Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 333/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 333
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea Președinte secție
Grefier: - -
*********
Pe rol rezultatul dezbaterilor privind acțiunea formulată de reclamanta - SA C în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile - Administrația Fondului pentru Mediu B, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 24 septembrie 2009, încheiere care face parte din prezenta hotărâre civilă.
Deliberând,
CURTEA
Asupra acțiunii de față;
Prin sentința nr. 189 din 25 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SA C în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MEDIULUI ȘI GOSPODĂRIRII APELOR -ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
A fost anulată decizia de impunere nr.299/11.01.2007, raportul de inspecție fiscală nr.298/11.01.2007 ale Administrației Fondului pentru Mediu și decizia nr.6/07.03.2007 pronunțată de Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la sumele de 64667 lei obligație stabilită pentru anul 2002, - lei dobânzi aferente acestei obligații, 22300 lei penalități aferente acestei obligații, precum și de - lei obligație stabilită pentru anul 2003, - lei dobânzi aferente acestei din urmă obligații și 46866 lei penalități aferente acestei din urmă obligații.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut:
La data de 4.04.2007, reclamanta -""SA Cac hemat în judecată pârâtul Ministrul Mediului și Gospodăririi Apelor - Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de impunere nr.299/11.01.2007, raportului de inspecție fiscală nr.298/11.01.2007, precum și a deciziei nr.6 din 7.03.2007, emise de Administrația Fondului pentru Mediu.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că urmare a controlului efectuat pentru perioada 2002 - 2006, prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, Administrația Fondului pentru Mediu a stabilit în sarcina sa obligații suplimentare la fondul pentru mediu, dobânzi și penalități aferente obligațiilor și că prin decizia nr.6 din 7.03.2007, Administrația Fondului pentru Mediu a respins contestația formulată împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere.
A mai arătat reclamanta că prin actele a căror anulare se solicită s-a aplicat o contribuție de 3% din veniturile depoluatorului, în temeiul art.9 alin.1 lit.a din Legea 293/2002 privind aprobarea OUG 93/2001 pentru modificarea și completarea Legii 73/2000 și art. 8 alin.1 lit.a din OUG 86/2003 pentru modificarea și completarea Legii 73/2000, care contravenea principiului "poluatorul plătește", principiu consacrat de Legea 137/1995 privind protecția mediului.
Reclamanta a arătat de asemenea că pentru aceeași perioadă s-au efectuat mai multe inspecții fiscale, că atât procesul verbal nr.4/23.08.2006, cât și rapoartele întocmite de Garda Națională de Mediu - Comisariatul Regional D au concluzionat că nu există datorii la fondul pentru mediu, că s-au încălcat dispozițiile articolului 103 alin.3 Cod pr. fiscală, potrivit cărora inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție, exceptându-se doar situația în care apar date noi, situație inaplicabilă în speță și că în mod greșit s-au aplicat prevederile OUG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, calculându-se accesorii potrivit legislației fiscale pentru o perioadă anterioară celei în care contribuția la fondul pentru mediu era asimilată creanțelor fiscale (OUG 196/2005).
Reclamanta a precizat că inspecția fiscală s-a efectuat și cu încălcarea art.96 din OUG 92/2003, stabilindu-se obligații pentru care a intervenit prescripția.
A depus la dosar: decizia de impunere nr.299/11.01.2007, Raportul de inspecție fiscală nr.298/11.01.2007, contestația înregistrată la Administrația Fondului pentru Mediu la nr.979/25.01.2007, decizia nr.6/7.03.2003, prin care contestația a fost respinsă, procesul verbal nr.4 din 23.08.2006.
La data de 23 aprilie 2007, pârâtul Ministerul Mediului, Dezvoltării Durabile - Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În cuprinsul întâmpinării s-a arătat că aplicarea cotei de 3% s-a făcut în temeiul textelor de lege în vigoare în perioada verificată și că, în condițiile în care reclamanta ar fi dorit eliminarea din lege a contribuției contestate, ar fi trebuit să invoce neconstituționalitatea textelor de lege.
S-a mai arătat că s-a desfășurat o singură inspecție fiscală în perioada 18 septembrie 2006 - 27 noiembrie 2006, în urma căreia s-au întocmit actele contestate și că procesul verbal nr.4 din 23.08.2006 la care se referă reclamanta reprezintă un punctaj pentru declarații și plăți, neavând valoarea unui raport de inspecție, respectiv decizie de impunere, iar Administrația Fondului pentru Mediu este singura instituție abilitată să efectueze inspecție fiscală, neexistând reglementări prin care să se stabilească în sarcina unei alte instituții a statului atribuții cu privire la controlul obligațiilor la fondul pentru mediu.
