Anulare act administrativ . Decizia 366/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Operator de date cu
caracter personal 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 366/2010
Ședința publică din 15 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER:- -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de reclamantele, și intervenientul, împotriva sentinței civile nr. 2246 din 24.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BMr eprezentat prin primar și SC SRL, având ca obiect anulare acte administrativ cu caracter normativ.
În data de 11.02.2010, s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise din partea intimatei SC SRL ( 75 -88).
De asemenea, în data de 15.02.2010, recurenții au trimis la dosarul cauzei prin fax, concluzii scrise ( 89 -92).
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08 februarie 2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.2246 din 24 iunie 2009, Tribunalul Maramureșa respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantele, și cererea de intervenție în interesul reclamantelor formulată de împotriva pârâților Primarul Municipiului B M și SRL și au fost obligate reclamantele și intervenientul să plătească pârâtei SC SRL 4900 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1446 din 16.06.2008, Curtea de Apel Cluj - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal a admis recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 175 din 5 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerentele hotărârii s-a reținut că prima instanță nu a lămurit dacă obiectivul comercial ce urmează a fi edificat nu se încadrează - prin activitatea ce o va desfășura - în categoria celor interzise în mod expres, respectiv activități poluante, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat, prin deșeurile produse sau prin programul de activitate, una din probele esențiale care ar fi putut conduce la adaptarea unei soluții temeinice și legale în cauză, o constituie expertiza tehnică de specialitate care să stabilească dacă imobilul care urmează a fi edificat corespunde cerințelor impuse prin planul urbanistic general, impactul asupra populației din imediata vecinătate.
În rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr. 5052 și s-a dispus efectuarea unei expertize în construcții.
Examinând acțiunea prin care reclamantele și au solicitat anularea autorizației de construire nr. 190 din 20.03.2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului B M în favoarea pârâtei SRL și a cererii de intervenție în interesul reclamantelor, prin prisma susținerilor părților, din coroborarea tuturor probelor existente la dosar precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
Autorizația de construire nr. 190 din 20.03.2007 a fost emisă de Primarul municipiului B M în favoarea pârâtei SC SRL B M în vederea edificării unei spălătorii auto pe strada - nr. 3. pe terenul înscris în - B M nr. top. 1541/4/1 și 1541/4/2, ce constituie proprietatea numiților, și, ultimii trei deținând calitatea de asociați fondatori ai pârâtei SRL, ipoteză în care nu poate fi primită apărarea reclamantei și intervenientului referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată.
În condițiile în care acordul vecinilor și au fost date în fața unui avocat care, conform art. 3 al. 1 din Legea nr. 51/1995 modificată, a atestat data, conținutul declarației și identitatea părților, a fost nejustificată susținerea privind neîndeplinirea cerințelor de formă a acestuia.
Din expertiza întocmită în cauză de ing., a rezultat că autorizația de construire a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, Planul urbanistic al localității și Regulamentul al Primăriei municipiului B M, pârâta SRL deținând toate avizele vizate favorabil de Agenția de Protecție a Mediului, Autoritatea de Sănătate Publică M, Inspectoratul pentru Situații de Urgență G de M, SC Nord SA Tg. M, Sucursala B M, B M și Romtelecom SA.
Prin normele legale cuprinse în art. 10 lit. e din Legea nr. 50/1991 modificată, s-au instituit excepții de la zonele cu regim de protecție și având în vedere că zona în care se află str. - se încadrează în zona L 3 localității, se admit funcțiuni comerciale și servicii profesionale cu condiția ca suprafața acestora să nu depășească 200 mp. și să nu genereze transporturi grele.
În conformitate cu cele descrise în lucrarea de expertiză, suprafața spălătoriei este de 84 mp. iar zona în care se află a fost încadrată ca zonă L3 - în baza art. 2 al. 2 din Regulamentul urbanistic din septembrie 1997 și accesul mașinilor la spălătorie se realizează dinspre strada -, traficul nu afectează strada - unde sunt edificate casele reclamanților, respectiv a intervenientului.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea este nefondată și a fost respinsă în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată.
