Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 399/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 20.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.399
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.03.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER:- -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței civile nr.1961/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - intimată "-", având ca obiect anulare act.
Dată fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 05.03.2009, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 12.03.2009, parte integrantă din prezenta hotărâre, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr. 414/115/15.02.2008, reclamanta,-" a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, solicitând instanței să dispună anularea deciziei nr.5/15.01.2008, prin care s-a respins contestația formulată de potența reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 551/22.10.2007, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.551/22.10.207 în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. 3413/22.10.2007, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei totale de 114.170 lei, compusă din: 98.366 lei - stabilită suplimentar; 15.804 lei - majorări de întârziere aferente stabilită suplimentar; cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că, activitatea desfășurată de,-" în România, nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, pentru că: a) transportul materiei prime în România nu este o,achiziție intracomunitară asimilată în România", în condițiile art.128 alin.12 coroborat cu art.1301alin. 2 lit. a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Aceste texte de lege sunt inaplicabile speței deduse judecății, iar, " nu are obligația de a plăti pentru materia primă sosită din Italia.
b) efectuarea de lucrări asupra bunurilor mobile, corporale de către producătorul coordonator, " în beneficiul firmei din Italia reprezintă o prestare de servicii considerată a avea loc într-un stat membru comunitar (Italia), stat care i-a acordat codul d e înregistrare în scopuri de societății,", cod pe care această societate l-a transmis societății, ". Produsele finite transportate în afara României, ulterior prelucrării de,-" în beneficiul firmei, " Italia, reprezintă o prestare de servicii asimilată (ce are loc) în Italia, stat care i-a transmis și codul d e înregistrare în scopuri de, conform art.133 alin. 2 lit. h) pct. 2 prima liniuță din Codul fiscal.
c) condiția privind transportul bunurilor prelucrate în afara României este îndeplinită chiar dacă bunurile se opresc temporar în locația,-".
d) transportul în Italia a produselor prelucrate în România este un nontransfer de bunuri în România, din perspectiva firmei italiene, conform art. 128 alin.2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Reclamanta a învederat că în Ordinul nr.1823/14.11.2007 al Ministrului Economiei și Finanțelor, la pagina 25 - art. 23-26 se prezintă schematic și în detaliu speța dedusă judecății.
Referitor la diferența adăugată în plus, în cuantum de 11.919 lei + majorări de întârziere de 4.103 lei, reclamanta a precizat că, în perioada 01.07.2006 - 31.12.2006, societatea deduce în sumă de 11.919 lei, înscrisă în facturi fiscale (contravaloare închiriere imobil) în mod eronat. Apreciază că fapta de omisiune putea fi sancționată contravențional și nu printr-o impunere suplimentară.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că, inspecția fiscală efectuată la sediul societății reclamante a cuprins perioada 01.07.2006 - 31.08.2007.
În urma verificării s-a constatat că în perioada 01.07.2006 - 31.12.2006 contestatoarea deduce eronat taxa pe valoarea adăugată, în sumă de 11.919 lei, înscrisă în facturi fiscale reprezentând contravaloare închiriere imobil, încălcând prevederile art.141 alin.2 lit. k) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În baza contractului de închiriere cu, ", aceasta facturează către,-" contravaloare chirie spațiu, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă, exercitându-și dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru operațiuni reprezentând închirierea de bunuri mobile.
La solicitarea organelor de inspecție fiscală, contestatoarea nu a prezentat notificarea privind opțiunea de aplicare a regimului de taxare, notificare pe care proprietarul imobilului avea obligația să o întocmească și să o depună la organul fiscal, în conformitate cu prevederile Titlului VI, cap. IX, pct.42 alin.3 din nr.HG 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Ca urmare, organele de inspecție fiscală au stabilit o diferență de taxă pe valoarea adăugată în sumă de 11.919 lei.
Pentru diferența de taxă pe valoarea adăugată stabilită în plus, organele de inspecție fiscală au calculat majorări de întârziere conform art.119 și art.120 din nr.OG92/2003 privind codul d e procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în sumă de 4.103 lei.
În perioada 01.01.2007 - 31.08.2007, contestatoarea, deși a obținut venituri din, altor articole de îmbrăcăminte" pe care le-a livrat către, ", nu a colectat la veniturile realizate. Organele de inspecție fiscală au constatat că operațiunile derulate între,-" și, ", reprezintă prestări de servicii efectuate către un beneficiar român și intră sub incidența art.133 alin.(1) din Legea nr.571/2003. Având în vedere că operațiunile realizate de contestatoare sunt operațiuni impozabile în România în conformitate cu prevederile art.126 alin.1 din Legea nr.571/2003, organele de inspecție fiscală au procedat la colectarea taxei pe valoarea adăugată în sumă de 95.083 lei, aferentă perioadei 01.01.2007 - 31.08.2007.