S-a arătat totodată că, întrucât reclamanta a depus declarații începând cu luna ianuarie 2004 și a efectuat plăți începând cu luna februarie 2003, inspecția a fost extinsă pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, cu respectarea art.96 alin.3 din OG 92/2003, care prevede și o excepție în situația în care nu au fost depuse declarații fiscale în interiorul termenelor de prescripție și nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.
A specificat pârâtul că stabilirea de accesorii s-a făcut în mod corect, deoarece contribuția către bugetul fondului pentru mediu reprezintă venit public, că potrivit Legii 72/1996, în vigoare la 31.12.2002, încasarea la bugetul de stat, la bugetele locale, la bugetul asigurărilor sociale de stat și la bugetele fondurilor speciale se face potrivit legislației privind urmărirea și înregistrarea veniturilor bugetare, nerespectarea termenului de plată atrăgând majorări de întârziere, iar OG 11/1996 și OG 61/2002, stabilesc majorări pentru fiecare zi de întârziere, respectiv dobânzi și penalități de întârziere.
S-au mai depus la dosar rapoarte de inspecție fiscală întocmite de Inspectoratul de Protecția Mediului C, Garda Națională de Mediu - Comisariatul Regional Județean D, legislație.
Din materialul probator existent la dosar, instanța a reținut:
Între data de 18.09.2006 și data de 27.11.2006, Administrația Fondului pentru Mediu a efectuat control prin sondaj la -""SA C, privind modul de evidențiere, calcul și virare a obligațiilor față de bugetul fondului pentru mediu, inspecția fiscală cuprinzând perioada 29.06.2001- 31.08.2006.
Urmare a controlului s-a stabilit că pentru perioada 7 iunie 2002 - 2 octombrie 2002, reclamanta datorează bugetului fondului pentru mediu contribuție de 3% din veniturile încasate de agenții economici colectori sau valorificatori de deșeuri feroase și neferoase, în temeiul Legii 293/2002 privind aprobarea OUG 93/2001 pentru modificarea Legii 73/2000, a OG 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, Legii 108/1996 referitoare la plata obligațiilor bugetare și majorărilor de întârziere, OG 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare și OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
În același sens s-a stabilit că pentru perioada 3 octombrie 2003 - 31 august 2006, reclamanta datorează fondului pentru mediu contribuția de 3% din venituri realizate din vânzarea deșeurilor feroase și neferoase, în temeiul OUG 86/2003 pentru modificarea și completarea Legii 73/2000, OUG 96/2005 privind fondul pentru mediu aprobată cu modificări și completări prin Legea 105/2006, OG 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare și OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Astfel, s-au calculat pentru anul 2002: 64.667 lei - obligație, 101.940 lei - dobânzi aferente, 22.300 lei - penalități aferente; pentru anul 2003: 298.884 lei - obligație, 261.843 lei - dobânzi, 46.846 lei penalități; pentru anul 2004: 34.131 lei - obligație, 19.672 lei - dobânzi, 2.689 lei - penalități; pentru anul 2005: 88757 lei - obligație, 4387 lei - dobânzi, 4081 lei - penalități; pentru anul 2006: 108.248 lei - obligație, 13.565 - dobânzi.
Administrația Fondului pentru Mediu a întocmit, în urma verificării, raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr.298/11.01.2007 și în baza raportului de inspecție fiscală s-a emis decizia de impunere nr.299/11.01.2007.
Împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, reclamanta a formulat contestația înregistrată sub nr.979/25.01.2007, invocând aplicarea contribuției de 3% din veniturile depoluatorului, pentru perioada iunie 2002 - septembrie 2003, în contradicție cu principiul consacrat în Legea protecției mediului "poluatorul plătește" efectuarea inspecției fiscale de două ori pentru aceeași perioadă, existența unor controale din partea altor instituții care au constatat corecta stabilire și plată a obligațiilor de mediu, efectuarea inspecției fiscale pe o perioadă în afara termenului de prescripție pentru stabilirea obligațiilor, erori, atât în modul de calcul al obligațiilor stabilite și accesoriilor la aceste obligații, cât și în ceea ce privește legislația aplicabilă.