Ca o consecință a respingerii acțiunii principale a fost respinsă și cererea de intervenție în interesul reclamantelor formulată de intervnientul.
Văzând și prevederile art. 277 Cod pr. civilă, au fost obligate reclamantele și intervenientul să plătească pârâtei SRL cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu pentru expert și onorariu avocațial, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamantele, și, intervenient, solicitând admiterea recursului și, în principal casarea sentinței atacată iar in temeiul art.312 alin.3 trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în subsidiar, raportat la prevederile art.304 pct.9 să modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și a cererii de intervenție, anulând autorizația de construire nr.190 din 20 martie 2007 emisă in favoarea SC RL. de către Primarul municipiului B M; cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat in toate fazele procesuale și onorariu expert.
În motivele de recurs, reclamantele arată că prin sentința atacată, pronunțată în rejudecare după casare, instanța de fond respinge acțiunea întemeiată pe trei argumente de nelegalitate a autorizației contestate, motivarea a două dintre acestea fiind lipsită de suport legal, iar una lipsind cu desăvârșire.
Astfel, în ceea ce privește solicitarea de casare a sentinței si trimitere a cauzei spre rejudecare aceasta se bazează pe două considerente:
a)în primul rând instanța nu s-a pronunțat absolut deloc cu privire la încălcarea de către acest act administrativ a prevederilor Regulamentului urbanistic al municipiului BMa probat prin HCL nr.349/1999 care interzice în mod expres în Zona L3 a locuințelor individuale și colective mici P+ 2 desfășurarea activităților economice incomode prin traficul generat (peste 5 autovehicule mici pe zi), or specificul activității desfășurate de către o spălătorie auto depășește în mod evident un asemenea trafic. Deși aceasta a fost una dintre apărările noastre de bază prin care intenționam să demonstrăm nelegalitatea actului atacat, instanța de fond face referiri la cu totul alte aspecte (vizând suprafața obiectivului comercial și nu activitatea pe care o va desfășura) omițând a se pronunța în vreun fel sau altul cu privire la solicitările noastre.
Într-o atare desfășurare a cursului procesului, recurentele apreciază, că au fost încălcate dispozițiile art.6 alin.1 din Conveția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, ratificată prin Legea nr.30/1994 potrivit căruia "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotări fie asupra incălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații in materie penală indreptate impotriva sa".
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în favoarea garantării părților la un proces echitabil, sancționând orice încălcare a acestui drept fundamental de către instanțele judecătorești. Astfel, prin Hotărârea din 28.04.2005 asupra Cererii nr.57.808/00, cauza Albina împotriva României, publicată în Of. nr.l049/25.11.2005, pct.30 "Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei din 13 mai 1980, seria A, nr.37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă acest observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod concret examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art.6 implică mai ales in sarcina instanței obligarea de a proceda la un examen efectiv argumentelor si al elementelor de probă ale părților cel puțin pentru a le aprecia pertinenta (Hotărârea Perez impotriva Franței, Cererea nr.47.287/99, paragraful 80, 2004-1 și Hotărârea Van der împotriva Olandei din 19 rilie 1994, seria A, nr.288, p. 19, paragraful 59)".
