Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 520/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 520/
Ședința publică de la 30 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.168/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect "anulare act de control taxe și impozite".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 23 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în baza art.146 alin.1 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art.260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 30 iunie 2009.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.168 din 19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Covasna, secția civilă, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C și în consecință:
S-a anulat în parte Decizia nr.383/04.12.2008 emisă de pârâtă și Decizia nr. 79985 din 08.09.2008 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale emisă de Sf.
S-a constatat că dreptul de a calcula accesoriile aferente obligației principale pe perioada anterioară datei de 04.09.2003 s-au prescris.
S-a stabilit obligația de plată în sarcina reclamantului - cu titlu de majorări de întârziere - pe perioada 04.09.2003 -04.09.2008.
S-a dispus recalcularea accesoriilor aferente în limita perioadei menționate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin cererile depuse la autoritățile fiscale germane, reclamantul a solicitat eliberarea unor certificate de scutire impozitului pe salariu în perioada 01.10.2000 - 31.12.2000, respectiv 01.01.2001 - 21.12.2001 urmând ca impozitul aferent să fie declarat și plătit în România.
În data de 04.09.2008, reclamantul a depus la Administrația Finanțelor Publice Sf. declarația "224" prin care și-a declarat veniturile realizate în perioada octombrie 2000 - decembrie 2001 precum și impozitul datorat.
Cu ordin de plată, reclamantul a achitat la data de 6.10.2008 suma de 102.986 lei cu titlu de impozit pe venit din salarii.
Prin decizia nr.79985/2008 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale, s-au calculat majorări și penalități de întârziere aferente datoriei fiscale principale, respectiv impozitul pe venitul din salarii în perioada de referință, astfel cum a fost declarat de reclamant.
Împotriva acestei decizii reclamantul formulat contestație.
Având în vedere contestația formulată, prin referatul întocmit la 21.10.2008, s-a propus ca majorările să fie calculate de la scadența fiecărei obligații, deoarece declarațiile au fost depuse cu întârziere, reclamantul fiind sancționat contravențional, rezultând astfel că a recunoscut fapta.
Prin Decizia nr.383/04.12.2008 contestația a fost respinsă.
În considerentele deciziei atacate se arată că contestatorul avea obligația de a declara veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de persoane fizice în condițiile art.60 alin.2 din Codul fiscal"orice contribuabil prevăzut la alin.1 are obligația de a declara și de a plăti impozit lunar al bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care s-a realizat venitul."
Contestatorul a depus cu întârziere declarațiile motiv pentru care a fost sancționat contravențional.
Pârâta arată că, față de data depunerii declarațiilor, obligația principală nu s-a prescris. dreptul organului fiscal de a stabili impozitul privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obținute de persoanele fizice născându-se după depunerea declarației 224, chiar dacă declarațiile se referă la anii 2000 - 2001, termenul de prescripție începe să curgă după depunerea declarațiilor, astfel că datoria fiscală aferentă acestor ani nu s-a prescris.
Pârâta mai susține că dreptul de a stabili impozitul s-a născut odată cu depunerea declarației 224, respectiv 04.09.2008.
Potrivit art.23 alin. i din OG nr.92/2003 republicată"dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza deimpunere care le generează"iar conform alin.2 al aceluiași articol"potrivit alin. (1) se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată".
Termenul de prescripție, început la data depunerii declarațiilor 224, fost întrerupt în condițiile art.92, coroborat cu art.16 lit.a din Decretul lege nr.167/1958 prin plata obligației fiscale principale, care echivalează cu "recunoașterea de către debitor a dreptului celui în contra căruia curge prescripția".
Nefiind o obligație fiscală prescrisă, organele fiscale au procedat la emiterea deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale prin care s-au calculat majorări și penalități de întârziere aferente.
Problema care se impune a fi clarificată este cea legată de înțelegerea noțiunilor de naștere a dreptului fiscal, scadență, dreptul organului fiscal de a stabili și determina obligația fiscală.