Prin decizia nr.6 din 7.03.2007, Administrația Fondului pentru Mediu a respins contestația împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, reținând că în perioada 7.06.2002 - 20.10.2003, obligațiile la fondul pentru mediu s-au calculat potrivit prevederilor legale în vigoare în acea perioadă, că întrucât reclamanta se încadra în situația prevăzută ca excepție de art.96 alin.3 Cod pr. fiscală, inspecția a fost extinsă pe perioada de prescripție a dreptului, respectiv 5 ani, fiind vorba de resurse financiare publice, că Administrația Fondului pentru Mediu este singura instituție abilitată să efectueze inspecție fiscală, că obligațiile au fost corect calculate, întrucât fondul pentru mediu se constituie, se gestionează și se utilizează în conformitate cu prevederile Legii 72/2006 privind finanțele publice, indicându-se actele normative aplicabile.
Față de cele reținute, Curtea a constatat că susținerea reclamantei privind efectuarea inspecției fiscale pe o perioadă mai mare decât termenul de prescripție este întemeiată.
Potrivit art.96 alin.1 - 3 din OUG 92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, la contribuabilii mari perioada supusă inspecției fiscale începând de la sfârșitul perioadei controlate anterior,iar la celelalte categorii de contribuabili, inspecția fiscală efectuându-se asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale.
Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat și dacă nu au fost depuse declarații fiscale și nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.
Ca urmare, perioada maximă supusă inspecției fiscale este termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligația fiscală.
S-a reținut că susținerea Administrației Fondului pentru Mediu în sensul că în speță termenul de prescripție aplicabil obligațiilor stabilite la fondul pentru mediu este cel aplicabil în materia creanțelor bugetare - 5 ani, este greșită.
Legea 73/2000, privind fondul pentru mediu, stabilește expres în articolul 2 că acest fond este un fond special extrabugetar, care se constituie, se gestionează și se utilizează, în conformitate cu prevederile Legii 73/2000 și a altor dispoziții legale.
Prin OUG 93/2001, Legea 73/2000 a fost modificată și completată, prevăzându-se că fondul pentru mediu se constituie, se gestionează și se utilizează în conformitate cu prevederile Legii 73/2000 și ale Legii 72/1996, privind finanțele publice.
Legea 72/1996, abrogată prin Legea 500/2002, stabilește cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice, implicate în procesul bugetar, precizând că dispozițiile ei se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetului trezoreriei statului, bugetelor instituțiilor publice autonome, bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale, după caz, bugetelor instituțiilor publice finanțate din venituri proprii, bugetului fondurilor provenite din credite externe, contractate sau garantate de stat și ale căror rambursări, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice bugetului fondurilor externe nerambursate.
În înțelesul legii privind finanțele publice, fondurile speciale sunt venituri publice constituite prin legi speciale, prin care se stabilesc și destinațiile acestora (art.2 pct.28).
Articolul 78 din lege prevede că bugetele fondurilor speciale aprobate prin legi speciale, care se constituie și se administrează în afara bugetului de stat și a bugetului asigurărilor de stat sunt bugetul fondului pentru asigurările sociale de sănătate și bugetul asigurărilor de șomaj.
Din coroborarea celor două texte din Legea privind finanțele publice se deduce că fondul pentru mediu, caracterizat ca fond special de Legea privind fondul pentru mediu nr.73/2000, nu este un fond special în înțelesul Legii 500/2002.
Din interpretarea textului art.2 din legea 73/2000 modificat, coroborat cu textele menționate mai sus din Legea 500/2002, rezultă că numai constituirea, gestionarea și utilizarea fondului pentru mediu se face în conformitate cu prevederile Legii privind finanțele publice, neputându-se trage în nici un caz concluzia că fondul pentru mediu are regimul juridic al fondurilor bugetare.
Că regimul juridic al fondului pentru mediu nu este același cu cel al fondurilor bugetare, rezultă și din OUG 196/2005, act normativ care prevede expres în art.12 că veniturile la fondul pentru mediu urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat reglementat de OG 92/2003 prin Codul d e procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare.
În nota de fundamentare a OUG 196/2005 se arată că este necesară clarificarea de urgență a regimului juridic al veniturilor din care se constituie fondul pentru mediu și că proiectul de act normativ stabilește aplicabilitatea prevederilor Codului d e procedură fiscală, precum și reglementarea atribuțiilor în ceea ce privește activitatea de declarare, constatare, control, colectare, soluționare a contestațiilor și executare silită a contribuțiilor datorate la Fondul pentru mediu.
