Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 3130/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3130/2009
Ședința publică de la 03 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Monica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N în nume propriu, împotriva sentinței civile nr. 311/CA din 26.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, în contradictoriu cu reclamanta - SRL B, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 311/CA din 26.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, s-a dmis acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SRL împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE orașului, ca fiind întemeiată și în consecință:
- s-a dispus anularea actelor administrative fiscale nr. 3653/4.03.2009și.nr.5/19.03.2009 emise de pârâta a județului B-N, privind refuzul de restituire a taxei de primă înmatriculare către reclamantă.
- A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului B, să restituie reclamantei suma de 6.291 lei achitată cu chitanță seria - 1 nr.-/24.01.2008, ca nedatorată, cu dobânda legală până la restituirea efectivă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamanta a dovedit că a achitat taxa specială de înmatriculare pentru autovehicule, astfel cum rezultă din probatoriul scris administrat, taxă care a fost percepută potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța constată că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.
In conformitate cu art. 148 al. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale Uniunii, astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importat din uniunea Europeană și reînmatriculate în România, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, motiv pentru care acțiunea va fi admisă astfel cum s-a formulat.
In considerarea acestei soluții, tribunalul a constatat că prin taxa impusă s-a încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând direct autoturismele importate din țările membre în raport cu autoturismele autohtone.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții au fost obligați să plătească folosul nerealizat constând în dobânda legală calculată conform art. 3 al. 3 din nr.OG 2/2000 de la data introducerii acțiunii și până la data restituirii integrale și efective, în considerarea art. 1082 și 1084 Cod civil.
In baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxe de timbru și onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, ca fiind netemeinică, pe cale de consecință să se mențină ca fiind temeinice și legale actele administrative atacate.
În motivarea recursului pârâta arată că, prin sentința civila atacata, Tribunalul Bistrița -N - Secția Comerciala de Contencios Administrativ si Fiscal a admis acțiunea in contencios administrativ formulata de către reclamanta-intimata -" "SRL B, împotriva paratelor Direcția Generala a Finanțelor Publice B-N si Administrația Finanțelor Publice a orașului B, anulând actele administrative nr. atacate nr.3653/04.03.2009 si Decizia nr.5/19.03.2009 si obligând-o in cele din urma pe recurenta-intimata Administrația Finanțelor Publice a orașului B, sa restituie reclamantei-intimate suma de 6.291,00 lei achitata cu titlu de taxa speciala de prima înmatriculare, si de asemenea sa achite si dobânda legala de la data introducerii acțiunii si pana la achitarea integrala a sumei.
Criticam soluția pronunțata de către instanța de fond ca fiind netemeinica si nelegala, fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii pentru considerentele pe care le vor expune mai jos, solicitând totodată onoratei curți a face si aplicațiunea art. 3 04/ 1.procedura civila.in sensul examinării cauzei sub toate aspectele.
Consideram ca in mod greșit instanța de fond a apreciat ca acțiunea reclamantei-intimate este întemeiata, prin prisma existentei supremației dreptului comunitar in raport cu dreptul intern, in ceea ce privește analiza dispozițiilor art.2141 -2141 3 fiscal.
In contradictoriu cu reținerile instanței de fond,apreciem ca taxa de prima înmatriculare achitata de către reclamanta-intimata,a fost corect perceputa conform prevederilor art.214/ 1-214/ 3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art.31 / 1-31/ 2 din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr.571/2003, întrucât;
- autovehiculul achiziționat de către reclamanta-intimata s-a înmatriculat pentru prima in România;
- autovehiculul nu a fost înmatriculat temporar in România;
- taxa speciala a fost achitata de către reclamanta-intimata,persoana juridica care a si înmatriculat autovehicu1u1;
- autovehiculul achiziționat si înmatriculat de către reclamanta-intimatanu a intrat in categoria autoturismelor si autovehiculelor scutite de la plata taxelor speciale cum ar fi: vehicule istorice sau cele provenite din donații finanțări directe din împrumuturi nerambursabile,din programe de cooperare științifica si tehnica.
Ca urmare, rezulta in mod evident ca autovehiculul înmatriculat de către reclamanta-intimata -" A SRL B,era supus aplicării si platii taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule(taxa de prima înmatriculare).