b)înal doilea rândapreciază că se impune suplimentarea probațiunii conform de altfel și îndrumarului de casare al Curții de Apel Cluj, care a desființat prima sentință pronunțată de Tribunalul Maramureș tocmai pentru că această instanță nu a lămurit dacă obiectivul comercial ce urmează a fi edificat se încadrează - prin activitatea pe care o va desfășura - în categoria celor expres interzise, proba esențială ce se impunea a fi administrată fiind expertiza tehnică de specialitate care să stabilească dacă imobilul care urmează a fi edificat corespunde cerințelor impuse prin planul urbanistic general, precum și care este impactul asupra populației din imediata vecinătate. Instanța de fond ordonă efectuarea expertizei în specialitatea construcții, concluziile acesteia fiind absolut irelevante raportat la cele contestate de noi, d-na expert mărginindu-se să constate că imobilul edificat se încadrează în prevederile autorizației eliberate (ceea ce noi n-am contestat niciodată). mai mult, în ultima frază a expertizei afirmă că "Nu există încălcări ale planului urbanistic zonal",atâta vreme cât nu există un plan urbanistic zonal. Acest lucru se susține că i-a determinat să solicite instanței a cere, în temeiul art.201 alin.3 Cod pr.civ. punctul de vedere al unui specialist în urbanism, care face parte din Registrul din România, instituție publică autonomă, cu personalitate juridică, care administrează dreptul de semnătură pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism, în condițiile legii. Printre atribuțiile acestei instituții se numără și avizarea si aprobarea conținutului documentațiilor de amenajare a teritoriului si urbanism. exact domeniul în care a impus Curtea de Apel Cluj prin îndrumarul de casare efectuarea unei expertize, fiind evident că expertul în construcții a fost depășit de complexitatea problemei ridicate. Apreciază în continuare că punctul de vedere al unei dintre persoanele din lista depusă de noi era în măsură să conducă la lămurirea cauzei, iar această probă se impune a fi administrată în rejudecare.
Cu privire la solicitarea de modificare a sentinței, este de observat că celelalte două argumente aduse în sprijinul dovedirii nelegalității autorizației atacate au fost respinse printr-o motivare lipsită de temei legal.
Primul viza respectarea dispozițiilor art.l ale Legii nr.50/l99l potrivit cărora "autorizația de construire sau de desființare se emite la solicitarea deținătorului titlului de proprietate asupra unui imobil teren și/sau construcție - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desființare, în condițiile prezentei legi". Beneficiarul actului nu este proprietarul terenului si nici titulara vreunui drept asupra terenului pe care este autorizată a fi executată spălătoria auto și nici nu există la dosarul de autorizare vreun act care să-i confere dreptul de construire, conform colii funciare 1073 BMc oproprietari ai terenului cu nr.top.1541/4/2 fiind persoanele fizice, și și nicidecum persoana juridică beneficiară a autorizației de construire. De reținut că este absolut lipsit de relevantă că parte dintre proprietarii tabulari sunt asociați ai persoanei juridice, atâta vreme cât aceasta are personalitate juridică distinctă; fiind titulară de drepturi si obligatii separat si independent de persoanele fizice. Acest aspect a fost adus la cunoștința instanței, care ia act de această împrejurare, o descrie și în final afmnă că dacă unii dintre coproprietarii terenului, persoane fizice, au calitatea de fondatori ai beneficiarului SC SRL, apărarea noastră nu poate fi primită?!
Al doilea aspect viza acordul vecinilor și solicitat prin certificatul de urbanism, care nu este dat în formă autentică (în fața notarului public) după cum prevăd normele legale în materie (Legea nr.50/1991 Anexa 1 pct. 2.5.6. "Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora - pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinatie decât cea a clădirilor învecinate".) Este de reținut în acest sens că Primăria BMa solicitat în mod legal aceste acorduri autentice, fiind vorba de amplasarea unei spălătorii auto într-o zonă de locuințe individuale, deci o altă destinație decât cea a clădirilor învecinate. Nu se poate susține că încheierea de dată certă a avocatului este echivalentă acordului exprimat în formă autentică, singura modalitate prevăzută de legiuitor(ubi lex non distinguit, nec nos distiguerre debemus),atâta vreme cât Legea nr.36/1995 a notarilor publici si activităților notariale stipulează în art.8 lit.b că notarul public îndeplinește următoarele acte notariale: "autentifică înscrisurile redactate de notarul public de parte personal sau de avocat".
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 11 ianuarie 2010 Municipiul B M, prin primar, solicită respingerea atât în principal cât și in subsidiar ca nefondat a recursului.