În consecință, abia de la apariția OUG 196/2005, fondul pentru mediu are același regim cu fondurile bugetare, până la apariția ordonanței regimul fiind diferit.
Deci, cu atât mai mult, nu s-a putut trage concluzia că termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligații la fondul pentru mediu pentru perioada 2001, 2002 este cel aplicabil creanțelor bugetare, întrucât în lipsa unei prevederi exprese a unui termen special de prescripție se aplică termenul general.
Mai mult, OG 11/1996 privind creanțele bugetare în articolul 98 precizează expres termenul de prescripție de 5ani a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor bugetare provenite din impozite, taxe, alte contribuții, stabilite potrivit legii, precum și din majorările aferente și prevede un alt termen de prescripție de 3 ani a dreptului de a cere executarea silită pentru alte creanțe bugetare decât cele indicate la lit.
OG.61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare stabilește termenul de 5 ani, tot expres pentru creanțele bugetare, articolul 138 reglementând și că în cazul creanțelor bugetare provenind din amenzi contravenționale se aplică tot termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de aliniatul 1.
Ca urmare, legiuitorul, atunci când a dorit să extindă aplicarea termenului de prescripție special de 5 ani specific creanțelor bugetare, a prevăzut expres.
Pentru considerentele arătate, Curtea a apreciat că termenul de prescripție aplicabil dreptului de a stabili obligații la fondul pentru mediu pentru perioada 2001- 2002 este termenul general de prescripție de 3 ani, legiuitorul neprevăzând expres vreun termen special.
În ceea ce privește susținerile referitoare la efectuarea inspecției fiscale de două ori și la efectuarea unor constatări de către Garda de Mediu, privind corecta stabilire și plată a obligațiilor la fondul pentru mediu, s-a apreciat că susținerile reclamantei nu sunt fondate, astfel încât raportul de inspecție fiscală, decizia de impunere și decizia pronunțată de urmare a contestației sunt temeinice și legale referitor la aceste aspecte.
Prima instanță a reținut că procesul verbal nr.4 încheiat la data de 23.08.2006 de, referent la Administrația Fondului pentru Mediu, reprezintă un punctaj pentru declarații și plăți, și nu o inspecție fiscală.
De altfel, în cuprinsul acestui proces verbal s-a specificat faptul că, pentru perioada iunie - decembrie a anului 2002 și pentru perioada ianuarie - octombrie a anului 2003 nu s-a constituit, declarat și virat contribuția de 3% din veniturile încasate de agenții economici, colectori și valorificatori de deșeuri feroase și neferoase.
Rapoartele de inspecție ale Gărzii Naționale pentru Mediu, chiar în condițiile în care aceasta are ca atribuții verificarea stadiului achitării obligațiilor financiare la Administrația Fondului pentru Mediu, n-a prezentat relevanță sub aspectul inspecției efectuate de Administrația Fondului pentru Mediu, care are atribuții specifice privind constituirea și gestionarea fondului, reprezentând taxe și contribuții datorate de plătitori, persoane fizice și juridice.
Ca urmare, principiul potrivit căruia inspecția fiscală s-a efectuat o singură dată pentru fiecare impozit, taxă și contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării nu a fost încălcat.
Nu a putut fi reținută nici susținerea potrivit căreia în ceea ce privește stabilirea contribuției de 3% contrar principiului "poluatorul plătește".
Legea 137/1995 privind protecția mediului a prevăzut în art.3 ca principiu ce stă la baza ei, în scopul asigurării unei dezvoltări durabile, principiul "poluatorul plătește".
În reglementarea inițială, legea 73/2000 privind fondul pentru mediu, atunci când stabilește sursele de constituire a acestui fond, reia în art.9 alin.1 lit. c principiul poluatorul plătește, principiu care ulterior nu se mai regăsește în OUG 93/2001, pentru modificarea și completarea Legii 73/2000 și în Legea 293/2002 privind aprobarea OUG 93/2001 pentru modificarea și completarea Legii 73/2000, atunci când se stabilește modul de constituire a veniturilor Fondului pentru mediu.
