Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 357/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 357/2010
Ședința publică din data de 15 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamata - SRL și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z împotriva sentinței civile nr. 1847 din 27.08.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă specială de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat pentru recurenta reclamantă - SRL, lipsă fiind recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat reclamata - SRL este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 21,5 lei și timbru judiciar in valoare de 2 lei.
Recursul promovat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei reclamante depune la dosar concluzii scrise însoțite de dovezile ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 21,5 lei și arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta recurentei reclamante solicită admiterea recursului promovat, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea fondului cauzei și respingerea recursului promovat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse pe larg în scris, arătând că instanța de fond a admis în mod temeinic acțiunea, taxa de înmatriculare contravine normelor legale.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1847 din 27.08.2009 Tribunalul Sălaj, a dmis în parte acțiunea reclamantei și a dispus anularea Deciziei de restituire nr.28416/22.04.2009 a Administrației Finanțelor Publice Z - S și a Deciziei nr.49/12.06.2009 a Direcției Generale a Finanțelor Publice
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Z - S să restituie reclamantei suma de 5752 lei încasată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu dobânda aferentă, până la data plății efective.
A respins cererea privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta și-a achiziționat din Germania un autovehicul, marca Volkswagwn, tipul Golf 1,9, având cartea de identitate nr.F-.
Pentru înmatricularea acestuia, cu chitanța seria - nr.- din 12.04.2007, a achitat suma de 5752 lei (9).
Considerând că nu datorează această sumă, a solicitat restituirea ei. Prin Decizia nr.28416 din 22.04.2009 (7) S - Administrația Finanțelor Publice Zac omunicat faptul că, în conformitate cu legislația internă, suma solicitată nu poate fi restituită întrucât nu face parte din categoria plăților care pot fi restituite contribuabililor.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a făcut contestație (6) arătând că, la nivel național există deja creată o practică, în conformitate cu care, plățile de natura aceleia pe care pârâtele o datorează, se restituie. Prin urmare, procedând la restituirea sumei solicitate, pârâtele ar înlătura suspiciunea unui comportament de rea credință.
Contestația a fost soluționată prin Decizia nr.49/12.06.2009 emisă de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acesteia (20 - 24).
În motivarea deciziei, pârâta a susținut în esență faptul că, la data achitării de către reclamantă a taxei de primă înmatriculare, în dreptul intern a existat un temei legal, respectiv art.214 ٨ 1 din Codul fiscal.
Față de această împrejurare restituirea sumei solicitată de către reclamant este neîntemeiată cu atât mai mult cu cât prin art.117 din OG92/2003 sunt limitativ prevăzute taxele care se restituie. Taxa de primă înmatriculare nu face parte din această categorie de taxe.
Împotriva acestei decizii reclamantul s-a adresat instanței solicitând anularea deciziei de mai sus ca fiind nelegală.
Acțiunea reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:
Taxa specială de înmatriculare a fost reglementată de dispozițiile art.2141din Codul fiscal. Această taxă era aplicată numai autoturismelor achiziționate din țările Uniunii Europene fără a se aplica și autoturismelor autohtone creându - se, astfel o discriminare și o încălcare a art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene. Potrivit articolului sus-menționat se interzice statelor membre să aplice direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
În cazul în care o anumită stare de fapt este reglementată atât de dreptul comunitar cât și de cel național, pentru aplicarea unitară a dreptului comunitar, statele membre și comunitățile au recunoscut principiul rangului prioritar al dreptului comunitar față de dreptul național.
Fundamentul priorității de aplicare al dreptului comunitar rezidă în împuternicirile care se regăsesc în constituțiile naționale.
În acest sens, prin art.148 alin.2 în Constituția României se prevede: "Ca urmare a aderării, prevederile tuturor statelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare".
Curtea de Justiție Europeană a pus bazele principiului rangului prioritar al dreptului comunitar față de dreptul național în hotărârea COSTA/ENEL din 1964. Hotărârea adoptată arată următoarele: "Spre deosebire de tratatele obișnuite, Tratatele comunitare au înființat o ordine de drept care în momentul intrării sale în vigoare a fost înregistrat în ordinea juridică a statelor membre și care se impune jurisdicțiilor lor. Având în vedere că statele au renunțat la o parte din drepturile lor suverane transformându-le pe acestea în favoarea unor comunități pe baza unor tratate încheiate pe bază de reciprocitate, acestora le este imposibilă luarea unor măsuri unilaterale care să contravină tratatelor și care nu ar fi opozabile față de Comunități".