Fără discuție că în cauză reclamantul avea obligația de a declara veniturile realizate sub formă de salarii din străinătate și de a plăti impozit lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care s-a realizat venitul. potrivit dispozițiilor art.60 alin.2 Cod fiscal.
În situația în care și-ar fi respectat obligațiile stabilite de lege, cu privire la declararea veniturilor realizate în fiecare lună în perioada 2000 -2001, fără îndoială că dreptul de creanță fiscală și obligația corelativă s-ar fi născut la acea dată.
După cum se observă, legea leagă nașterea dreptului de creanță fiscală și a obligației corelative de depunerea unei declarații în acest sens.
Reclamantul nu a respectat obligația de a declara veniturile realizate în luna în care au fost realizate, motiv pentru care a și fost sancționat contravențional.
Împrejurarea că nu a respectat termenele prevăzute de lege, nu înseamnă însă că prin depunerea unei declarații ulterioare nu s-a născut dreptul de creanță fiscală și obligația corelativă de plată.
Problema care se pune în speță raportat la data depunerii declarației, este dacă reclamantul ca debitor fiscal putea fi obligat la plata impozitului respectiv.
Conform art.85 alin.1 lit.a"impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc prin declarație fiscală, în condițiileart. 82alin. (2) șiart. 86alin. (4)".
Art.82 se referă la forma și conținutul declarației fiscale, iar art.86 la decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii
Ca urmare, obligația de plată a impozitului pe veniturile din salariile realizate în străinătate s-a născut la data la care reclamantul a depus declarațiile fiscale. Într-o atare situație nu are importanță data realizării veniturilor deoarece, legea nu leagă nașterea dreptului de creanță fiscală și obligația corelativă de data realizării veniturilor ci de data depunerii declarației de creanță.
În speță, fără discuție că reclamantul, după depunerea declarațiilor 224 avea obligația de plată a impozitului pe veniturile realizate.
În consecință, apărarea reclamantului că plata impozitului datorat s-ar fi prescris este neîntemeiată, întrucât termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii creanței fiscale, în speță a depunerii declarațiilor menționate.
În raport de soluția adoptată privind debitul principal instanța de fond a verificat și aspectele referitoare la calcularea majorărilor și penalităților de întârziere.
Așa cum s-a arătat mai sus, în cauză nu se pune problema prescrierii datoriei fiscale reprezentând impozitul datorat pentru veniturile sub formă de salarii obținute din străinătate și ca urmare nu se pune problema nici întreruperii acesteia.
În speță s-a constatat însă că organul fiscal a calculat majorări și penalități de întârziere începând cu data de 25.01.2002.
Art.91 din OG nr.92/2003 prevede la alin.1 că "dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel", iar la alin.2 "termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivitart. 23, dacă legea nu dispune altfel.
Textul de lege prevede ca termen general de prescripție termenul de 5 ani.
Când se referă la dreptul de a stabili obligații fiscale, textul de lege nu face distincție după cum este vorba de un debit principal sau unul accesoriu.
Ca urmare și când se referă la accesorii termenul de prescripție este același.
În considerarea acestei argumentări, concluzia care se desprinde este aceea că accesoriile nu pot fi calculate pe o perioadă mai mare de 5 ani, ceea ce depășește această perioadă intrând sub incidența prescripției.
În speță este cert că reclamantul a depus cu întârziere declarațiile privitoare la obligațiile de plată fiind sancționat contravențional, contravenție care nu a fost contestată.
În consecință, reținându-se întârzierea, în mod corect organul fiscal a procedat și la calcularea accesoriilor.
Față de cele expuse însă, instanța de fond a apreciat că obligațiile de plată accesorii calculate anterior cu 5 ani datei depunerii declarațiilor 224, respectiv anterior datei de 04.09.2003, sunt prescrise.
