Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 408/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--19.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.408
Ședința publică din 18.03.2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.917/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice T, solicitând obligarea pârâtei la restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare prelevate, în cuantum de 10.133 RON, sumă actualizată cu dobânda legală prevăzută de art. 124 și art. 120 alin. 6. proc. fisc. până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a învederat că potrivit chitanței nr. 2222 din 7.08.2006, autoturismul Honda a fost introdus în România din Statele Unite, ca urmare a repatrierii sale, beneficiind de scutire de la plata taxelor vamale, TVA și accizelor. S-a învederat că așa cum rezultă din chitanța seria - nr. - din 3.04.2008, a fost obligat să achite în cursul anului 2008 taxa de primă înmatriculare în cuantum de 10.133 RON, întrucât funcționarii Serviciului înmatriculări Vehicule au refuzat înmatricularea fără plata taxei menționate.
Pârâta a Administrația Finanțelor Publice Tad epus întâmpinare instanței de judecată admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență intre suma de 10.133 lei achitată de contribuabil la data de 03.04.2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; precum și respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiata pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru autoturismul în cauză. S-a mai solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, de la data plații 03.04.2008, ca nelegal și inadmisibil în materie fiscală, respingerea ca neîntemeiată a cererii privind obligarea T la plata cheltuielilor de judecată solicitate.
În apărare, pârâta a învederat că solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferența între suma de 10.133 lei achitata de contribuabil la data de 03.04.2008. cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, precum și respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiata pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru autoturismul în cauza. S-a subliniat că deși autoturismul a fost introdus în țară în data de 07.08.2006, acesta a fost înmatriculat abia în 03.04.2008, prin urmare a fost supus prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571 /2003 privind Codul fiscal.
Prin sentința civilă nr.917/12.11.2008, Tribunalul Timișa respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea dobânzilor, excepție invocată de pârâta T, a admis acțiunea privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice T, a dispus anularea chitanței seria - nr. - din 03.04.2008 emisă de T, a obligat pârâta T să restituie reclamantului suma de 10.133 lei reprezentând taxă de înmatriculare, cu dobândă legală începând cu data plății și până la restituirea efectivă a sumei și a obligat pârâta T la plata către reclamant a sumei de 4,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din c/v taxă timbru și timbru judiciar.
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Analizând excepția inadmisibilității capătului de cerere din acțiunea reclamantului privind plata dobânzilor bancare, excepție invocată de către pârâtă, instanța o va respinge ca neîntemeiată întrucât art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Mai mult, reclamantul are temei de drept în solicitarea unor astfel de dobânzii, respectiv dispozițiile art. 1088. civil.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a observat, în primul rând, că în cauză este de necontestat că reclamantul a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal și că a solicitat restituirea acestei taxe, conform înscrisului aflat la fila 11 din dosar.
De asemenea, este necontestat că solicitarea reclamantului de restituire a acestei taxe a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T prin adresa nr. 84563/14.0.2008, aflată la fila 8 din dosar.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Din acest punct de vedere, instanța a reținut că actele atacate de reclamant sunt acte administrative în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului T de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal, dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
În condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a pârâtei Administrației Finanțelor Publice a Municipiului T, instanța reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
Instanța constată că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate " produselor altor state membre" și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, instanța amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
"Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
În ceea ce privesc autoturismele second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
Art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
- valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În consecință, instanța constată nelegalitatea și netemeinicia chitanței seria - nr. - din 03.04.2008 emisă de pârâta T și obligă pârâta T să restituie reclamantului suma de 10.133 lei cu dobânzi legale începând cu data plății (03.04.2008) și până la restituirea efectivă, reprezentând taxă de înmatriculare pentru autoturismul Honda, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, admițând astfel acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată.
În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, pârâta T, aflându-se în culpă procesuală, a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 4,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din 4 lei c/v taxă timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Finanțelor Publice Tad eclarat recurs,solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate.
În motivare, recurenta critică prima instanță, apreciind că acțiunea trebuie admisă numai în parte, cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 10.133 lei achitată de contribuabil la data de 03.04.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, și cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule și solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei de poluare rezultată din aplicarea prevederilor OUG nr.50/2008 pentru autoturismul în cauză.
De asemenea se învederează că, la data de 01.07.2008 a intrat în vigoare OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, publicată în Of. nr. 327 din 25 aprilie 2008, prin care s-au abrogat dispozițiile art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, care au instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, potrivit dispozițiilor art. 14 din această ordonanță:
"ART.14 1) Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 iulie 2008.
