Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 355/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 355/2009
Ședința publica din data de 28 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Preș secție
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela
GREFIER:
-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N, împotriva sentinței civile nr. 757/27.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu reclamanta - -, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru. Pentru fondul cauzei taxa judiciară de timbru a fost achitată, respectiv taxă judiciară de timbru în cuantum de 43 lei și timbru judiciar în valoare de 0,6 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ. La data de 22.01.2009 reclamanta, prin avocat, a depus întâmpinare, în 3 exemplare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, anexându-se și împuternicire avocațială - fila 16 din dosar - și înscrisuri, respectiv filele 9 - 22 din dosar. La data de 27.01.2009 s-a depus din partea reclamantei un înscris prin care arată că reprezentanta acestei părți se află în imposibilitatea de a se prezenta în fața instanței, motiv pentru care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea de apel, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe, cauza aflându-se în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 757/CA din 27 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N și, în consecință:
A fost anulat refuzul pârâtei cu nr. 5.930/02.04.2008 de restituire a taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă pentru cele 71 de autovehicule cuprinse în tabelul ce face parte integrantă din acțiune și prezenta hotărâre.
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantei taxa specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule, achitată de contestator, în cuantum de 327.464,5 lei, încasată de la reclamantă pentru cele 71 de autovehicule identificate în tabelul anexă la acțiune, cu fișele de calcul a taxei întocmite de pârâti, actualizată cu dobânda legală, calculată de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru cele 71 de autovehicule în valoare de 327.464 lei prin cererea înaintată pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B
Prin adresa nr. 5.930/02.04.2008 Direcției Generale a Finanțelor Publice B-N i-a fost respinsă solicitarea de restituire a taxei de primă înmatriculare.
Reclamanta a susținut că taxa specială de înmatriculare este nelegală și pretinde restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar în cuprinsul prevederilor alin. 4 ale aceluiași articol, se prevede că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
În considerarea celor mai sus arătate, s-a constatat că dispozițiile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (introduse prin Legea nr. 343/2006), prin care s-a stabilit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule contravin dispozițiilor art. 90 paragraf I din Tratatul de instituire a Comunității Europene, potrivit cărora nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, deoarece se face o discriminare între ce privește nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, care este mai mare decât taxa percepută produselor naționale similare.
Din art. 2142din Legea nr. 571/2003 rezultă că, taxele speciale pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, indiferent de unde provin, chiar dacă au fost înmatriculate într-un alt stat al Uniunii Europene.
Așa fiind, perceperea taxei, determinată de trecerea graniței de stat a României, de către autoturismul ce a fost înmatriculat într-o țară comunitară și apoi importat în România este interzisă de prevederile art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Se mai menționează că pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România nu se percepe taxa specială în discuție.
În considerarea principiului supremației dreptului comunitar în raport cu dreptul intern și a competenței instanțelor judecătorești în aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul de aderare din prevederile alin. 2, prevăzută de art. 148 alin. 4 din Constituția României, instanța constată că dispozițiile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 în vigoare la data pronunțării prezentei sentințe, nu sunt în concordanță cu prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și astfel, acțiunea reclamantei va fi admisă, dispunându-se anularea actelor administrativ fiscale atacate și restituirea taxei speciale de primă înmatriculare achitată de reclamantă.
Cum, reclamanta a fost lipsită în mod nelegal de suma mai sus menționată, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N îi datorează acesteia și dobânda legală aferentei acestei sume, motiv pentru care în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 148 din Costituție, instanța a admis acțiunea conform petitelor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta-recurentă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și în principal, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei.
Excepția de inadmisibilitate a fost invocată în contextul în care s-a dispus anularea adresei nr. 5930/2008 emisă de către pârâtă, fără ca acest act să aibă natura unui act administrativ fiscal.
Totodată, consideră că sentința recurată este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a relevat că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât se apreciază ca nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, întrucât, pe de o parte acest articol dispune că nici un stat membru nu poate să impună în mod direct sau indirect asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Pe de altă parte, taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
În egală măsură, au fost subliniate prev. art. 11 din OUG nr. 50/2008, opinându-se în sensul în care reclamanta este îndreptățită doar la restituirea parțială a taxei.