Pentru considerentele expuse, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, s-a anulat în parte Decizia nr.383/04.12.2008 și Decizia nr.79985 din 08.09.2008 și s-a stabilit obligația reclamantului de a plăti accesoriile constând în majorări și penalități de întârziere pe perioada 04.09.2003 - 04.09.2008.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul anulării deciziei nr.383/4.12.2008 comunicată la data de 8.12.2008 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale, emisă de DGFP C și a deciziei nr.79985/8.09.2008 comunicată la data de 18.09.2008 emisă de Municipiul Sf.G și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare recurentul a arătat că în mod corect instanța de fond a stabilit că obligația de plată a impozitului s-a născut la momentul depunerii declarațiilor fiscale, făcând aplicarea art.82 alin.2, art.85 alin.1 lit.A și art.86 alin.4 din OG nr.92/2003, însă în privința penalităților de întârziere și a dobânzilor instanța de fond în mod eronat a stabilit că acestea pot fi calculate pentru cel mult 5 ani retroactiv.
În speță, reclamantul a plătit datoria fiscală la momentul nașterii ei astfel că nu se pot stabili penalități cu 5 ani în urmă. Datoria fiscală fiind plătită în termen, reclamantul nu datorează penalități și dobânzi.
Intimata DGFP Cad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Aceasta a arătat că soluția instanței de fond este corectă, aceasta stabilind că termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii creanței fiscale.
În ceea ce privește calculul accesoriilor instanța de fond în mod corect a constatat faptul că "reținându-se întârzierea în mod corect organul fiscal a procedat și la calcularea accesoriilor".
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr.168 din 19.02.2009 a Tribunalului Covasna este fondat.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat anularea deciziei nr.383/4.12.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C și a deciziei nr.79985/8.09.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sf.
Curtea constată că prin decizia nr.79985/8.09.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sf.G s-au stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita suma de 250.986 lei reprezentând majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente perioadei 25.01.2002-4.09.2008, iar prin decizia nr. 383/4.12.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr.79985/8.09.2008.
Instanța de fond a soluționat litigiul doar în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C, fără a cita în calitate de pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sf. Această autoritate publică locală nu a fost în măsură să își exercite dreptul la apărare, deși prin sentința recurată s-a dispus anularea deciziei nr. 79985/8.09.2008 emisă de aceasta. Instanța de fond a examinat legalitatea unui act administrativ fiscal, fără a cita emitentului acestui act și fără a-i da posibilitatea să își formuleze apărarea, încălcând astfel principiul contradictorialității și dreptul la apărare.
În cauză sunt incidente prevederile art.312 alin.5 Cod procedură civilă - instanța de fond a soluționat procesul în lipsa unei părți care nu a fost legal citată atât la administrarea probelor cât și la dezbaterea fondului - motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să citeze toate părțile și să le asigure exercitarea dreptului la apărare.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite în temeiul art.312 alin.1, 2 și 5 Cod procedură civilă recursul declarat de, împotriva sentinței civile nr. 168/19 februarie 2009 Tribunalului Covasna, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul, cu domiciliul în Sf.G,-,.21,.D,.15,jud.C, împotriva sentinței civile nr. 168/19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, Tribunalul Covasna.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, Pt.- aflată în concediu medical, semnează, Vicepreședinte instanță |
Grefier, - |
Red: CEC/29.07.2009
Dact: MD/3.08.2009 - 3 ex.
Jud.fond:
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Către
TRIBUNALUL COVASNA
- Secția civilă -
Vă înaintăm alăturat copia deciziei nr.520din30.06.2009,pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul ce poartă numărul de mai sus, prin care s-a admis recursul formulat împotriva sentinței civile nr.168din 19.02.2009 pronunțate de Tribunalul Covasna, pentru a fi avută în vedere la evidența practicii de casare.
Președinte, Grefier,
-
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă, Maria