Având în vedere cele de mai sus, art. 2141din Codul fiscal care a constituit temeiul legal al plății taxei speciale de înmatriculare, a fost abrogat prin OUG50/2008. La data soluționării prezentei cauze, taxa specială de primă înmatriculare este lipsită de temei de drept, motiv pentru care pârâta urmează a fi obligată să o restituie reclamantului. Așa fiind, acțiunea reclamantei este întemeiată urmând a se admite.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta a emis decizia atacată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și în baza unei legi naționale în vigoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului solicitând admiterea recursului, desființarea în parte a sentinței și respingerea acțiunii formulată de - SRL Z ca nefondată cu menținerea Deciziei nr. 49 din 12.06.2009 emisă de DGFP S precum și Decizia de Restituire nr. 28416/22.04.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Z ca temeinice și legale, având în vedere următoarele motive:
Consideră criticabilă sentința pronunțată prin prisma art. 304 punct. 9 Cod Procedură Civilă si in considerarea dispozițiilor art. 304 deoarece interpretând greșit dispozițiile art. 2141din Legea nr. 571/2003 instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea deciziei nr.49 din 12 iunie 2009 emisă de DGFP S și a Deciziei de restituire nr. 28416/22.04.2009, obligarea instituției noastre să-i restituie reclamantei suma de 5752 lei și dobânda legală aferentă până la data plății efective.
de a da eficienta textelor art. 2141 1-2141 3) (în prezent abrogate de OUG nr. 50/2008) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal instanța de fond a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme astfel cum au fost prevăzute de art.2141 3din același act normativ această soluție fiind nelegală. deoarece Codul Fiscal prevedea în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare și anume: sunt scutite de plata taxelor specia le autoturismele, atunci când sunt:
a) Încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor lega le În vigoare;
b) provenite din donatii sau finantate direct din Împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare știintifică și tehnică, acordate institutiilor de Învătământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administratiei publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel national, asociatii lor și fundatiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internationale și organizatii non profit și de caritate.
Se susține că atâta timp cât cadrul legislativ ( respectivart.2141 1-2141 3)a prevăzut în mod imperativ că orice persoană fizică și juridică care . pentru prima dată În România un autoturism comercial, datorează o taxă specială de primă Înmatriculare. acesta este de strictă interpretare, completându-se cu principiul" unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem"
Instanța de fond referitor la incidenta art. 725 alin. 1 Cod Procedura Civilă, invocat in întimpinarea depusa la dosarul cauzei nu face nici o referire.
Dispozitiilor art.725 alin 1 din Codul d e Procedură Civilă consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură atât proceselor in curs de judecată incepute sub legea veche. Acest text de lege nu incalcă dispozitiile art.15 alin (2) din Constitutie, având in vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei in vigoare proceselor incepute sub legea veche,dar aflate in curs de judecată (Decizia Curtii Constitutionale nr.628/2006).
Neadmiterea unei atare solutii ar determina rezolvarea diferentiată a aceleași situatii juridice (respectiv obligatia achitării taxei,care atât În noul act normativ,se achită și respectiv intervine cu ocazia primei Înmatriculări a unui autovehicul În România) ceea ce ar fi profund inechitabil și contrar spiritului legii noi.
Consideră că soluția legală care trebuia sa o pronunțe Tribunalul S in speta de fata trebuia să fie în raport de noile dispoziții dinOUG nr.50/2008prin care legiuitorul a dispus numai restituirea În parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007-30.06.2008 și nu restituirea integrală a taxei.
Considerăm că in mod nelegal si fara a avea in vedere precizarile referitoare la neretroactivitatea legii civile in timp depuse la dosarul cauzei, instanta de fond a retinut că aplicarea OUG nr. 50/2008 contravine principiului neretroactivitatii legii civile consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituia Romaniei. Referitor la acest aspect intelegem să reiterem in fata instantei de recurs motivele pentru care OUG nr. 50/2008 este de imediata aplicare si nu incalca principiul neretroactivitatii legii civile in timp, asa cum gresit a retinut instanta de fond, astfel:
*norma neretroactivității se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.Dar,dacă legea nouă nu poate fi interpretată În sensul retroactivității cu privire la aceste raporturi ea este aplicabilă de Îndată tuturor situațiilor care se vor constitui,se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei În vigoare,precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.
*toate aceste situații nu intră În câmpul de acțiune al retroactivității legii ci privesc aplicarea imediată a dispozițiilor OUG nr.50/2008. Ori,aplicarea imediată a legii noi constituie principiul,iar supraviețuirea legii vechi,excepția.