De asemenea, a fost criticată dispoziția de acordare a dobânzii legale, considerându-se că aceasta nu a fost individualizată de către reclamantă, la momentul introducerii cererii.
Prin întâmpinarea depusă la 22.01.2009 (fila 9), intimata B solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii, susținută și în fața instanței de fond, Curtea observă că adresa nr. 5.930/2.04.2008 materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
În cauză, reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Pe fondul cauzei, se reține că, în cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Se reține, de asemenea, că dobânzile acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă din perspectiva prevederilor OG nr. 9/2000 nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar, de aici derivând și obligația suportării cheltuielilor de judecată.
Faptul că reclamanta nu a individualizat acest cuantum nu are consecințe pe tărâmul admisibilității acestui petit, întrucât un astfel de calcul va putea fi efectuat cu ocazia punerii în executare a hotărârii, în baza prev. art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Toate aceste alegații sunt însă valabile numai în măsura în care reclamanta a dovedit, prin probațiunea administrată, faptul că a plătit taxa de primă înmatriculare pentru autovehicule second hand provenind din Uniunea Europeană, doar într-o astfel de situație fiind prezentă premisa aplicării prioritare a textului art. 90 par. 1 din Tratatul CE.
Norma indicată s-a referit la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Cu alte cuvinte, instituirea criteriului " primei înmatriculări în România " conferă taxei speciale un caracter anticomunitar, care să depindă de proveniența geografică sau națională a autoturismelor, doar în situația în care este vorba despre o măsură protecționistă sau de discriminare negativă a autovehiculelor second hand provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele folosite provenite din România, aflate în aceeași situație de primă înmatriculare în România. Doar într-o astfel de ipoteză se poate afirma cu succes încălcarea art. 90 din Tratatul
Aplicând cauzei aceste linii directoare, rezultă că, pentru a dovedi temeinicia acțiunii sale, întemeiate în drept pe prev. art. 90 din Tratatul CE, reclamanta ar fi trebuit să depună la dosarul cauzei dovada provenienței comunitare a autoturismelor în litigiu, respectiv a faptului că suma în litigiu a fost achitată la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismelor second-hand importate dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Or, analizând actele depuse în probațiune, Curtea constată că o astfel de dovadă nu a fost făcută în privința autoturismelor identificate la pozițiile 5, 41, 49-56, 59, 60, 63 și 64 din lista ce constituie anexa acțiunii, depusă la dosarul de fond la 6-7, marca, și Renault, care au fost achiziționate de la societăți comerciale cu sediul în România și pentru înmatricularea cărora a fost achitată suma totală de 8074,74 lei.
Pentru toate aceste considerente, nefiind incidente în cauză prev. art. 90 din Tratat, în privința acestei sume, Curtea constată că taxa de primă înmatriculare a fost în mod legal percepută, reclamanta având la dispoziție calea procedurală reglementată de OUG nr. 50/2008, pentru a obține, parțial, restituirea cuantumului achitat cu acest titlu.
Pe cale de consecință, Curtea constată că recursul este întemeiat, motiv pentru care urmează a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de restituire a acestei sume și a menținerii celorlalte dispoziții.
În baza art. 276.pr.civ, dată fiind modificarea parțială a sentinței fondului, precum și culpa procesuală a recurentei, reliefată conform primei părți a celor mai sus expuse, aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată parțiale de 500 lei, onorariu avocațial (17).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N împotriva sentinței civile nr. 757/CA din 27 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta B și dispune anularea parțială a refuzului pârâtei B-N nr. 5.930/2.04.2008 și obligarea acesteia la restituirea către reclamantă a sumei totale de 319.389,76 lei, achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, precum și dobânda legală asupra acestei sume, calculată de la data plății taxei pentru fiecare dintre aceste autoturisme și până la restituirea integrală.
Respinge pretențiile reclamantei privind restituirea sumei de 8074,74 lei achitată cu același titlu, precum și a dobânzii legale aferente.
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale în recurs în cuantum de 500 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 28 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
red.
dact. /2 ex./20.02.2009
jud.fond:.
Președinte:Eleonora Gheța PreșJudecători:Eleonora Gheța Preș, Floarea Tămaș, Mirela
