Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3.043
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Gabriel Adrian
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B M împotriva sentinței civile nr.2308 pronunțată în data de 29.06.2009, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimatul având ca obiect anulare act de control taxe și impozite-taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 24.11.2009 se înregistrează din partea intimatului concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentelor la plata de cheltuieli de judecată, sens în care se anexează înscrisuri.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.308 din 29.06.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșs -au respins excepțiile formulate de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul - împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M și în consecință, s-a anulat actul administrativ emis de BMp rivind soluționarea contestației înregistrată de reclamant sub nr. 19.063/04.07.2008
Totodată, s-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 5.752 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr. -/30.08.2007, pârâta Administrația Finanțelor Publice BMf iind obligată să restituie reclamantului suma de 5.752 lei, cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
În final, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, în rejudecare, după casare cu trimitere dispusă prin decizia civilă nr. 759/2009 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de APEL CLUJ, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit îndrumarului dat de Curtea de APEL CLUJ - Secția Comercială, de contencios Administrativ și fiscal instanța de fond va verifica dacă există mandatul reclamantului către avocatul semnatar al acțiunii de contencios administrativ prin audierea acestuia urmând a stabili fără echivoc dacă acesta a fost dat iar dacă a fost cui anume.
Instanța a solicita reclamantului să facă dovada incidenței prevederilor art. 90 din Tratatul CE prin depunerea înscrisurilor care să dovedească existența unei alte înmatriculări într-unul din statele membre UE anterior momentului achiziționării sale de către reclamant.
Instanța procedând îndrumărilor date, obligatorii potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă a procedat la întocmirea unei adrese către Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de conducere și Înmatriculare vizând data primei înmatriculări a autovehiculului reclamantului și țara de origine a acestuia.
Urmare relațiilor comunicate, autoturismul reclamantului marca VOLKSWAGEN a fost înmatriculat prima dată la data de 01.06.2001, țara de origine fiind Belgia.
La dosar s-a depus un nou contract de asistență juridică semnat personal de reclamant, prin care a angajat același avocat pentru susținerea cauzei. Mandatul acordat personal avocatului care a semnat inițial acțiunea introductivă, dar a angajat prin intermediul - Filiala M - Agenția BMa fost astfel confirmat ulterior prin manifestarea de voință a reclamantului.
Persoana fizică dobândește astfel calitatea de reclamant, în nume propriu, fără a mai fii reprezentată de un terț, stabilind în mod direct contractul de asistență juridică cu apărătorul ales, îndeplinindu-se astfel condițiile esențiale de promovare a unei acțiuni în justiție.
demersului judiciar inițial determină instanța să considere excepția invocată de către pârâta Administrația Finanțelor publice cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință și de exercițiu a - Filiala M ca fiind fără obiect la acest moment, apreciind că nu se mai impune analizarea acesteia.
Referitor la excepția prescripției procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din legea 554/2004, instanța a constatat că aceasta nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal, și nu în baza unui act administrativ.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 7 ind. 1 din Legea nr. 554/2004 care arată că în cazul actului administrativ normativ, plângerea poate fi formulata oricând, deci acțiunea este imprescriptibilă.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtă, instanța a constatat ca procedura de infrigement și cea a recursului prealabil sunt proceduri facultative pentru instanțele interne, și sunt aplicate la aprecierea instanței doar în situația în care textele actelor normative comunitare sunt primitoare de mai multe înțelesuri putând conduce la soluții diferite. Or, în cazul de speță, textul Tratatului european invocat în apărare de către reclamanta, este foarte clar și fără echivoc stabilește interdicția de stabilire a unor taxe noi peste cele prevăzute și asumate de statele membre, inclusiv de România.
Având în vedere cele de mai sus, excepțiile au fost respinse.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Întrucât instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasare, Direcția Generală a Finanțelor Public emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată. Atât această decizie, cât și adresa Administrația Finanțelor Publice constituie acte administrative fiscale în sensul art. 41 din OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât sunt emise de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 544.
Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
Cât privește dobânda legală, instanța a apreciat că aceasta este justificată în baza art. 3 din nr.OG 9/2000 și s-a dispus calcularea de la data efectuării plății și până la restituirea sumei.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 și art. 3041.pr.civ. pârâta a arătat că sentinta recurată este lipsită de temei legal, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și a acordat mai mult decât s-a cerut.
Referitor la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 6.pr.civ. pârâta a învederat faptul că prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale de la data înregistrării acțiunii sale la instanță, iar aceasta a acordat dobânda de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, în acest fel acordând mai mult decât s-a cerut.
O altă critică formulată de pârâtă, se referă la faptul că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece răspunsul comunicat reclamantului nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41.pr.fisclă, motiv pentru care contestația reclamantului înregistrată la organul fiscal emitent al răspunsului nu a fost analizată ca o cale administrativă de atac.
De asemenea, a mai arătat pârâta, dreptul la restituirea taxei nu i-a fost lezat reclamantului prin răspunsul comunicat de organul fiscal, având în vedere că acest răspuns nu reprezintă un act administrativ fiscal, astfel că nu în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 205 alin. 2 din nr.OG 92/2003.
Cu privire la dispozitiile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, pârâta a relevat că deși componenta de mediu nu era clar evidențiata la data plății taxei speciale de înmatriculare, prin restituirea diferenței dintre taxa de înmatriculare si taxa pe poluare care ar fi fost datorată, se creează o egalitate între cei care plătesc taxa pe poluare după data de 1 iulie 2008 si cei care au încasat diferența de taxa.
De asemenea, a susținut pârâta, acțiunea în contencios administrativ a fost introdusă după intrarea în vigoare a dispozițiilor nr.OUG 50/2008, astfel că soluționarea litigiului trebuia făcută raportat la dispozițiile noului act normativ si nu la dispozitiile Codului Fiscal în temeiul cărora reclamantul a achitat taxa specială de înmatriculare.
Cu privire la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală în temeiul art. 3 din nr.OG 9/2000 deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de pr.fiscală, având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății, motiv pentru care sentința este nelegală.
Pe de alta parte, mai relevă pârâta, instanța a acordat dobânda legală de la data achitării taxei speciale de înmatriculare, desi petitul formulat de reclamant cu privire la dobânda legala era de 0.1 % de la data de înregistrării acțiunii la instanță.
În consecință, pârâta pretinde că în mod gresit instanta de fond nu a acordat dobânda de la data pronunțării sentintei, întrucât organul fiscal nu avea temei legal pentru restituirea taxei de înmatriculare si numai instanta de judecată poate face abstractie de legislatia internă si să facă aplicarea directă a dreptului comunitar.
O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de judecată a acordat în mod nelegal cheltuieli de judecată, deoarece reprezentantul reclamantului nefiind parte în proces, față și de dispozițiile art. 1108 Cod civil, cheltuielile judiciare nu sunt admisibile.
În continuarea motivelor de recurs, pârâta a reiterat faptul că luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul a luat decizia de reconsiderare a filosofiei speciale auto redefinind-o ca o taxa pe poluare prin nr.OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Intrucât modalitatea de calcul a celor două taxe a fost diferită, nr.OUG 50/2008 a prevăzut restituirea sumelor încasate în plus, peste cuantumul taxei pe poluare si prin aceasta nu au fost încălcate drepturile reclamantului.
În sprijinul poziției sale, pârâta a invocat mai multe tratate și protocoale la care România este semnatară.
Față de aceste considerente, pârâta apreciază că autovehiculele înmatriculate până la data de 1 ianuarie 2007 au fost supuse unor conditii de mediu - minim Euro 3, accizele plătite de autovehiculele mari generatoare de poluare, iar a supune si aceste autovehicule unei taxe pe poluare ar însemna o dublă discriminare față de cele care au plătit taxa de primă înmatriculare sau care plătesc taxa pe poluare, acestea putând fi autovehicule EURO sau cu un nivel ridicat de emisii poluante.
Prin concluziile formulate, reclamantul - a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs ( 10 - 16)
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la eventuala incidență a disp. nr.OUG 50/2008, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Referitor la obligația de plată a dobânzii, Curtea constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii începând cu data de 21.08.2008. Instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii începând cu data achitării taxei speciale de primă înmatriculare, în speță, data de 30.08.2007.
În baza principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea formulată de către reclamant, în privința datei la care poate fi acordată dobânda, astfel încât în această privință hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată în considerarea disp. art. 304 pct. 6.pr.civ.
Acordarea dobânzii reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea la repararea prejudiciului patrimonial cauzat celor cărora li s-au perceput taxe ce contravin normelor comunitare.
Desigur, se relevă prin demersul în fața instanței că dobânda se raportează la cea instituită de normele fiscale. Această susținere nu poate fi primită întrucât situația dată în cauză nu se încadrează în cele prevăzute de art. 112, art. 124 și urm. pr.fiscală; obligația se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale și în acest context sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun respectiv nr.OG 9/2000.
Prin urmare Curtea reține că obligațiile care au ca obiect o sumă de bani daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală prevăzută de OG nr.9/2000 iar aceasta se datorează de la momentul la care intimatul a primit răspunsul respectiv a fost lipsit așa cum solicită prin acțiune 21.08.2008.
Așadar față de cele arătate în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice BMî mpotriva sentinței civile nr. 2.308 din 29 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o va modifica în parte în sensul că:
Va obliga pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B-M să achite intimatului - dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000 începând cu data de 21.08.2008 și până la restituirea efectivă.
Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
În baza art. 274 și art. 276.pr.civ. pârâta-recurenta B M va fi obligată să achite reclamantului -, cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 500 lei, sumă stabilită proporțional cu măsura în care sentinta primei instante a fost mentinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BMî mpotriva sentinței civile nr. 2.308 din 29 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B-M să achite intimatului - dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000 începând cu data de 21.08.2008 și până la restituirea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă recurentele, în solidar, să achite intimatului - suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - --- -
Red./15.12.2009
Dact./6 ex.
Jud.fond..
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș, Gabriel Adrian