Pentru diferența de adăugată în plus, organele de inspecție fiscală au calculat majorări de întârziere conform art.119 și art.120 din nr.OG92/2003 privind codul d e procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în sumă de 13.247 lei.
Constatându-se de către organele de inspecție fiscală că societatea a încălcat prevederile art.133 alin.1 și art.126 alin.1 din Legea nr.571/2003, au procedat la colectarea taxei pe valoare adăugată pentru veniturile realizate de către,-" aferente livrărilor către, ", pentru perioada 01.01.2007 - 31.08.2007, stabilind diferența de taxă pe valoare adăugată suplimentară de plată în sumă de 86.447 lei, iar pentru neachitarea în termen a acesteia au calculat majorări de întârziere până la data de 19.10.2007, conform prevederilor art.119 și art.120 din nr.OG92/2003 privind codul d e procedură fiscală, republicată, în sumă de 11.701 lei.
Referindu-se la argumentul contestatoarei potrivit căreia locul prestărilor de servicii este în Italia și nu în România, astfel că nu se impunea colectarea, invocând în acest sens art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță din Codul fiscal, pârâta a precizat că efectuarea de lucrări asupra bunurilor mobile corporale de către,-" (C) în beneficiul, " (B) reprezintă o prestare de servicii ce are loc în România, acolo unde serviciile sunt efectiv prestate.
Prin sentința civilă nr.1961/07.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a admis în parte, acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta,-" în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - S, a anulat în parte, decizia nr.5/15.01.2008, exonerând reclamanta de la plata sumei de 98.148 lei și a menținut, în rest, dispozițiile deciziei susmenționate, cu privire la suma de 16.022 lei și a obligat pârâta, față de reclamantă, la plata sumei de 302,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În baza raportului de inspecție fiscală nr.3413/22.10.2007 (filele 23 - 26 dosar) a fost emisă de către pârâtă decizia de impunere nr.551/22.10.2007 (filele 27 - 28 dosar) prin care s-au stabilit, în sarcina reclamantei, obligații suplimentare de plată, în cuantum total de 114.170 lei, reprezentând stabilită suplimentar în sumă de 98.366 lei și majorări de întârziere aferente în cuantum de 15.804 lei.
Reclamantul a contestat, la organul fiscal, obligațiile suplimentare, iar pârâta, prin decizia nr.5/15.01.2008 (filele 10-14 dosar) a respins contestația, ca neîntemeiată, pentru suma de 98.148 lei și, ca nemotivată, pentru suma de 16.022 lei.
Tribunalul a reținut că între," cu sediul în Italia, în calitate de beneficiar extern și societățile din România, respectiv, ", în calitate de coordonator și producător și reclamantă, în calitate de producător, a fost încheiat în 04.01.2007 contractul de prestări servicii (fila 104 dosar) privind colaborarea părților pentru prelucrarea și producerea de produse finite și semifabricate de confecții textile de către societățile din România pentru beneficiarul din Italia.
Din examinarea facturilor comerciale externe - invoice (filele 91 - 96 dosar) rezultă că părțile contractante din România, respectiv reclamanta și, " au facturat produsele realizate și livrate societății beneficiare (filele 87 - 88 dosar) din Italia, pentru perioada 01 ianuarie - 31 iulie 2007, pentru aceleași produse pe care reclamanta le-a facturat societății, " (filele 97 - 103 dosar) în aceeași perioadă.
Instanța a reținut că beneficiarul extern, " este înregistrat în Italia ca plătitor de (fila 161 dosar), iar acesta a transmis codul său de înregistrare în scopuri de celor două societăți din România (fila 166 dosar).
Față de situația de fapt mai sus reținută, tribunalul a apreciat că efectuarea de lucrări asupra bunurilor de către, " (în calitate de producător - coordonator, conform contractului încheiat în data de 04.01.2007), produsele fiind livrate în Italia, ulterior prelucrării realizate de reclamantă, reprezintă o prestare de servicii ce are loc în Italia, stat membru ce a acordat codul d e înregistrare în scopuri de, " și nu în România.
În acest sens sunt și concluziile formulate de expert în suplimentul raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 157 dosar).
Pe cale de consecință reclamanta nu are obligația de a plăti la bugetul de stat suma de 98.148 lei, reprezentând 86.447 lei și majorări aferente acesteia în sumă de 11.701 lei pentru operațiunile efectuate în baza contractului de prestări servicii din 04.01.2007.