Analizând recursul declarat de către reclamantele, și intervenientul prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al reclamantelor și a intervenientului vizează anularea autorizației de construire nr. 190/20.03.2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului B M în favoarea pârâtei în vederea construirii unei spăIătorii auto pe str. -, nr. 26/A, pe terenul înscris în 10.732 nr. topo 1541/4/1, 1541/4/2 în suprafață de 1291 mp (nr. top 1541/4/1 și nr. top 1541/4/2); terenul menționat anterior aparține numiților, și, ultimii trei deținând și calitatea de asociați fondatori ai pârâtei ; actul administrativ contestat a fost eliberat în scopul edificării unui spații pentru prestări de serviciu de spălătorie auto.
În derularea litigiului dintre părți, instanța de control judiciar, la precedentul control de legalitate a hotărârii instanței de fond a statuat că probele administrate în cauză în fața instanței de fond nu lămuresc aspecte esențiale pentru a putea analiza legalitatea actului administrativ contestat de către reclamanți respectiv nu a lămurit dacă obiectivul comercial ce urmează a fi edificat nu se încadrează - prin activitatea ce o va desfășura - în categoria celor interzise în mod expres în această zonă: activități poluante, cu risc tehnologic sau incomode prin traficul generat, prin deșeurile produse sau prin programul de activitate.
S-a statuat cu același prilej că una din probele esențiale care ar fi putut conduce instanța de fond la adoptarea unei soluții legale și temeinice în cauză o constituie expertiza tehnică reținându-se că expertul tehnic este în măsură să stabilească dacă imobilul care urmează a fi edificat corespunde cerințelor impuse prin planul urbanistic general al municipiului B-M ținând cont de activitatea ce se dorește a fi desfășurată, zona în care se vrea amplasată și nu în ultimul rând de impactul asupra populației din imediata vecinătate.
Din cuprinsul hotărârii recurate rezultă împrejurarea că instanța de fond a încuviințat efectuarea expertizei tehnice, dând eficiență prevederilor art.315 pr.civ.; analizând, însă, raportul de expertiză tehnică întocmit se poate observa că expertul nu a răspuns obiectivelor stabilite de către instanță, expertul mărginindu-se să constate că imobilul edificat se încadrează în prevederile autorizației eliberate că nu există încălcări ale planului urbanistic zonal,mențiunile acestuia fiind generale și nu cuprinde explicații aplicate pe obiectivele încuviințate.
Mai mult, se poate observa că nu există nici o altă probă la dosar care să clarifice problema juridică dedusă judecății referitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat de reclamante și intervenient din perspectiva planului urbanistic general, al planului urbanistic zonal și nu în ultimul rând din perspectiva activității ce se dorește a fi desfășurată, zona în care se vrea amplasată și de impactul asupra populației din imediata vecinătate, instanța de fond nesocotind îndrumările instanței de control judiciar exprimată prin decizia nr.1446/2008 care a dispus ca cu prilejul rejudecării cauzei instanța să analizeze legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate de către reclamanți prin prisma probelor existente, administrând întreaga probațiune necesară pentru justa soluționare a cauzei cu scopul clarificării aspectelor menționate mai sus.
Se poate conchide, așadar, analizând hotărârea instanței de fond că aceasta a pronunțat o soluție nelegală întrucât a soluționat procesul fără a cerceta fondul cauzei motiv pentru care, Curtea constatând incidența dispozițiilor art. 312 alin.5 pr.civ. va admite recursul declarat de reclamante și intervenient și va casa hotărârea recurată, modificarea acesteia nefiind posibilă întrucât sunt necesare administrarea de noi probe.
În cauză, însă, se poate observa că anterior, instanța de recurs a dispus casarea hotărârii instanței de fond cu consecința trimiterii spre rejudecare aceleiași instanțe astfel că o nouă casare cu trimitere la aceeași instanță nu este permisă de dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că întrucât nu s-a cercetat fondul cauzei se impune casarea hotărârii și reținerea acesteia spre soluționare de către instanța de recurs.
Prin urmare, Curtea va reține cauza spre soluționare iar în scopul administrării probelor necesare va fixa termen pentru data de 22 februarie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.2246 din 24.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o casează în întregime și fixează termen pentru rejudecarea fondului la data de 22.03.2010.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red./
17.02.2010 - 7 ex.
Jud.fond.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu, Augusta Chichișan