De altfel, principiul "poluatorul plătește" este un principiu general de la care legiuitorul poate stabili derogări.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâta Administrația Fondului pentru Mediu cât și reclamanta - ""
În recursul său, Administrația Fondului pentru Mediu a invocat prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă și a susținut, în esență, următoarele critici:
- hotărârea instanței de fond este nelegală fiind dată fără temei legal și cu aplicarea greșită a legii, stabilind că natura juridică a contribuției de 3% prevăzută de Legea nr. 73/2000 nu ar avea natura unui venit bugetar și că termenul de prescripție aplicabil ar fi termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958;
- instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, stabilind că natura juridică a contribuției de 3% prevăzută de Legea nr. 73/2000 nu ar avea natura unui venit bugetar și că termenul general de prescripție aplicabil ar fi termenul general de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958;
- instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, prevederile Decretului nr. 167/1958 nefiind incidente în cauză, nefiind vorba de exercitarea unui drept la acțiune, ci de dreptul organului competent de a stabili obligații fiscale printr-un anumit interval de timp, iar în cauză este vorba de un raport în materia dreptului fiscal, iar nu în materia dreptului procesual civil;
- în ceea ce privește înlăturarea obligațiilor bugetare pe anul 2003, hotărârea instanței de fond este nemotivată.
În recursul formulat de "" SA C, fără a se raporta la prevederile art. 304 - 3041din Codul d e procedură civilă, s-a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică în ceea ce privește menținerea actelor pe perioada 2004 - 2006, actele atacate fiind nelegale prin încălcarea prevederilor art. 103 alin. 3 din Codul d e procedură fiscală.
Pe de altă parte, mai susține societatea comercială, instanța de fond, deși a reținut că obligațiile respective nu au natură bugetară nu a înlăturat accesoriile aferente creanțelor bugetare pentru perioada 2004 - 2005, iar plățile făcute în anul 2004 ca datorii curente au fost imputate greșit pentru anul 2002, așa cum rezultă din anexele raportului de inspecție fiscală.
Prin decizia nr. 567 din 14 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr- s-au admis recursurile declarate de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și de reclamanta "" SA C; s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că obligațiile de plată a contribuțiilor prevăzute în legea nr. 73/2000 privind fondul de mediu au natură bugetară, astfel că termenul de prescripție aplicabil dreptului de a stabili aceste obligații este termenul de 5 ani prevăzut de nr.OG 11/1996, nr.OG 61/2002 și de Codul d e procedură fiscală.
S-a apreciat că este necontestat că organele competente de control au stabilit obligații suplimentare în sarcina societății comerciale reprezentând contribuția de 3% și accesoriile aferente pentru perioada 07 iunie 2002 - 31 august 2006, calculate prin raportul de inspecție fiscală nr. 298/11.01.2007.
S-a apreciat că potrivit prevederilor art. 8 alin. 1 din legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, veniturile Fondului pentru mediu se constituie, între altele, din cota de 3% din veniturile încasate de agenții economici colectori sau valorificatori de deșeuri feroase și neferoase.
Referitor la natura Fondului pentru mediu, la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 73/2000, modificată prin nr.OUG 93/2001, s-a precizat că acest fond se gestionează și se utilizează în conformitate cu prevederile acestei legi și ale Legii nr. 72/1996 privind finanțele publice, fiind astfel înlăturată formularea anterioară a legii care reținea că Fondul avea o natură extrabugetară.
S-a reținut că prevederile Legii nr. 72/1996 și ulterior ale Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice s-au aplicat și se aplică, între altele și bugetelor fondurilor speciale finanțate integral din venituri proprii.
Fondul pentru mediu a făcut și face parte din bugetul general consolidat, veniturile sale având natura unor venituri bugetare în înțelesul dat art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2002, fiindu-i aplicabile și dispozițiile nr.OG - și nr.OG 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare, iar în prezent prevederile generale ale Codului d e procedură fiscală, care nu au prevăzut în mod constant un termen de 5 ani de prescripție pentru dreptul organelor fiscale de a stabili obligații fiscale în sarcina contribuabililor.
S-a apreciat că soluția instanței de fond, care a reținut că termenul de prescripție al dreptului organelor Administrației Fondului pentru Mediu de a stabili obligații este de 3 ani, este nelegală.