In contradictoriu cu reținerile instanței de fond arătam ca in opinia acesteia, prevederile art.214/1 si următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana.
In lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene in domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si sa stabilească nivelurile acestora.
Este bine cunoscut faptul ca art.90 din Tratatul E, reprezintă unul din temeiurile de baza ale constatării liberei circulații a bunurilor si serviciilor in cadrul tarilor membre comunitare,instituind regula in conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie sa se abțină a institui,respectiv sunt obligate sa înlăture orice măsura de natura administrativa, fiscala sau vamala, care ar fi de natura a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor si serviciilor in cadrul Uniunii Europene.
Insa, așa cum rezulta in mod textual si expres din chiar conținutul art.90 alin.1 din TratatulE"citam"nici un stat membru nu poate impune,direct sau indirect asupra produselor provenind din alte state membre, impozite si taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".
Norma mai sus indicata se referea la interzicerea masurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativa.
Taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule(taxa de prima înmatriculare )perceputa si de la reclamanta-intimata nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor si autovehiculelor second-hand provenite din alte state membre ale UE,ci ea a fost aplicata tuturor autoturismelor si autovehiculelor noi sau second hand înmatriculate pentru prima data in România, indiferent de proveniența lor geografica sau naționala, respectiv se aplica si autoturismelor si autovehiculelor noi provenite din alte state membre ale UE,precum si autoturismelor noi si second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale UE (, etc ),iar cel mai important,taxa se aplica si autoturismelor si autovehicule: noi din producția naționala a României, respectiv pentru mărcile, Daewoo, precum si pentru orice alte mărci de autoturisme si autovehicule comerciale cu masa totala maxima autorizata de pana la 3,5 tone inclusiv,supuse înmatriculării.
Ca urmare instituirea criteriului,primei înmatriculări in România a conferit taxei speciale un caracter de maxima generalitate care nu depinde in nici un fel, așa cum am mai arătat de proveniența geografica sau naționala a acestor autovehicule, situație in care nu se poate vorbi in nici un caz de inculcarea art.90 din Tratatul CE,nefiind vorba despre o măsura protecționista sau discriminatorie negativa a autovehiculelor provenite din alte state membre,aflate la prima înmatriculare in România, in comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate in aceeași situație de prima înmatriculare in România.
Pe de alta parte solicitam onoratei instanțe sa retina si următorul aspect,respectiv corectul caracter al taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule prevăzut de art.214/ 1-214/ 3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal si anume acela de taxa speciala de prima înmatriculare in România iar nu taxa speciala pentru fiecare înmatriculare in" România sau taxa speciala de reînmatriculare in România.
Aceasta este motivul pentru care in situația in care o persoana a procedat la achiziționarea unui autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat in România de către vechiul proprietar,nu mai plătea aceasta taxa speciala întrucât in acest caz nu mai avem de a face cu o prima înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului.
In situația mai sus descrisa rezulta ca reclamanta-intimata nu s-a aflat in situația unei reînmatriculări a unui autovehicul deja înmatriculat in România si ca atare in mod corect i-a fost impusa pentru realizarea primei înmatriculări plata taxei speciale de prima înmatriculare aplicabile atât autoturismelor si autovehiculelor din import cat si celor din producția indigena,ci o taxa care s-a aplicat autoturismelor si autovehiculelor noi importate,sau autoturismele si autovehiculelor indigene produse in aceste tari, situație in care apărea ca fiind evident o discriminare a autoturismelor si autovehiculelor provenite din alte state membre in raport cu autoturismele si autovehiculele similare din producția indigena,contrara dispozițiilor art.90 din Tratatul
Precizam ca nici chiar Comisia Europeana (care a deschis României procedura de infrigement) nu a fost împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea,precizam ca principiul"poluatorul plătește" pe care s-a bazat instituirea taxei speciale pentru autovehicule,este un principiu acceptat la nivelul,astfel ca facem precizarea ca 16 state membre ale E practica in prezent o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor si (printre care,Danemarca,Spania, Ungaria,Belgia, Olanda etc).
Mai mult va rugam sa observați ca OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule a fost agreata de către Comisia Europeana, acest lucru fiind arătat prin nr.5899/26.06.2008 transmisa de Reprezentanta permanenta a României pe langa UE-.