2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență de abrogă art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările,ulterioare".
Se învederează instanței faptul că dispozițiile OUG nr.50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art. 11 din acest act normativ.
De asemenea s-a criticat acordarea de dobânzi fără temei legal pentru că potrivit art. 2 din OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală prevăzută de OG nr.9/2000 se plătește exclusiv în cazul în care obligația fiscală este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arăta rata dobânzii:
"Art. 2 În cazul în care potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală".
Or, în speță, obligația de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de primă înmatriculare) în temeiul prevederilor art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, nu este putătoare de dobânzi legale care să prevadă că această obligație de plată este purtătoare de dobânzi și, în mod evident, neexistând nici prevederi contractuale în acest sens în lipsa vreunui contract.
Astfel, această taxă nu avea un termen legal de plată sau o dată a scadenței sale prevăzută în mod expres în lege (Codul fiscal), pe care contribuabilul să fie obligat să le respecte sub sancțiunea calculării de către organele fiscale a unor dobânzi, majorări de întârziere sau penalități de întârziere.
În practică, această taxă se achită de către contribuabili la odată la care aceștia singuri o stabileau, așadar printr-o manifestare unilaterală de voință, fără ca organele fiscale să-i someze în vreun fel prin raportare la vreun termen de plată sau dată a scadenței inexistente, după cum s-a arătat.
Recurenta mai solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la Administrația Finanțelor Publice T la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4,3 lei.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice T, de restituire a taxei de primă înmatriculare în cuantum de 10.133 RON, încasată de pârâtă de la reclamant, conform chitanței seria -, nr. -/3.04.2008.
Conform stării de fapt expusă de reclamant și necontestată de pârâtă, domnul a introdus în România un autoturism Honda, la data de 7.08.2006, beneficiind de scutire de la plata taxelor vamale, a taxei pe valoarea adăugată și a accizelor.
Domnul a apreciat că taxa respectivă este nedatorată, întrucât raportul de drept material fiscal s-a consumat anterior datei de 1.01.2007, iar pe de altă parte, nu sunt incidente dispozițiile art. 2141Codul fiscal în cazul autoturismului Honda proprietatea domniei sale.
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantului și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice T la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită anterior de acesta, cu dobânda legală calculată de la data plății taxei.
Tribunalul Timișa motivat admiterea cererii, în esență, pe incompatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Din motivarea instanței de fond rezultă că aceasta nu a analizat motivele de nelegalitate invocate de reclamant în justificarea cererii sale.
Astfel, reclamantul nu a invocat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, ci faptul că raportul de drept material fiscal s-a consumat anterior datei de 1.01.2007, iar, pe de altă parte, că nu sunt incidente dispozițiile art. 2141Codul fiscal în cazul autoturismului Honda proprietatea domniei sale.
Curtea subliniază că obligația analizării motivelor invocate de părți în susținerea cererilor formulate, precum și examinarea cererilor acestora sunt garantate de dispozițiile art. 6, paragraf 1, teza I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora " orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil,(.)".
Importanța analizării argumentelor formulate de părți este subliniată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudență obligatorie pentru instanțele române, în condițiile în care România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994.
În concepția Curții Europene a Drepturilor Omului, între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, se înscrie și obligația tribunalelor de analiza efectiv cererile și argumentele prezentate de părți în motivarea cererilor lor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat - în paragraful nr. 30 al hotărârii date la 28 aprilie 2005 în cauzaAlbinaîmpotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1049 din 25 noiembrie 2005 - că " dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59]."
De asemenea, într-o altă hotărâre dată împotriva României - respectiv în hotărârea dată la 28 iunie 2005 în cauzaVirgil Ionescucontra România, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 396 din 8 mai 2006); la paragraful nr. 44 - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că "întrucât Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33),dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat.Altfel spus,art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților,cu excepția aprecierii pertinenței (Cauza Van de împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, și Cauza Dulaurans împotriva Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat aceste concluzii și în alte două hotărâri, respectiv în paragraful nr. 34 din hotărârea din 16 noiembrie 2006, dată în cauzaDimaîmpotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 473 din 13 iulie 2007, precum și în paragraful nr. 63 din hotărârea dată la 24 mai 2005 în CauzaBuzescuîmpotriva României (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 210 din 8 martie 2006).
