Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 427/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 427/ DOSAR NR-
Ședința publică din 20 iunie 2008
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - - - președinte de secție
- judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului de reclamanta - PRO R SA sentinței civile nr. 33/CA/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, având ca obiect anulare act control.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 iunie 2008, când părțile au lipsit, așa cum rezultă și din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17 iunie 2008 iar apoi, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată față de lipsa doamnei judecător - - - -, este plecată din instanță la seminarul de "Drept Administrativ" organizat de B, a amânat pronunțarea la data de 19 iunie 2008 și apoi pentru data de 20 iunie 2008.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 33/CA/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr- s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - "Pro R" SA B, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, având ca obiect anularea Deciziei nr.3/09.01.2007 si adresei nr.685/11.01.2007, emise de pârâtă.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prezenta cauză a făcut inițial obiectul dosarului nr.1366/197/01.02.2007 al Judecătoriei Brașov, instanța care prin sentința civilă nr.6803/27.07.2007, și- declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov -Secția comercială, de contencios administrativ si fiscal.
În vederea soluționării acțiunii, la dosar s-au depus actele a căror anulare se solicită, alte acte si documente.
Conform nr.OUG115/2003, modificată și completată de OUG nr.122/2003, pârâta B avea obligația de a achita plățile compensatorii cuvenite personalului concediat colectiv din cadrul - R SA și a filialelor sale, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, urmând ca plățile respective să fie recuperate dintr-o cotă minimă de 8% constituită din vânzarea activelor si din chiriile încasate de la societățile comerciale care funcționează în parcul industrial.
Pârâta și-a îndeplinit obligația legală însă reclamanta nu a virat cota de cel puțin 8 % din sumele încasate conform prevederilor legale.
Ca urmare, pârâta a emis Decizia nr.3/09.01.2007 pentru suma de 6.073.796 Ron, aferentă perioadei iunie 2005-martie 2006.
Totodată, prin adresa nr.685/11.01.2007 reclamantei i s-a adus la cunoștință suma totală pe care o are de achitat pentru perioada octombrie 2005- decembrie 2006.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că nu s-a parcurs etapa plângerii prealabile pe calea contestației deciziei la organul emitent, instanța de fond a respins-o deoarece calea respectivă fiind o jurisdicție administrativă, potrivit art.6 din Legea contenciosului administrativ, nu este obligatorie ci facultativă.
În fond s-a constatat că acțiunea este neîntemeiată, deoarece prin actele în discuție pârâta nu a urmărit să treacă la executarea silită a reclamantei pentru întreaga sumă, ci să o determine să își îndeplinească obligația de a vira cota de 8% din veniturile realizate din vânzarea activelor și din chiriile încasate, potrivit legii.
În consecință, respinsă a fost respinsă acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal reclamanta - PRO R SA B solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare.
Recurenta a arătat că hotărârea este neîntemeiată și nelegală, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă recurenta a susținut că instanța de fond, Tribunalul Brașov, a încălcat principiul disponibilității, acordând mai mult decât s-a cerut, pronunțându-se atât asupra Deciziei nr. 3/2007 cât și asupra adresei nr. 685/11.01.2007.
În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă recurenta a arătat că instanța de fond a reluat susținerile părților, fără a realiza o interpretare a acestora prin prisma dispozițiilor legale incidente în speță.
În susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă recurenta a precizat că instanța de fond în mod eronat a apreciat că nu ne aflăm în situația unor acte de executare silită, ci doar a unor adrese.
Recurenta în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a învederat instanței de recurs că dispozițiile legale incidente în cauză au fost aplicate necorespunzător.
Intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Aceasta a susținut că motivele invocate sunt nefondate, emiterea deciziei - titlu executorie/înștiințare de plată, nu reprezintă un act de executare silită. Mai mult, dispozițiile art. 145 alin (1) din Codul d e procedură fiscală prevăd că executarea silită începe prin comunicarea somației, aceasta fiind primul acte de executare silită.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B nu a emis și nu a comunicat nicio somație, iar în lipsa acesteia nu se poate spune că suntem în prezența unor forme de executare silită.
Contestatoarea - recurentă a interpretat greșit adresa nr. 685/11.01.2007, stabilind fără temei că aceasta reprezintă/ constituie somație.
În realitate, adresa incriminată reprezintă doar o înștiințare, o informare cu privire la sumele achitate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, atât de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, cât și de alte agenții județene pentru ocuparea forței de muncă, sume ce urmează a fi restituite, în calitate de societate - administrator, de către contestatoarea - recurentă, în conformitate cu prevederile Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 115/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 33/CA/15 ianuarie 2008 Tribunalului Brașov este întemeiat.
Obiectul litigiului îl constituie contestația la executare împotriva titlului executiv și a înștiințării de plată reprezentate de Decizia nr. 3/9 ianuarie 2007 și adresa nr. 685/11.01.2007, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - PRO R SA B și înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale acțiunii reclamanta a arătat că a formulat atât o contestație la executare propriu - zisă, în ceea ce privește cererea de anulare a adreselor nr. 685/11.01.2007, privită ca un act de executare subsecvent emiterii titlului executiv cât și o contestație la titlu, în ceea ce privește cererea de anulare a titlului executoriu și a înștiințării de plată reprezentate de sentința civilă nr. 3/9.01. 2007.
Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 6803/27.07.2007, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoare Tribunalului Brașov, instanță care a pronunțat sentința recurată.
Curtea constată că Tribunalul Brașov, a pronunțat sentința recurată fără a-și verifica în prealabil competența materială încălcând astfel dispozițiile legale imperative care guvernează competența materială a instanțelor judecătorești.
În raport cu obiectul acțiunii, contestațiile la titlu și contestațiile la executare, instanța competentă material să soluționeze acțiune este judecătoria.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în deciziile nr. XIV și XV din 5 februarie 2007 pronunțate în recursurile în interesul legii.
Astfel potrivit deciziei nr. XIV/5 februarie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. 4 din Codul d e procedură fiscală, republicat cu modificările și completările ulterioare, judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală, de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Potrivit deciziei nr. XV/5 februarie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 400 și 402 din Codul d e procedură civilă republicat, cu modificările și completările ulterioare:
Competența de soluționare în primă instanță a contestației formulată împotriva executării silite propriu - zise și a contestației care vizează lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, revine judecătoriei.
Pentru aceste considerente ținând seama și de dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă și art. 312 alin. 1, 2 și 6 Cod procedură civilă, Curtea, va admite recursul declarat de recurenta - PRO R SA B, împotriva sentinței civile nr. 33/CA/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare, instanței competente, Judecătoria Brașov.
Pentru aceste motive,
In numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul - PRO R SA B cu sediu în B, str. -, nr. 5, județ B, împotriva sentinței civile nr. 33/CA/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, instanței competente, Judecătoria Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.06.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. C-30.06.2008
Dact. - 04.07.2008/2 ex.
Jud. fond-. /
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Georgeta Bejinaru Mihoc