Acestea sunt argumentele pentru care apreciem ca taxa de prima înmatriculare a fost corect perceputa de la reclamanta-intimata si ca atare reținerile instanței cu privire la admiterea acțiunii apreciem ca sunt neîntemeiate.
De asemenea in contradictoriu cu reținerile instanței, arătam ca dispozițiile legale cuprinse in Codul fiscal R, respectiv art.214/ 1-214/ 3 din Legea nr.571/2003 modificat si completat, nu contravin dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunitarii Europene.
Solicită să se observe, ca pana la aceasta data Curtea de Justiție a, nu a stabilit printr-o decizie pronunțata in cadrul procedurii de infrigement, in baza art.226 si 227 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana,ca România prin instituirea in Codul fiscal a taxei auto de prima înmatriculare si-ar fi încălcat obligațiile care-i incuba ca stat membru in virtutea tratatului,care includ si obligația de a înlătura orice bariera de natura fiscala sau vamala, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip in calea liberei circulației bunurilor in spațiul comunitar si ca in consecința s-ar fi încălcat art.90 din tratat.
prin a arata ca hotărârea instanței de fond este netemeinica si nelegala, solicitând in mod respectuos,admiterea recursului așa cum este formulat in scris si modificarea sentinței civile atacate, in sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanta-intimata ca fiind neîntemeiata, pe cale de consecința sa mențineți ca fiind temeinice si legale actele administrative atacate nr.3653/04.03.2009 si Decizia nr.5/19.03.2009 si sa nu dispuneți restituirea taxei de prima înmatriculare perceputa in cuantum de 6.291,00 lei achitata de către reclamanta cu titlu de taxa speciala de prima înmatriculare si nici acordarea dobânzilor legale pentru sumele astfel încasate.
In drept s-a invocat art.299 si următoarele pr. civ. si toate actele normative si normele juridice enunțate.
Deși legal citată intimata nu și-a delegat reprezentant în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare așa cum avea obligația conform art. 308 alin. 2.pr.civ.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
Recurentele susțin că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Dispozițiile art. 90 aprag.1 din Tratat interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenite de pe piața internă și care sunt de natură similară.
Dacă o taxă cu efect echivalent este nelegală în întregime, o prevedere referitoare la taxarea internă este nelegală doar în măsura în care este discriminatorie și protectivă.
Așa cum se va arăta mai jos taxa specială de prim ă înmatriculare în forma și maniera de calcul dată de dispozițiile Codului fiscal în reglementarea aplicabilă cauzei este discriminatorie și protectivă.
Astfel, entru p. a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei speciale de înmatriculare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, Curtea a considerat că se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (cauza C-345/93, cauza C-393/98, cauza C-101/00 și, cauza C-313/05 și cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 parag.1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă:
- este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru
- valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât,atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a aceleiași taxe, încorporată în valoarea de piață a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Curtea reține că taxa specială de înmatriculare reglementată de legislația națională, a fost calculată, în speță, potrivit art. 2141alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la momentul de referință), în raport de capacitatea cilindrică a vehiculului, de norma de poluare și de vârsta autovehiculului, adică în raport de criterii obiective, similare, spre pildă, celor prevăzute de legislația ungară examinată de CJCE în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratat, prin prisma mai sus citatei jurisprudențe a CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de primă înmatriculare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă în toate situațiile ipotetice posibile.
Este real că motivul de nevaliditate este nerespectarea art. 90 alin. 1 din Tratat, iar jurisprudența CJCE arată cătaxa este invalidă doar în măsura în care excede taxa reziduală încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv.
Cu toate acestea, în lipsa unor repere oferite de legiuitorul român, în lipsa unor criterii sau modalități legale,previzibile, de determinare a măsurii deprecierii reale a autovehiculelor în perioada de timp ce constituie vechimea sa, Curtea apreciază că instanța de fond în mod cu totul întemeiat a procedat la anularea întregii taxe percepută reclamantului.
Și este așa, deoarece România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 astfel că sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că ficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca " orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".
Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N pentru Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N în nume propriu împotriva sentinței civile nr. 311/CA din 26.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
--- - - - -
Red./Dact.
5 ex/07.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Radu Rareș DușaJudecători:Radu Rareș Dușa, Liviu Ungur, Monica