Totodată, în paragrafele nr. 38 și 39 din ho tărârea dată în 8 iunie 2006 în cauzaVlasiaîmpotriva României (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008), instanța de contencios european a arătat că "deși art. 6 & 1 din Convenție nu reglementează admisibilitatea și forța probatorie a motivelor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, el instituie în sarcina instanțelor obligația de a se dedica analizei lor efective, fără să le aprecieze relevanța (Van de împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, & 59).
39. Fără a impune un răspuns detaliat pentru fiecare argument al reclamantului, această obligație presupune totuși capartea lezată să poată să se aștepte la un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii respective(a se vedea și împotriva Spaniei, hotărârile din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-A și 303-B, p. 12, && 29 și 30, și pp. 29 și 30, && 27 și 28)".
În același sens, în paragraful nr. 100 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului dată la 26 aprilie 2007 în cauzaDumitruîmpotriva României (nr. 2), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 830 din 5 decembrie 2007, s-a subliniat că"art. 6 implică în special, în sarcina "instanței", obligația de a se dedica unei analize efective a temeiurilor, argumentelor și propunerilor de probatoriu ale părților, fără a prestabili pertinența acestora ( împotriva Franței [MC], nr. 47287/99, & 80, CEDO 2004-I, și Van de împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, & 59)."
Aceleași considerații au fost făcute de C și în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea dată la 15 februarie 2007 în cauzaBoldeaîmpotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 615 din 21 august 2008.
Curtea subliniază importanța pe care instanța de la Strasbourg o acordă examinării modului în care instanțele naționale analizează - în motivarea soluțiilor date - argumentele și cererile formulate de părți. În cel puțin șapte hotărâri - enumerate anterior - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 de către instanțele române prin omisiunea analizării motivelor invocate de părți în justificarea pretențiilor lor.
În aceste condiții, Curtea consideră că examinarea efectivă a argumentelor și cererilor invocate de părți apare ca o obligație esențială impusă instanțelor române.
Instanța subliniază că atât Convenția, cât și interpretările Curții Europene a Drepturilor Omului sunt obligatorii, iar instanțele naționale sunt obligate să le aplice în mod efectiv, chiar prin înlăturarea de la aplicare a unor dispoziții legale naționale, în măsura în care aceste reglementări contravin dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum sunt interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat - într-o hotărâre pronunțată împotriva Statului Român, respectiv în hotărârea dată la 26 aprilie 2007 în Cauza Dumitru împotriva României (nr. 2), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 830 din 5 decembrie 2007, în paragrafele 103-104 - că " un sistem bazat pesupremația Convenției și a jurisprudenței aferente acesteiaasupra drepturilor naționale este să asigure buna funcționare a mecanismului de apărare implementat de Convenție și de protocoalele sale adiționale. Nu este lipsit de importanță să reamintim în acest sens că, în recomandarea sa din data de 12 mai 2004 [Rec. (2004)6], Comitetul s-a felicitat pentru faptul că prevederile Convenției făceau parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare.Acest aspect implică obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutatis mutandis, împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, p. 84, & 26)".
În consecință, instanța de fond avea obligația analizării argumentelor prezentate de reclamant în motivarea acțiunii sale.
Omițând examinarea motivelor de nelegalitate invocate de reclamant, instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dreptului la un proces echitabil.
În acest sens, conform art. 304 punctul 5 Cod de procedură civilă, casarea hotărârii se poate cere când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Conform art. 105 alin. 2 Cod de procedură civilă, "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor."
Curtea amintește că, potrivit art. 261, alin. 1, punctul 5 Cod de procedură civilă, hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."
Or, pronunțarea hotărârii cu nerespectarea dreptului la un proces echitabil, respectiv cu omisiunea analizării motivelor de nelegalitate invocate de reclamant constituie o încălcare a dispozițiilor art. 261, alin. 1, punctul 5 Cod de procedură civilă, hotărârea dată în aceste condiții fiind emisă cu neobservarea formelor legale, în sensul art. 105 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 punctul 5 și 9 Cod de Procedură Civilă, conform cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 " și, respectiv "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii."
Ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. 3 teza I Cod de Procedură Civilă, conform cărora "modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi", Curtea - apreciind că recursul este întemeiat pentru considerentele expuse mai sus - îl va admite, va dispune casarea sentinței civile nr. 917/CA/12.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Tribunalul Timiș va analiza motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la actele administrative contestate, astfel cum au fost menționate în cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 917/CA/12.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-31.03.2009
Tehored. -06.04.2009/2 ex.
Prima Instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru
