la interpretarea dreptului comunitar atunci când hotărârea ce urmează a se pronunța de instanța națională este susceptibilă de a fi atacată potrivit dreptului intern.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, se reține că într-adevăr cele două adrese de răspuns a căror anulare se solicită de reclamantă nu au calitatea de acte administrativ-fiscale în sensul în care acestea sunt definite de dispozițiile art. 41 din nr.OG 92/2003 modificată, deoarece prin aceste adrese nu se stabilesc, nu se modifică și nu se sting drepturi și obligații fiscale, ci numai i se aduce la cunoștință reclamantei punctul de vedere al pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N referitor la caracterul legal al taxei de primă înmatriculare, respectiv la natura juridică al primei adrese de răspuns.

Obligația fiscală de achitare a taxei menționate a luat naștere direct în baza prevederilor art. 21412142Cod fiscal, în prezent abrogate, anterior emiterii celor două adrese, când a avut loc și achitarea efectivă a taxei de către reclamantă.

Dar acțiunea reclamantei este admisibilă deoarece are ca obiect refuzul nejustificat al organului administrativ de a soluționa favorabil cererea de restituire a taxei menționate în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, tribunalul a reținut că prin cererea nr. 5844/28.03.2008 adresată pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, reclamanta solicită restituirea taxei speciale de primă înmatriculare auto, plătită în temeiul art. 2141și 2142Cod fiscal cu ocazia înmatriculării autoturismului second-hand VOLKSWAGEN AUTOUTILITARĂ, plată atestată prin ordinul de plată nr. 123 din data de 12.03.2008, prin, în cuantum de 10.638,49 Ron, în contul erului Finanțelor Publice - Trezoreria.

Prin adresa nr. 5844/02.04.2008, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N răspunde la cererea reclamantei și îi comunică faptul că taxa specială de primă înmatriculare s-a făcut în baza art. 2141și 2142din Legea nr. 571/2003 și ca atare, taxa s-a încasat legal și nu poate fi restituită.

Nemulțumită de răspunsul primit reclamanta formulat contestație ( 10-12), solicitând anularea actului administrativ fiscal nr. 5844/02.04.2008 și restituirea taxei speciale de primă înmatriculare achitată, în cuantum de 10.638,49 Ron, însă DGFP nu a dat curs solicitărilor reclamantei și, prin adresa nr. 6855/15.04.2008, i-a comunicat că actul cu nr. 5844/2008 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice B N nu constituie act administrativ fiscal în sensul art. 41 din Codul d e procedură fiscală și prin urmare, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură fiscală.

Ulterior, a fost adoptată nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule ce a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 și cu privire la care nu s-a constatat până la data pronunțării prezentei sentințe că ar fi în contradicție cu prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și cu celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.

Prin prevederile art. 14 alin. 2 din ordonanță sunt abrogate în mod expres art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 prin care a fost stabilită taxa de primă înmatriculare.

De asemenea, prin prevederile art. 11 din nr.OUG 50/2008 se dispune că "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta Directia Generala a Finantelor Publice B N, solicitând admiterea recursului si modificarea in parte a sentintei atacate in sensul exonerarii paratelor de la plata dobanzii legale la suma acordata de catre instanta, respectiv diferenta dintre taxa de prima inmatriculare achitata si taxa de poluare.

În motivarea recursului pârâta a arătat că începand cu 1 iulie 2008 intrat in vigoare OUG50/2008 prin care s-a instituit taxa de poluare pentru autovehicule, si prin care au fost abrogate prevederile art. 2141- 2143din Legea 571/2003, care reglementau taxa speciala de prima inmatriculare.

La art.11 din OUG50/2008 s-a instituie temeiul pentru restituirea diferentei dintre suma achitata de contribuabil in perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008,cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule.

Procedura de restituire a sumelor reprezentand diferenta intre taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si taxa pe poluare pentru autovehicule este reglementata la Cap. VI, Sectiunea 1, art.6 din Anexa la Hotararea Guvernului 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicarea OUG50/2008.

OUG 50/2008 nu prevede acordarea de dobanzi sau majorari la diferenta de taxa care urmeaza a se restitui contribuabililor.

Pentru acest motiv apreciază ca se impunea respingerea capatului de cerere privind acordarea dobanzii legale ca neintemeiat, avand in vedere si faptul ca incasarea taxei de prima inmatriculare s-a facut in temeiul legii.

In plus, conform prevederilor art.10 din.OG9/2000 dobanzile percepute sau platite de catre erul Finantelor Publice se stabilesc prin reglementari specifice.

Mai mult de atat, apreciază ca nu poate fi retinuta vreo culpa a celor doua parate in ce priveste restituirea diferentei dintre cele doua taxe, data fiind ca reclamanta avea posibilitatea ca incepand cu data intrarii in vigoare a OUG50/2008, sa depuna o cerere de restituire a acestei diferente la organul fiscal competent.

In lipsa acestei cereri, ce trebuia insotita de documentatia prevazuta de actul normativ respectiv, paratele nu au putut proceda la restituirea diferentei de taxa catre reclamanta.

