Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 3122/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3122/2009
Ședința publică de la 03 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Monica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile nr. 853 din 06.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta reprezentată de FILIALA M - AGENȚIA B M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Se mai menționează faptul că nu s-a depus la dosar contractul de asistență juridică, conform dispozițiilor instanței de la termenul anterior.
Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 853 din 06.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-a dmis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice B M și Direcția Generală a Finanțelor Publice B M și în consecință au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 3.519 lei reprezentând diferența dintre suma de 5.649 lei achitată, cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul marca Renault Laguna II cu număr de înmatriculare -, cu chitanța nr.- și suma de 2.130 lei, ce i-a fost restituită prin Decizia de restituire nr.22154/20.08.2008, cu dobândă legală începând cu data de 20.08.2008 și până la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamanta a achitat în contul Trezoreriei BMs uma de 5.649 cu chitanța nr.-/25.07.2007, cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Prin cererea adresată Administrației Finanțelor Publice BMr eclamanta a solicitat restituirea taxei ca fiind contrară reglementărilor comunitare, pârâta Administrația Finanțelor Publice BMr estituindu-i prin decizia nr.22154/20.08.2008 suma de 2130 lei ca diferența dintre taxa specială pentru autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule introdusă prin nr.OUG50/2008, potrivit normelor metodologice ale acesteia aprobate prin nr.HG686/2008.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1.08.2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni.
Pe de altă parte, dispozițiile OUG 50/2008 abrogă art. 214 indice 1 - 214 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța consideră că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la 01.07.2008 nu se mai încasează.
Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, tribunalul a apreciat că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzilor legale potrivit art.3 din nr.OG9/2000 începând cu data restituirii diferenței de taxă (20.08.2008) și până la plata efectivă.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantei a fost admisă în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta.
În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 3041.proc.civ. pârâta a arătat că sentința recurată este lipsită de temei legal, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și a acordat mai mult decât s-a cerut.
De asemenea, a mai arătat pârâta, dreptul la restituirea taxei nu i-a fost lezat reclamantului prin răspunsul comunicat de organul fiscal, având în vedere că acest răspuns nu reprezintă un act administrativ fiscal, astfel că nu în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 205 alin. 2 din nr.OG 92/2003.
În continuarea motivării recursului, pârâta a relevat că prin Decizia nr. 499/2009 Curtea Constituțională a statuat că taxa specială de primă înmatriculare reglementată de art. 2141-3Cod fiscal, în temeiul cărora reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare avea un pronunțat caracter de taxă de poluare, având în vedere și anexa nr. 4 din Legea nr. 346/2006.
Pârâta a arătat că actul administrativ-fiscal, respectiv documentul conținând calculul taxei de înmatriculare, a fost emis potrivit Ordinului nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calcul taxei speciale și nu a fost contestat de reclamant care a plătit voluntar taxa specială de înmatriculare.
Cu privire la dispozițiile nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, pârâta a relevat că reclamantul are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa pe poluare.
A mai susținut pârâta că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, a fost definită drept taxă de poluare, dar aceasta nu poate acredita ideea că se instituie taxa de poluare pentru trecut prin restituirea diferenței dintre taxa specială de înmatriculare și taxa de poluare.
Cu privire la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală în temeiul art. 3 din nr.OG 9/2000, deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de pr.fiscală, având în vedere raportul juridic de drept material fiscal dedus judecății, motiv pentru care sentința este nelegală.
În consecință, pârâta pretinde că în mod greșit instanța de fond nu a acordat dobânda de la data pronunțării sentinței, întrucât organul fiscal nu avea temei legal pentru restituirea taxei de înmatriculare si numai instanța de judecată poate face abstracție de legislația internă si să facă aplicarea directă a dreptului comunitar.
O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de judecată a acordat în mod nelegal cheltuieli de judecată, organul fiscal neavând nici o culpă în faptul că taxa a fost achitată voluntar de reclamant, iar mai apoi acestuia i s-a restituit diferența achitată în plus.
În continuarea motivelor de recurs, pârâta a reiterat faptul că luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul a luat decizia de reconsiderare a filosofiei speciale auto redefinind-o ca o taxa pe poluare prin nr.OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Întrucât modalitatea de calcul a celor două taxe a fost diferită, nr.OUG 50/2008 a prevăzut restituirea sumelor încasate în plus, peste cuantumul taxei pe poluare si prin aceasta nu au fost încălcate drepturile reclamantei.
În sprijinul poziției sale, pârâta a invocat mai multe tratate și protocoale la care România este semnatară.
Față de aceste considerente, pârâta apreciază că autovehiculele înmatriculate până la data de 1 ianuarie 2007 au fost supuse unor condiții de mediu - minim Euro 3, accizele plătite de autovehiculele mari generatoare de poluare, iar a supune si aceste autovehicule unei taxe pe poluare ar însemna o dublă discriminare față de cele care au plătit taxa de primă înmatriculare sau care plătesc taxa pe poluare, acestea putând fi autovehicule EURO sau cu un nivel ridicat de emisii poluante.
Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. ( 9-15). Această întâmpinare a fost formulată prin intermediul unui avocat împrejurare față de care Curtea a pus în discuție excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.
În răspunsul la întâmpinare recurenta pârâtă invocat excepția lipsei de reprezentare a reclamantei susținându-se că aceasta nu a fost legal reprezentată de avocat nici în fața primei instanțe, neexistând niciun contract de asistență juridică încheiat de reclamanta intimată cu avocatul redactor al întâmpinării. S-a învederat că întâmpinarea din recurs a fost depusă prin avocat deoarece este acela că în numele reclamantei prin BMs -a promovato acțiune având ca obiect întreaga taxă de primă înmatriculare.
În faza recursului Curtea constată că reclamanta intimată însăși a formulat întâmpinare solicitând să fie respins recursul formulat în cauză și totodată să fie menținută sentința pronunțată de instanța de fond ( 25-26).
Examinând recursul Curtea constată următoarele:
Așa cum rezultă din actele dosarului cererea de chemare în judecată a fost introdusă în numele reclamantei de către Automobil Clubul Român Filiala M - Agenția BMc ererea fiind semnată de avocat.
instanței de fond cu privire la soluționarea excepției lipsei capacității de folosință și exercițiu a Filiala M și la împrejurarea că aceasta ar fi primit un mandat public și expres de reprezentare prin comunicatele de presă din data de 11.12.2007, respectiv 24.01.2008 nu sunt corecte și legale, cu toate că se susține că reprezentantul reclamantului a fost asistat apoi de avocat.
Este real că cerere de chemare în judecată este semnată de avocat dar nici la dosarul de fond și nici în recurs, deși instanța de recurs a uzat de procedura prev. la art. 161.pr.civ. nu s-a depus la dosar nici dovada împuternicirii speciale pentru exercițiul dreptului de a formula cereri în justiție și nici a calității de reprezentant al reclamantului.
Conform art. 67alin.1 pr.civ. părțile pot să-și exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.
În situația în care cererea în justiție se face prin reprezentant convențional trebuie ca în cerere să se specifice aceasta și să se alăture procura. Conform art. 67 alin. 2-3.pr.civ. mandatul dat sub forma unei procuri generale nu dă dreptul de a reprezenta pe mandant în justiție cu excepția cazurilor în care mandantul locuiește în străinătate sau mandatul este dat unui prepus.
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 68.pr.civ. procura pentru exercițiul dreptului de a formula cererea de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată sau ori în cazul reprezentării în justiție prin declarație verbală făcută în fața instanței și trecută ca atare în încheierea de ședință.
Totodată, Curtea mai reține că justificarea calității de reprezentant se face prin delegație scrisă semnată de avocat atunci când mandatarul îndeplinește funcția de avocat sau de persoana care angajează societatea ori entitatea față de terți în cazul consilierului juridic.
În speță, Curtea reține că în cererea de chemare în judecată s-a făcut mențiune că reclamanta este reprezentată în justiție și deci și formulează acțiunea de către - Filiala M Agenția BMf ără să se dovedească faptul că acesteia i s-a dat mandat expres și explicit de a formula acțiunea și de a reprezenta în judecată pe reclamantă.
Este lipsită de relevanță și implicit de consecințe juridice pe terenul art. 67-68.pr.civ. împrejurarea că - Filiala M Agenția B M ar fi primit mandat expres public prin cele două comunicate de presă de vreme ce cerințele formale prevăzute de legea procesual-civilă analizate mai sus nu sunt îndeplinite.
de remarcat este și faptul că la dosar nu s-a depus nici măcar delegația avocațială a avocatului semnatar al acțiunii introductive.
Așa fiind, Curtea reține că este întemeiat motivul de recurs invocat de recurentă privitor la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a procurii de exercițiu a drepturilor procedurale în persoana - Filiala M Agenția B
De altfel, apare și discutabil dacă o atare entitate ar putea reprezenta în justiție și ar putea angaja serviciile unui avocat pentru a demara o acțiune de felul celei care a făcut obiectul cererii de chemare în judecată de vreme ce nu s-a dovedit că o astfel de entitate ar avea în mod legal ca obiect de activitate o astfel de activitate.
Din această perspectivă se poate pune în discuție și capacitatea de folosință și de exercițiu a - Filiala M Agenția BMs ub aspectul principiului specialității capacității de folosință. Or, actele juridice sau cele prin care intervine sub forma gestiunii de afaceri în favoarea unor altor persoane care depășesc obiectul acesteia de activitate se socotesc nule absolut și ca atare sunt lipsite de efecte juridice.
Drept urmare, în lipsa unui mandat expres și explicit dat de reclamantă către - Filiala M Agenția B M, mai apoi în lipsa încheierii unui contract de asistență judiciară între aceasta și avocatul semnatar al acțiunii, instanța de fond nu a fost regulat și legal sesizată, încât aceasta avea obligația ca în temeiul art. 161.pr.civ. să anuleze acțiunea.
Pentru a da pe deplin eficiență acestei norme procesuale și a asana nelegalitatea sentinței ce afectează ordinea de drept, Curtea urmează să rețină că sentința este susceptibilă de casare fiind dat ca fo9ndat motivul de recurs prev. la art. 304 pct. 5.pr.civ.
Astfel, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 161 și art. 312.pr.civ. Curtea urmează să admită recursul și ca o consecință să caseze în întregime sentința și rejudecând cauza va dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva sentinței civile nr. 853 din 06.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o casează și rejudecând cauza, anulează cererea ca urmare a admiterii excepției lipsei calității de reprezentant.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
--- - - - -
Red./Dact.M/4 ex/09.12.2009/Jud.fond:
Președinte:Radu Rareș DușaJudecători:Radu Rareș Dușa, Liviu Ungur, Monica