Cu privire la suma totală de 16.022 lei, stabilită de pârâtă, ca obligație fiscală suplimentară de plată, tribunalul a reținut următoarele:
Între reclamantă și, " a fost încheiat un contract de închiriere înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S sub nr. 11630/03.10.2005 (fila 111 dosar) prin care reclamanta a închiriat un spațiu de producție de 1.000 mp în schimbul unei chirii lunare de 3.000 Euro.
În perioada 01.07.2006 - 31.12.2006, reclamanta, în baza facturilor fiscale reprezentând contravaloarea chiriei (fila 112-117 dosar) și-a exercitat dreptul de deducere a, în sumă de 11.919 lei, pentru operațiunea de închiriere imobil.
Potrivit dispozițiilor art.141 alin.2 lit. e) din Codul fiscal sunt scutite de,arendarea, concesionarea, închirierea și leasingul de bunuri imobile" (cu anumite excepții, care nu sunt aplicabile în speța de față), iar conform alin.3,orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operațiunilor prevăzute la alin.2 lit. c) și f), în condițiile stabilite de norme". Conform pct.38 alin.3 din Normele metodologice opțiunea de taxare, prevăzută de alin.1 al pct.38, se va notifica organelor fiscale competente și se va exercita de la data înscrisă în notificare.
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenței notificării privind opțiunea de taxare, tribunalul a apreciat că reclamanta nu avea dreptul de a exercita deducerea în sumă de 11.919 lei aferentă operațiunii de închiriere, adică obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantei de inspecția fiscală, pentru diferența de în cuantumul menționat mai sus, sunt legale, ca și majorările de întârziere calculate, în sumă de 4.103 lei, aferente diferenței de în cuantum de 11.919 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta C-S solicitând modificarea în parte a sentinței recurate iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu consecința menținerii deciziei nr.5/15.01.2008 emisă de C-
În motivare se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în condițiile în care a exonerat reclamanta de plata sumei de 98.148 lei din care 86.447 lei TVA și 11.701 lei majorări aferente, sume ce vizează operațiunile efectuate în baza contractului de prestări servicii din 04.01.2007. Astfel, se arată că prin raportul de inspecție fiscală nr.3413/22.10.2007 ce a stat la baza deciziei de impunere nr.551/22.10.2007, organul de inspecție fiscală din cadrul C-S au reținut că în perioada 01.01.2007 - 31.08.2007 contestatoarea deși a obținut venituri din fabricarea unor articole de îmbrăcăminte pe care le-a livrat către " ", nu a colectat TVA la veniturile realizate considerând că efectuează prestări de servicii care concură la realizarea produselor destinate livrărilor intracomunitare ca urmare a faptului că această activitate se desfășura în baza unui contract încheiat cu o societate din Italia.
Organele de inspecție fiscală au apreciat că operațiunile derulate între reclamantă și " " reprezintă prestări de servicii efectuate către un beneficiar român și intră sub incidența art.133 alin.1 Cod fiscal, motiv pentru care s-a procedat la colectarea TVA în sumă de 95.083 lei. Se reține astfel că societatea a încălcat prevederile art.133 alin.1 și art.126 alin.1 Cod fiscal, prestarea serviciilor de către reclamantă fiind o operațiune impozabilă în condițiile art.126 și art.129 Cod fiscal.
În ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia locul prestării serviciilor este în Italia și nu în România, astfel că nu se impunea colectarea TVA invocând astfel dispozițiile art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță Cod fiscal coroborat cu art.25 alin.3 din nr.2221/2006 pentru aprobarea instrucțiunilor de aplicare a măsurilor de simplificare cu privire la transferuri și achiziții intracomunitare asimilate, recurenta arată că dispozițiile legale invocate de contestatoare trebuie interpretate în sensul impunerii obligației de colectare a TVA-ului deoarece art.25 alin.3 din nr.2221/2006 precizează că efectuarea de lucrări asupra bunurilor mobile corporale de către C în beneficiul lui B reprezintă o prestare de servicii ce are loc în România acolo unde serviciile sunt efectiv prestate în condițiile art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță din Codul fiscal.