Prin recursul declarat de reclamanta, s-a solicitat modificarea hotărârii atacata in sensul admiterii actiunii reclamantei si anularii actului administrativ fiscal nr. 5844/02.04.2008 emis de Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului B - N - VS Biroul Autorizari si supraveghetori fiscali și a actului administrativ fiscal nr.6855/ 15.04.2008 emis de P - BN, precum si obligarea paratelor la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule, achitată de reclamanta în cuantum de 10.638,49 RON, conform ordinul de plata nr.123 din data de 12.03.2008 actualizată cu rata dobanzii legale calculată pana la restituirea efectivă.

În subsidiar s-a solicitat casarea hotararii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului reclamanta a arătat că instanta, in considerentele hotararii, a retinut in mod gresit faptul ca inscrisurile solicitate de reclamantă a fi anulate, nu au calitate de acte administrativ fiscale in sensul in care acestea sunt definite de dispozitiile art. 41 din OG nr. 92/2003 modificata, fiind doar adrese de raspuns ale institutiilor intimate referitoare la caracterul legal al taxei de prima inmatriculare. Asa cum a arătat și in cadrul actiunii formulate, reclamanta a fost nevoita sa achite taxa speciala de prima inmatriculare, ea fiind o conditie prealabila inmatricularii autoturismelor second hand importate dintr-un stat UE. In conditiile in care nici un organ administrativ din Romania implicat in procedura inmatricularii (cel care incaseaza taxa, cel care inmatriculeaza autoturismul, si nici erul Finantelor Publice) nu emite un act fiscal, titlu de creanta, care sa materializeze obligatia de plata a taxei, considera ca insasi aceasta obligatie echivaleaza cu existenta unui act administrativ de obligare la plata. In speta, actul administrativ vatamator pentru reclamantă, il constituie insasi plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată prin dispozitile Legii 544/2004 privind contenciosul administrativ si ale OG 92/2003 privind Codul d e procedura fiscala, este realizat prin cererea si respectiv contestatia depusa de reclamant la organul competent. Actele emise de intimata B - N sunt acte unilaterale, ce exprima vointa unilaterala a autoritatii emitente de a respinge cererea de restituire a taxei de prima inmatriculare. Aceste acte au fost emise in regim de putere publica si in vederea executarii in concret a legii.

Asadar "adresele" emise de - B - N, constituie acte administrative fiscale, in sensul art. 41 din OG 92/2003, intrucat sunt emise de un organ fiscal competent, si privesc drepturi si obligatii fiscale, fiind cenzurabile pe calea contenciosului administrativ, intrucat constituie acte administrativ fiscale in sensul art.2 alin. 1 lit.c din Legea 544/2004.

Instanta a facut in mod gresit aplicarea dispozitiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008 admitand numai in parte actiunea reclamantei, in sensul obligarii paratelor la plata catre reclamanta a diferentei dintre cele doua taxe. Taxa speciala de prima inmatriculare a fost achitata de reclamanta in baza dispozitiilor art. 214 ind.l si art.214 ind.2 din Codul fiscal, (dispozitii care au incalcat prevederile comunitare din domeniu fiind ulterior abrogate) si nu in baza OUG. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicole. In aceasta ordine de idei s- subliniat faptul ca OUG 50/2008 nu poate retroactiva, aplicandu-se doar pentru viitor, adica pentru taxele platite ulterior intrarii in vigoare. Mai mult decat atat, chiar in conditiile instituirii noii taxe de poluare (care practic se diferentiaza de taxa de prima inmatriculare prin denumire si modalitatea de calcul), aceasta isi pastreaza regimul juridic al taxelor cu efect echivalent taxelor vamale (orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea, denumirea sau modul de aplicare, impuse unilateral de către un stat membru, autoritate publică asupra mărfurilor naționale sau străine, pentru că ele trec o frontieră, și care nu sunt taxe vamale în sens strict)interzise prin dispozitiile art. 25 din Tratatul CE. In conceptia reclamantei nu este posibil ca o taxa nelegal stabilita sa produca efecte, fie chiar si prin compensarea cu o taxa legala, instituita ulterior. Instanta practic prin admiterea in parte a actiunii reclamantei, a acordat altceva decat ceea ce s-a cerut prin actiunea formulata.

Pe fondul cauzei a mai aratat faptul ca prin instituirea taxei speciale de prima inmatriculare, Romania a incalcat dispozitiile comuni tare in materie, mai precis art.90, insituind un regim discriminatoriu. Astfel, pentru autoturismele cumparate dintr-un alt stat membru, si aduse in Romania, se impune plata unei taxe de prima inmatriculare, in conditiile in care aceste autoturisme au fost deja inmatriculate intr-un alt stat comunitar. Iar in privinta autoturismelor rulate, cumparate din Romania, stat comunitar de la 01.01.2007, nu se percepe taxa de prima inmatriculare, cu ocazia indeplinirii procedurii necesare de reinmatriculare.

