Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 4989/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4989

Ședința publică de la 26 2009

Completul constituit din:

Președinte: - - Judecător

- - JUDECĂTOR 1: Carmina Mitru

- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

Grefier:

***********

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - COM SRL împotriva sentinței nr. 1293 din 22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B și OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, intimata pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispoz. art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă; se arată că nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0, 15 lei.

În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Codul d e procedură civilă coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, din oficiu instanța invocă excepția de netimbrare a prezentei cereri de recurs.

CURTEA

Asupra recursului de față Curtea constată următoarele:

Prin sentința nr. 1293 din 22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis excepția inadmisibilității.

S-a respins contestația formulată de către reclamanta - COM SRL împotriva pârâților Autoritatea Națională a Vămilor B și Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut:

Prin acțiunea introdusă pe rolul Judecătoriei Tg. J sub nr-, reclamanta - COM SRL a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună ridicarea sechestrului asupra imobilului situat în, radierea sechestrului menționat din Registrul de Comandamente și anularea actelor de executare emise de Autoritatea Națională a Vămilor în dosarul de executare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în data de 25.11.2005, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia a retras în mod nejustificat societății certificatul de investitor în zona defavorizată.

Decizia a fost contestată în instanță pronunțându-se sentința nr.90/08.03.2006 în dosarul nr.180/C/2006 al Tribunalului Gorj rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Craiova.

În data de 15.01.2009, reclamanta a depus la dosar o precizare a contestației, prin care a învederat că a chemat în judecată G pentru a fi obligat să radieze sechestrul instituit asupra imobilului din litigiu, totodată precizând că a înțeles ca, odată cu contestația la executare, având ca obiect anularea actelor de executare silită emise de intimata Autoritatea Națională a Vămilor C în dosarul de executare nr.1708/2006 să solicite și anularea actului administrativ fiscal care a stat la baza emiterii formelor de executare, respectiv procesul verbal de control nr.1255/13.01.2006 încheiat de aceeași intimată.

Prin încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2009, s-a dispus disjungerea cererii formulată de către contestatoare, având ca obiect anularea procesului verbal de control nr.1255/13.01.2006 emis de Direcția Regională Vamală C și înaintarea către Tribunalul Gorj - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, competent cu soluționarea cererii, conform art.2 punctul 1 lit. d Cod procedură civilă.

Dosarul a fost înregistrat sub nr-, cu prim termen de judecată la data de 20.02.2009.

Pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Caf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și excepția tardivității contestației împotriva procesului verbal de control nr.1255/13.01.2006, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației.

S-a menționat că, potrivit art.109 alin.2 Cod procedură civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

Cu privire la excepția tardivității, pârâta a arătat că legiuitorul prevăzut în cuprinsul articolului 207 alin.1 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală republicat, cu modificările și completările ulterioare următoarele:"contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii".

În conformitate cu art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ referitor la termenul de introducere a acțiunii" pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin.1, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului".

Având în vedere excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, instanța a analizat cu precădere excepția inadmisibilități sau lipsei parcurgerii procedurii prealabile întrucât este vorba de o excepție peremtorie, dirimantă și absolută care face de prisos analizarea celeilalte excepții, precum și fondului cauzei.

Prin procesul verbal de control încheiat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C la data de 13.01.2006 s-a reținut că au fost încălcate de către - COM SRL prevederile art. 14 lit. a din HG nr. 728/2001 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 24/ 1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată, cu modificările ulterioare, întrucât această societate nu a mai îndeplinit obligația de a transmite trimestrial la.V Oltenia datele solicitate prin chestionarul prezentat în anexa nr. 9 la aceste norme.

Astfel, s-a procedat la recuperarea contravalorii facilităților vamale acordate întrucât pârâta a retras certificatul de investitor în zona defavorizată cu avizul Consiliului pentru dezvoltare, s-a dispus instituirea măsurii de interzicere as efectuării altor operațiuni de vămuire până la achitarea integrală a acestei datorii, calcularea de majorări de întârziere și declanșarea procedurii de executare silită.

Copie de pe procesul verbal a fost înmânată unității verificate.

Instanța a reținut că pârâta - COM SRL nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de Codul d e pr. fiscală și de Legea nr. 554/2004.

Astfel, conform art. 41 respectiv art. 110 al. 3 coroborat cu dispozițiile art. 141 al. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e pr. fiscală republicat, cu modificările și completările ulterioare, procesul verbal de control nr. 1255 din 13.01.2006 constituie act administrativ fiscal în sensul legii, iar pentru contestarea acestui act societatea verificată avea la dispoziție posibilitatea contestației administrative reglementată de OG nr. 92/2003. Conform prevederilor art. 175 și art. 188 (în vechea reglementare), art. 205 - 218 (noua reglementare) contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere și a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum și a titlurilor de creanță privind datoria vamală cum este cazul în prezenta speță, se soluționează de către organele competente constituite la nivelul direcțiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal.

Cu ocazia soluționării contestației, organul competent pronunță o decizie care este comunicată contestatorului cât și organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal și poate fi atacată la instanța de contencios administrativ și fiscal.

Pe de altă parte, potrivit art. 7 al. 3 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă în momentul în care a luat cunoștință pe orice cale de existența actului, în limitele termenului de prescripție de 6 luni de la emiterea actului.

Procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitarea dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă în conformitate cu disp. art. 109 al. 2 Cod pr. civilă.

S-a reținut că această procedură are caracter obligatoriu, iar prin îndeplinirea procedurii prealabile administrative nu se încalcă accesul liber la justiție, ci se respectă o condiție prevăzută de legea specială în materie ( Codul d e pr. fiscală) pentru exercitarea dreptului la acțiune în contenciosul administrativ.

Neîndeplinirea de către reclamantă a obligației imperative de a se fi adresat, anterior investirii instanței, autorității emitente a actului administrativ, echivalează cu un fine de neprimire.

Conform prevederilor art. 21 al.4 din Constituția României, jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite, dar nu se poate semnul egalității între plângerea prealabilă efectuată de cei interesați împotriva actelor administrative și jurisdicția specială administrativă realizată de un organ de jurisdicție care funcționează în cadrul unei autorități sau instituții publice.

Apărarea reclamantei în sensul că a urmat procedura prealabilă administrativă în sensul că nu i-a fost comunicat procesul verbal și că a încunoștințat pârâta de nelegalitatea și netemeinicia măsurilor conform întâmpinării depuse în dosarul nr- nu poate fi primită întrucât acest înscris cu caracter de întâmpinare se referă la decizii din anul 2007 și nu la procesul verbal încheiat de pârâtă în anul 2006, proces verbal ce a fost comunicat de altfel la data încheierii, respectiv 13.01.2006.

Împotriva acestei decizii, reclamanta - COM SRL a formulat cerere de recurs care a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, dosarul nr-, pe care nu a timbrat-o cu timbru fiscal și timbru judiciar.

Acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată conform art. 20 alin.1 din Legea 146/1997 se timbrează anticipat fiscal și judiciar, neîndeplinirea acestei obligații în lipsa unei scutiri legale fiind sancționată cu anularea.

Potrivit art. 11 din Legea 146/1997, s-a pus în vedere recurentei reclamante să timbreze cererea de recurs cu taxa judiciară de timbru de 2 lei.

Recurenta reclamantă nu a satisfăcut cerințele fiscale, astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 3 din nr.OG 32/1995, modificată pin Legea 123/1997, s-a pus în vedere recurentei reclamante, să achite timbru judiciar de 0,15 lei.

Întrucât nu a plătit această taxă, este incidentă sancțiunea anulării cererii conform dispozițiilor art. 9 din nr.OG32/1995, modificată prin Legea nr.123/1997.

Față de cele mai sus, urmează a se anula ca netimbrat recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta - COM SRL împotriva sentinței nr. 1293 din 22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B și OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 2009.

PREȘEDINTE: Carmina Mitru

- -

JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

- -

JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță

- -

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/MB/10.12.2009

Președinte:Carmina Mitru
Judecători:Carmina Mitru, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 4989/2009. Curtea de Apel Craiova