Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 371/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 371/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică de la 19 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTORI: Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă Silviu
- - - -
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțare asupra recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentința civilă nr. 133/CA/9.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 2009, când părțile au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 19 mai 2009.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 133/CA/9.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea SC Y- SRL B, în contradictoriu cu intimatele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B și, în consecință:
S-a anulat Decizia Nr. 237/12.10.2007 emisă de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B, nr. 14025A/25.07.2007 și nr. 302/25.07.2007 privind virarea de către contestatoare la bugetul de stat a sumei de 5070 lei reprezentând TVA, acte emise de intimata Administrația Finanțelor Publice
S-au respins restul pretențiilor contestatoarei.
Au fost obligate intimatele să achite contestatoarei suma de 4300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin Raportul de Inspecție fiscală nr. 14025 /25 iulie 2007 s-au consemnat rezultatele inspecției fiscale parțiale de reverificare privind, reverificare care s-a efectuat în perioada 19 iulie 2007 - 25 iulie 2007, în baza Declarației de reverificare nr. 256/19 octombrie 2006. Prin Decizia nr. 256/19 octombrie 2006, organul de soluționare a stabilit ca la reverificarea să se procedeze la analizarea serviciilor din punct de vedere al locului prestării în raport cu prevederile art. 133 coroborat cu prevederile art. 126 din Codul fiscal.
Prin adresa nr. 8971 A/29 mai 2007, Compartimentul juridic a comunicat organului de inspecție fiscală că nu s-a putut stabili obiectul contractului, acesta neîndeplinind condițiile unui contract de comision, astfel că organul fiscal nu putut stabili natura prestațiilor contractate și a făcut aplicațiunea art. 133 alin.1 și art. 126 alin.1 din Legea nr.571/2003.
Prin Decizia de impunere nr. 302/25 iulie 2007 s-a stabilit în sarcina societății reclamante obligația plății A, colectată suplimentar, în sumă de 5070 lei prin aplicarea cotei de 19 % asupra valorii comisionului de intermediere înscris în factura fiscală nr.89971/53/21 martie 2006 în valoare de 31.752,52 lei emisă către SC " " SRL Italia.
In urma contestației formulate de contestatoare și înregistrate la Direcția Generală a Finanțelor Publice B sub nr. 31933/11 septembrie 2007, având ca obiect actele administrativ fiscale mai sus indicate, a fost emisă, la data de 12 octombrie 2007, Decizia nr.237/12 octombrie 2007 prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația, reținând în esență în considerente că sub aspect fiscal este necesară definirea în concret obiectului contractului pentru a stabili dacă societatea contestatoare se încadrează în excepțiile cu privire la locul prestării din art. 133 Cod fiscal, iar din contract nu rezultă natura prestațiilor pentru a califica operațiunea ca fiind scutită de față de locul prestării serviciului la sediul societății beneficiare.
La data de 17 ianuarie 2006 între societatea reclamantă în calitate de comisionar și SC " " SRL Italia în calitate de vânzător s-a perfectat contractul de comisionare în baza căruia vânzătorul urmează a vinde, transfera și furniza către clienții comisionarului echipamente de construcții, numite "bunuri".
Potrivit secțiunii IV din contract comisionarul are dreptul să primească 4 % din valoarea bunurilor, plata se va face în 15 zile de la data furnizării bunurilor.
În executarea acestui contract, societatea contestatoare a găsit un cumpărător pe piață în persoana societății Chișinău, iar firma SC " " SRL Italia a vândut acestei societăți echipamente cu destinație.
În acest sens, sunt înscrisurile aflate la dosar și adresa emisă de societatea vânzătoare SC " " SRL Italia care confirmă realizarea tranzacției și plata comisionului către Y în baza facturii.
La data de 21 martie 2006 societatea contestatoare a emis factura nr. - către SC " " SRL Italia pentru decontarea comisionului de intermediere de 31752,52 lei calculat la suma de 5040 EURO în care s-a inserat mențiunea scutit la rubrica TVA.
Din extrasul de cont de la fila 39 din primul ciclu procesual, rezultă că societatea contestatoare a încasat comisionul în valoare de 4% din valoarea tranzacției.
De esența contenciosului administrativ-fiscal este de a stabili dacă organul de inspecție fiscală a colectat în mod legal în cuantum de 5070 lei pentru factura fiscală nr. -/21 martie 2006.
În drept, potrivit art. 140 alin.1 Cod fiscal, cota standard a taxei pe valoare adăugată este de 19 % și se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operațiune impozabilă care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată.
Dispozițiile art. 126 alin.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, "din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
b) locul de livrare bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi România în conformitate cu prevederile art. 132 și 133".
Contestatoarea a invocat în acțiune și contestația administrativă că nu îi sunt incidente aceste proceduri legale, ci este exceptat de la plata A față de dispozițiile art. 133 alin.2 lit. c din Legea nr. 571/2003.
Pe cale de consecință, este imperios necesar a se stabili cu certitudine dacă operațiunea derulată de societatea reclamantă era impozabilă, respectiv dacă, potrivit art. 126 Cod fiscal, locul de prestare a serviciului este considerat România conform art. 132, 133.
În speță, în mod lapidar, organul fiscal nu a analizat natura serviciilor facturate de societatea reclamantă prin coroborarea contractului cu celelalte înscrisuri pentru a da eficiență Deciziei nr. 256/19 octombrie 2006 Direcției Generale a Finanțelor Publice
Astfel, nu a analizat toate clauzele contractului de comisionare și a stabilit că acesta nu are obiect.
De asemenea, cum am mai arătat, pentru stabilirea naturii serviciului facturat și a locului prestări servicii era necesar să analizeze și celelalte documente de transport, documente de plată, cele prin care beneficiarul a recunoscut îndeplinirea obligațiilor contractuale de către societatea reclamantă.
Instanța de fond a constatat că, în baza contractului de comision încheiat, contestatoarea a identificat potențiali cumpărători ai utilajelor oferite de firma vânzătoare, respectiv firma Chișinău, iar beneficiarul acestui serviciu a conformat realizarea tranzacției și în urma acestora și-a îndeplinit obligația contractuală de achitare a comisionului de 4 % din valoarea tranzacției.
Societatea contestatoare a emis factura pentru decontarea contravalorii comisionului.
Pe care de consecință, sub aspect fiscal, operațiunea derulată de societate contestatoare fiind de marketing, potrivit art. 133 alin.2 lit. "c" Cod fiscal, locul prestării de serviciu este considerat sediul activității economice sau sediul permanent al beneficiarului pentru care sunt prestate serviciile.
Sediul beneficiarului SC " " SRL Italia este în, Italia, astfel că în speță nu este îndeplinită una din condițiile pentru care din punct de vedere al, operațiunea este impozabilă în România, respectiv aceea ca locul de prestare a serviciului să fie considerat România (art. 126 alin.1 lit. b Cod fiscal).
În aceste condiții, Raportul de inspecție fiscală nr. 14025 /25 iulie 2007 și Decizia de impunere nr. 302/25 iulie 2007, privind obligația plății colectată suplimentar de 5070 lei de către societatea contestatoare, au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale și, pe cale de consecință, și decizia nr. 237/12 octombrie 2007 Direcției Generale a Finanțelor Publice B dată în soluționarea contestației.
În acest sens sunt și concluziile raportului de expertiză tehnică specialitatea contabilitate nr. - (filele 106-142 din primul dosar).
În ce privește petitul privind obligarea intimatei la plata penalităților de întârziere calculate la suma de 5070 lei pe care Direcția Generală a Finanțelor Publice a refuzat să o ramburseze, instanța de fond a reținut că acesta este neîntemeiat, reclamanta nu a dovedit că a depus cererea de rambursare și acordarea dobânzilor aferente, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 124 Cod procedură fiscală.
Văzând prevederile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă și reținând culpa procesuală a intimatelor, acestea au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru, onorariu avocat și onorariu expert ( fond și recurs).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare recurenta a arătat că instanța de fond, a interpretat eronat actele normative aplicabile și că nu a fost avut în vedere înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei contestate. Instanța de judecata a pronunțat o hotărâre doar în baza susținerilor subiective ale reclamantei.
In fapt, prin raportul de inspecție fiscală nr. 14025A/25.07.2007 organul de inspecție fiscală a efectuat o inspecție fiscală parțială de reverificare privind TVA. Reverificarea s-a efectuat în perioada 19.07.2007-25.07.2007, în baza Deciziei de verificare nr.256 din 19.10.2006, emisa de către Biroul de Soluționare Contestații din cadrul Direcției Generală a Finanțelor Publice Prin Decizia nr.256/19.10.2006, organul de soluționare a stabilit că la rectificarea TVA să se procedeze la analizarea serviciilor din punct de vedere al locului prestării în raport cu prevederile art. 133 coroborat cu prevederile art. 126 din Legea nr. 571/2003, privind codul fiscal.
In mod greșit instanța de fond a afirmat că organele fiscale nu au analizat contractul în discuție.
In vederea stabilirii locului prestării, conform prevederilor art. 133 din
Codul Fiscal, aprobat prin Legea nr.571/2003, cu modificările ulterioare s - a impus ca
necesar determinarea obiectului contractului de prestări servicii, si implicit a naturii
serviciilor facturate de petentă.
Prin adresa nr. 8971A/29.05.2007, anexată la dosarul cauzei Compartimentul Juridic a comunicat organului de inspecție fiscală faptul că acest contract nu îndeplinește condițiile unui contract de comision; de asemeni nu rezultă care este obiectul prezentului contract, ca un element esențial de validitate prevăzut de art.948 Cod civil".
Natura prestațiilor nu este definită concret prin contractul de comision din 17.01.2006 prezentat.
Obiectul contractului prin obligația cu caracter general de "a face" așa cum susține petenta nu aduce clarificări asupra naturii juridice a contractului obligația de a face trebuie definită n concret.
Sub aspect fiscal este necesară definirea în concret a obiectului contractului pentru a stabili dacă contestatoarea se încadrează în excepțiile cu privire la locul prestării din art.133 Cod fiscal.
Documentele de transport depuse la dosarul cauzei nu pot fi luate în considerare pentru soluționarea favorabilă a contestației întrucât acestea nu probează în nici un fel legătura cu contestatoarea, acestea nu probează de asemenea nici realizarea unui transport de utilaje din către firme din Republica În consecința operațiunea nu poate fi încadrată în excepțiile prevăzute de art.133 alin.(21 lit. c) pct.4. din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal pentru care locul prestării se consideră a fi sediul activității beneficiarului.
Motivațiile reclamantei din contestație cu privire la capacitatea de contractare a comisionarei nu pot fi luat în considerare, întrucât organele de inspecție fiscală nu au pus în discuție capacitatea acesteia de a încheia un contract, sau consimțământul părților ci natura serviciilor prestate și încadrarea din punct de vedere fiscal al serviciilor prestate.
Recurenta a invocat dispozițiile art. 133 alin. 1 140 alin. 1 și 150 alin. 1 din Codul fiscal, precum și art. 304 alin 5 și 9, art. 3041Cod procedură civilă.
Intimata reclamantă SC Y- SRL nu a depus la dosar întâmpinare.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 133/CA/9.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, este nefondat.
În mod corect instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate în cauză (înscrisuri, expertiză contabilă) că în speță contractul în baza căruia intimata reclamantă SC Y- SRL a obținut venituri în cuantum de 4% din valoarea tranzacției (cu titlu de comision) este un contract de comision, ce implică operațiuni de operațiuni de marketing. Acest contract s-a derulat la sediul beneficiarului SC " " SRL Italia -.
Pe cale de consecință, în mod legal, instanța de fond a concluzionat că potrivit art. 126 coroborat cu art. 133 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, sumele încasate de intimata reclamantă sunt scutite de la plata TVA.
Organele de inspecție fiscală au interpretat eronat natura juridică a contractului încheiat între SC Y- SRL și SC " " SRL Italia, încălcând prevederile art.969 alin.1 cod civil potrivit cărora " convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
Contractul încheiat între cele două părți este un " contract de comisionare" aspect ce rezultă atât din modul în care l-au definit părțile, cât și din clauzele contractuale ( secțiunea IV). Dată fiind natura contractului în mod corect instanța de fond a reținut că locul derulării acestuia este la sediul beneficiarului, respectiv - Italia, aspect ce rezultă și din secțiunea Vaa cestui contract. Organele de inspecție fiscală nu au dreptul de a încălca libertatea contractuală și nici de a schimba natura contractului încheiat între părți.
Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, Curtea, va respinge, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 133/CA/9 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B cu sediul în B, B dul - -, nr. 7, județ B împotriva sentinței civile nr. 133/CA/9 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2009.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă Silviu
- - - - - - -
Grefier
Red. - 19.06.2009
Dact. - 26.06.2009/2 ex.
Jud. fond - A
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă Silviu
