Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 369/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - anulare act control -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 369
Ședința publică din 13 martie 2008
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta R, cu sediul în municipiul R,-, județul S, împotriva sentinței nr. 3142/19.11.2007 a Tribunalului Suceava - secția comercială contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat pentru recurentă și consilier juridic pentru intimata Primăria municipiului
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar a fost depusă prin serviciul arhivă al instanței de către recurentă chitanța nr.- din 19.02.2008 pe care este consemnată suma de 2,0 RON reprezentând taxa judiciară de timbru și un timbru judiciar mobil de 0,3 RON, anulate la dosar cu care s-a făcut dovada timbrării recursului.
Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar întâmpinare.
Instanța constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, conform motivelor expuse pe larg în cererea de recurs, casarea în totalitate a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța de fond să se pronunțe asupra fondului problemei. Precizează faptul că împotriva actului fiscal nr.9680 din 24.10.2006 emis de pârâta intimată a depus în termen contestație la Primăria R ( unitatea emitentă) cu nr.404 din 02.11.2006 și înregistrată la primărie sub nr. 10038/ 03.11.2006, contestație care se încadrează în disp.art. 176 din OG nr.92/2003 și la care recurenta nu a primit nici un răspuns, motiv pentru care nu s-a putut îndeplini procedura prev. de art. 188 al.2 Cod pr.fiscală. Mai arată faptul că recurenta nu a ocupat și nici nu ocupă nici un teren din domeniul public, iar actul fiscal este un abuz.Arată că hotărârea instanței de fond se bazează pe faptul că acțiunea este prescrisă, motivând instanța de fond că potrivit art.11 lit. din Legea nr. 554/2004 cererile prin care se solicită anularea unui act fiscal se introduc în termen de 6 luni de la primirea răspunsului la plângerea prealabilă. Că pretinsul răspuns dat de primărie cu adresa nr. 150/22. 01.2007 nu îndeplinește condițiile unei decizii date în conf. cu disp.art.179 din OG nr.92/2003.Acest răspuns a fost dat după emiterea titlului executoriu și începerea executării silite din 05.12.2006.
Reprezentantul pârâtei intimate a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Arată faptul că pe baza deciziei de impunere nr. 9680/2006, necontestată în termen de recurentă, pârâta a dispus începerea executării silite împotriva acesteia pentru recuperarea restanțelor bugetare stabilite în sarcina sa. Ca urmare începerii executării silite, recurenta formulează o contestație la executare împotriva titlului executoriu nr.11247 din 5.02.2006, în care invocă unele motive de fond, cum că nu ocupă teren din domeniul public.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată:
Prin cererea adresată instanței, reclamanta Ras olicitat obligarea pârâtei Primăria municipiului R, de a anula decizia nr.8604 din 6.09.2007 emisă de Direcția Impozite și Taxe, decizie prin care i s-a respins contestația sa nr.477/9.01.2007, formulată împotriva titlului executoriu nr.60/5 decembrie 2006.
La prima zi de înfățișare însă, reclamanta a precizat acțiunea, în sensul că solicită anularea actului fiscal - respectiv a deciziei de impunere prin care a fost obligată la plata sumei de 21173,51 lei pentru ocuparea domeniului public.
În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că prin somația nr. 60 din 5 decembrie 2006, pârâta i-a pus în vedere obligația de a plăti suma, ea nu s-a conformat și a formulat contestația nr.31/24.01.2007.
Cum la contestație nu a primit răspuns, reclamanta atacat titlul executoriu, cerere admisă prin sentința nr. 737/2007 a Judecătoriei Rădăuți.
Recursul primăriei împotriva acestei sentințe a fost însă admis și acțiunea reclamantei a fost respinsă cu motivarea că nu a atacat actele de executare emise în baza titlului executoriu, conform Codului d e procedură fiscală ( decizia nr. 1195/29.05.2007 a Tribunalului Suceava - fila 27-28 dosar nr-).
Reclamanta a învederat că în aceste împrejurări, răspunsul la contestație i-a fost comunicat abia la 6.09.2007.
În cauză, pârâta a formulat întâmpinare și a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, deoarece: pentru suma de 21173,51 lei a emis decizia de impunere nr. 9680/24.2006 comunicată reclamantei la 25.2006 și necontestată de aceasta.
Prin sentința nr.3142/19.11.2007 Tribunalul Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantei ca prescrisă. În motivarea soluției, instanța a reținut că împotriva deciziei de impunere nr.9680/24.2006, comunicată ei la 25.2006 ( conform confirmării de primire - fila 25 dosar), reclamanta formulat contestație la 9.01.2007 ( 31 dosar), aceasta fiind respinsă prin decizia nr. 150/22.01.2007 ( 9), comunicată reclamantei la 23.01.2007 ( 7 dosar cu contestație la executare, la Judecătoria Rădăuți ).
Această decizie, reține instanța, a fost atacată de către reclamantă, la 13.09.2007, peste termenul de 6 luni la care se referă art.11 al.2 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinței, reclamanta a formulat recurs.
Sentința a fost criticată pentru nelegalitate, atât pentru pretins greșita reținere a excepției, cât și pe fond.
Motivele de critică pe fondul cauzei, nu pot face însă obiectul analizei în prezenta cauză, odată ce nu s-a pronunțat la prima instanță, sentință pe fondul cauzei.
Cu referire la excepția prescrierii dreptului la acțiune, reclamanta susținut greșita sa reținere în cauză, pentru că adresa nr. 150/22.01.2007 nu îndeplinește condițiile unei decizii date conform art. 179 din nr.OG 92/2003. A mai învederat reclamanta, că odată ce a formulat contestație la executare, această acțiune a întrerupt cursul prescripției cu privire la termenul de 6 luni prev. de art. 11 al.2 din Legea nr. 554/2004.
Motivele de recurs formulate cu trimitere la art. 304 (9) Cod pr.civilă nu sunt fondate.
Este fără echivoc, că răspunsul dat reclamantei cu nr. 150 din 22.02.2007 la contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr.9686/2006 este o decizie, prin aceasta fiind respinsă contestația reclamantei. Cum această decizie a fost comunicată reclamantei la 23.01.2007 / 7 dosar) și a fost contestată abia la 13.09.2007, evident termenul de 6 luni prev. de art. 11 al.2 din Legea nr. 554/2004, a fost depășit.
De altfel, reclamanta însăși a precizat abia la prima zi de înfățișare ( 18-19 dosar), că solicită anularea deciziei de impunere prin care i s-a stabilit obligația de plată a sumei de 21173,51 lei.
Răspunzând la celălalt motiv de recurs, este de precizat că cererea reclamantei - contestația la executare împotriva titlului executor pronunțată de Judecătoria Rădăuți, de vreme ce nu a fost o judecată asupra fondului cauzei, nu constituie o cauză de întrerupere a cursului prescripției cu privire la termenul de 6 luni, conform Decretului Lege nr.167/1958.
De urmare corectei soluționări pe excepția prescripției dreptului la acțiune;
Conform art. 316, 296 Cod pr.civilă se va respinge ca nefondat recursul de față;
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R, cu sediul în municipiul R,-, județul S, împotriva sentinței nr. 3142/19.11.2007 a Tribunalului Suceava - secția comercială contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red..
Dact..
2 ex./27.02.2008
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Grapini Carmen, Nastasi Dorina