*fără a admite că OUG nr.50/2008 poate fi interpretată În sensul de a guverna și asupra trecutului,principiul aplicării imediate presupune intrarea În vigoare a noilor dispoziții pentru toate situații ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
*ca urmare,având În vedere că pentru satisfacerea unui interes de ordine publică,OUG nr.50/2008 modifică efectele aplicării achitării taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule reglementate de Legea nr.571/2003,În sensul că modificarea de calcul a taxei de poluare instituită prin noul act nomativ este alta În conformitate cu normele europene,și se dispune de asemenea și modificarea de restituire a diferenței Între suma achitată de contribuabil În perioada 01.01.2007 și 30.06.2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor dispoziții privind taxa pe poluare,rezultă că dispozițiile OUG nr.50/2008 raportat la art.15,alin1 din Constituția României,care prevede:" Cetățenii beneficiază de drepturile.consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligatiile prevăzute de acestea (invocarea dispozițiilor constituționale am . să le facem În sensul că obligația achitării taxei există chiar dacă prin actul nomativ s-a abrogat taxa specială de autoturisme,care se achită tot cu ocazia primei Înmatriculări ) se aplică și la efectele actului anterior nerealizate Încă sub vechea regementare,În speță proceselor eflate pe rolul instanțelor de judecată- conform art. 725 alin. 1 Cod procedura civilă, Întrucât ordinea publică trebuie să aibă În esența ei un caracter de unitate și uniformă aplicabilitate pentru toți. Tot raportat la dispozițiile constituționale invocate mai sus,prin respingerea recursului si admiterea acțiunii reclamantei și obligarea DGFP S la restituirea taxei speciale de primă Înmatriculare care a fost reglermentată de Legea nr.571/2003, s-ar . dispozilegale din noul act normativ și din Constituția României, creându-se o situație favorizată și diferențiată pentru acesta față de contribuabilii care achită În prezent taxa de poluare.
*În jurisprudența sa,Curtea Constituțională a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea În viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi,pentru că În aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune În timpul următor intării ei În vigoare,adică În domeniul ei propriu de activitate.În acest sens sunt,de exemplu Decizia Curții Constituționale nr.330/2001,nr.288/2002)
*În concluzie, având în vedere că raporturile juridice în speța de față nu sunt pe deplin constituite în momentul intrării În vigoare a OUG nr. 50/2008,aceste raporturi nu se pot consolida decât în limitele determinate de noul act normativ și nu vor putea produce decât efectele prevăzute prin acesta referitor la restituirea taxei de primă înmatriculare, astfel ca solutia instantei de fond trebuia pronuntata in raport de noile prevderi ale OUG nr.50/2008.
Instanța de fond în mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamanta, începînd cu data achitarii și pînă la data plătii efective având în vedere dispozitiile Codului d e Procedură Fiscală coroborate cu dispozitiile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
Precizează că reclamanta nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare conform art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicată și modificată.
Față de aceste considerente rezultă că instanța de fond în mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare.
Consideră legală partea din dispozitivul sentinței prin care s-a respins cererea reclamantei pentru obligarea instituției noastre la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată.
Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că în eventualitate in care se vor solicita în fata instanței de recurs de către reclamantă, solicită respingerea lor având în vedere faptul că taxa specială de primă înmatriculare a fost calculată și încasată de către organele fiscale în conformitate cu prevederile legale și în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. iar în aceste conditii nu poate fi retinută culpa procesuală a DGFP pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de iudecată.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și - SRL Z, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 746 lei ocazionate de judecarea fondului cauzei, cu obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată și în recurs.
În motivele de recurs, reclamanta, a arătat că rin p. sentința civilă nr.1847/27.08.2009, s-a admis în parte acțiunea pe care a formulat-o în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Z- S și Direcția Generale a Finanțelor Publice S, s-a dispus anularea Deciziei de restituire nr. -.04.2009 a Administrației Finanțelor Publice Z- S și a Deciziei nr.49/12.06.2009 a Direcției Generale a Finanțelor Publice S, pârâta Administrația Finanțelor Publice Z- S fiind obligată la restituirea sumei de 5.752 lei încasată cu titlu de taxă specială de înmatriculare cu dobanda aferentă, până la data plății efective, însă a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit instanței de fond motivația respingerii acestui capăt de cerere rezidă în faptul că "pârâta a emis decizia atacată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și în baza unei legi naționale în vigoare". Această motivare apreciem că excede obiectului cauzei deduse judecății, pentru că nu s-au pus în discuție condițiile în care pârâta a emis decizia atacată. Consideră că hotărârea instanței cu privire la acest capăt de cerere este lipsită de temei legal având în vedere că instanța de fond, în însăși motivarea hotărârii a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată și a obligat pârâta să ne restituie suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu dobânda aferentă până la data plății efective.