Se mai arată că de vreme ce organele fiscale au procedat corect la colectarea TVA-ului aferent prestări de servicii facturate de reclamantă către " " pentru perioada 01.01.2007 - 31.08.2007 atunci sunt incidente și prevederile art.120 din nr.OG92/2003 privind nivelul și modul de calcul al majorărilor de întârziere.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe arătând că situației de fapt corect reținute de prima instanță îi este aplicabilă excepția inserată la art.133 alin.2 lit. h) pct. 2 prima liniuță din Codul fiscal tocmai pentru a explica faptul că aceste bunuri cunosc un circuit intracomunitar și sunt exceptate de la dubla impunere a TVA-ului conform art.1 alin.2 din Directiva TVA nr.2006/112/CE/28.11.2006. A da o altă interpretare raportului dintre părți ar însemna a supune aceste produse unei fiscalități excesive urmând a fi supuse TVA-ului atât în România cât și în Italia unde sunt efectiv valorificate, prin încălcarea astfel a principiului evitării dublei impozitări.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Prin decizia nr.5/15.01.2008 emisă de C-S s-a procedat la respingerea contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr.551/22.10.2007 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr.551/22.10.2007. Reclamanta a contestat suma totală de 114.170 lei din care 98.366 lei TVA stabilit suplimentar și 15.804 lei majorări de întârziere. Din actele administrativ fiscale atacate se reține că suma contestată vizează două aspecte diferite. Astfel, suma de 98.148 lei din care 86.447 lei TVA și 11.701 lei majorări de întârziere vizează faptul că reclamanta deși a obținut venituri din fabricarea altor articole de îmbrăcăminte pe care le-a livrat către " " nu a colectat TVA la veniturile realizate iar organele fiscale au reținut că această prestare de servicii are loc în România și nu reprezintă o livrare intracomunitară.
Suma de 16.022 lei din care 11.919 lei TVA și 4.103 lei majorări de întârziere vizează faptul că în perioada 01.07.2006 - 31.12.2006 reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 11.919 lei înscrisă în facturi fiscale reprezintă contravaloare chirie imobil în condițiile în care nu a prezentat notificarea privind opțiunea de aplicare a regimului de taxare conform Titlului VI capitolul IX, pct. 42 alin.3 din nr.HG44/2004.
Prima instanță a menținut ca legală și temeinică decizia nr.5/15.01.2008 privind obligarea reclamantei la plata sumei de 16.022 lei exonerând-o de plata sumei de 98.148 lei iar în condițiile în care prezentul recurs a fost declarat doar de pârâta C-S instanța va proceda la analiza legalității și temeiniciei măsurii privind exonerarea reclamantei de la plata sumei de 98.148 lei întrucât pentru suma de 16.022 lei reclamanta a achiesat la hotărârea primei instanțe prin nerecurarea acesteia.
În ceea ce privește obligația instituită în sarcina reclamantei prin actele administrativ fiscale atacate privind plata sumei de 98.148 lei din care 86.447 lei TVA și 11.701 lei majorări de întârziere, Curtea constată că ambele părți invocă aceeași stare de fapt legată de serviciile prestate de reclamantă către " " constând în lucrări efectuate asupra unor articole de îmbrăcăminte iar urmare a acestor prestări de servicii reclamanta nu a procedat la colectarea TVA-ului aferent și de asemenea ambele părți invocă aceleași dispoziții legale aplicabile, respectiv art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță Cod fiscal și art.25 alin.3 dinO. nr.2221/22.12.2006, dar dau o interpretare diferită acestor dispoziții legale.
Instanța de recurs reține că speța dedusă judecății se încadrează în cazul 5 descris la art.23 din nr.2221/2006 pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a măsurilor de simplificare cu privire la transferuri și achiziții intracomunitare asimilate și reprezintă situația în care o persoană impozabilă înregistrată în scopul de TVA în statul membru 2 (Italia) și numită în continuare A - "" expediază bunuri unei alte persoane impozabile din statul membru 1 (România) numită în continuare B - " " în vederea prelucrării. B subcontractează integral sau parțial lucrările altei persoane impozabile din statul membru 1 denumită în continuare C - "-" După prelucrare produsele prelucrate se expediază lui A în statul membru 2. îi comunică lui B codul său de înregistrare în scopuri de TVA din statul membru 2 iar B îi comunică lui C codul său de înregistrare în scopuri de TVA din statul membru 1.
Tratamentul fiscal din punct de vedere al TVA cu aplicarea măsurilor de simplificare în ipoteza în care România este statul membru 1 este descris la art.25 din nr.2221/2006, unde la aliniatul 3 se precizează că efectuarea de lucrări asupra bunurilor mobile corporale de către C în beneficiului lui B reprezintă o prestare de servicii ce are loc în România acolo unde serviciile sunt efectiv prestate în condițiile art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță din Codul fiscal.