Diferenta de aplicare a taxei demonstrata in modul aratat a introdus un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in Romania din Comunitatea Europeana, fiind astfel incalcata liberea circulatie a marfurilor ( principiu fundamental al Comunitatii si element al realizarii pietei interne) Incalcarea normei comunitare consta, dupa cum a mai aratat ca autoturismele cumparate din alt stat membru nu au beneficiat de acelasi tratament juridic si fiscal ca cele cumparate din Romania.

Efectul direct al art.90 CE permite contestarea drepturilor prevazute de dreptul comunitar in fata instantelor nationale, si incalcate prin acte adoptate in dreptul intern.

Prin întâmpinarea depusă pârâta Directia Generala a Finantelor Publice B-N, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantei.

În susținerea poziției procesuale pârâta a arătat că în fapt, reclamanta a formulat o cerere, prin care a solicitat Directiei Generale a Finantelor Publice B-N restituirea taxei speciale achitata in contului bugetului de stat, in anul 2008 in cuantum de 10.638,49 lei.

Prin adresele nr. 5844/02.04.2008 si nr. 6855/15.04.2008, B-N a transmis reclamantei raspuns la cerere, in sensul ca taxa a fost legal incasata si in consecinta nu poate fi restituita.

Prin actiunea in contencios reclamanta solicita anularea celor doua adrese si restituirea taxei achitate, actualizata cu rata dobanzii legale calculate pana la restituirea efectiva.

Prin Sentinta civila nr. 835/16.09.2008 Tribunalul B-N a respins ca neintemeiata exceptia inadmisibilitatii actiunii, precum si cererea de suspendare a cauzei pentru declansarea procedurii prejudiciale prin sesizarea Curtii Europene de Justitie, a admis, in parte, actiunea reclamantei, a respins ca nefondat capatul de cerere privind anularea actelor administrative nr. 5844/02.04.2008 si nr. 6855/15.04.2008 emise de B-N, a obligat paratii sa restituie reclamantei diferenta intre taxa de prima inmatriculare achitata si taxa de poluare, actualizata cu rata dobanzii legale calculate de la data achitarii si pana la data platii efective.

Considera ca solutia primei instante este intemeiata, cu exceptia dispozitiei privind acordarea dobanzilor legale calculate de la data achitarii si pana la data platii efecțive, pentru care a declarat recurs impotriva solutiei instantei de fond.

Instanta de fond a retinut in mod corect ca adresele a caror anulare se solicita nu au calitatea de acte administrative fiscale in sensul dispozitiilor cuprinse in Codul d e proc. fiscala, unde la art. 41 se arata ca "in intelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este acul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale" si in consecinta a respins capatul de cerere privind anularea adreselor emise de B-

Considera ca instanta de fond in mod corect a facut aplicarea prevederilor art. 11 din nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare si in consecinta a admis numai in parte actiunea reclamantei, respectiv pentru diferenta dintre cele doua taxe. S-a retinut ca incepand cu data de 01.07.2008 a intrat in vigoare nr.OUG 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare pentru autovehicule, moment de la care au fost abrogate dispozitiile art. 2141 - 2143 din Codul fiscal. Pentru punerea in aplicare a actului normativ prin nr.HG 686/2008 au fost adoptate Norme metodologice de aplicare. Prin noul act normativ s-a stabilit un nou sistem de taxare care urmareste promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant si nivel redus de emisii, in spiritul politicii europene in domeniul energiei si a mediului

La art. 11 din nr.OUG 50/2008 se arata ca "taxa rezultata ca diferenta intre suma achitata de contribuabil in perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta".

Procedura de restituire este reglementata in art. 6 din Normele metodologice, unde se arata ca atunci cand taxa speciala achitata in perioada mai sus mentionata este mai mare decat taxa pe poluare rezultata din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentand diferenta de taxa platita.

Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

Recursul este fondat și urmează a fi admis.

Prin OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr. 343/2006, lege ulterior modificată prin OUG nr. 110/2006.

Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.

Actul atacat întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.

În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii.

De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.

Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.

Curtea mai reține că tribunalul a făcut aplicarea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei.

Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea urmează să admită recursul și să modifice sentința recurată în sensul că va obliga pârâtele la restituirea sumei de 10.638,49 RON reprezentând integral taxa specială de primă înmatriculare achitată de către recurentă, actualizată cu dobânda legală de la data achitării până la data plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către recurenta - SRL în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B N, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI - având ca obiect Sentința civilă nr. 835/16.09.2008 pronunțată de către Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința recurată și în consecință:

Obligă pârâtele la restituirea sumei de 10.638,49 RON reprezentând integral taxa specială de primă înmatriculare achitată de către recurentă, actualizată cu dobânda legală de la data achitării până la data plății efective.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 12.12.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Rodica Filip, Axente Irinel Andrei Sergiu

- - --- - -- -

GREFIER

-

Red.

3 ex./23.12.2008

Președinte:Rodica Filip
Judecători:Rodica Filip, Axente Irinel Andrei Sergiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2997/2008. Curtea de Apel Cluj