Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 504/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 504/2009
Ședința publică de la 05 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PRIN ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B M, împotriva sentinței civile nr. 3148/2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanta - SRL, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de prima înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei, avocat, cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 03, respectiv 04.02.2009 s-a depus la dosar, de către intimata - SRL, întâmpinare.
Reprezentantul intimatei arată că nu solicită acordarea unui termen pentru comunicarea întâmpinării și depune la dosar, filele 15, 16, chitanța și originalul facturii doveditoare achitării onorariului avocațial.
Curtea pune în discuția reprezentantului intimatei, în temeiul art. 129 Pr. Civ. actele în limba italiană, aflate la filele 11 și 12 din cadrul dosarului de la fond, în sensul de a preciza ce reprezintă acestea și, dacă din cuprinsul acestora rezultă data primei înmatriculări și unde anume este situată această mențiune.
Față de chestiunea pusă în discuție, reprezentantul intimatei arată că nu a depus la dosar copii traduse ale celor două acte, datorită faptului că pârâta nu a contestat actele, din cuprinsul cărora rezultă că autoturismul a fost înmatriculat prima dată la 01.09.2005.
Curtea pune în vedere reprezentantului intimatei să depună la dosar, până la sfârșitul dezbaterilor note scrise, în cuprinsul cărora să facă referire la aspectele puse în discuție, referitoare la semnificația acestor scripte și dacă din cuprinsul acestora rezultă data primei înmatriculări și unde anume este situată această mențiune.
Reprezentantul intimatei arată că la fila 11 din dosarul primei instanțe, la punctul, situat în dreapta sus este menționată data primei înmatriculări a autovehiculului pe teritoriul intracomunitar, actul fiind emis de către erul și Transporturilor din Italia și reprezentând certificatul de înmatriculare al autovehiculului în cauză.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, în sumă de 2200 lei, conform chitanțelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3148 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Maramureșs -a respins excepția formulată de către pârâta Administrația Finanțelor Publice M și s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice B M cu consecința obligării pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 31.393 lei reprezentând taxă specială de înmatriculare achitată cu OP 304/14.03.2008 cu dobânda legală de 0,1% pe zi de întârziere calculată începând cu data de 09.05.2008 și până la achitarea integrală. Pârâta a mai fost obligată să plătească reclamantei și suma de 2.057,05 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanta nu a atacat chitanța ce i-a fost eliberată de trezorerie în momentul achitării taxei, pentru că această chitanță nu este un act administrativ fiscal în înțelesul art. 41 din nr.OG 2003. Prin urmare toate referirile la data emiterii acestei chitanțe în calcularea termenelor de 30 de zile, respectiv 6 luni, făcute de pârâte sunt neavenite.
De asemenea reclamantul a atacat însuși actul normativ care reglementează taxa, respectiv dispozițiile art. 2141și pe cele ale art. 2142din Codul fiscal, susținând că acestea contravin dispozițiilor dreptului comunitar, respectiv contravin dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, or potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 11din Legea nr. 554/2004, "În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".
Sesizarea Curții Europene de Justiție de către o instanță judecătorească română este facultativă și nicidecum obligatorie.
Astfel, textul articolului 234 alin. 2 din Tratat, (fost art. 177) prevede în mod expres:
"În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, această instanță judecătorească poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a pronunțat o hotărâre, să ceară Curții de Justiție să decidă cu privire la această chestiune".
În această situație s-a considerat că nu este cazul ca instanța de judecată sesizată Tribunalul Maramureș să ceară Curții Europene de Justiție să interpreteze art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, în condițiile în care obligativitatea sesizării Curții Europene de Justiție intervine numai "în cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern".
În ceea ce privește fondul cauzei, s- reținut următoarele:
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Întrucât instanța constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasare, Direcția Generală a Finanțelor Public emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată. Atât această decizie, cât și adresa Administrația Finanțelor Publice constituie acte administrative fiscale în sensul art. 41 din OG92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât sunt emise de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 544.
În ceea ce privește dobânda solicitată s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 124 din Codul d e procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei.
Potrivit dispozițiilor art. 120 alin. 7 din Codul d e procedură fiscală nivelul majorărilor de întârziere este de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere.
Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.2057,05 lei reprezentând onorar de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M prin Administrația Finanțelor Publice B M solicitând admiterea recursului, să se modifice sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de către reclamant, la nivelul diferenței taxei prevăzute prin OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
În motivarea recursului arată că, nstanța de fond retine in mod eronat ca perceperea taxei de prima înmatriculare creează o discriminare in raport cu autoturismele rulate aduse din import, desi potrivit art.214/ 1 - 214/ 3 din Codul Fiscal, aceasta taxa speciala de înmatriculare se percepe INDIFERENT de proveniența autovehiculului, (din import sau de proveniență româneasca) si se raportează la operațiunea de înmatriculare - punerea in circulație pe teritoriul României si intrarea in parcul auto național a autovehiculului respectiv. In ce privește autovehiculele înmatriculate deja in România acestea nu mai achita taxa speciala de înmatriculare întrucât la înstrăinarea lor nu se mai înmatriculează încă o data ci se transcrie transmiterea dreptului de proprietate. Obligația de a înmatricula in România a unui autoturism înmatriculat intr-un stat membru deriva NU din instituirea taxei speciale de înmatriculare, ci din alte reglementari specifice in care sunt definite clar si se face distincție intre operațiunea de înmatriculare pentru prima in România a unui autovehicul si transcrierea transmiterii dreptului de proprietate in cazul înstrăinării unui auto vehicul înmatriculat deja in România. Menționam in acest sens acte normative - nr.OUG 195 / 2002 privind circulația pe drumurile publice, republicata.. nr. 670/03.08.2006 completata si modificata prin Legea nr. 6/2007, Regulament" din 4 octombrie 2006 de aplicare a nr.OUG 195 /2002 privind circulația pe drumurile publice" publicat in.. Nr. 876/ 26.10.2006 si Ordinul 1501 din 13.11.2006 publicat in.. Nr. 941 / 21.11.2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii si eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculului. Rezulta ca "discriminarea" nu este determinata de instituirea taxei speciale de înmatriculare ci de necesitatea efectuării operațiunii de înmatriculare, iar aceasta taxa se achita atât la înmatricularea autovehiculelor din import cat si a celor de proveniența româneasca supuse obligației de înmatriculare pentru prima data in România.
Spre deosebire de creanțele civile si comerciale care izvorăsc din raporturi de drept privat, creanțele bugetare isi au sorgintea in raporturi de drept public si anume in raportul stabilit intre stat si cetățeni, in virtutea căruia, potrivit arte 56 alin. (1) din Constituție "Cetățenii au obligația sa contribuie prin impozite si prin taxe la cheltuielile publice". Taxa speciala de prima înmatriculare a fost perceputa in baza unui temei le al instituit prin lege a Parlamentului României si nu prin act normativ al Guvernului. In arte 124 din nr.OG 92/ 2003 privind Codul d e Procedura Fiscala se menționează doua situații in care contribuabilul are dreptul la dobânda legala "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Potrivit art. 124 alin. 2 din nr.OG 92 /2003 privind Codul d e Procedura Fiscala, " dobânda la care este îndreptățit contribuabilul este la nivelul majorării de întârziere prevăzut de Codul d e Procedura Fiscala si se suporta din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori." In concluzie, acordarea dobânzii legale se face de la data de la care exista un temei legal -fie național fie comunitar - sau judiciar definitiv si irevocabil pentru restituirea sumelor încasate de stat, de la data amendării legislației interne prin sentința judecătoreasca pana la plata efectiva a sumei de restituit, ori la data de 04.08.2008 nu exista nici un temei legal sau judiciar pentru acordarea acesteia de la alta data decât data pronunțării sentinței judecătorești, aplicarea arte 148 din Constituție se poate face numai de către instanța judecătoreasca si aceasta poate amenda legislația interna numai prin pronunțarea sentinței. astfel ca dobânda legala se poate acorda numai de la data pronunțării sentinței judecătorești.
Luând in considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul a luat decizia de reconsiderare a filosofiei speciale auto redefinind-o ca o taxa pe poluare prin nr.OUG 50 / 21.04.2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Cu privire la acest act normativ Comisia Europeana si-a exprimat acordul, fapt subliniat in infograma care este anexată. Problema juridica care a apărut cu ocazia aplicării noului act normativa fost reglementarea situației anterioare datei de 1 iulie 2008 si deci in ce măsura efectul retroactiv al noului act normativ încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii. În acest sens, s-a exprimat, În repetate rânduri, Curtea Constituțională, statuând ca "- legea posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouă să fie aplicată retroactiv.
România este semnatara a Protocolului de la si s-a angajat ca în perioada 2008 - 2012 sa reducă cu 8% emisiile de gaze cu efect de fata de anul de baza 1989 si sa reducă progresiv, până în anul 2010, emisiile naționale de, si compuși organici volatili până la un plafon acceptabil. În caz contrar, tara noastră este pasibila de penalizări extrem de seve re din partea Uniunii Europene, care vor fi suportate tot de contribuabili beneficiari ai poluării si schimbărilor climatice.
La data de 11 martie 2008 Parlamentul European a adoptat o REZOLUTIE privind politica europeana in domeniul transportului durabil, ținând seama de politicile europene în domeniul energiei si a mediului, în care se subliniază ca pentru atingerea scopurilor acestei politici este deosebit de important sa se recurgă la instrumente de piață pentru promovarea vehiculelor cu un consum redus de carburant si nivel redus de emisii (scutiri de taxe, reforma accizelor asupra autovehiculelor în funcție de nivelul emisiilor poluante si de eficienta lor În ceea ce privește consumul de carburant, stimulente pentru scoaterea din circulație a celor mai poluante autovehicule si pentru achiziționarea de mașini noi, cu nivel redus de emisii), pentru care se recomanda adoptarea proiectului de directiva privind taxarea autovehiculelor.
Aplicarea absoluta in sensul larg al principiului liberei circulații a mărfurilor nu a fost recunoscut nici de Curtea Europeana de Justiție care începând cu hotărârea Cassis de, pronunțată in 1979 recunoaște derogări de la acest principiu, permițând statelor membre sa aplice diferite taxe in scopul implementării unor politici sociale, de mediu, protecția sănătății - cu condiția ca acestea sa nu aibă caracter protecționist.
Autovehiculele înmatriculate pana la data de 1 ianuarie 2007 au fost supuse unor condiții de mediu - minim Euro 3, accizele plătite de auto vehiculele mari generatoare de poluare, iar a supune si aceste autovehicule unei taxe pe poluare însemnă o DU- "fata de cele care au plătit taxa de prima înmatriculare sau care plătesc taxa pe poluare, acestea putând fi auto vehicule EURO sau cu un nivel ridicat de emisii poluante.
S-a considerat ca in virtute a principiului echității reclamanta are dreptul consacrat de art. 11 din nr.OUG 50/2008 de a obține restituirea diferenței de taxa urmând procedura necontencioasă prevăzută de normele metodologice emise in aplicarea ordonanței.
Pentru aceste motive de fapt si de drept solicită sa admită recursul, sa modifice sentința recurată in sensul admiterii in parte a acțiunii formulata de către intimatul reclamant, la nivelul diferenței taxei prevăzută prin nr. 50 / 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Prin întâmpinarea depusă reclamanta - SRL solicită respingerea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M și menținerea în tot ca legală și temeinică a sentinței atacate cu cheltuieli de judecată( 7-11).
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
1. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Conform prevederilor art. 90 parag 1 din Tratat prevederilor " Nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, entru p. a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei speciale de înmatriculare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, Curtea a considerat că se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (cauza C-345/93, cauza C-393/98, cauza C-101/00 și, cauza C-313/05 și cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 parag.1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă:
- este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru
- valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât,atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a aceleiași taxe, încorporată în valoarea de piață a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Curtea reține că taxa specială de înmatriculare reglementată de legislația națională, a fost calculată, în speță, potrivit art. 2141alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la momentul de referință), în raport de capacitatea cilindrică a vehiculului, de norma de poluare și de vârsta autovehiculului, adică în raport de criterii obiective, similare, spre pildă, celor prevăzute de legislația ungară examinată de CJCE în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratat, prin prisma mai sus citatei jurisprudențe a CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de primă înmatriculare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă în toate situațiile ipotetice posibile.
Este real că motivul de nevaliditate este nerespectarea art. 90 alin. 1 din Tratat, iar jurisprudența CJCE arată cătaxa este invalidă doar în măsura în care excede taxa reziduală încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv.
Cu toate acestea, în lipsa unor repere oferite de legiuitorul român, în lipsa unor criterii sau modalități legale,previzibile, de determinare a măsurii deprecierii reale a autovehiculelor în perioada de timp ce constituie vechimea sa, Curtea apreciază că instanța de fond în mod cu totul întemeiat a procedat la anularea întregii taxe percepută reclamantului.
Și este așa, deoarece România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 astfel că sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că ficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca " orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".
Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.
De altfel, a afirma că instanța de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratat și o normă internă de drept (infraconstituțională) înseamnă a ocoli nepermis atribuțiile cu care este dotată Curtea Constituțională atât de Legea fundamentală cât și de Legea nr. 47/1992.
Astfel, Curtea Constituțională nu se poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. Dispozițiile art. 148 din Constituție (și nu art. 145 cum indică greșit recurenta), nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între Tratat și norma internă de drept. Trebuie remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconformității Constituției cu Tratatului ci a neconformității legii infraconstituționale cu Tratatul. Și este așa deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din Legea fundamentală în Decizia nr. 148/2003 unde a constat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele Tratatului, iar în cauză s-a tranșat un conflict între Tratat și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus.
De altfel, recurenta nici nu a invocat, în calitate de parte în proces, neconstituționalitatea dispozițiilor din Legea material fiscală cu vreo prevedere din Constituție pentru a se declanșa mecanismul prevăzut la art. 29 din Legea nr. 47/1992.
2. Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art. 2143.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, mai ales că la epoca înmatriculării nu existau criterii, repere ori alte modalități legale, previzibile, în funcție de care să se stabilească măsura deprecierii reale a autovehiculelor pe perioada de timp ce constituie vechimea sa, pentru a se putea stabili în ce măsură o parte din taxa percepută de stat era legal datorată și conformă cu Tratatul iar pentru surplus doar să se dispună restituirea.
Curtea de Apel constată, că în astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, jurisdicția comunitară a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă și având în vedere caracterul echivoc, incert și imprevizibil al normelor legale interne în baza cărora a fost calculată și percepută taxa specială, nu se poate afirma că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Față de împrejurarea că pârâta recurentă a căzut în pretenții, fiind astfel în culpă procesuală, Curtea urmează ca în temeiul art. 274.pr.civ. să o oblige să plătească reclamantei suma de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de transport ( 14-16).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice prin Administrația Finanțelor Publice B M, împotriva sentinței civile nr. 3148/06.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Obligă pârâta să achite reclamantei - SRL B M, 2.200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.LU/Dact.SM
2 ex./09.02.2009
Jud.fond.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
