Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 470/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.470
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Vasile judecător
JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta "" B, cu sediul în B, str. - Buzăului, Km 7, județul B împotriva sentinței nr. 341/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta "" B, prin avocat, și intimata prin consilier juridic în baza delegației aflate la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Întrebate fiind părțile prezente precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentei, susține oral motivele de recurs. Pentru considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, dispozițiile legale incidente și probele administrate în cauză solicită anularea actului administrativ nr.7576/11.09.2008 și a actelor subsecvente nr.7541, 7557/10.09.2008 prin care nu a fost aprobată achiziționarea cantității de banderole solicitată cu obligarea autorității vamale să accepte comanda de banderole nr.10/09.09.2008. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului pentru motivele în fapt și în drept invocate pe larg prin întâmpinare. Arată că în mod corect Bac ondiționat aprobarea notei de comandă nr.10/09.09.2008 de constituirea, de către recurenta-reclamantă, a unei garanții suplimentare, care să acopere diferența de accize. Precizează că valoarea accizelor aferente cantităților de produse pentru care s-au comandat banderole, valoare determinată conform pct.1 (4), trebuie să se încadreze în garanția stabilită la autorizare, calculată conform pct.20(8), și actualizată conform pct.20(18). Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Brăila, "" Bas olicitat anularea actului administrativ nr.7576/11.09.2008 și a actelor subsecvente nr. 7541, 7557/10.09.2008 emise de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, să accepte comanda de banderole pentru marcarea băuturilor alcoolice.
Tribunalul Brăila prin sentința nr.341//5.11.2008 a respins acțiunea.
S-a reținut în motivarea sentinței că reclamanta, în calitate de antrepozitar de băuturi alcoolice, a solicitat intimatei achiziționarea unei cantități de banderole prin comanda nr.10/2008, fapt refuzat de aceasta din urmă, refuz comunicat cu adresa nr.7541/10.09.2008, sub motivul necesității suplimentării de garanție, constituită de societate cu suma de 219.650 lei.
A mai reținut instanța că, deși reclamanta mai ceruse noi comenzi (respectiv nr.11,12 și 13/2008 prin care a solicitat un număr mult mai mare de banderole, acestea fiindu-i aprobate, fără a fi necesară suplimentarea garanției ca atare nu poate fi reținută ca un fapt probant în prezenta cauză, întrucât nu s-a dovedit că pe data refuzului onorării comenzii nr.10/2008,erau întrunite condițiile prevăzute de art.215 Cod fiscal.
Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale G, a condiționat acceptarea comenzii, de suplimentarea garanției cu încă 219.650 lei, față de suma de 786.328,52 lei cât avea constituit depozit societatea, iar reclamanta nu a dovedit că suplimentarea nu era necesară, calculul său fiind unilateral, neînsușit de intimată.
A apreciat instanța ca nefiind întrunite condițiile prevăzute de art.205 Cod fiscal și art.20 din Normele Metodologice, iar pe de altă parte onorarea comenzilor ulterioare, a avut drept consecință înlăturarea stării de pericol ce plana asupra activității prezente și viitoare a reclamantei, astfel că nu se impunea admiterea acțiunii.
Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs "" B, criticând-o pentru motive de nelegalitate, întrucât, instanța de fond a dat o greșită interpretare dispozițiilor legale aplicabile.
Se afirmă că emiterea comenzii nr.10/09.09.2008 către autoritatea vamală, s-a făcut cu respectarea art.28 din Normele Metodologice de aplicare a codului fiscal, conform modelului prevăzut în anexa nr.25 și însoțit de întreaga documentație.
Instanța de fond a ignorat și prevederile art.205 alin.2 Cod fiscal, conform cărora, eliberarea marcajelor se face către antrepozitarii autorizați, pentru produse accizabile.
"" B, este autorizat în calitate de antrepozit fiscal de băuturi spirtoase și pentru alcool etilic încă din anul 2003.
De asemenea, nu au fost avute în vedere și disp.art.205 alin.3 Cod fiscal care prevăd că solicitarea marcajelor se face prin depunerea garanției și cererii la autoritatea fiscală competentă, conform procedurii prevăzute de norme.
Procedura solicitării este aceea prevăzută de pct.28 din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal, cu referire la constituirea garanției care trebuie să acopere valoarea accizelor aferente cantităților de produse pentru care s-au comandat banderole.
Din acest punct de vedere, valoarea accizelor aferentă cantităților de produse comandate este mai mică decât valoarea garanției deja constituită, făcând imposibilă cererea de suplimentare a garanției.
În fine, instanța de fond este criticată și pentru că instanța, ea însăși a contestat garanția, necontestată de altfel de intimată, apreciind nelegal că aceasta este depozitată într-un cont de rulaj, ce nu se cunoaște ca și valoarea garanției la momentul emiterii comenzii nr.10/2008, fapt neadevărat în conformitate cu art.20 alin.18 din norme.
Recursul s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrat.
Recursul este fondat.
Hotărârea instanței de fond este criticabilă într-un prim rând pentru că întreaga motivare este construită pe cerința ca reclamanta să fi probat un fapt negativ, ceea ce contravine principiilor de drept.
Se afirmă că, societatea nu a dovedit de ce nu era necesară suplimentarea garanției în vederea achiziționării de (banderole) marcaje.
Or, reclamanta a făcut dovada pe de o parte a faptului că are constituită garanția, ceea ce reprezintă un fapt pozitiv iar pe de altă parte că, prin cuantumul său, aceasta este îndestulătoare, în vederea aprobării comenzii pentru achiziționarea unei cantități de banderole.
la esență, chestiunea adusă în discuție de "" B, se referă la refuzul autorității vamale de a onora comanda nr.10/9.09.2008 privitoare la aprobarea achiziționării de banderole, în calitatea sa de antrepozitar de băuturi alcoolice.
Refuzul autorității s-a motivat pe faptul că garanția constituită de societate nu acoperă valoarea accizelor aferente produselor pentru care au fost comandate banderole, fiind necesară suplimentarea acesteia cu suma de 219.650 lei, față de suma existentă cu acest titlu de 785.346,43 lei.
Recurenta a făcut dovada cu actele existente în dosar că se află în poziția de a putea solicita eliberarea unor marcaje, în speță banderole, încadrându-se în disp.art.205 alin.2 lit.a Cod fiscal, în sensul că are calitatea de antrepozitar fiscal de băuturi spirtoase și pentru alcool etilic încă din anul 2003, conform autorizației emise de Ministerul Finanțelor Publice.
În acest sens a urmat procedura prevăzută de art.205 alin.1 Cod fiscal, concretizată prin Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal, în sensul art.28 din aceste norme, depunând cerere - notă de comandă către autoritatea vamală, însoțită de dovada garanției constituite în acest sens.
Potrivit art.20 pct.1 din Normele Metodologice aprobate prin nr.HG44/2004, orice antrepozitar autorizat trebuie să asigure o garanție care să acopere riscul neplății accizelor pentru produsele accizabile produse și/sau depozitate în fiecare depozit fiscal.
Art.20 pct.8 din Norme prevede că: " un antrepozitar autorizat pentru producție, transformare și/sau depozitare de produse accizabile, are obligația de a depune o garanție corespunzătoare unei cote de 6% din suma accizelor aferente mediei, ieșirilor anulare de produse accizabile din antrepozitul fiscal, în ultimii 3 ani calendaristici".
Recurenta a depus extrasul de cont, din care rezultă constituirea garanției, al cărei cuantum nu a fost contestat de intimată.
În ce privește nivelul acestei garanții, el este reglementat prin art.20 pct.18, din Norme și care prevede că acesta se analizează semestrial de autoritatea fiscală teritorială, în vederea actualizării în funcție de schimbările intervenite în volumul afacerii, în activitatea antrepozitarului /operatorului înregistrat sau la nivelul accizei datorate.
Cuantumul garanției stabilite prin actualizare se comunică, antrepozitarului autorizat înregistrat, prin decizie emisă de autoritatea fiscală teritorială, care va face parte integrantă din autorizația de antrepozit fiscal.
Pe de altă parte, instanța de fond trebuia să aibă în vedere și disp.art.28 pct.3 lit.c, potrivit cu care garanția stabilită la autorizare, în cazul băuturilor alcoolice supuse marcării, trebuie să acopere valoarea accizelor aferente cantităților de produse pentru care s-au comandat banderole, iar numai atunci când valoarea acestor accize depășește garanția stabilită la autorizare, nota de comandă poate fi aprobată integral cu condiția constituirii de către solicitantul banderolelor a unei garanții suplimentare care să acopere diferența de accize.
Valoarea accizelor aferentă cantităților de produse comandate rezultă că este de 147.106,94 lei iar valoarea garanției constituite de societate fiind de 785.346,43 lei, în mod nejustificat, autoritatea vamală a dispus suplimentarea ei, nefăcându-se dovada că această autoritate și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art.20 pct.8 din Normele Metodologice, în sensul emiterii și comunicării vreunei decizii de actualizare a garanției, către reclamant, dacă ar fi constatat anumite diferențe.
Față de cele expuse, Curtea, văzând și art.312 Cod proc.civilă, va admite recursul, va modifica sentința nr.341/5 nov.2008 a Tribunalului Brăila și în rejudecare, va admite acțiunea reclamantei, anulând actului nr.7576/11.09.2008 emis de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B și actele subsecvente nr.7541 și 7557/10.09.2008, obligând totodată autoritatea vamală să accepte comanda de banderole nr.10/9 sept.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de reclamanta "" B, cu sediul în B, str. - Buzăului, Km 7, județul B împotriva sentinței nr. 341/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, și în consecință;
Modifică sentința nr.341//5 noiembrie 2008 a Tribunalului Brăila și în rejudecare, admite acțiunea reclamantei ""
Anulează actul nr.7576/11.09.2008 emis de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B și actele subsecvente nr.7541/10.09.2008 și nr.7557/10.09.2008.
Obligă autoritatea vamală să accepte comanda de banderole nr.10/09.09.2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 7 mai 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red./29.05.2009
Tehno ZE/29.05.2009
ex.2
Fond:
Președinte:Dorina VasileJudecători:Dorina Vasile, Vasile Susanu, Mariana Trofimescu