Așadar, având în vedere că a solicitat ca, în cazul în care, pârâtele vor cădea în pretenții, acestea să fie obligate și la plata cheltuielilor de judecată, că solicitarea a fost pusă în discuția părților, că suma reprezentând cheltuielile de judecată solicitate este compusă din taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, toate achitate de reclamant și dovedite conform înscrisurilor depuse la dosar și că în cele din urmă pârâtele au căzut în pretenții, apreciem că în aplicarea prevederilor ar!. 274 Cod proc. civ se impunea și admiterea capătului de cerere vizat privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Solicită a se constata că în fapt, autoritatea publică prin conduita sa si-a exprimat refuzul de a restitui suma de bani solicitată de reclamantă, iar acest refuz reprezintă o manifestare de voință a autorității publice, producătoare de efecte juridice. Ori, la momentul la care am formulat solicitarea de restituire a sumei reprezentând taxă de primă înmatriculare,
precum și la momentul la care pârâta s-a opus admiterii acțiunii noastre, exista o practică pe rolul instanțelor judecătorești care consfințea că taxa specială de primă înmatriculare este lipsită de temei de drept, motiv pentru care pârâta a și fost obligată să ne restituie suma de bani achitată cu titlu de taxa specială de primă înmatriculare în condițiile prevăzute în dispozitivul hotărârii recurate.
Pentru aceste considerente, apreciind că suma reprezentând onorariu avocațial nu este nepotrivit de mare raportat la valoarea pricinii și la volumul de muncă cerut de pregătirea apărării în cauză, ținând cont de faptul că s-a parcurs și o etapă premergătoare aceea a procedurii prealabile și că apărătorul ales nu este din localitatea în care s-a dezbătut procesul, în onorariul avocațial fiind incluse și cheltuielile ocazionate de deplasarea acestuia la sediul instanței în vederea re prezentării intereselor subscrisei, solicită admiterea recursului astfel cum acesta a fost formulat.
Analizând recursurile declarate de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI și de către reclamanta - SRL prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
1. Conform chitanței seria - nr. - din 12.04.2007 eliberată de Trezoreria Municipiului Z, reclamantul a plătit suma de 5752 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Refuzul autorității fiscale competente de a soluționa favorabil cererea reclamantului de restituire a taxei rezultă din dispoziția de restituire menționată anterior. Acest act administrativ fiscal exprimă voința organului fiscal astfel încât nu mai este necesară o nouă solicitare, care apoi să fie urmată de un alt răspuns, previzibil ca fiind negativ, după care, reclamanta, în final, să se poată adresa instanței de judecată.
Reclamantul, din conținutul adresei cunoaște refuzul organului fiscal de soluționare favorabilă a cererii sale. următor este cel de a se adresa instanței de judecată pentru a se constata temeinicia și legalitatea refuzului.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev atât de disp art. 205 al. 1 teza finală pr.fisc., cât și de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Art. 205 al. 1.pr.fisc. fraza a doua arată că:" Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."
În spetă, decizia de restituire este actul administrativ fiscal prin care practic se respinge cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare, astfel încât reclamantul are deschisă calea prevăzută de textul legal menționat anterior.
Nu mai este necesar a se realiza o altă procedură, prealabilă sesizării instanței de judecată, întrucât răspunsul la cererea reclamantului de restituire este cunoscut de către acesta din conținutul adresei emise de pârâtă.
Reclamantul nu a părăsit procedura administrativă, și nici administrativ-jurisdicțională, așa cum susține recurenta întrucât art. 205 al. 1.pr.fisc. prevede textual că:" Contestația este o cale administrativă de atac", fără a notifica aceasta recurentei, conform art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, ci aflând răspunsul nefavorabil la cererea sa de restituire, a ales să se adreseze direct instanței de judecat, așa cum îi permit textele legale menționate anterior.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Reclamantul a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejusitificat este asimilat actului administrativ.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la precizarea la motivele de recurs depuse, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cât privesc excepțiile invocate de către pârâtă, Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate și ca atare urmează să le respingă. Astfel, se poate constata că în mod corect instanța de fond a statuat că în speță își găsesc aplicare prevederile art.19 din Legea nr.554/2004 și ca atare acțiunea reclamantului nu este tardivă. Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea va observa că în speță reclamantul s-a adresat instanței cu cererea în restituirea taxei achitate și apreciată ca fiind nelegală urmare a faptului că autoritatea, în speță pârâta, nu i-a soluționat în termenul impus de legiuitor o cerere care i-a fost adresată și, prin urmare, o altă procedură, în fața pârâtei nu mai era necesară.
2. Cât privește recursul declarat de către reclamantă, Curtea constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.274 pr.civ. partea căzută în pretenții și care se află, deci, în culpă procesuală va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată.
În speță se constată că pârâta este cea care se află în culpă procesuală și, ca atare, datorează cheltuielile de judecată ocazionate reclamantei cu derularea acestui litigiu.
Prin urmare, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. raportat la art.274 pr.civ. va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica hotărârea recurată în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial ( redus potrivit art.274 alin.3 pr.civ. reținând că acesta este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii) și va menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
De asemenea, fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 500 lei cheltuiel de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr.1847 din 27.08.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 500 lei în favoarea recurentei reclamante.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red./
17.02.2010 - 4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
