Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 460/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 460
Ședința publică din 24 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui
JUDECĂTOR 2: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 3: Floarea
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B-M împotriva Sentinței civile nr. 3301 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat -, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că la data de 18 februarie 2010 s-au înregistrat la dosar concluzii din partea reclamantului intimat -, pe care solicită instanței a le avea în vedere la pronunțarea hotărârii și a dispune respingerea recursului ca nefondat, obligarea recurentelor la cheltuieli de judecată în recurs și, totodată, judecarea cauzei în lipsă, anexând chitanța privind onorariul avocațial și împuternicirea avocațială a apărătorului ales, avocat -..
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3301 pronunțată la data de 12.10.2009 în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș au fost respinse excepțiile formulate de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâtelor M și B M, iar pe cale de consecință, s-a constata nulitatea actului administrativ emis de B M, privind soluționarea contestației înregistrată de reclamant sub nr. 23.600/10.07.2008.
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 5.728 lei reprezentând taxa specială de înmatriculare achitată cu chitanța nr. -/15.11.2007.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice BMa fost obligată să restituie reclamantului suma de 5.728 lei cu dobânda legală de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
Totodată pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 1004,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că excepția prescripției procedurii prealabile nu poate fi primită având în vedere că taxa specială de înmatriculare a fost percepută în baza unui act normativ care s-a constata a fi nelegal și nu în baza unui act administrativ iar în aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 71din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că au aplicabilitate dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național; că dispozițiile nr.OUG 50/2008 nu pot paraliza demersul reclamantului.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivare s-a arătat că răspunsul comunicat nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 41.pr.fiscală și ca atare dreptul intimatului nu a fost lezat.
Totodată s-a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită întrucât instanțele de judecată au stabilit că taxa instituită prin.nr.OUG 50/2008 este compatibilă cu normele dreptului comunitar, chiar dacă art. 11 din nr.OUG 50/2008 implică o aplicare retroactivă a dispozițiilor sale, aceasta vizează respectarea principiilor fiscalității.
Soluția instanței de fond a fost criticată și din perspectiva că s-a restituit diferența de 2885 lei în contextul disp. nr.OUG 50/2008, cât și sub aspectul dobânzii acordate, arătând că deși reclamantul a solicitat dobânda legală prevăzută de Codul fiscal, instanța a acordat dobânda prevăzută de art. 3 din OG nr. 9/2000. Apoi instanța a acordat dobânda de la data achitării taxei de primă înmatriculare,deși s-a solicitat de la data pronunțării sentinței.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, a arătat recurenta, că nu este în culpă având în vedere că taxa a fost achitată voluntar.
Analizând recursul declarat Curtea reține că este nefondat, cu excepția criticii vizând restituirea unei părți din taxa achitată și data solicitării acesteia prin cererea introductivă a dobânzii.
Astfel se reține că prin cererea introductivă intimatul în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice B M, Direcția Generală a Finanțelor Publice Mas olicitat a se constata nesoluționarea contestației, nelegalitatea încasării taxei de primă înmatriculare și obligarea la restituirea sumei de 5052 lei plătită cu titlu de taxă, cu dobânda de 1% cu începere de la 1.09.2008 până la achitarea integrală a sumei.
În susținerea celor solicitate s-a arătat în esență că a fost obligata să achite în mod ilegal suma menționată în petitul cererii pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al CE, că deși s-a solicitat restituirea, pârâta a respins cererea iar acest refuz este nelegal întrucât încalcă prevederile hotărârilor constitutive ale Uniunii și celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu și în contextul în care din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi compatibil cu art.90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele impozitate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și prin urmare să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Plecând de la cele invocate, în raport de actele depuse tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art.90 din Protocol.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mas usținut însă că acțiunea este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
Cele susținute de recurentă nu pot fi primite întrucât este unanim admis în practica judiciară internă și cea a CJCE că art.90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimata are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Prima instanță a rezolvat în mod corect raportul juridic litigios, făcând aplicarea prioritară și directă a dispozițiilor din tratat, recunoscând reclamantei dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Ca atare, problema legată de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2141-2142.pr.civ. este o problemă falsă, nefiind necesar ca în această chestiune să se exercite un control de constituționalitate.
Chiar dacă legiuitorul a calificat această obligație a particularului ca taxă, această taxă specială reprezintă în realitate un impozit, așa cum această noțiune a fost definită de legiuitorul român. Și din această perspectivă, apărările invocate de recurentă referitoare la neaplicarea dispozițiilor Tratatului Comunităților Europene nu sunt pertinente, întrucât tratatul se referă în mod expres la impozite interne de orice natură.
Cu toate acestea greșite sunt însă reținerile instanței referitoare la cuantumul sumei de restituit si la dobândă.
Astfel, așa cum în mod corect a învederat recurenta, o parte din suma achitată de către intimată i-a fost restituită acesteia, rămânând un rest de 2767 lei.
Doar această sumă se impune a fi plătită intimatului deoarece numai în această măsură patrimoniul său a fost diminuat prin achitarea taxei ilegal stabilite, în caz contrat ajungându-se la o îmbogățire fără justă cauză a intimatului.
Pe de altă parte, acordarea dobânzii reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea la repararea prejudiciului patrimonial cauzat celor cărora li s-au perceput taxe ce contravin normelor comunitare.
Așa cum s- arătat mai sus obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabil numai jurisdicțiilor ei și executivului, organelor competente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale.
În acest context al reparării se impune și obligarea la plata dobânzilor legale prevăzute de art. 3 alin 3 din OG nr.9/2000 calculate asupra sumei de restituit începând cu data de 01.09.2008 până la plata efectivă a sumei reținute cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Evident se relevă prin demersul în fața instanței că dobânda s-a raportat la cea instituită de normele fiscale. Această susținere nu poate fi primită întrucât situația dată în cauză nu se încadrează în cele prevăzute de art.112, art.124 și urm. pr.fiscală; obligația se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale și prin acest context sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun respectiv OG nr.9/2000.
Așadar față de cele arătate în baza art.312 pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice C împotriva hotărârii 3301/2009 a Tribunalului Maramureș, va modifica în parte sentința civilă nr. în sensul că va obliga pârâta B M să restituie reclamantei suma de 2767 lei, reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală, prevăzută de art.3 alin.3 din OG nr.9/2000, începând din 01.09.2008 și până la restituirea integrală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M împotriva sentinței civile nr. 3301 din 12.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B M să restituie reclamantului suma de 2767 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin.3 din OG9/2000 începând cu data de 1.09.2008 și până la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red./
5 ex./04.03.2010
Jud.fond.
Președinte:Gabriel Adrian NăsuiJudecători:Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei, Floarea
