Permisiune de a rămâne pe teritoriul româniei(legea nr.122/2006 ). Sentința 336/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 336
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea Președinte secție
Grefier: - -
*********
Pe rol rezultatul dezbaterilor privind acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA MIGRAȚIE- SERVICIUL PENTRU O, având ca obiect permisiune de a rămâne pe teritoriul României(Legea nr.122/2006 ) anulare decizie de returnare de pe teritoriul României emisă de Biroul pentru
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 24 septembrie 2009, încheiere care face parte din prezenta hotărâre civilă.
Deliberând,
CURTEA
Asupra acțiunii de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 31.07.2009 sub nr- la Curtea de APEL CRAIOVA reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Migrație - Biroul pentru imigrări O anularea deciziei de returnare de pe teritoriu României nr.-/28.07.2009 emisă de către pârâtă, obligarea pârâtei la prelungirea dreptului de ședere temporară precum și suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea pe fond a cauzei.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că la data de 28.07.2009 i-a fost comunicată decizia de returnare prin care i s-a făcut cunoscut că trebuie să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile și că i s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară pe motivul existenței unei căsătorii de conveniență.
S-a mai susținut că măsura dispusă de către pârât este abuzivă și nelegală, întrucât s-a considerat în mod greșit că reclamantul ar fi încheiat o căsătorie de conveniență, conform art.64 din OUG nr.194/2002.
A mai arătat că reclamantul și soția lui nu se află în situația avută în vedere de textul de lege menționat întrucât faptul că are un loc de muncă în B nu conduce la concluzia că nu locuiește cu soția sa iar aspectul referitor la necunoașterea limbii române nu echivalează cu inconsecvența în declarații.
Prin decizia de returnare a fost încălcat principiul nediscriminării și al egalității în drepturi dar și dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la căsătorie consacrate de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri: decizia de returnare de pe teritoriul României nr. -/28.07.2009 emisă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Direcția Migrație - Biroul pentru O, certificat de căsătorie seria - nr. -/19.04.2008
La data de 17.08.2009 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată arătând că în speță s-a constatat în mod corect existența elementelor unei căsnicii de conveniență între reclamant și soția sa.
Pârâta a depus la dosar actele avute în vedere la emiterea deciziei contestate respectiv notă raport din 02.04.2009 privind pe cetățeanul întocmită de Oficiul Român pentru - Biroul Teritorial pentru O, procesul - verbal de verificare încheiat la data de 12.11.2008, proces - verbal de verificare în teren încheiat la data de 18.09.2009, proces - verbal de interviu încheiat la data de 23.07.2008
În cauză a fost administrată și proba cu martori la solicitarea reclamantului fiind audiat martorul propus de reclamant.
Examinând legalitatea actului administrativ dedus judecății Curtea constată că prin decizia de returnare de pe teritoriul României nr. -/28.07.2009, autoritatea pârâtă a stabilit că reclamantul a încheiat o căsătorie de conveniență, în temeiul art. 63 alin.1, alin. 2 lit. a și f și alin.3 din OUG194/2002 reținând că soții sunt neconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal și a circumstanțelor în care s-au cunoscut și că nu există coabitarea matrimonială.
Aceste împrejurări au rezultat din evaluarea răspunsurilor la întrebările luate reclamantului și soției sale și din datele obținute cu ocazia unor verificări suplimentare.
Astfel, din actele depuse la dosar rezultă că între reclamant și soția sa nu există coabitare matrimonială întrucât la controalele efectuate de către reprezentanții autorității pârâte la domiciliul declarat al soților, reclamantul nu a fost găsit și deși existau puține obiecte de îmbrăcăminte ale acestuia, atât soții cât și martorul audiat au declarat că, în vizitele pe care reclamantul le făcea soției sale în com cei doi locuiau într-o cameră închiriată, în casa unor vecini.
La controlul efectuat la locuința unde a declarat că locuiește cu soțul său nu au fost observate haine, lucruri sau alte obiecte care să aparțină reclamantului.
Urmare a verificărilor efectuate la data de 20.01.2009 de Serviciul pentru Combaterea și ilegale a lor la Bar eieșit faptul că reclamantul și-a stabilit reședința la adresa din B de aproximativ 8 luni, fapt confirmat și de președintele asociației de locatari.
De asemenea, s-a reținut, din declarațiile soților, că niciunul dintre aceștia nu posedă cheile de la locuința celuilalt soț.
Pe de altă parte, din materialul probator administrat în cauză rezultă că și după încheierea căsătoriei cei doi soți au continuat același stil de viață, neexistând nicio schimbare de atitudine necesară pentru a menține o reală relație de familie, neputând fi identificat vreun element care să conducă la concluzia că între cei doi soți s-a stabilit o veritabilă relație de căsătorie.
În consecință, în mod legal a reținut pârâta că soții nu au contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie, conform prevederilor art.63 alin.2 lit.c din OUG nr.184/2002.
Coroborând aceste aspecte cu faptul cei doi soți au dat declarații contradictorii privitoare la studii, la relațiile de familie și la locuința comună, Curtea urmează să constate că raporturile de căsătorie nu sunt încheiate în scopul întemeierii unei familii ci pentru obținerea unei vize de ședere în România.
Aceste aspecte sunt reținute de instanță prin prisma dispozițiilor art.64 alin.2 din OUG nr.184/2002 care reglementează elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că o căsătorie este de conveniență, enumerând printre acestea următoarele:
a) coabitarea matrimonială nu există;
c) lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie;
f) soții sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, precum și a circumstanțelor în care s-au cunoscut.
Este adevărat că Statul Român ocrotește căsătoria și viața de familie și Convenția Europeană a Drepturilor Omului a Drepturilor Omului impune o astfel de protecție, însă obligațiile Statului Român încetează în momentul în care se dovedește că raporturile de căsătorie sunt nesincere, cetățeanul străin încheind o căsătorie de conveniență, cu unicul scop de a obține viză de ședere pe teritoriul unui stat.
Față de cele arătate, acțiunea reclamantului este nefondată sub toate aspectele, motiv pentru care Curtea o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA - SERVICIUL PENTRU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2009.
Președinte, - - - |
Grefier, - - |
Tehred jud.
2ex/07.10.2009
Președinte:Adina Calotă PoneaJudecători:Adina Calotă Ponea