Reclamanta interpretează această dispoziție ca vizând situația de excepție reglementată de art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță Cod fiscal astfel încât nu se impune colectarea TVA - ului întrucât se consideră că prestarea de servicii are loc în statul membru 2 respectiv în Italia, iar pârâta recurentă interpretează această dispoziție ca stabilind că efectuarea lucrărilor asupra bunurilor mobile corporale reprezintă o prestare de servicii de are loc în România acolo unde serviciile sunt efectiv prestate și ca atare se impune colectarea TVA-ului aferent.
Interpretarea acestei dispoziții legale este strâns legată de prevederile art.133 Cod fiscal care definește ca și regulă că locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate. La aliniatul 2 prin derogare de la regula cuprinsă la aliniatul 1 locul prestării serviciilor este considerat conform pct.2 lit. h) locul unde sunt prestate serviciile pentru cazul lucrărilor efectuate asupra bunurilor mobile corporale. De la această nouă regulă legiuitorul a instituit două excepții cuprinse la prima și a doua liniuță pct.2 de la litera h) în care se consideră că aceste servicii au avut loc în statul membru sau în România după distincțiile cuprinse la aceste dispoziții.
Articolul 25 alin.2 și 3 din nr.2221/2006 tratează situația efectuării de lucrări asupra bunurilor mobile corporale de către B în beneficiul lui A situație în care de vreme ce produsele prelucrate sunt transportate în afara României ulterior prelucrării realizate de C se consideră că aceasta reprezintă o prestare de servicii ce are loc în statul membru 2, respectiv în Italia. Pe de altă parte însă efectuarea de lucrări asupra bunurilor mobile corporale de către C în beneficiul lui B este apreciată ca o prestare de servicii ce are loc în România acolo unde serviciile sunt efectiv prestate. Interpretarea dată de organele fiscale acestor dispoziții legale și care conduceau la concluzia necesității colectării TVA-ului de către reclamantă pentru prestările de servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale către " " putea fi însușită de instanță numai în condițiile în care art.25 alin.3 din nr.2221/2006 făcea referire la regula instituită de art.133 alin.2 lit. h) pct.2 Cod fiscal iar nu la excepția instituită de art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță Cod fiscal.
Astfel, din interpretarea dispozițiilor art.133 alin.2 lit. h) pct.2 Cod fiscal rezultă că locul prestării serviciilor este considerat a fi locul unde sunt prestate serviciile pentru cazul lucrărilor efectuate asupra bunurilor mobile corporale și din perspectiv acestei reguli era logic ca prestările de servicii efectuate de reclamantă către " " RL. să reprezinte o prestare de servicii efectuată în România.
În condițiile în care, însă art.25 alin.3 nr.2221/2006 face referire expresă la art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță din Codul Fiscal instanța constată că există o neconcordanță între cuprinsul articolului 25 alin.3 din Ordinul menționat și cuprinsul dispozițiilor art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță din Codul Fiscal. Aceasta deoarece la prima liniuță a articolului respectiv se consideră că prin excepție aceste servicii au loc în statul membru care a atribuit codul d e înregistrare în scopuri TVA în cazul serviciilor prestate unui client care îi comunică prestatorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autoritățile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se prestează efectiv serviciile, și se referă la bunuri transportate în afara statului membru în care serviciile sunt prestate. Această situație de excepție se aplică perfect în cazul tratamentului fiscal al TVA-ului la care face referire art.25 alin.2 din nr.2221/2006 dar este contradictorie în cazul tratamentului fiscal al TVA-ului reglementat de art.25 alin.3 din nr.2221/2006 de vreme ce art.133 alin.2 lit. h) pct.2 prima liniuță din Codul Fiscal statuează expres că prin derogare de la regula potrivit căreia locul prestării serviciilor este considerat a fi locul unde sunt prestate efectiv serviciile, în cazul lucrărilor efectuate asupra bunurilor mobile corporale se consideră că aceste servicii au loc în statul membru care a atribuit codul d e înregistrare în scopul de TVA și se referă la bunuri transportate în afara statului membru în care serviciile sunt prestate.
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate instanța de recurs reține că în mod corect prima instanță a exonerat reclamanta de plata sumei de 98.148 lei, reclamanta neavând obligația colectării TVA -ului aferent serviciilor prestate către " " RL. în perioada 01.01.2007 - 31.08.2007 motiv pentru care văzând și prevederile art.312 alin.1 Teza a II-a Cod procedură civilă va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta C-S împotriva sentinței civile nr.1961/07.11.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu intimata -om
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.03.2009
PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - -
aflată în semnează
vicepreședinte
GREFIER,
- -
RED:/18.03.09
TEHNORED:/18.03.09
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker
