Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 57/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 57/
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa
JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier șef sectie
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.122/AF din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2009 pentru când părțile au lipsit; încheierea de ședință din acea zi face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise potrivit art.146 Cod procedură civilă și față de art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 27 ianuarie 2009.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 122/AF/6.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice B invocată prin întâmpinare; s- admis acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice B și în consecință s-a anulat actul administrativ fiscal înregistrat sub nr.21533 din 18.04.2008 emis de pârâta Administrația Finanțelor Publice B și au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamantă a sumei de 1.035 lei actualizată cu rata inflației la data plății efective și cu aplicarea dobânzii legale începând cu data de 9.08.2007 cu titlu de taxă specială de înmatriculare a autoturismului Opel fabricat în 2004; au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 139,03 lei (rectificat apoi la 338,95 lei).
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice B, instanța a reținut că această instituție este forul ierarhic superior al Administrației Finanțelor Publice, influențând politica financiară acestei instituții, elaborând norme și măsuri de punere în aplicare a legislației financiare.
Pe fondul cauzei s-au rețin următoarele:
Conform dispozițiilor art. 214 ind.1 - 214 ind.3 din Legea nr.571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art.90 pra.1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată în cauza Weigel vs. fur (C-387/01) în 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 paragraful 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâtele invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, prima instanță a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art.148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ala Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legea 343/2006, prin OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.) cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc.). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
S-a reținut și faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind.1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța a apreciat că dispozițiile art. 214 ind.1-214 ind.3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât în caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Deși nu s-a pus în discuție posibilitatea reclamantei de a contesta plata taxei de primă înmatriculare, este evident că, față de dreptul oricărei persoane de a avea acces la instanță, reglementat atât de dispozițiile art. 21 al.1 din Constituție, cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta are această posibilitate prin formularea prezentei acțiuni.
Reclamanta s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese în care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire.
Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care s-a făcut referire anterior.
Deși nu îmbracă forma unei decizii sau dispoziții, adresa nr. 21533/18.04.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, reprezintă, modalitatea de soluționare a plângerii prealabile, urmată de reclamantă conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr.554/2004.
Faptul că taxa de primă înmatriculare nu trebuia achitată este dovedită și de faptul că în prezent, prin dispozițiile OUG nr. 50/2008 a fost abrogat art. 214 ind.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor art. 214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art. 90(1) din Tratat, prima instanță a admis cererea privind anularea actului administrativ fiscal nr. 21533/18.04.2008 emis de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și a dispus restituirea sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, obligând pârâta să procedeze în acest sens.
Având în vedere dispozițiile art. 1082-1084, s-a dispus ca sumele reținute nelegal să fie actualizate cu rata inflației și cu aplicarea dobânzii legale, de la data plății efective.
Constatând culpa procesuală a pârâtelor, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, prima instanță a obligat la plata sumei de 139,03 lei, modificată apoi la 338,95 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și taxa judiciară de timbru, avansate de reclamantă cu ocazia acestui litigiu.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice arată că îți menține excepția invocată, ea nu are calitate procesuală în cauză, actul este emis de Administrația Finanțelor Publice B și nu de ea, adresa sa indică doar calea de atac ce poate fi urmată și nu soluționează în nici un fel cererea reclamantei.
Referitor la fondul cauzei arată că: instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea pârâtului la restituirea taxei de primă înmatriculare deoarece pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat reclamanta avea obligația achitării taxei de primă înmatriculare în România, potrivit art. 214 ind.1 și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Această prevedere legală a fost respectată de către reclamantă la data înmatriculării autoturismului în România.
Solicitarea ulterioară de restituire a acestei taxe adresată de către reclamantă Administrației Finanțelor Publice Municipiul nu este întemeiată și nu are suport legal, întrucât pe de o parte acesta nu este concretizată printr-un act administrativ fiscal în înțelesul art. 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2003 privind codul d e procedură fiscală, iar pe de altă parte legiuitorul nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia.
Instanța de fond analizând art. 214 ind.1, trebuia să rețină faptul că plata acestei taxe are un caracter imperativ de la care nu se poate deroga decât în condițiile stabilite de către legiuitor, respectiv potrivit art. 214 ind.3, text de lege în care reclamantul nu se încadrează.
Legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei speciale de primă înmatriculare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi în cazul de față, sens în care cererea reclamantei nu este întemeiată. Având în vedere faptul că taxa de primă înmatriculare este stabilită în mod expres de către legiuitor, organele fiscale au pus în mod corect și legal în practică dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, act normativ care nu reglementează posibilitatea restituirii acestuia.
Invocarea prevederilor art. 148 alin.2 din Constituția României și ale art. 90 din Tratatul de aderare a României la CE nu are relevanță în cauza de față având în vedere faptul că taxa de primă înmatriculare este reglementată pe baza unui act normativ cu caracter special.
Opinia formulată de Comisia Europeană față de taxa specială auto nu a fost în sensul eliminării acesteia, ci a recomandat reașezarea acesteia pe bază de alte principii, respectiv pe baza principiului "poluatorul plătește".
Recurenta a precizat că potrivit art. 11 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Având în vedere regimul juridic instituit de legiuitor față de această taxă însușită de această dată de către Comisia Europeană, este evident că obligația ei va subzista și ulterior în cazul reclamantei de față, întrucât aceasta în noua sa formă nu mai contravine Tratatului Comunității Europene și nici Constituției României.
Pe baza noului act normativ se va face practic o compensare între cuantumul taxei achitate în prezent și taxa de poluare ce va trebui achitată, restituindu-se diferența dacă este cazul conform prevederilor art.11 din OUG nr. 50/2008, sens în care interesul reclamantei de a se soluționa favorabil această acțiune devine parțial.
II. Administrația Finanțelor Publice B critică în primul rând dispoziția privind actualizarea sumei cu rata inflației și cu aplicarea dobânzii de la data de 9.08.2007. Menționează că instanța de fond nu a indicat temeiul de drept al calcului dobânzii legale. În materia fiscală există reglementări speciale, OG 9/2000 nu este aplicabilă în cazul Ministerul Finanțelor Publice. Consideră că nici cheltuielile de judecată nu trebuiau acordate, taxa s-a achitat benevol și dispozițiile Codului fiscal erau imperative și o prevedeau. Nu a existat un refuz explicit de a i se soluționa cererea nefiind întrunite cerințele art. 2 lit.i din Legea 554/2004.
Pe fondul cauzei motivele de recurs invocate de Administrația Finanțelor Publice B sunt aceleași cu cele ale Direcției Generale a Finanțelor Publice B respectiv art. 11 din OUG 50/2008 care reglementează doar restituirea în parte a taxei; achitarea taxei s-a efectuat în baza unui act normativ în vigoare, plata fiind o condiție pentru înmatricularea autovehiculelor, achitată benevol, aplicarea principiului "poluatorul plătește".
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că ambele recursuri sunt parțial fondate.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost corect soluționată de prima instanță. Conform art. 209 alin.3 din OG 92/2003 privind codul d e procedură fiscală "contestațiile formulate de cei care se consideră lezați de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluționează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act". Direcția Generală a Finanțelor Publice B este organul ierarhic superior al Administrației Finanțelor Publice Reclamanta s-a considerat "lezată" de refuzul Administrației Finanțelor Publice B de emitere a unui act prin care să se dispună restituirea sumei achitate ca taxă de primă înmatriculare și s-a adresat Direcției Generale a Finanțelor Publice B în acest sens, prin cererea înregistrată la 10.04.2008 și apoi prin contestație împotriva răspunsului Administrației Finanțelor Publice B din 24.04.2008.
Referitor la criticile aduse modului de soluționare a fondului cauzei Curtea constată că în mod corect instanța de fond a constatat că taxa de primă înmatriculare percepută reclamantei este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus restituirea acestei taxe.
Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
Această taxă, stabilită de art. 213 ind.1 din Codul fiscal este percepută doar în cazul înmatriculării în România după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare.
Curtea constată că, în aceste împrejurări, nu se aplică în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauzele reunite C 290/05 și C 333/2005 în cauzele reunite C-290/5 și C-333/05, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis - a arătat următoarele:
În sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).