În rejudecare, după casare cu trimitere, Curtea legal investită cu soluționarea cauzei constată următoarele:
La termenul din 26 iunie 2008 reclamanta - SA a formulat o precizare a acțiunii prin care înțelege să invoce excepția de neconvenționalitate a disp. art.8 alin.1 lit. a din Legea nr. 73/2000 în sensul încălcării Tratatului Comunității Europene (art.174 -176) ce statuează principiul potrivit căruia costurile depoluării sunt suportate de poluator și nu de cel care depoluează dar și a Actului Unic European (art.130R alin.2) și ale unor Directive ce transpun politica de mediu adoptată de comunitate. S-a mai susținut și că art.8 alin.1 lit. a din Legea nr.73/2000 astfel cum era reglementat înainte de apariția OUG nr. 86/2003 încalcă dispozițiile Declarației de la adoptată de despre mediu și dezvoltare. În consecință, se solicită înlăturarea aplicării textului de lege indicat și prin prisma respectării principiului ierarhiei actelor normative reglementat de Legea nr.24/2000.
În notele scrise depuse de pârâtă ca răspuns la precizarea formulată de către reclamantă se arată că aceasta reprezintă de fapt o completare a acțiunii ce trebuie respinsă ca inadmisibilă potrivit art.132 iar pe de altă parte, așa-zisa excepție de neconvenționalitate nu este reglementată legal și nu poate fi analizată distinct de fondul cauzei, iar ca apărare este neîntemeiată întrucât reclamanta consideră că un text de lege care nu mai este în vigoare ar fi încălcat prevederile unor tratate internaționale deși în perioada în care acesta era în vigoare se aplicau prevederile Constituției nerevizuite care dispuneau prevalența dreptului internațional doar în ceea ce privește drepturile omului(art.20 alin.2).
La termenul din data de 25 septembrie 2008 fost încuviințată proba cu expertiza contabilă cu obiectivele propuse de către reclamantă.
Analizând acțiunea prin prisma îndrumărilor date de prin decizia de casare nr. 567/14.02.2008, obligatorii potrivit art. 315. și a probelor administrate, Curtea o apreciază ca nefondată și o va respinge.
Astfel, potrivit celor reținute de ICCJ în considerentele deciziei, soluția instanței de fond care a reținut termenul de prescripție al dreptului organelor Administrației Fondului pentru Mediu de a stabili obligații este de 3 ani este nelegală astfel că în rejudecare instanța va verifica apărările de fond și pentru perioada în privința căreia a reținut că ar fi intervenit prescripția dreptului.
Așadar, pentru că în primul ciclu procesual instanța de fond a înlăturat obligațiile fiscale reprezentând contribuții la fondul de mediu ce reveneau în sarcina reclamantei pe perioada iunie 2002- 30 septembrie 2003 în temeiul intervenirii prescripției, în această fază procesuală, Curtea va analiza susținerile cuprinse în contestația reclamantei doar cu privire la această perioadă.
Din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expert (fila 138-145) rezultă că în perioada iunie 2002 - septembrie 2003 reclamanta datora obligații în sumă de 470.975 lei, așa cum este consemnat și în anexa 8 nr.-, însă s-a apreciat că la această sumă au fost calculate fără bază legală accesorii de 430.919 lei din care 362.282 lei dobânzi și 68.637 lei penalități rezultând astfel o datorie totală de 731.712 lei.
Instanța consideră că în mod greșit expertul a înlăturat din suma datorată valoarea accesoriilor pe considerentul că Legea nr.73/2000 în forma în vigoare până la data de 02.10.2003 prevedea doar amenzi în cazul neplății sumelor datorate, nu și dobânzi și penalități. Aceasta pentru că răspunderea contravențională reglementată de lege nu înlătură calculul accesoriilor pentru sumele datorate și neachitate, pentru cele două forme ale răspunderii fiind incidente temeiuri legale diferite.
Cât privește susținerea reclamantei potrivit căreia disp. cuprinse în art.8 alin.1 lit.a din Legea nr.73/2000 ar încălca normele comunitare, respectiv dispozițiile art.174-176, Curtea apreciază că nu poate reține o asemenea critică întrucât în perioada în care dispozițiile legale arătate erau în vigoare se aplicau prevederile Constituției nerevizuite care dispuneau prevalența dreptului internațional doar în ceea ce privește drepturile omului (art.20 alin.2), așa încât nu exista obligația de a pune în acord norma internă cu cea comunitară în această materie.
Față de cele arătate, Curtea va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta - SA C în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile - Administrația Fondului pentru Mediu
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2009.
Președinte, - - - |
Grefier, - - |
Tehred. Jud. -
30.10.2009
Președinte:Adina Calotă PoneaJudecători:Adina Calotă Ponea