În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, Weigel).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 paragraf 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât cel în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acea țară și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă. (În speță se analiza situația Ungariei).
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea Europeană de Justiție a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care să facă acele diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art.90 paragraful 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Faptul că pe parcursul soluționării litigiului a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare, iar actul normativ nou nu poate retroactiva.
Compensarea nu este posibilă atâta timp cât nu este stabilită o creanță a recurentei pârâte împotriva reclamantei având ca obiect taxa de poluare. Prin compensație se sting două obligații reciproce până la concurența celei mai mici. În prezent doar creanța reclamantei este certă, lichidă și exigibilă, recurenta pârâtă nu deține o creanță față de aceasta (nu s-a depus la dosar un act fiscal - titlu de creanță al pârâtelor cu care să se facă compensarea).
Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe apreciată ca nelegală pârâtelor. Acestea i-au răspuns prin adresele nr.21533/18.04.2008 Administrația Finanțelor Publice B și respectiv nr.47807/A/13.05.2008 Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în sensul că nu i se pot restitui sumele achitate și că poate formula acțiune la instanța de judecată. Acestea reprezintă un refuz de soluționare a cererii reclamantei și din punct de vedere al acesteia este un refuz nejustificat (deși pârâtele și-au motivat refuzul prin dispoziții din Codul fiscal).
Prima instanță a dispus restituirea sumei achitate, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală calculate începând cu data de 9.08.2007, data perceperii taxei. Dispoziția se întemeiază pe prevederile art. 1082-1084 Cod civil. Critica recurentei Administrația Finanțelor Publice B în sensul că acordarea acestora nu este motivată este deci neîntemeiată.
Potrivit art. 1084 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi "pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit". În speță reclamanta are dreptul să i se restituie suma achitată ca taxă de primă înmatriculare (taxă nelegală conform celor arătate anterior), sumă actualizată cu indicele de inflație pentru păstrarea valorii reale a obligației bănești. Aceasta este "pierderea" ce a suferit.
Referitor la "beneficiul de care a fost lipsit" se vor avea în vedere prevederile art. 1088 Cod civil. Conform acestui text de lege "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală,
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă;"
Deci reclamanta are dreptul și la dobânda legală fără a fi ținută să justifice vreo pagubă.
Data de la care se calculează dobânzile legale este însă alta, nu cea stabilită de prima instanță. Dobânzile pot fi acordate doar din momentul formulării cererii de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, respectiv 10.04.2008. Aceasta este data de când pârâta Administrația Finanțelor Publice B este pusă în întârziere. În acest sens se vor vedea și prevederile art. 124 din OG 92/2003. "Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prima instanță nu a stabilit nivelul dobânzii legale conform OG 9/2000 așa cum susține recurenta Administrația Finanțelor Publice B ci a obligat-o doar la plata dobânzilor prevăzute de lege.
O altă critică se referă la acordarea cheltuielilor de judecată.
Conform art.274 Cod procedură civilă, "partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Reclamantei i-a fost admisă acțiunea, a solicitat cheltuielile ocazionate de proces, iar pârâtele "au căzut în pretenții". Cheltuielile pretinse au fost efectuate în vederea susținerii cererii de chemare în judecată - taxă de timbru judiciar, onorariu avocat și traducător și au fost dovedite cu înscrisuri.
Instanța nu acordă cheltuielile în condițiile art. 275 Cod procedură civilă sau poate să le reducă la cerere, conform art. 274 alin.3 Cod procedură civilă. Pârâta Administrația Finanțelor Publice B nu se găsește în nici una din aceste situații.
Toate celelalte motive de recurs formulate de Administrația Finanțelor Publice B au fost analizate anterior și considerate neîntemeiate.
Pentru toate motivele arătate, Curtea în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.9 și art. 304 ind.1 Cod procedură civilă urmează să admită în parte recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B și să modifice în parte sentința civilă atacă în sensul că dobânda legală va fi acordată începând cu data de 10.04.2008. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței civile cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.122/AF/6.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B să plătească reclamantei dobânda legală începând cu data 10.04.2008 și până la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 27 Ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, --- - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red.: MC/28.01.2009
Dact: MD/29.01.2009 - 3 ex.
Jud.fond:
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Maria
